Cale de navigare

Scopul noilor măsuri adoptate de UE cu privire la sectorul bancar este de a împiedica speculațiile și tranzacțiile riscante - 31/01/2014

Comisarul pentru piață internă și servicii, Michel Barnier © EU

UE a propus limitarea libertății celor mai mari bănci de a se implica în tranzacții speculative precum cele care au contribuit la apariția crizei financiare globale din 2008.

Reformele propuse ar face ca aproximativ 30 dintre cele mai mari bănci să nu mai poată efectua așa-numitele activități de tranzacționare pe cont propriu, în cadrul cărora băncile utilizează propriile fonduri pentru a face investiții care să le sporească profitul.

Deși această practică poate fi extrem de profitabilă pentru bănci, UE susține că ea prezintă multe riscuri și niciun beneficiu pentru clienții băncilor sau pentru economie în ansamblu.

Pentru un sistem bancar mai sigur

Consolidarea stabilității financiare a celor mai mari bănci din UE, despre care se spune în general că sunt prea mari pentru a fi lăsate să dea faliment, le va garanta contribuabililor că nu vor ajunge în situația de a plăti pentru erorile comise de bănci. Acest lucru s-a întâmplat în timpul crizei financiare, când măsurile de salvarea a băncilor, finanțate din fonduri publice, au înghițit aproximativ 13% din produsul intern brut al UE.

De asemenea, UE dorește să introducă măsuri menite să delimiteze operațiunile cu marjă mică, dar sigure, pentru persoane fizice de serviciile de plasamente, cu un grad de risc potențial mai ridicat. Acest lucru ar garanta siguranța economiilor deponenților și ar evita necesitatea de a apela la alte măsuri de salvare a băncilor.

În baza propunerii Comisiei, autoritățile naționale de supraveghere ar fi abilitate să transfere către filiale subsidiare separate activitățile bancare de tranzacționare cu grad ridicat de risc - cum ar fi activitățile de formare a pieței, securitizarea creditelor ipotecare și investițiile în instrumente derivate complexe.

Combaterea asumării unor riscuri excesive

Propunerea prevede, de asemenea, un control sporit asupra oricăror încercări de a transfera activitățile nou reglementate în sistemul bancar „din umbră”, un sistem mai puțin reglementat din sectorul serviciilor financiare.

Comisia speră ca aceste norme să fie ultima verigă din procesul de revizuire a reglementării sistemului bancar european, întreprins în urma crizei financiare. Măsurile adoptate anterior prevăd crearea unor rezerve de capital mai consistente pentru bănci, plafonarea bonusurilor acordate angajaților din domeniul bancar și planuri pentru o uniune bancară în zona euro.

Propunerea trebuie să fie aprobată de Parlamentul European și de statele membre. Măsurile ar putea fi aplicabile începând din 2017.

Comunicat de presă — Reforma structurală a sectorului bancar din UE

Întrebări și răspunsuri — Reforma structurală a sectorului bancar din UE English

Întrebări și răspunsuri — Declarațiile bancare și transparența English

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile