Cale de navigare

Cipru şi Malta devin membre ale zonei euro - 03/01/2008

Cipru şi Malta adoptă moneda euro

Cetăţenii ciprioţi şi maltezi vor avea monede şi bancnote noi, odată cu intrarea celor două ţări în zona euro.

Cipru şi Malta sunt următoarele două ţări care vor profita de beneficiile monedei euro DeutschελληνικάEnglishespañolfrançais: tranzacţiile comerciale şi deplasările mai uşor de efectuat sunt doar două dintre acestea. La 1 ianuarie, lira cipriotă şi cea malteză au fost convertite la o rată de schimb de 0,585 şi respectiv 0,429 euro.

Aşadar, a sosit vremea ca cetăţenii acestor două ţări să îşi golească puşculiţele şi să scoată la lumină banii pe care i-au pus deoparte pentru zile negre. Va exista o perioadă de graţie în care băncile centrale vor efectua gratuit operaţiunile de schimb – doi ani pentru monede şi zece pentru bancnote.

Pentru ca trecerea de la o monedă la alta să se facă uşor, preţurile vor fi afişate atât în euro, cât şi în vechea monedă, până la data de 30 septembrie 2008. Au fost puse la dispoziţie pachete de prezentare a monedei euro şi au fost create site-uri de internet speciale destinate cetăţenilor ciprioţi English şi maltezi English.

În ceea ce priveşte aspectul estetic, europenii de pe tot continentul vor putea admira muflonul cipriot şi templul maltez preistoric Mnajdra pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi, corabia cipriotă din Kyrenia şi stema malteză pe monedele de 10, 20 şi 50 de cenţi care vor fi puse în circulaţie în cele două ţări. În Cipru, pe monedele de 1 şi 2 euro va figura un idol preistoric în formă de cruce, iar pe cele din Malta - crucea malteză cu opt colţuri.

Cele 200 de milioane de monede euro malteze English sunt bătute la Monetăria din Paris, iar cele 395 de milioane de monede euro cipriote English (în valoare de 100,26 milioane de euro) – la Monetăria statului finlandez. Se estimează că au fost realizate 80 de milioane de bancnote euro pentru Malta şi 79 de milioane pentru Cipru.

Pentru a înlătura temerile legate de creşterea preţurilor în această perioadă de tranziţie, au fost lansate o serie de iniţiative destinate să îi protejeze pe consumatori şi să îi împiedice pe comercianţi să exploateze situaţia. Conform iniţiativei FAIR (Acordurile privind tarifarea echitabilă în domeniul comerţului cu amănuntul), 5000 de companii malteze s-au angajat să nu majoreze preţurile şi să afişeze corect ambele variante, în vechea monedă şi în euro. O serie de „cumpărători sub acoperire” vor efectua controale în magazine pentru a identifica eventualele abateri, rezultatele acestui demers urmând a fi prezentate pe sectoare de activitate.

Odată cu intrarea celor două ţări în zona euro, numărul membrilor acesteia va ajunge la 15. Dintre ţările care au aderat la UE în 2004, Slovenia este singura care a adoptat moneda euro. Următoarea care va face acest pas în 2009 va fi, cel mai probabil, Slovacia.

Pentru mai multe informaţii ελληνικάEnglishMalti

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile