Tutun

Reglementarea produselor din tutun

Directiva privind produsele din tutun (2014/40/UE)  a intrat în vigoare la 19 mai 2014 și este aplicabilă în statele membre începând cu 20 mai 2016. Ea stabilește normele care reglementează fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe. Printre acestea se numără țigările, tutunul destinat rulării în țigarete, tutunul de pipă, țigările de foi, trabucurile, produsele din tutun care nu se aprind, țigările electronice și produsele pe bază de plante pentru fumat.

Directiva:

  • interzice țigaretele și tutunul de rulat cu arome caracteristice
  • obligă întreprinderile din industria tutunului să trimită statelor membre rapoarte detaliate cu privire la ingredientele folosite în produsele din tutun, în special în țigări și tutunul destinat rulării în țigarete
  • stabilește obligativitatea prezenței avertismentelor de sănătate pe pachetele de tutun și produse din tutun. Avertismentele de sănătate - imagine și text - trebuie să acopere 65 % din fața și spatele pachetelor de țigarete și de tutun de rulat
  • stabilește dimensiuni minime pentru avertismente și elimină pachetele mici pentru anumite produse din tutun
  • interzice toate mesajele promoționale și înșelătoare cu privire la produsele din tutun
  • introduce un sistem european de urmărire pentru a combate vânzarea ilegală a produselor din tutun
  • le permite statelor membre să interzică vânzarea pe internet a tutunului și produselor din tutun
  • stabilește cerințe de calitate și de siguranță pentru țigaretele electronice
  • obligă producătorii să notifice produsele noi din tutun înainte de a le introduce pe piața UE.