Cale de navigare

Comisia propune reguli bancare mai stricte - 01/10/2008

Reacţia unui broker în faţa graficului ilustrând căderea piețelor bursiere europene

Pe masa de lucru a Comisiei se află noi reguli menite să pună capăt practicilor bancare considerate răspunzătoare de criza financiară.

Guvernele a şase state membre au fost deja nevoite să intervină pentru a sprijini instituțiile financiare, spulberând speranţa că această criză financiară se va limita la Statele Unite. Planurile de salvare sunt analizate rapid de UE pentru a garanta că nu sunt încălcate reglementările privind sprijinul financiar English pe care guvernele îl pot acorda întreprinderilor.

Ajutoarele financiare au fost apreciate de Comisie drept un exemplu de cooperare transfrontalieră. Banca Centrală Europeană English (BCE) a luat parte la negocieri alături de guvernele naţionale, acestea fiind urmărite îndeaproape de Comisia Europeană. De asemenea, BCE şi-a redublat eforturile destinate să alimenteze piaţa monetară, acordând băncilor din cele 15 state membre ale zonei euro suma de 120 de miliarde de euro pentru o perioadă de 30 de zile.

Cu ocazia reuniunii de la jumătatea lunii octombrie, liderii europeni vor discuta despre criza pe care o traversează piețele financiare. În prezent, sunt în curs de pregătire iniţiative care implică schimbări structurale, nu numai măsuri pe termen scurt. Între timp, crește numărul vocilor care solicită organizarea unui summit mondial pe tema acestei crize financiare, idee susţinută şi de UE.

De asemenea, Comisia a îndemnat Statele Unite să își asume responsabilitatea pentru soluţionarea crizei, ceea ce ar fi nu numai în interesul său, ci şi al întregii lumi. Până în prezent, Congresul american a respins acordarea unui ajutor financiar în valoare de 700 de miliarde de dolari băncilor şi instituţiilor financiare în dificultate.

Regulile propuse de Comisie vizează produsele financiare bazate pe un ansamblu de instrumente ipotecare cu diferite grade de risc.

Băncile care comercializează astfel de produse vor fi nevoite să păstreze o parte din ele, ceea ce înseamnă că vor suporta o parte din riscuri. Investitorii vor trebui să depună mai multe eforturi pentru a se asigura că valoarea produselor achiziţionate este dată publicităţii. Nerespectarea acestor reguli ar putea conduce la sancţiuni severe. De asemenea, se propune instituirea unor organisme de supraveghere pentru băncile care îşi desfăşoară activităţile în mai multe ţări şi impunerea unei limite privind suma maximă pe care băncile şi-o pot împrumuta între ele. Alte propuneri vizează mijloacele de evaluare a capitalului unei bănci şi modul în care băncile care îşi desfăşoară activitatea în mai multe ţări îşi finanţează operaţiunile curente.

Pentru a intra în vigoare, regulile propuse trebuie să fie aprobate de guvernele celor 27 de state membre ale UE şi de Parlamentul European.

Citiţi mai multe despre piaţa unică europeană DeutschEnglishfrançais.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile