Cale de navigare

Liderii UE dezbat consolidarea integrării economice - 13/12/2012

Liderii UE

Şefii de stat şi de guvern din UE vor analiza viziunea Comisiei cu privire la consolidarea uniunii economice, monetare şi bancare, în cadrul reuniunii tradiţionale de sfârşit de an, care are loc la Bruxelles în zilele de 13 şi 14 decembrie.

În baza unui acord încheiat între miniştrii de finanţe în primele ore ale zilei de 13 decembrie, liderilor europeni li se va cere să dea undă verde realizării uniunii bancare, prin care Banca Centrală Europeană (BCE) va dobândi atribuţii de supraveghere a băncilor din zona euro.

Miniştrii de finanţe din statele membre au aprobat deja transferul de atribuţii dinspre guverne către BCE. Dacă şi superiorii lor, respectiv şefii de stat, aprobă planul, sistemul ar putea fi funcţional începând din ianuarie 2014.

Comisia Europeană a introdus pe ordinea de zi şi proiectul UE pentru o uniune mai puternică DeutschEnglishfrançaisportuguês . Lansat în noiembrie, acesta trasează calea către deplina integrare economică, monetară, bugetară şi politică. O mai bună coordonare garantează abordarea mai eficientă a problemelor economice existente la nivelul UE.

Conform acestui plan, UE are de îndeplinit trei obiective în următoarele 18 luni:

  • să pună în aplicare reformele deja convenite (sau aflate în pregătire) care vizează o mai bună guvernanţă economică şi bugetară
  • să stabilească măsuri de intervenţie pentru situaţiile în care băncile se confruntă cu dificultăţi financiare
  • să aprobe un buget UE pentru perioada 2014-2020 DeutschEnglishfrançais .

Când li se va adresa şefilor de stat şi de guvern reuniţi la Bruxelles, preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, va accentua nevoia de a acţiona rapid în vederea transpunerii în realitate a acestui proiect.

El le va cere ţărilor UE să continue reformele, iar liderilor lor să ia decizii cu privire la iniţiativele-cheie, cum ar fi realizarea uniunii bancare.

De asemenea, preşedintele Barroso le va solicita liderilor europeni să convină asupra căii de urmat în vederea realizării uniunii economice şi monetare. Comisia ar dori ca acest lucru să fie înscris în tratatele de bază ale UE, deci proiectul propune ca acestea să fie modificate în consecinţă. Orice nou acord va trebui să echilibreze disciplina şi responsabilitatea economică cu solidaritatea.

Proiectul arată că ţările care aderă la uniunea economică şi monetară trebuie să acţioneze mai rapid şi mai decisiv decât UE în ansamblu, menţinând, în acelaşi timp, politicile care afectează toate cele 27 de state membre.

La reuniunea din 13 şi 14 decembrie se vor aborda şi solicitările de aderare la UE, precum şi aspecte legate de politica externă şi de securitate. Comisia analizează în prezent modalităţile prin care sectorul european al apărării ar putea deveni mai eficient şi mai competitiv.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile