Cale de navigare

Noi perspective pentru persoanele cu handicap - 01/12/2008

Profesoară în scaun cu rotile, în sala de curs © CE

UE lansează o dezbatere despre cum putem îmbunătăţi viaţa persoanelor cu handicap.

În oraşul Linares, situat în sudul Spaniei, unele magazine nu au uşi - şi asta nu e din cauza căldurii, ci pentru a veni în ajutorul unor cetăţeni precum Coral Montilla Gonzalez, care au nevoie de un scaun cu rotile pentru a se deplasa.

Ori de câte ori trebuia să se ducă la cumpărături în centrul oraşului, Coral se simţea descurajată. Situaţia s-a schimbat după ce municipalitatea a luat măsuri pentru a ameliora accesul persoanelor cu handicap: au fost instalate borduri mai joase şi rampe pentru accesul scaunelor cu rotile, iar uşile magazinelor au fost înlocuite cu intrări largi.

„Acum mă pot deplasa în locuri care îmi erau inaccesibile în trecut”, spune Coral Montilla Gonzalez. „Înainte aveam mereu nevoie de ajutor. Acum situaţia s-a schimbat.”

Măsurile luate de municipalitatea din Linares ilustrează rolul important pe care îl joacă administraţia locală în cadrul programului global de integrare a persoanelor cu handicap. În contextul în care Planul de acţiune privind persoanele cu handicap DeutschEnglishfrançais se încheie în 2010, iar UE lansează o dezbatere privind măsurile viitoare necesare pentru această categorie a populaţiei, astfel de iniţiative sunt în centrul atenţiei.

Acţiunea la nivel local a fost tema unei conferinţe organizate de Comisia Europeană în luna decembrie, cu ocazia Zilei europene a persoanelor cu handicap. Printre altele, participanţii au discutat despre modalităţile de finanţare europeană la nivel local a măsurilor destinate să îmbunătăţească calitatea vieţii acestor cetăţeni.

Peste 50 de milioane de cetăţeni europeni (mai mult de 10% din populaţia UE) suferă de un handicap. Pentru ei, sarcinile de zi cu zi precum deplasarea la un oficiu poştal sau mersul la cumpărături pot fi o mare încercare. Şi, deşi în prezent beneficiază de mai mult sprijin decât în trecut, persoanele cu handicap se confruntă în continuare cu obstacole enorme, în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă, la educaţie şi la o locuinţă. Uneori se poate vorbi chiar de discriminare.

Legislaţia europeană interzice discriminarea la locul de muncă. La începutul acestui an, Comisia a emis o propunere legislativă menită să garanteze un acces egal şi în alte domenii. Această măsură ar urma să se aplice tuturor cetăţenilor, nu numai persoanelor cu handicap.

Noua Convenţie ONU privind drepturile persoanelor cu handicap DeutschEnglishfrançais este un alt instrument juridic care va avea un impact major asupra politicii UE - noile prevederi reglementează toate aspectele, începând de la justiţie şi transport, până la sănătate şi tehnologia informaţiei. Această convenţie reprezintă o schimbare majoră, noţiunea de handicap devenind o problemă care ţine de drepturile omului, nu doar de bunăstarea socială.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile