Pescuit

INSEPARABLE - Eat, Buy and Sell Sustainable FishINSEPARABLE - Eat, Buy and Sell Sustainable FishINSEPARABLE - Eat, Buy and Sell Sustainable FishINSEPARABLE - Eat, Buy and Sell Sustainable Fish

Căutare
    După cuvântul sau expresia
Linkuri rapide

Reforma politicii comune în domeniul pescuitului

Reforma politicii comune în domeniul pescuitului

O nouă politică comună în domeniul pescuitului, de la 1 ianuarie 2014

Consiliul și Parlamentul European au aprobat noua politică comună în domeniul pescuitului (PCP) , iar aceasta a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014. Noua PCP își propune să readucă stocurile de pește la niveluri sustenabile, să pună capăt practicilor de pescuit care irosesc resurse și să creeze noi oportunități pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică în zonele de coastă. În acest sens, se concentrează asupra unor măsuri precum: interzicerea aruncării capturilor înapoi în apă, implicarea activă a sectorului pescuitului și acvaculturii, descentralizarea procesului decizional, acordarea unei importanțe sporite acvaculturii, sprijinirea pescuitului la scară redusă, îmbunătățirea cunoștințelor științifice privind starea stocurilor și asumarea responsabilității în apele țărilor terțe prin intermediul acordurilor internaționale ale UE.

Fondul european pentru afaceri maritime și pescuit este instrumentul de finanțare care va sprijini punerea în aplicare a politicii comune revizuite în domeniul pescuitului (PCP) și va da un impuls economiei albastre a Europei. În ziua de 25 ianuarie, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord politic privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) pentru perioada 2014-2020. Acordul este un pas crucial către intrarea în vigoare a FEPAM, prevăzută să aibă loc în cursul acestui an, după adoptarea textelor de către Parlamentul European, în aprilie 2014.

FEPAM va sprijini refacerea stocurilor de pește, va reduce impactul pescuitului asupra mediului marin și va elimina progresiv practica risipitoare a aruncării capturilor înapoi în mare. El va sprijini pescuitul la scară mică, pescarii tineri și operatorii locali. În același timp, va stimula inovarea, va ajuta comunitățile să își diversifice economia, va finanța proiecte care creează noi locuri de muncă și va îmbunătăți calitatea vieții de-a lungul coastelor Europei. De asemenea, fondul va sprijini acvacultura europeană, astfel încât aceasta să își poată dezvolta pe deplin potențialul.