Cale de navigare

Etichete noi pentru produsele alimentare - 29/05/2009

Mezeluri cu etichetă © CE

În viitorul nu foarte îndepărtat, europenii vor şti de unde provine făina din care este făcută pâinea pe care o cumpără.

UE propune includerea de informaţii suplimentare pe etichetele produselor alimentare English, astfel încât acestea să menţioneze locul de unde provin ingredientele. Măsura vine în urma unei ample consultări derulate la nivel european pe tema calităţii alimentelor. Agricultorii, producătorii şi consumatorii şi-au afirmat sprijinul faţă de folosirea pe scară largă a etichetelor care menţionează locul de provenienţă agricolă.

Aceste etichete indică ţara de recoltare, nu locul în care a fost prelucrat produsul. Ele sunt deja obligatorii pentru anumite produse comercializate în UE, printre care se numără carnea de vită neprelucrată, carnea de pasăre, fructele, legumele, ouăle, mierea, vinul şi uleiul de măsline.

Potrivit documentului de poziţie DeutschEnglishfrançais , Comisia va lua în considerare preocupările procesatorilor şi ale comercianţilor cu amănuntul, care se tem că le va fi foarte greu să stabilească originea ingredientelor incluse în alimentele prelucrate.

Cerinţele impuse de UE în domeniul agricol sunt printre cele mai stricte din lume. Mulţi consumatori pun la îndoială la calitatea produselor provenind din afara Uniunii, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, o serie de produse alimentare importate au creat panică în rândul populaţiei.

Agricultorilor europeni le plac etichetele, întrucât acestea le fac produsele mai atractive, atât pe piaţa UE, cât şi în afară. Mulţi dintre ei cer ca etichetele să fie şi mai precise, indicând regiunea din care provine produsul.

Documentul Comisiei solicită şi clarificarea confuziei provocate, la nivel european, de apariţia a numeroase alte tipuri de etichete alimentare. Multe ţări, producători şi comercianţi au adoptat sisteme diferite de cele folosite de Uniunea Europeană.

Comisia doreşte şi eliminarea etichetelor de identificare şi protejare a denumirii unor produse tradiţionale. De la instituirea sistemului, în 1992, s-au înregistrat numai 20 de produse. Printre ele se numără o specialitate finlandeză de patiserie, brânza mozzarella produsă în Italia şi câteva tipuri de bere belgiană.

Vor fi revizuite şi etichetele referitoare la indicaţiile geografice protejate. Acest logo se regăseşte, în prezent, pe produse ca brânza Camembert din regiunea franceză Normandia, prosciutto de Parma (Italia), uleiul de măsline Kalamata din Grecia, carnea de vită Scotch din Marea Britanie şi cârnaţii bratwurst din Nürnberg (Germania).

Între timp, este în curs de realizare un logo al UE pentru produsele alimentare biologice. Începând din 2010, acesta va deveni obligatoriu pentru toate produsele comercializate în UE sub denumirea de produse biologice.

Ajută UE să creeze un logo pentru produsele alimentare biologice

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile