Comisia Europeană
Ferramentas de acessibilidade
Instrumentele site-ului
Selector de limbi
Cale de navigare
Comisia propune o abordare amplă cu privire la siguranţa şi protecţia consumatorilor, vizând, printre altele, o mai bună informare a cumpărătorilor şi sprijinirea acestora în caz de litigii.
Liderii G8 consideră că este nevoie de stabilitate şi creştere pentru a stimula redresarea economică şi crearea de locuri de muncă - 18-19 mai 2012, Camp David.
Raportul din 2011 evidenţiază îmbunătăţirile înregistrate la nivelul reţelei de alertă rapidă Rapex, care îi protejează pe consumatorii europeni împotriva produselor periculoase.
Potrivit raportului, până în 2060, aproximativ o treime din populaţia europeană va avea cel puţin 65 de ani, dintr-un total de 517 milioane de cetăţeni.
Economia UE trece în prezent printr-o uşoară recesiune, dar se întrevede o redresare lentă în a doua jumătate a anului.
Spuneţi-ne ce probleme aţi întâmpinat când aţi călătorit/ studiat/ lucrat/ locuit în altă ţară din UE.
Ziua Europei marchează rezultatele înregistrate de Uniunea Europeană: pace de durată, cooperare economică, liberă circulaţie. Aniversarea reprezintă şi o ocazie de a afla mai multe despre UE, participând la evenimente şi acţiuni pentru toate vârstele.
În bugetul propus pentru 2013 plăţile se ridică la aproximativ 138 de miliarde de euro, cu aproximativ 6,8% mai mult decât în 2012. Această suplimentare răspunde solicitărilor statelor membre cu privire la realizarea de investiţii orientate către creştere economică.
Până la data de 9 septembrie, concurenţii născuţi în 1992 pot trimite videoclipuri, fotografii, benzi desenate, eseuri sau aplicaţii smartphone despre ce a însemnat piaţa unică pentru generaţia lor.
Recomandările adresate guvernelor naţionale promovează acţiuni coordonate privind crearea de locuri de muncă, reformarea pieţelor muncii, realizarea de investiţii în competenţe, adaptarea aptitudinilor şomerilor la piaţa muncii, elaborarea politicilor de ocupare a forţei de muncă şi modalităţile de finanţare.
Drepturile fundamentale sunt din ce în ce mai vizibile în procesul decizional al UE, însă încă mai există idei greşite.
În ultimii 20 de ani, statele membre ale UE au pus bazele unei coordonări mai eficiente, ceea ce a permis ca victimele dezastrelor şi conflictelor să beneficieze mai repede de ajutor, peste tot în lume.
Datorită normelor europene privind înmatricularea, autovehiculele vor putea fi relocate în altă ţară din UE mai uşor şi mai ieftin.
Noile reglementări sunt menite să garanteze că întreprinderile europene beneficiază de aceleaşi şanse pe pieţele internaţionale, ca şi cele de care se bucură concurenţii lor în Europa.
Un nou centru european va avertiza statele membre cu privire la ameninţările informatice majore şi va furniza sprijin în cadrul investigaţiilor.
Cei 27 de câştigători ai concursului european de traducere, premiaţi astăzi la Bruxelles.
Aflaţi cum puteţi obţine unul din miile de posturi vacante disponibile în Europa participând la săptămâna competenţelor digitale (26-30 martie).
Pentru cei care au nevoie de bani, poate reprezenta o alternativă la serviciile bancare tradiţionale, pentru alţii poate constitui o ameninţare la adresa stabilităţii financiare – Comisia doreşte să afle care sunt opiniile dumneavoastră despre sistemul bancar paralel.
Experţii UE ajută Grecia să depăşească dificultăţile economice şi să reducă şomajul.
UE propune măsuri care să completeze şi consolideze legislaţia actuală în domeniul confiscării activelor obţinute din activităţi de crimă organizată.
Comisia doreşte să găsească noi modalităţi de a ajuta statele membre să se bucure de avantajele aplicării eficiente a legislaţiei de mediu, în interesul sănătăţii şi al economiei.
Ziua internaţională a femeii 2012 recunoaşte rolul esenţial pe care îl joacă femeile în acţiunile de combatere a foametei şi sărăciei în mediul rural. Datorită UE, femeile ar putea contribui într-o mai mare măsură la dezvoltarea comunităţilor lor.
Ne interesează părerile dumneavoastră privind modalităţile prin care companiile ar putea fi determinate să numească mai multe femei în consiliile de administraţie. În UE, numai 1 din 7 posturi este ocupat de o femeie.
Îi încurajăm pe liderii ţărilor UE să-şi respecte angajamentele asumate în cadrul acordurilor încheiate cu UE privind stimularea creşterii şi favorizarea creării de locuri de muncă, a declarat preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso.
Potrivit raportului anual de activitate, principalele realizări ale UE în 2011 sunt legate de consolidarea guvernanţei economice, măsurile de stimulare a creşterii şi a ocupării forţei de muncă şi introducerea unei noi metode prin care cetăţenii pot influenţa legislaţia europeană.
Conform previziunilor, economia UE va stagna în 2012, iar zona euro va intra într-o uşoară recesiune. Creşterea se va relua, modest, în a doua jumătate a anului.
UE prezintă câteva propuneri destinate să le asigure pensii decente generaţiilor viitoare.
Cele două puteri s-au angajat să dezvolte un parteneriat mai strâns, în cadrul celei de 14-a reuniuni la nivel înalt UE-China.
UE şi India negociază condiţii de cooperare economică şi un viitor acord de liber schimb şi convin asupra unei colaborări în domeniul energiei şi cercetării.
Potrivit tabloului de bord, Europa înregistrează progrese în domeniul cercetării şi inovării, însă într-un ritm mai scăzut. Pentru a rămâne competitivi pe plan internaţional este nevoie de mai multe eforturi.
Începând din 1987, aproape 3 milioane de tineri europeni au studiat şi s-au format în străinătate cu ajutorul programului Erasmus.
Liderii UE au convenit asupra necesităţii de a lua măsuri urgente pentru a combate şomajul în rândul tinerilor, pentru a sprijini IMM-urile şi pentru a consolida piaţa unică. De asemenea, au stabilit data semnării noului tratat privind coordonarea politicilor economice.
În curând îi veţi putea cere Comisiei Europene să prezinte propuneri legislative în domenii care ţin de competenţa sa. Noul site vă pune la dispoziţie toate informaţiile privind lansarea unei „iniţiative cetăţeneşti”.
Comisia propune introducerea unui set unic de norme care să ofere cetăţenilor un control mai eficient asupra modului în care datele lor personale sunt gestionate şi utilizate.
UE propune noi măsuri menite să umple golurile din legislaţia europeană în domeniul bunăstării animalelor, să asigure o mai bună protecţie a acestora şi să le ofere consumatorilor posibilitatea de a face alegeri în cunoştinţă de cauză.
UE aşteaptă sugestiile dumneavoastră cu privire la modalităţile prin care îi putem ajuta pe lucrătorii afectaţi de restructurări.
Comisia şi-a propus să lărgească gama de posibilităţi de plată fără numerar (în special on-line), stimulând concurenţa pe piaţa plăţilor electronice. Pentru a identifica mijloacele cele mai potrivite, a lansat de curând o consultare publică.
Menite să încurajeze şi mai mult comerţul on-line şi să faciliteze vânzările pe internet în toate statele membre, măsurile propuse de UE vor contribui la creşterea economică şi vor genera noi locuri de muncă.
Danemarca preia preşedinţia Consiliului UE începând de la 1 ianuarie 2012, dorind să ofere Europei mijloacele prin care să poată face faţă provocărilor majore cu care se confruntă în prezent.
Foaia de parcurs a Comisiei pentru 2012 vizează creşterea economică, reformarea sectorului financiar şi asigurarea unui rol mai important pentru UE pe scena mondială.
E luna cadourilor şi copiii aşteaptă cu nerăbdare ursuleţul, păpuşa sau maşinuţa mult-dorită. Dragi părinţi, vă veţi bucura să aflaţi că jucăriile cumpărate în UE sunt cele mai sigure din lume!
UE publică un plan care ne-ar permite să reducem emisiile de gaze cu efect de seră cu 80%, fără ca acest lucru să afecteze competitivitatea şi aprovizionarea cu energie.
Cunoscându-ne drepturile de cetăţeni europeni, putem profita mai bine de avantajele oferite de acest statut, cum ar fi posibilitatea de a trăi şi munci în altă ţară a Uniunii.
Acordul privind consolidarea integrării economice, asupra căruia au convenit cele mai multe guverne din UE, trebuie completat prin măsuri care să stimuleze creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, a spus preşedintele Barroso.
Un nou tratat interguvernamental va stabili norme bugetare mai stricte şi va consolida coordonarea economică, pentru a face faţă crizei datoriilor şi a recâştiga încrederea pieţelor.
Consolidarea guvernanţei economice în zona euro va fi principalul aspect analizat în zilele de 8-9 decembrie, la summitul de la Bruxelles. Liderii europeni vor discuta, de asemenea, despre energie şi perspectivele extinderii UE.
Datorită noilor măsuri, disputele care intervin între consumatori şi agenţii economici care furnizează bunuri şi servicii pe teritoriul UE se vor soluţiona mai rapid, mai uşor şi mai ieftin.
Programul UE de finanţare a cercetării, în valoare de 80 de miliarde de euro, pune accent pe transformarea rezultatelor cercetării în produse şi servicii.
Pachetul de recomandări economice şi bugetare stabileşte priorităţile pentru 2012 şi include noi măsuri de consolidare a guvernanţei şi stabilităţii zonei euro.
Noua abordare a UE în materie de migraţie se bazează pe încheierea de acorduri benefice atât pentru migranţi, cât şi pentru ţările semnatare.
Facebook Twitter EU Tube
Bloguri
Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?
Da Nu
Ce informaţii aţi căutat?
Sugestiile dumneavoastră: