Evaluarea impactului

Majoritatea iniţiativelor Comisiei trebuie să respecte orientările privind evaluarea impactului, aplicabile inclusiv în domeniul sănătăţii. Acestea prevăd că toate departamentele competente ale Comisiei trebuie să se implice în planificarea iniţiativelor şi propun tehnici suplimentare pentru integrarea aspectelor care ţin de sănătate.

Comisia colaborează şi cu experţi externi, specialişti din cadrul administraţiilor publice sau din mediul academic, pentru a înţelege în ce măsură acţiunile UE influenţează sănătatea şi sistemele sanitare. Comisia doreşte în special să afle cum poate fi determinat şi măsurat acest impact şi cum poate fi integrat în acţiunile viitoare.

Orientări privind evaluarea impactului

Sănătatea este inclusă în orientările Comisiei cu privire la evaluarea impactului, care se bazează pe metodologiile privind evaluarea impactului asupra sănătăţii (HIA), elaborate în cadrul programului privind sănătatea publică. Acest program se bazează pe trei piloni, iar sănătatea este menţionată în relaţie cu cel referitor la aspectele sociale şi de mediu.

Evaluarea impactului asupra sănătăţii (HIA)

În perioada 2001-2004, Comisia a finanţat un proiect privind analiza detaliată a HIA. Traducerile linkului anterior English (en)

Rezultatul acestui proiect este ghidul HIApdf, care include informaţii privind repercusiunile specifice asupra sănătăţii, procedurile şi metodele de evaluare.

Evaluarea impactului asupra sistemelor sanitare (HSIA)

În 2007, un grup de lucru la nivel naţional privind evaluarea impactului asupra sănătăţii şi a sistemelor sanitare a elaborat o metodologie HSIA şi un instrument on-line pentru evaluarea impactului asupra sistemelor sanitare din UE Traducerile linkului anterior English (en) , care să poată fi aplicat tuturor politicilor europene.

Alte proiecte UE privind evaluarea impactului asupra sănătăţii

Orientări privind evaluarea impactului social

Orientările privind evaluarea impactului social reprezintă un instrument suplimentar pentru factorii implicaţi în elaborarea politicilor, care include sugestii detaliate cu privire la impactul politicilor UE asupra sănătăţii.