Cale de navigare

Logo-ul preşedinţiei cehe pe clădirea Consiliului din Bruxelles © CE

Summit-ul abordează toate aspectele legate de combaterea crizei economice: reglementarea pieţei financiare, stimulentele economice, siguranţa locurilor de muncă

Liderii europeni au convenit asupra alocării a 5 miliarde de euro din fondurile europene rămase necheltuite pentru modernizarea sectorului energetic şi a conexiunilor de internet. De asemenea, au stabilit un plafon mai ridicat pentru asistenţa comunitară acordată ţărilor aflate în dificultate. Linia de credit pentru ţările din afara zonei euro a fost majorată la 50 de miliarde de euro.

În plus, un fond suplimentar de 75 de miliarde de euro va fi alocat sprijinirii Fondului Monetar Internaţional, banii fiind destinaţi ajutorării ţărilor care întâmpină probleme serioase.

La finalul unui summit de două zile, liderii europeni au emis o declaraţie comună prin care se arată că s-au înregistrat progrese reale în implementarea pachetului de măsuri de stimulare în valoare de 200 de miliarde de euro, adoptat în decembrie 2008. Ei şi-au exprimat încrederea că aceste măsuri (care includ reduceri de impozite şi ajutoare financiare pentru susţinerea băncilor) vor relansa economia, precizând însă că pentru aceasta este nevoie de timp.

„Dacă va fi nevoie, vom revizui acest pachet pe viitor, însă acum trebuie să ne concentrăm pe punerea sa în aplicare”, a spus preşedintele Barroso.

Uniunea cheltuie deja aproximativ 400 de miliarde de euro (circa 3,3% din produsul său intern brut), pe o perioadă de doi ani, pentru a combate cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. Pe lângă măsurile de stimulare, această sumă acoperă şi noile cheltuieli sociale cauzate de creşterea ratei şomajului. La nivel european, aceasta a ajuns în ianuarie la 7,6% - cea mai ridicată cifră în decurs de peste doi ani.

Numeroşi lideri europeni s-au arătat îngrijoraţi cu privire la deficitele determinate de politicile de tip „cheltui acum, plăteşti mai târziu”. Ei recomandă ferm revenirea cât mai rapidă a ţărilor UE la un tip de deficit care „să fie în concordanţă cu finanţele publice viabile”. Câteva state membre încalcă dispoziţiile comunitare care prevăd o limită maximă a deficitelor bugetare în valoare de 3% din PIB.

În perspectiva summit-ului G20 din data de 2 aprilie, liderii europeni au exprimat o poziţie comună cu privire la modalităţile de ameliorare a reglementării şi a monitorizării sectorului financiar.

Cele 5 miliarde de euro destinate modernizării sectorului energetic şi a conexiunilor de internet vizează şi proiectele de captare în subteran a dioxidului de carbon, responsabil de schimbările climatice, precum şi alimentarea cu gaz din zona Mării Caspice. Interesul pentru noua conductă a crescut în urma disputei din luna ianuarie dintre Rusia şi Ucraina, care a întrerupt alimentarea cu gaz rusesc a Europei de Est.

Liderii europeni au aprobat şi măsurile de dezvoltare a unor legături mai strânse cu ţările din est Englishfrançais, măsuri devenite prioritare pe agenda europeană în urma războiului dintre Georgia şi Rusia.

Guvernul irlandez a comunicat planurile sale de reorganizare a referendumului privind Tratatul de la Lisabona.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile