Cale de navigare

2009 – Turismului şi zonelor protejate

Noua ediţie a premiilor EDEN se concentrează pe promovarea turismului durabil în zonele protejate. Destinaţiile eligibile sunt acele zone protejate, şi/sau zonele învecinate, unde a fost dezvoltat un produs turistic viabil din punct de vedere economic, bazat pe atuurile zonei, care respectă în acelaşi timp mediul ambiant protejat şi răspunde nevoilor locuitorilor şi vizitatorilor.

Cererea de propuneri a fost lansată de către Comisie în martie, fiind deja primite răspunsuri de la 22 de ţări. Acestea au termen până în mai 2009 să aleagă o destinaţie câştigătoare dintre destinaţiile candidate. Fiecare destinaţie trebuie să respecte următoarele criterii generale de selecţie:

  1. să fie „netradiţionale” (densitatea vizitatorilor să fie „scăzută” sau „foarte scăzută” în comparaţie cu media naţională)
  2. să fie situate într-o zonă care face parte din reţeaua Natura 2000, sau să aibă statutul de „zonă protejată” conferit prin legislaţie naţională sau regională
  3. să îşi administreze oferta turistică astfel încât să fie asigurată durabilitatea socială, culturală şi de mediu, sub forma unui parteneriat între autorităţile responsabile de administrarea zonei protejate şi cei implicaţi în turismul zonei şi a împrejurimilor sale (de exemplu furnizorii de servicii turistice, comunităţile locale)

Criterii mai specifice vor fi stabilite la nivelul ţărilor participante pentru a lua în considerare caracteristicile fiecărei destinaţii.

Câştigătorii vor fi anunţaţi şi premiaţi oficial în toamna 2009.

Ţările participante au creat situri web naţionale pentru a promova proiectul EDEN.


Cyprus  

 

Ultima actualizare: 27/10/2014 | Începutul paginii