Cale de navigare

Economia europeană încetineşte, dar rezistă  - 28/04/2008

Grafic în culori şi coloane cu cifre

Se aşteaptă o încetinire a creşterii economice şi o creştere a ratei inflaţiei - efecte ale turbulenţelor persistente de pe pieţele financiare şi ale încetinirii activităţii la nivel global.

În previziunile sale economice din primăvară, Comisia Europeană estimează că rata de creştere a economiei europene va scădea la 2,0% în 2008 şi la 1,8% în 2009, faţă de 2,8% - cât s-a înregistrat în 2007. Aceeaşi tendinţă şi pentru zona euro, însă cu o rată ceva mai scăzută (1,5% în 2009).

Acest fenomen trebuie analizat în contextul încetinirii activităţii globale: economia SUA este în pragul recesiunii, pieţele financiare continuă să fie marcate de turbulenţe, cresc preţurile bunurilor de larg consum. Însă economiile ţărilor Uniunii Europene ar trebui să facă faţă relativ uşor acestor şocuri externe, sprijinindu-se pe fundamente solide.

În urma creşterii rapide a preţurilor la produse alimentare şi energie, se aşteaptă ca, anul acesta, inflaţia să atingă, pentru scurt timp, un prag de 3,6% (faţă de 2,4% în 2007) pentru ca, în 2009, să revină la rata de 2,4%. Şi în acest caz, economiile ţărilor din zona euro vor urma aceeaşi tendinţă, însă rata inflaţiei va fi mai mică cu 0,3 puncte procentuale.

Este probabil ca şi piaţa forţei de muncă să fie afectată, însă 3 milioane de noi locuri de muncă urmează a fi create în perioada 2008-2009, adăugându-se celor 7,5 milioane deja create în perioada 2006-2007.  La sfârşitul lui 2008, rata şomajului la nivelul UE ar trebui să se situeze la 6,8% (7,2% pentru zona euro).

După câţiva ani de consolidare fiscală implementată de guvernele ţărilor Uniunii Europene, se aşteaptă ca, în perioada la care se referă previziunile, deficitele bugetare să crească la 1,2% din PIB în UE şi 1,0% în zona euro (în 2008). Pentru 2009, deficitul ar trebui să se stabilizeze în majoritatea ţărilor (dacă nu intervin schimbări la nivelul politicilor aplicate).

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile