Cale de navigare

Noutăţi privind siguranţa produselor - 15/04/2010

Jucării potenţial periculoase© UE

Sistemul de alertă rapidă şi supravegherea mai eficientă a pieţei aduc beneficii consumatorilor europeni.

Anul trecut, ţările europene au utilizat sistemul de alertă rapidă (RAPEX) pentru a transmite avertismente cu privire la 1993 de produse periculoase, cifră cu 7% mai mare decât cea înregistrată în 2008.

Dintre produsele notificate, 1699 au fost considerate o ameninţare gravă la adresa consumatorilor, a mediului sau a securităţii publice. 20% din totalul produselor au fost fabricate în Europa şi 60 % în China.

Creşterea numărului produselor notificate, de la 1866 în 2008, la 1993 în 2009, se datorează unui cumul de factori, printre care se numără o mai bună informare cu privire la standardele în materie de siguranţă, controale mai numeroase şi mai eficiente şi o mai bună cooperare între ţări.

Statele care utilizează sistemul RAPEX comunică măsurile pe care le iau pentru a preveni sau restricţiona comercializarea produselor considerate periculoase - interzicerea vânzării, retragerea de pe piaţă sau informarea consumatorilor cu privire la riscuri.

Potrivit raportului din 2009 al UE privind sistemul de alertă rapidă (RAPEX) English , jucăriile au reprezentat 28% din produsele notificate. Au fost considerate deosebit de periculoase, în special pentru copiii mici, jucăriile formate din părţi detaşabile sau având în componenţă metale grele toxice.

În anul 2009, inspectori din 13 ţări europene au controlat 14 000 de jucării pentru a stabili în ce măsură au fost respectate standardele europene de siguranţă în materie de părţi componente şi conţinut de metale grele. Produsele cu nivel ridicat de risc au fost supuse unei analize suplimentare de laborator.

Din 576 de produse cu părţi componente de mici dimensiuni, 200 (35%) au fost considerate periculoase. Testele pentru stabilirea conţinutului de metale grele s-au dovedit mai încurajatoare, deoarece doar 17 produse din 227 (aproximativ 7,5%) nu au respectat limitele legale.

În prezent, 30 de ţări europene (cele 27 de state membre, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) folosesc sistemul RAPEX pentru a se informa reciproc cu privire la produsele nesigure. Cu excepţia alimentelor, produselor farmaceutice şi aparaturii medicale, toate celelalte tipuri de produse sunt monitorizate de sistem.

De la crearea acestuia, în 2004, numărul notificărilor a crescut de patru ori.

Mai multe despre protecţia consumatorului

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile