Inseparabili

Acvacultura europeană - Întrebări și răspunsuri

Acvacultura europeană - Întrebări și răspunsuri

De ce avem nevoie de piscicultură?

Pentru că avem nevoie de pește și fructe de mare, însă resursele din natură nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea existentă. Pescuitul durabil merge mână în mână cu piscicultura. Numai cu ajutorul lor putem obține cantitățile necesare pentru a răspunde nevoilor unei populații în creștere la nivel mondial, fără a pune în pericol viitorul pe termen lung al stocurilor de pește din natură.
68% din peștele și fructele de mare pe care le consumă europenii provin din importuri, o mare parte fiind produse în ferme piscicole.  Din păcate, doar 10 % din ce consumăm provine din piscicultura europeană. Cu cât crește consumul de pești de crescătorie, cu atât scade presiunea asupra stocurilor din natură și dependența de importuri.  În plus, încurajăm astfel producția și economia locală.

Care sunt principalele specii crescute în UE?

Aproximativ 50 % din producția fermelor piscicole este reprezentată de fructele de mare, cele mai populare specii fiind midiile și stridiile. Peștii marini precum somonul, plătica de mare și bibanul de mare reprezintă circa 27 % din producție, iar peștii de apă dulce, precum păstrăvul și crapul, 23 %.
Piscicultura europeană crește specii foarte diverse, printre care se numără scoicile, homarii, tilapia, sturionii și chiar câteva specii care sunt pescuite foarte intens în natură, cum ar fi calcanul, codul și limba-de-mare. În ultimii ani, s-a dezvoltat și producția de alge. 
Pentru mai multe detalii, consultați:

http://ec.europa.eu/fisheries/cfp/aquaculture/species/index_ro.htm

Cum se cresc peștii, moluștele și crustaceele?

Moluștele, precum midiile și stridiile, sunt crescute pe funii, stâlpi sau structuri de tip plasă. Ele au nevoie de apă curată, din care își pot lua substanțele nutritive. Peștii precum somonul și bibanul de mare sunt crescuți în țarcuri din plasă suspendate la suprafața mării. Peștii de apă dulce precum păstrăvii sunt de obicei crescuți în bazine prin care este direcționată apă de râu. Alți pești de apă dulce, precum crapul, sunt crescuți în lacuri și iazuri de mari dimensiuni.
Pentru mai multe detalii, consultați:

http://ec.europa.eu/fisheries/cfp/aquaculture/aquaculture_methods/index_ro.htm

Este adevărat că acvacultura poate dăuna mediului?

Ca orice altă activitate umană, acvacultura trebuie gestionată în mod durabil și responsabil. La fel ca și ceilalți producători de alimente, acvacultorii sunt obligați să respecte standarde de mediu și de sănătate. Standardele de mediu ale UE sunt printre cele mai stricte și mai eficiente din lume. Însă rolul acvacultorilor nu se oprește aici. De exemplu, iazurile utilizate pentru piscicultură pot reprezenta în același timp un mijloc de a conserva peisaje naturale importante, precum și habitate pentru păsări și specii amenințate.
Moluștele curăță apele costiere, absorbind substanțe nutritive care, acumulate excesiv, ar putea deteriora calitatea apei. În cele din urmă, sustenabilitatea prezintă avantaje economice, iar acvacultorii sunt în avangarda activităților de monitorizare și protecție a mediului, pentru a se asigura că operațiunile lor nu au vreun impact negativ.

Produsele de crescătorie sunt oare la fel de sănătoase ca cele din natură?

Legislația UE stabilește norme stricte pentru a garanta siguranța alimentelor, inclusiv norme privind nivelurile maxime pentru contaminanți. Limitele sunt valabile atât pentru produsele de crescătorie, cât și pentru cele pescuite din natură. În același timp, un sistem strict de controale oficiale garantează faptul că toate alimentele care ajung la consumatori sunt sănătoase, indiferent dacă acestea provin din UE sau din străinătate.

Este nevoie de peste 1 kg de pește din natură pentru a produce 1 kg de somon de crescătorie. Care e logica în a hrăni peștii de crescătorie cu pești din natură?

Faptul că peștii carnivori precum somonul se hrănesc cu pești din natură reprezintă desigur o provocare pentru acvacultura sustenabilă. Cantitatea de pește din natură folosită pentru hrănirea peștilor de crescătorie este totuși în scădere, datorită faptului că alte alternative de hrănire sunt tot mai accesibile și des utilizate, cu o eficiență crescută. Acvacultorii au toate motivele să reducă această cantitate, nu doar din rațiuni de sustenabilitate, ci și pentru că utilizarea peștilor din natură pentru hrănirea peștilor de crescătorie este unul dintre principalele costuri de producție. Comisia intenționează să sprijine acest sector în vederea îmbunătățirii și mai rapide a situației.
În plus, merită să reamintim că jumătate din producția fermelor piscicole din UE este reprezentată de moluște, care nu necesită hrană suplimentară. De asemenea, printre speciile de crescătorie se numără și crapul, care nu este un pește carnivor.

Ce face UE pentru a sprijini acvacultura?

Prin intermediul politicii comune în domeniul pescuitului, reformate de curând, UE va sprijini în mod prioritar sectorul acvaculturii. Recent, Comisia a publicat un set de orientări care stabilesc prioritățile comune și obiectivele generale pentru piscicultura europeană. Au fost identificate patru domenii prioritare:

•      standarde ridicate de calitate, sănătate și mediu
•      îmbunătățirea accesului la spațiu și apă
•      reducerea poverii administrative pentru acest sector
•      creșterea competitivității

Prin FEPAM, UE va pune la dispoziția piscicultorilor fonduri care să le faciliteze activitatea. De asemenea, UE va investi în proiecte de cercetare în domeniul interacțiunilor cu mediul, al sănătății și alimentației peștilor de crescătorie, precum și al reproducerii acestora. Toate acestea sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea durabilă a acvaculturii europene.