Cale de navigare

Ajutor alimentar pentru populaţia săracă - 17/09/2008

Cutie de carton deschisă care conţine varză, alături de alte cutii, într-un depozit de alimente

Comisia propune suplimentarea bugetului alocat programului de distribuire gratuită de alimente pentru a veni în sprijinul populaţiei defavorizate din UE.

Programul european de distribuire a alimentelor DeutschEnglishfrançais funcţionează din 1987. Însă, în timp ce scumpirea alimentelor duce la creşterea numărului de familii defavorizate, stocurile excedentare rezultate din producţia agricolă, care erau utilizate în trecut pentru ajutorul alimentar, ating cel mai redus nivel înregistrat vreodată, datorită reformei politicii agricole comune (PAC), aflate în curs.

Propunerea Comisiei vizează o creştere cu două treimi a bugetului consacrat ajutorului alimentar (până la aproximativ 500 de milioane de euro), începând din 2009, pentru ca şi mai multe familii defavorizate din Europa DeutschEnglishfrançais să poată beneficia de acest program. Iniţial, UE va acoperi 75% din costuri (85% în zonele mai sărace), urmând ca până în 2015 costurile să fie suportate în mod egal (50/50) de UE şi statele membre (75/25 în zonele mai sărace).

De asemenea, noua propunere va oferi ţărilor membre posibilitatea să aleagă alimentele pe care le vor distribui - în funcţie de nevoile locale şi de cerinţele nutriţionale. Stabilirea unor planuri pentru distribuirea alimentelor pe o perioadă de trei ani ar aduce continuitate şi ar asigura o mai bună gestionare.

În perioada în care agricultura din UE producea mai mult decât putea consuma populaţia europeană, era normal ca surplusurile să fie distribuite populaţiei defavorizate - mai ales în iarna grea din 1987. Începând de atunci, surplusurile de alimente sunt distribuite în statele membre în cadrul unor programe de caritate şi cu caracter social. La mijlocul anilor 1990, stocurile de alimente au început să se micşoreze, fiind nevoie de suplimentări prin achiziţionarea de alimente de pe piaţă.

În 2006, peste 13 milioane de cetățeni ai UE au beneficiat de acest program de ajutor. Însă se estimează că 43 de milioane de persoane din UE sunt amenințate de sărăcia alimentară, ceea ce înseamnă că acestea nu își pot permite, o dată la două zile, o masă care să conțină carne sau pește. O mare parte din populaţie beneficiază de acest ajutor, printre care familiile în dificultate, persoanele în vârstă, persoanele fără adăpost, persoanele cu handicap şi solicitanţii de azil.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile