Ferramentas de acessibilidade
Instrumentele site-ului
Selector de limbi
Cale de navigare
|
Linkuri…Linkuri… |
Sănătate mintală
Bolile mintale (cel mai adesea, anxietatea şi depresia) au un impact negativ atât asupra vieţii celor afectaţi, cât şi asupra cadrului social şi economic, antrenând costuri serioase în special pentru sistemul educaţional, medical şi judiciar. Ele constituie unul din principalele motive pentru care oamenii îşi iau concediu medical, se pensionează anticipat sau primesc pensie de invaliditate. În mare parte, responsabilitatea de a acţiona în acest domeniu revine guvernelor statelor membre, însă organismele neguvernamentale joacă un rol din ce în ce mai activ. Politicile comunitare sprijină măsurile de protecţie şi de promovare a sănătăţii mintale şi acţiunile de sensibilizare a publicului la aspectele conexe. De asemenea, ele creează un cadru de referinţă pan-european pentru cooperare şi schimb de bune practici între guverne şi diferitele sectoare economice, constituind liantul între politici, punerea în aplicare a acestora şi cercetare. Pactul european pentru sănătate mintală şi bunăstare, realizat în vederea atingerii acestor scopuri, vizează 5 domenii prioritare: • prevenirea depresiei şi a suicidului; Linkuri către activităţile UE
|
Linkuri…Legislaţia UEPortalul care oferă acces la legislaţia Uniunii Europene Linkuri… |