Direct la conținutul principal

Directiva privind acțiunile în reprezentare

Directiva privind acțiunile în reprezentare

Datorită Directivei (UE) 2020/1828 privind acțiunile în reprezentare, consumatorii sunt în măsură să își protejeze interesele colective în UE prin acțiuni în reprezentare, acțiuni în justiție introduse de entități reprezentante (așa-numitele entități calificate). Aceasta prevede că toate țările UE dispun de un mecanism de acțiuni de reprezentare. Directiva îmbunătățește accesul consumatorilor la justiție și prevede, de asemenea, garanții adecvate pentru a se evita abuzul de procedură.

Acțiunile în reprezentare sunt introduse de entități calificate în fața instanțelor naționale sau a autorităților administrative în numele grupurilor de consumatori pentru a solicita măsuri de încetare (și anume, pentru a pune capăt practicilor ilegale ale comerciantului, în mod similar cu ceea ce a fost prevăzut în Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare), măsuri reparatorii (de exemplu, rambursarea, înlocuirea, repararea) sau a ambelor tipuri de măsuri.

Directiva urmărește să protejeze interesele colective ale consumatorilor în numeroase domenii de drept și sectoare economice, cum ar fi protecția datelor, serviciile financiare, călătoriile și turismul, energia și telecomunicațiile. Directiva se va aplica în cazul acțiunilor în reprezentare introduse de comercianți împotriva unor practici ilegale (încălcări), așa cum prevăd normele UE din anexa I. Toate modificările la anexa I sunt disponibile pe site-ul EUR-Lex.  Statele membre pot decide, de asemenea, să aplice mecanismul acțiunilor de reprezentare prevăzut în directivă și în alte domenii sau în toate domeniile de drept.

Propunerea Comisiei Europene de directivă privind acțiunile în reprezentare a făcut parte din revizuirea legislației UE privind protecția consumatorilor

În ce constă directiva privind acțiunile în reprezentare?

Globalizarea și digitalizarea au sporit riscul ca numeroși consumatori să fie afectați de aceeași practică ilegală sau de una similară. Practicile abuzive la scară largă, cum ar fi utilizarea de către bănci a clauzelor contractuale abuzive în contractele de credit ipotecar sau numărul mare de anulări de călătorii și zboruri fără rambursare în timpul pandemiei sunt doar câteva exemple de cazuri în care este posibil ca interesele colective ale consumatorilor din UE să fi fost afectate.

Cu toate acestea, consumatorii afectați se pot simți neputincioși și ezită să intenteze acțiuni în justiție. S-ar putea confrunta cu diverse obstacole, cum ar fi incertitudinea cu privire la drepturile lor sau mecanismele procedurale disponibile, reticența psihologică de a lua măsuri sau dezavantajul introducerii unei acțiuni la nivel individual. Prin urmare, pentru a depăși obstacolele cu care se confruntă consumatorii în acțiunile introduse la nivel individual, sunt necesare mecanisme pentru măsuri colective reparatorii, așa cum se prevede în Directiva (UE) 2020/1828. Aceste mecanisme contribuie, de asemenea, la o concurență mai loială, deoarece creează condiții echitabile pentru comercianții care își desfășoară activitatea pe piața internă a UE. Acestea pot avea un puternic efect disuasiv față de comercianții necinstiți.

Cine introduce acțiunile în reprezentare și care este scopul acestora?

Consumatorii vizați de aceeași practică ilegală sau de o practică similară din partea unui comerciant sunt reprezentați de o entitate calificată, de o organizație a consumatorilor sau de un organism public care acționează în calitate de parte reclamantă, în interesul și în numele acestor consumatori.

Consumatorii individuali vizați de o acțiune în reprezentare nu sunt reclamanți, dar ar trebui să aibă dreptul de a beneficia de acțiunea respectivă.

În acțiunile în reprezentare pentru obținerea de măsuri reparatorii, beneficiile ar trebui să ia forma unor remedieri, cum ar fi despăgubirea, repararea, înlocuirea, reducerea prețului, încetarea contractului sau rambursarea prețului plătit, după caz și în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz. În cadrul acțiunilor în reprezentare pentru obținerea de măsuri de încetare, beneficiul pentru consumatorii vizați ar consta în încetarea sau interzicerea unei practici care constituie o încălcare.

Consumatorii pot beneficia, de asemenea, de tranzacții colective care pot fi încheiate între entitatea calificată care introduce acțiunea în justiție și comerciantul pârât. 

Acțiunile în reprezentare pot fi la nivel intern, inițiate de o entitate calificată din același stat membru în care a fost desemnată sau pot fi inițiate la nivel transfrontalier într-un alt stat membru decât cel în care a fost desemnată entitatea calificată.

În cazul în care o entitate calificată introduce o acțiune în reprezentare în statul membru în care este desemnată, respectiva acțiune în reprezentare ar trebui considerată ca fiind internă, chiar dacă este introdusă împotriva unui comerciant domiciliat în alt stat membru și chiar dacă în cadrul respectivei acțiuni în reprezentare sunt reprezentați consumatori din mai multe state membre.

De asemenea, directiva permite ca entitățile care reprezintă consumatorii din diferite state membre să își unească forțele în cadrul unei singure acțiuni în reprezentare.

La 25 iunie 2023, directiva a intrat în vigoare la nivel național. Cu toate acestea, până în prezent, nu toate statele membre ale UE au transpus directiva. Situația actuală privind notificarea măsurilor de transpunere de către statele membre către Comisia Europeană poate fi consultată pe site-ul Eur-lex.

Consultați lista entităților calificate care pot introduce acțiuni transfrontaliere, așa cum au fost notificate Comisiei Europene de către statele membre ale UE.

Statele membre publică pe site-urile lor listele entităților calificate care au posibilitatea de a introduce acțiuni interne de reprezentare la nivel național. 

Cum își pot exprima consumatorii dorința de a fi reprezentați în cadrul unei acțiuni?

Consumatorii vizați de acțiune vor fi informați cu privire la acțiunile de reprezentare viitoare, în curs și închise.

Consumatorii vor beneficia automat, așa cum prevăd normele naționale, de rezultatele acțiunilor în încetare. Însă ei ar trebui să aleagă în cunoștință de cauză dacă doresc să fie reprezentați și, ulterior, să beneficieze de rezultatul acțiunilor în reprezentare pentru obținerea de măsuri reparatorii.

În principiu, statele membre pot aplica un mecanism de participare, un mecanism de neparticipare sau o combinație a celor două.

În cadrul unui mecanism de participare, numai consumatorii care și-au exprimat în mod explicit dorința de a fi reprezentați vor beneficia de acțiune. În cadrul unui mecanism de neparticipare, toți consumatorii în numele cărora entitatea calificată a decis să introducă acțiunea vor fi reprezentați, iar rezultatul acesteia va fi obligatoriu pentru ei, cu excepția cazului în care își exprimă în mod explicit dorința de a fi excluși din acțiune. Statele membre decid în ce stadiu al procedurii consumatorii își pot exercita la nivel individual dreptul de a participa sau de a nu participa la acțiunea în reprezentare.

Cum sunt finanțate acțiunile în reprezentare?

Acțiunile în reprezentare pot fi finanțate din fonduri publice sau private.

În conformitate cu directiva, statele membre trebuie să le ofere entităților calificate asistența relevantă pentru ca acestea să își poată exercita efectiv dreptul de a introduce acțiuni în reprezentare. De exemplu, acestea pot să ofere finanțare publică, inclusiv sub formă de sprijin structural pentru entitățile calificate, să limiteze taxele judiciare sau administrative aplicabile sau să asigure accesul la asistență judiciară. De asemenea, statele membre le pot permite entităților calificate să le solicite consumatorilor care și-au exprimat dorința de a fi reprezentați de o entitate calificată într-o anumită acțiune în reprezentare pentru obținerea de măsuri reparatorii să achite o taxă modică de înscriere sau o taxă similară.

Atunci când statele membre permit finanțarea acțiunilor în reprezentare de către finanțatori care nu sunt parte la aceste acțiuni (așa-numita finanțare de către un terț), acestea trebuie să se asigure că sunt evitate conflictele de interese. Acestea trebuie, de asemenea, să se asigure că finanțarea de către terți care au un interes economic în introducerea sau în rezultatul acțiunii în reprezentare pentru obținerea de măsuri reparatorii nu îndepărtează acțiunea în reprezentare de protecția intereselor colective ale consumatorilor.

Cine decide cu privire la modalitățile procedurale ale acțiunilor naționale de reprezentare?

Directiva se bazează pe principii, cu o marjă de apreciere echitabilă lăsată statelor membre cu privire la modul de punere în aplicare a acesteia. De exemplu, statele membre pot alege dacă acțiunile în reprezentare ar putea fi introduse în fața instanțelor judecătorești sau a autorităților administrative sau ambele cazuri, în funcție de sectorul economic sau de un anumit domeniu de drept.  Acesta este motivul pentru care alegerile făcute de statele membre în cadrul procesului de transpunere sunt esențiale pentru aplicarea sa efectivă.

EC-REACT – un instrument de colaborare pentru acțiuni în reprezentare

Comisia Europeană a dezvoltat EC-REACT, un instrument informatic de colaborare pentru a sprijini funcționarea eficace a acțiunilor în reprezentare, așa cum prevede directiva privind acțiunile în reprezentare. Acest proiect îndeplinește obligația legală prevăzută la articolul 14 alineatul (3) din directivă. 
 
Prin EC-REACT...

  • statele membre vor informa Comisia Europeană cu privire la entitățile calificate desemnate să inițieze acțiuni în reprezentare transfrontaliere și naționale
  • Comisia Europeană va consolida și publica lista entităților calificate notificate care au fost abilitate să introducă acțiuni în reprezentare transfrontaliere
  • statele membre și serviciile Comisiei Europene vor putea coopera în ceea ce privește respectarea de către entitățile calificate a criteriilor lor de desemnare, așa cum se prevede la articolul 4 alineatul (3) din directivă, precum și în ceea ce privește alte aspecte ale funcționării acțiunilor în reprezentare
  • entitățile calificate vor coopera în cadrul activităților lor, așa cum se prevede în directivă
  • judecătorii și autoritățile administrative vor coopera pentru a contribui la buna funcționare a acțiunilor în reprezentare din UE
  • statele membre vor prezenta Comisiei Europene și serviciilor Comisiei Europene rapoarte privind funcționarea acțiunilor în reprezentare pentru a consolida aceste informații în rapoartele UE.

Platforma permite cooperarea în cadrul grupurilor de utilizatori separate, și anume reprezentanții statelor membre, entitățile calificate și membrii sistemului judiciar pentru aplicarea coerentă a directivei în întreaga UE. De asemenea, facilitează schimbul de informații în cadrul forumurilor de discuții, introducerea de cereri de informații sau de investigații și de mesaje criptate și arhivarea documentelor și dispune de opțiuni de căutare și de traducere performante.  
 
EC-REACT este o platformă electronică securizată și restrânsă, disponibilă numai pentru categoriile de utilizatori predefinite, sub rezerva permisiunii de acces din partea serviciilor Comisiei Europene.

Atelier multipartit: punerea în aplicare a directivei privind acțiunile în reprezentare

La 26 noiembrie 2021, Comisia Europeană a organizat un atelier online pentru a discuta punerea în aplicare a Directivei (UE) 2020/1828 privind acțiunile în reprezentare.

Atelierul a reunit un grup divers de experți din UE și din întreaga lume, inclusiv membri ai organizațiilor de consumatori și de întreprinderi, reprezentanți ai țărilor UE, cadre universitare și practicieni care au experiență în acțiunile colective reparatorii. Experții au făcut schimb de informații utile cu privire la modul în care directiva privind acțiunile în reprezentare ar putea fi pusă în aplicare cât mai eficace de către țările UE.

Următoarele tematici, esențiale pentru eficacitatea acțiunilor în reprezentare, au fost discutate în cadrul a trei grupuri de lucru:

  • criteriile de desemnare a entităților calificate și de admisibilitate a acțiunilor
  • finanțarea acțiunilor și asistența publică acordată entităților calificate
  • informarea consumatorilor, participarea consumatorilor la acțiuni reparatorii și distribuirea despăgubirilor în rândul consumatorilor (inclusiv utilizarea instrumentelor informatice)

Pentru a consulta documentele de dezbatere, rapoartele și înregistrările, accesați: atelierul referitor la punerea în aplicare a Directivei (UE) 2020/1828 privind acțiunile de reprezentare

Directiva privind acțiunile în încetare

Începând cu 25 iunie 2023, Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare este abrogată și înlocuită cu directiva privind acțiunile în reprezentare.
 
Directiva privind acțiunile în încetare va continua să se aplice acțiunilor în reprezentare introduse de entitățile calificate înainte de 25 iunie 2023, așa cum se prevede la articolul 22 alineatul (2) din directiva privind acțiunile în reprezentare.
 
Vă recomandăm să consultați tabelul de corespondență care ilustrează dispozițiile specifice ale directivei privind acțiunile în încetare și cele ale directivei privind acțiunile în reprezentare. Trimiterile la directiva privind acțiunile în încetare abrogată se interpretează ca trimiteri la directiva privind acțiunile în reprezentare și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență menționat anterior.
 
Mai jos puteți consulta lista entităților calificate desemnate de statele membre ale UE în temeiul directivei privind acțiunile în încetare pentru a introduce acțiuni în încetare în alte țări ale UE în care are loc încălcarea.

Lista entităților calificate