Cale de navigare

Interesele consumatorilor, în prim-plan - 19/03/2010

Se caută modalităţi de îmbunătăţire a serviciilor în domeniul energetic, bancar şi al transportului feroviar. După părerea consumatorilor europeni, aceste servicii lasă mult de dorit.

Potrivit unui sondaj UE efectuat recent, cei mai mulţi consumatori sunt nemulţumiţi de serviciile de transport public (cu autobuzul sau trenul) din oraşele în care locuiesc, dar şi de serviciile oferite de bănci şi companiile de gaz şi electricitate.

Era de aşteptat, aşadar, ca aceste servicii să se afle în prim-planul conferinţei UE dedicate drepturilor consumatorilor EnglishEnglish , desfăşurată în cursul acestei săptămâni.

Printre participanţi s-au numărat responsabili politici, apărători ai drepturilor consumatorilor, reprezentanţi ai sectoarelor economice vizate şi alte părţi interesate. Pentru mulţi dintre aceştia, conferinţa a ocazionat prima întâlnire cu noul comisar european pentru protecţia consumatorilor, John Dalli.

UE încearcă să elaboreze o abordare comună asupra politicii cu privire la consumatorii europeni, atât pentru a-i proteja pe aceştia, cât şi pentru a elimina barierele din calea comerţului. Este o sarcină dificilă.

Produsele, serviciile şi strategiile de vânzări sunt din ce în ce mai sofisticate, punându-i pe consumatori în faţa unor alegeri tot mai complexe. În acelaşi timp, pieţele europene evoluează rapid, odată cu amploarea pe care o iau achiziţiile on-line şi cu globalizarea comerţului.

Valurile de extindere din 2004 şi 2007 au adus în UE 175 de milioane de noi consumatori. În plus, datorită introducerii monedei euro, europenii îşi fac mai uşor cumpărăturile din alte state.

În faţa numeroaselor schimbări, noţiunile de acces, alegere şi corectitudine nu mai sunt atât de clare. Se speră că această conferinţă va genera noi idei care să vină în sprijinul procesului decizional.

Cele şase ateliere de lucru organizate au vizat teme precum comisioanele bancare, modalităţile de identificare a furnizorilor de servicii potriviţi şi transportul urban durabil.

Într-un discurs susţinut la începutul lunii cu ocazia Zilei europene a consumatorului, comisarul Dalli a declarat că va depune toate eforturile pentru a elabora norme comune clare şi pentru a garanta aplicarea reglementărilor existente de către statele membre.

Anul trecut, Comisia a stabilit cinci măsuri prioritare de natură să încurajeze respectarea normelor de protecţie a consumatorului. Printre acestea se numără o mai bună monitorizare a pieţei şi dezvoltarea cooperării transfrontaliere.

De asemenea, Comisia intenţionează să organizeze mai multe controale surpriză. Ele vor fi efectuate de autorităţi în mai multe ţări, în acelaşi timp. Cele mai recente astfel de verificări au vizat instalaţiile de Crăciun şi serviciile de telefonie mobilă.

Consumatorii şi UE

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile