Ferramentas de acessibilidade
Instrumentele site-ului
Selector de limbi
Cale de navigare

UE ia măsuri în vederea regularizării agenţiilor de rating.
Din dorinţa de a consolida sistemul financiar, Comisia propune introducerea unor măsuri destinate să controleze activitatea agenţiilor de rating ![]()
![]()
. Acestea sunt companii private care evaluează riscul financiar pentru investitori.
În prezent, în Europa această activitate nu este reglementată, agenţiile respectând doar un cod de conduită, la care aderă în mod voluntar. Faptul că aceste agenţii nu au fost în măsură să prevadă criza financiară ![]()
![]()
![]()
, a adus în discuţie necesitatea introducerii unor măsuri de supraveghere.
Agenţiile de rating au un rol important pentru stabilitatea pieţelor financiare şi un impact considerabil în ceea ce priveşte disponibilitatea şi costul creditelor. Se speră că, prin acţiunea de reglementare, aceste agenţii îşi vor redobândi credibilitatea.
În timpul boom-ului imobiliar din SUA, unele agenţii de rating au subestimat pericolul pe care îl reprezenta includerea creditelor imobiliare cu dobândă ridicată - cunoscute sub numele de credite subprime - în produse de investiţii complexe. Acest lucru a provocat îngrijorări cu privire la competenţa şi relaţia lor privilegiată cu sectorul financiar.
În baza propunerii Comisiei, agenţiile de rating vor fi nevoite:
Această propunere este cea mai recentă în seria măsurilor adoptate de Comisie în vedere stopării crizei financiare ![]()
![]()
![]()
. În acest weekend, liderii celor mai puternice 20 de economii din lume se vor reuni la Washington pentru a discuta pe marginea stopării crizei financiare şi prevenirii altor crize de acest gen. UE va încuraja participanţii să-i urmeze exemplul şi să adopte reguli similare pentru agenţiile de rating.
„Doresc ca Europa să-şi asume un rol de lider în acest domeniu”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Charlie McCreevy. „Propunerea noastră merge mai departe decât regulile care se aplică în alte jurisdicţii.”
În cazul în care propunerea va fi aprobată de guvernele statelor membre şi de Parlamentul European, noile prevederi ar putea intra în vigoare începând din 2010.