Cale de navigare

Funcţionarii UE, la fermă - 18/03/2009

Fermier hrănind vitele © CE

Comisia raportează progrese în procesul de simplificare a reglementărilor din domeniul agricol.

Funcţionarii europeni care se ocupă de domeniul agricol vor avea ocazia să ia pulsul realităţii la faţa locului. Începând de anul viitor, cursurile de formare la locul de muncă vor include şi un stagiu practic la fermă.

Legiuitorii sunt priviţi, adesea, ca fiind rupţi de realităţile cu care se confruntă cetăţenii în slujba cărora se află. Programul, care se va derula sub genericul „experienţa recoltei”, îşi propune să contribuie la o mai bună înţelegere a realităţilor vieţii la fermă de către funcţionari. Acest lucru ar conduce la elaborarea unor politici mai eficiente. De asemenea, Comisia are în vedere ca funcţionarii să participe la cursuri despre redactarea textelor juridice într-un limbaj accesibil, fără utilizarea jargonului.

Aceste măsuri sunt subliniate în raportul Comisiei privind acţiunile care trebuie întreprinse astfel încât reglementările europene în domeniul agricol să devină mai transparente, mai uşor de înţeles şi de respectat de către agricultori.

Nimeni nu neagă complexitatea politicii agricole a UE. Comisarul pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, a descris-o ca fiind o „pădure mare şi densă”, pentru care nu există o hartă completă. Afirmaţia datează din luna octombrie 2006, când comisarul a lansat un plan de acţiune în vederea reducerii birocraţiei DeutschEnglishfrançais pentru agricultori.

În prezent, la un interval de peste doi ani, se pot constata progrese substanţiale. Prin implementarea schimbărilor preconizate, agricultorii ar economisi sute de milioane de euro la nivel de costuri administrative. În raport se afirmă că, până în 2012 UE îşi va atinge obiectivul de a reduce povara administrativă cu cel puţin 25%.

Raportul prezintă ceea ce s-a realizat până acum. Sute de legi învechite au fost scoase din uz, iar altele au fost reunite într-un singur text. Procedurile administrative au fost simplificate şi, în unele cazuri, chiar eliminate. Un exemplu îl constituie faptul că în prezent pot fi importate şi exportate fără licenţă mult mai multe produse, în speciale cereale.

Politica agricolă comună (PAC) English a trecut printr-un proces complex de reforme în ultimele două decenii, cea mai recentă fiind cea din anul 2003, când UE a anulat sistemul acordării de subvenţii agricole în funcţie de de producţie.

Toamna trecută, liderii UE au căzut de acord asupra propunerii Comisiei de a extinde reforma DeutschEnglishfrançais. Conform estimărilor, dacă agricultorilor li se va oferi mai multă libertate în a cultiva produsele cerute pe piaţă, acest sector va economisi 281 de milioane de euro de pe urma reducerii formalităţilor administrative.

Potrivit raportului, o utilizare mai eficientă a tehnologiei informatice va aduce economii de încă 400 de milioane de euro.

Toate acestea vor însemna economii şi pentru bugetul UE, din care aproximativ 55 de miliarde de euro (40%) sunt alocate, anual, politicii agricole. Bugetul actual acoperă perioada 2007-2012. Discuţiile referitoare la următoarea perioadă de finanţare vor demara anul acesta.

Evaluarea „stării de sănătate” a PAC DeutschEnglishfrançais

 

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile