AA+A++Versiune pentru tipărireHarta site-uluiRSSRSS

Atribuţii

Europa 2020 este o strategie la a cărei punere în aplicare participă deopotrivă instituţiile europene, statele membre şi partenerii sociali. Pentru ca Uniunea Europeană să ia măsurile de care este nevoie în vederea îndeplinirii obiectivelor Strategiei, fiecare dintre instituţiile sale trebuie să se implice. La nivel naţional, este esenţial ca şefii de stat şi de guvern, dar şi autorităţile locale şi regionale să includă Strategia în politicile lor. Societatea civilă, inclusiv partenerii sociali şi alte părţi interesate, joacă, de asemenea, un rol important, atât în elaborarea programelor naţionale, cât şi în monitorizarea pe teren a progreselor înregistrate.

Aflaţi mai multe despre atribuţiile pe care le au:

Începutul paginii