Navigation path

Perfecționarea învățământului

În întregul spațiu al UE, FSE finanțează inițiative pentru a perfecționa învățământul și formarea profesională și pentru a se asigura că tinerii își finalizează studiile și dobândesc competențele care le sporesc competitivitatea pe piața locurilor de muncă. Reducerea abandonului școlar este o prioritate majoră în acest sens, alături de îmbunătățirea oportunităților privind învățământul vocațional și universitar.

Programele și proiectele FSE contribuie la sporirea performanțelor în întregul sector al educației, de la grădinițe, școli și universități până la sistemele de învățare pe tot parcursul vieții și de formare vocațională. Aceste programe și proiecte au în vedere trei rezultate principale:

Sprijinul FSE acordat educației acoperă o varietate largă de activități. Sunt în curs de implementare noi programe școlare pentru a le oferi tinerilor un început mai bun în viață, iar cadrele didactice beneficiază de cursuri de formare pentru a-și spori performanțele. Pe lângă cunoștințele generale, elevii și studenții dobândesc competențele care îi vor ajuta să își aleagă carierele dorite și să obțină locurile de muncă cerute în industrie.

Istockphoto/18501706

FSE ajută universitățile și instituțiile de formare vocațională să construiască relații mai strânse cu firmele și angajatorii din țara și din regiunea lor – astfel încât absolvenții să poată trece lin de la învățământ pe piața muncii. De asemenea, domeniul postuniversitar al cercetării și dezvoltării este susținut de finanțarea FSE pentru a spori numărul de tineri întreprinzători și inovatori, în special în sectoarele tehnologiei de vârf.

Pe lângă impulsionarea sistemelor de educație, FSE se concentrează și asupra clienților acestora – elevi, studenți, angajați și persoane care doresc să se angajeze și sunt în căutarea unor cursuri de formare și a unor competențe noi. Numeroase proiecte iau măsuri pentru reducerea abandonului școlar și înzestrarea tinerilor cu abilități și calificări adecvate – în special în rândul grupurilor vulnerabile, cum ar fi minoritățile și persoanele provenite din familii de imigranți. Alte proiecte asigură implicarea lucrătorilor și a persoanelor dornice de angajare în oportunități de învățare pe tot parcursul vieții, pentru a-și menține competențele și calificările în pas cu evoluția economiei și a cerințelor industriilor.