Cale de navigare

O femeie însărcinată lucrează la laptop, ţinând un copil în braţe

Un raport arată că structurile destinate îngrijirii copiilor continuă să rămână o problemă majoră pentru mamele care lucrează.

De ani întregi, părinţii se confruntă cu dificultăţi în găsirea unor servicii de calitate pentru îngrijirea copiilor, la un preţ decent. În 2002, liderii Uniunii au declarat îngrijirea copiilor o prioritate de vârf şi, pentru a trece la fapte, au stabilit anumite obiective. Astfel, s-a convenit ca aceste servicii să fie disponibile pentru cel puţin o treime din copiii cu vârste sub 3 ani şi pentru 90% din copiii de peste 3 ani şi de vârstă şcolară.

Şase ani mai târziu, rezultatele unui raport intermediar DeutschEnglishfrançais arată că majoritatea statelor membre sunt departe de a atinge aceste obiective.

Raportul UE se înscrie în cadrul unui vast pachet de măsuri pentru sprijinirea mamelor care lucrează Englishfrançais. Potrivit uneia dintre propuneri, durata concediului de maternitate prevăzut de legislaţia europeană ar urma să crească de la 14 la 18 săptămâni.

O altă propunere ar acorda femeilor cu profesii liberale dreptul la concediu de maternitate plătit, în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale. Mai mult decât atât, femeile care lucrează într-o afacere de familie (de exemplu, o fermă) ar putea avea dreptul la protecţie socială, beneficiind astfel de sprijin în situaţia în care divorţează sau rămân văduve.

Deşi mai multe state membre s-au apropiat de obiectivul stabilit pentru serviciile de îngrijire a copiilor sub 3 ani, doar cinci ţări ale UE l-au depăşit: Portugalia, Regatul Unit, Franţa, Luxemburg şi Slovenia. În ceea ce priveşte structurile destinate copiilor cu vârste de peste 3 ani, opt ţări şi-au respectat promisiunea: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Suedia, Estonia şi Italia.

Lacunele existente în sistemele de îngrijire a copiilor reprezintă o problemă nu doar pentru respectarea egalităţii de şanse, ci şi pentru creşterea economică. Acesta este unul din motivele care stau la baza scăderii drastice a natalităţii în numeroase zone ale Uniunii. Multe cupluri nu îndrăznesc să aibă copii, de teamă că nu vor putea găsi o creşă.

În plus, având în vedere tendinţa de îmbătrânire a populaţiei Europei, UE are o nevoie stringentă ca femeile să se alăture forţei de muncă active. Din păcate, mamele se văd deseori nevoite să renunţe la locul de muncă pentru a-şi putea îngriji copiii. Doar 66% din femeile cu copii aflaţi în întreţinere lucrează - spre deosebire de bărbaţi, pentru care procentul se ridică la 92%.

Această situaţie este cu atât mai frustrantă cu cât UE depune eforturi pentru a elimina inegalităţile dintre femei şi bărbaţi DeutschEnglishfrançais. Femeile continuă să câştige cu 15% mai puţin decât bărbaţii şi să ocupe mai puţine funcţii de conducere. „Se întâmplă prea des ca femeile care devin mame să îşi piardă locul de muncă sau perspectivele profesionale”, a declarat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, Vladimír Špidla.

Responsabilitatea pentru crearea sistemelor adecvate de îngrijire a copiilor revine statelor membre, însă acestea pot beneficia de sprijin financiar din partea UE, pentru a dezvolta infrastructura necesară. Pentru perioada 2007-2013, suma disponibilă pentru astfel de finanţări se ridică la 500 de milioane de euro.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile