AA+A++Versiune pentru tipărireHarta site-uluiRSSRSS

Guvernanţă economică

Mână oprind căderea unor piese de domino © iStockphoto

Criza economică a arătat că multe ţări europene se confruntă cu probleme fundamentale şi cu tendinţe care nu sunt viabile pe termen lung. De asemenea, ne-a făcut să înţelegem mai bine cât de interdependente sunt economiile UE. Intensificarea coordonării politicilor economice la nivelul UE ne va ajuta să rezolvăm aceste probleme şi să promovăm creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Criza ne poate face mai puternici: viziunea europeană

Mai uniţi ca niciodată: ce măsuri a luat UE pentru a contracara criza financiară, pentru a-şi consolida uniunea economică şi monetară şi pentru a pune bazele unei uniuni politice solide.

Noua guvernanţă economică a UE se bazează pe trei piloni:

  • consolidarea agendei economice printr-o supraveghere mai atentă din partea UE. Acest pilon include: priorităţile politice şi obiectivele stabilite în cadrul Strategiei Europa 2020, angajamentele suplimentare pe care şi le-au asumat statele membre participante la Pactul euro plus, consolidarea supravegherii de către UE a politicilor economice şi fiscale, ca parte a Pactului de stabilitate şi creştere, dar şi prin intermediul noilor instrumente menite să stopeze dezechilibrele macroeconomice, adoptarea unei noi metode de lucru - semestrul european - care permite discutarea priorităţilor economice şi bugetare în aceeaşi perioadă a fiecărui an.
  • asigurarea stabilităţii zonei euro. În anul 2010, UE a reacţionat la criza datoriei suverane prin crearea unor mecanisme temporare de sprijin pentru statele membre. Acestea vor fi înlocuite în 2013 de un mecanism permanent, respectiv Mecanismul european de stabilitate (MES). Aceste măsuri de sprijin sunt condiţionate de aplicarea unor programe de reformă şi consolidare fiscală şi au fost elaborate în strânsă colaborare cu FMI.
  • redresarea sectorului financiar, prin acţiunile prezentate mai jos.

În continuare sunt prezentate aspectele esenţiale ale noii guvernanţe economice a UE.


 

Semestrul european

Semestrul european include primele şase luni ale fiecărui an şi reprezintă perioada pe durata căreia are loc coordonarea politicilor bugetare, macroeconomice şi structurale ale statelor membre, pentru ca acestea să poată ţine cont de recomandările UE în luarea deciziilor cu privire la bugetul naţional şi la alte aspecte de interes economic.

Etapele principale ale semestrului european sunt următoarele:

În luna ianuarie, Comisia prezintă analiza anuală a creşterii, care stabileşte priorităţile UE pentru anul următor, în materie de creştere economică şi locuri de muncă.

În luna martie, şefii de stat şi de guvern elaborează orientările UE pentru politicile naţionale, pe baza analizei anuale a creşterii.

În luna aprilie, statele membre transmit planurile naţionale privind garantarea finanţelor publice sănătoase (programele de stabilitate/convergenţă), precum şi programele de reformă şi măsurile pe care intenţionează să le ia pentru a promova creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii (programele naţionale de reformă).

În luna iunie, Comisia evaluează aceste programe şi, dacă este cazul, formulează recomandări specifice pentru fiecare ţară. Consiliul UE discută aceste recomandări, iar Consiliul European le aprobă.

La sfâşitul lui iunie sau la începutul lunii iulie, Consiliul adoptă oficial recomandările adresate fiecărei ţări.



 

Pactul de stabilitate şi creştere

Este un set de reguli care încurajează statele membre să menţină viabilitatea finanţelor publice.

Pactul are două componente:

  • componenta preventivă invită statele membre să transmită anual programul de stabilitate (ţările din zona euro) sau de convergenţă (celelalte state membre), odată cu programul naţional de reformă. Acest program prezintă modul în care statul membru intenţionează să asigure şi să menţină viabilitatea finaţelor publice pe termen mediu. Ulterior, Comisia poate oferi recomandări politice (în iunie, în cadrul semestrului european) sau, dacă este necesar, poate înainta o propunere Consiliului pentru ca acesta să transmită un avertisment în cazul unui deficit excesiv.
  • componenta corectivă reglementează procedura în caz de deficit excesiv (PDE). În baza PDE, dacă deficitul bugetar al unui stat membru depăşeşte limita de 3% (conform Tratatului), Consiliul va transmite recomandări privind redresarea situaţiei. Nerespectarea acestor recomandări poate duce la impunerea de sancţiuni pentru statele din zona euro.

Pactul de stabilitate şi creştere este în curs de consolidare, prin introducerea unor modificări menite:

  • să permită componentei corective a Pactului să ia mai bine în considerare interacţiunea dintre datorie şi deficit, mai ales în ţările puternic îndatorate (unde datoria publică depăşeşte 60% din PIB)
  • să accelereze procedura în caz de deficit excesiv şi să facă impunerea sancţiunilor semiautomată - în acest sens, în cadrul Consiliului va fi nevoie de o majoritate calificată nu atât pentru a aproba, cât mai ales pentru a respinge o propunere de sancţionare înaintată de Comisie
  • să amelioreze cadrele bugetare naţionale, abordând aspectele contabile şi statistice, precum şi practicile în materie de previziuni.

 

Corectarea dezechilibrelor macroeconomice

În ultimii zece ani, statele membre au făcut alegeri economice divergente, care au dus la accentuarea diferenţelor în materie de competitivitate şi la apariţia unor dezechilibre macroeconomice la nivelul UE. Pentru ca această situaţie să nu se repete în viitor, Comisia a propus un nou mecanism de supraveghere, menit să identifice şi să corecteze aceste aspecte, încă din faza incipientă. Prin acest mecanism, economiile statelor membre vor fi monitorizate în vederea depistării dezechilibrelor macroeconomice (ex. bule imobiliare, creşterea deficitului de cont curent sau a excedentelor, scăderea competitivităţii). Dacă statele membre depăşesc „nivelurile de alertă”, Comisia va face analize aprofundate pentru a stabili dacă dezechilibrele sunt dăunătoare şi, dacă este cazul, va face recomandări.


 

Pactul euro plus

Statele membre ale zonei euro au convenit asupra unui program suplimentar de reforme, cunoscut sub numele de „Pactul euro plus”, care constituie o reflecţie a interdependenţei dintre ele. Alte şase ţări, care nu fac parte din zona euro, au decis să adere la acest pact: Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia şi România. Pactul vizează patru domenii: competitivitate, ocuparea forţei de muncă, viabilitatea finanţelor publice şi consolidarea stabilităţii financiare.

Pactul a fost aprobat de liderii UE în martie 2011. Toate cele 23 de părţi semnatare se angajează să implementeze reformele în detaliu. Cele patru state membre care nu au semnat pactul sunt libere să facă acest lucru oricând doresc. Angajamentele asumate în virtutea pactului se integrează în noul cadrul de guvernanţă economică şi sunt incluse în programele naţionale de reformă ale statelor membre.


 

Remedierea sectorului financiar

UE a elaborat noi reglementări şi a creat agenţii cu scopul de a preveni din timp apariţia problemelor şi de a se asigura că toţi actorii din sectorul financiar sunt supuşi unor reglementări şi monitorizări stricte. În prezent se întreprind şi alte acţiuni, în special pentru a garanta că băncile europene au suficiente rezerve de capital pentru a face faţă, în viitor, şocurilor care afectează sistemul financiar şi pentru a continua să funcţioneze şi să ofere credite întreprinderilor şi persoanelor fizice.

Începutul paginii