Politici

Ce sunt nanotehnologiile?

Nanotehnologiile sunt tehnologii care operează cu dimensiuni foarte mici, de ordinul nanometrilor (1 nm = o miliardime dintr-un metru). Mai clar, 1 nm are lungimea unui lanţ de 5 până la 10 atomi, iar un fir de păr are diametrul de aproximativ 80 000 nm.

Oamenii de ştiinţă exploatează proprietăţile unice pe care le au nanoparticulele minuscule sau materialele dispuse la scară nanometrică pentru a crea noi materiale, structuri şi dispozitive care pot fi utilizate în diverse domenii precum medicina, industria alimentară, electronică, tehnologia informaţiilor, aprovizionarea şi distribuţia de energie şi protecţia mediului.

La ce folosesc nanotehnologiile?

Nanotehnologiile prezintă un mare potenţial pentru obţinerea unei creşteri economice durabile, pentru ameliorarea competitivităţii sectorului industrial european, pentru protecţia mediului, crearea de locuri de muncă pentru persoane cu înaltă calificare şi pentru ameliorarea calităţii vieţii (a se vedea Agenda 2020).

Financiar, UE a investit foarte mult în cercetarea şi dezvoltarea asociată nanotehnologiilor. Acum trebuie să creeze condiţiile optime pentru atingerea potenţialului maxim.

Ce este politica UE în materie de nanotehnologii?

UE a decis să adopte o „abordare integrată, sigură şi responsabilă” privind dezvoltarea nanotehnologiilor. Aceasta include:

  • revizuirea şi adaptarea legislaţiei UE
  • monitorizarea aspectelor legate de siguranţă
  • iniţierea unui dialog cu autorităţile naţionale, factorii implicaţi şi cu cetăţenii.

Mai multe despre strategia propusă de UE în domeniul nanotehnologieipdf.