Cale de navigare

Desen cu un telefon mobil făcând plajă ©CE

UE încheie seria ajustărilor tarifelor de roaming cu ieftinirea convorbirilor, a mesajelor text şi a navigării pe internet

Noile reglementări comunitare cu privire la serviciile de roaming vor intra în vigoare la 1 iulie. Costurile pentru utilizarea telefoanelor mobile în străinătate vor primi o nouă lovitură, urmând să se reducă cu cel puţin 60%.

Şi asta exact la momentul oportun, când vacanţa de vară bate la uşă. Noile dispoziţii prevăd reducerea preţului pe care companiile de telefonie îl percep clienţilor europeni care îşi utilizează telefoanele mobile în altă ţară a UE.

Este pentru prima dată când UE impune preţuri limită pentru mesajele text şi serviciile de date. De asemenea, sunt reduse şi plafoanele actuale la convorbile efectuate în regim de roaming.

Trimiterea unui mesaj pe teritoriul UE nu va costa mai mult de 11 cenţi (sau echivalentul în moneda naţională), adică mai puţin de jumătate din costul mediu de 29 de cenţi perceput până acum. Primirea unui mesaj în altă ţară a Uniunii va fi în continuare gratuită.

În ceea ce priveşte alte servicii de roaming - trimiterea de e-mailuri şi fotografii sau navigarea pe internet - plafoanele se vor aplica doar tarifelor pe care operatorii şi le percep între ei.

Preţul angro se reduce cu 1 euro/megabyte descărcat, comparativ cu preţul mediu angro anterior care era de 1,68 euro şi va continua să scadă până la 80 de cenţi în 2010 şi 50 de cenţi în 2011. Tarifele nu includ TVA.

Odată ce factura va ajunge la 50 de euro, clienţii vor putea opta fie pentru un mecanism de întrerupere, fie pentru o limită superioară. Astfel, consumatorii vor fi protejaţi de „facturile şoc” şi nu se vor confrunta cu situaţii ca cea a clientului german care, pentru descărcarea unei emisiuni de televiziune în Franţa, a primit o factură de 46 000 de euro.

Potrivit noilor reglementări, pentru convorbirile în regim de roaming, operatorii de telefonie mobilă vor trebui să îşi factureze clienţii la secundă (după primele 30 de secunde) şi nu la minut. Se aşteaptă ca, astfel, facturile să se reducă cu peste 20%.

UE a fixat primele plafoane pentru convorbirile efectuate în regim de roaming în anul 2007, când şi-a dat seama că acestea sunt, în medie, de patru ori mai ridicate decât cele existente la nivel naţional şi că variază foarte mult de la o ţară la alta.

 

Site-ul UE dedicat seriviciilor de roaming English

Mare, soare şi... SMS-uri pe Facebook English

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile