Vopseaua de păr, jucăriile, cremele solare cu nanomateriale în compoziţie... Fluorul din apa potabilă, mercurul din becurile economice, plumbul din bijuterii… Lumina artificială, substanţele biocide, telefoanele mobile … Vă temeţi de efectele pe care toate acestea le-ar putea avea asupra sănătăţii?
Comisia Europeană, prin cele trei comitete ştiinţifice ale sale, evaluează dacă aceste temeri sunt justificate. Gestionate de Direcţia Generală pentru Sănătate şi Consumatori, comitetele îi oferă Comisiei baza ştiinţifică necesară pentru elaborarea unei politici bine fundamentate. Începând din 1978, comitetele ştiinţifice au adoptat aproximativ o mie de avize ştiinţifice. Majoritatea au stat la baza unor reglementări care garantează un nivel înalt de protecţie a sănătăţii pentru toţi cetăţenii UE şi pentru mediu.
Comitetul ştiinţific pentru siguranţa consumatorilor, Comitetul ştiinţific pentru riscurile asupra sănătăţii şi mediului şi Comitetul ştiinţific pentru riscuri sanitare emergente şi noi se focalizează pe produsele pentru consumatori, riscurile de mediu şi, respectiv, riscurile emergente. Comitetele îşi ghidează activitatea după trei principii majore: excelenţa experţilor şi a dovezilor ştiinţifice, transparenţa procesului de evaluare ştiinţifică şi independenţa membrilor săi.
Comitetele ştiinţifice analizează şi evaluează datele disponibile relevante, pentru a trage concluzii şi pentru a estima ce riscuri potenţiale există. Destul de des, ele organizează consultări publice în legătură cu concluziile preliminare. Mandatul actual al celor trei comitete ştiinţifice expiră în februarie 2012. În consecinţă, Comisia a publicat o cerere de exprimare a interesului, la care sunt invitaţi să răspundă oameni de ştiinţă valoroşi.
Pentru mai multe informaţii despre activitatea comitetelor ştiinţifice, vă rugăm să accesaţi site-ul care le este dedicat.