Banca Centrală Europeană (BCE)

Sarcina BCE este de a gestiona moneda euro şi de a proteja stabilitatea preţurilor în zona euro. Împreună cu băncile centrale naţionale ale statelor membre din zona euro (care constituie aşa-numitul Eurosistem), BCE defineşte şi implementează politica monetară a zonei euro. Caracterul independent al BCE este stabilit în Tratatul. Banca îşi are sediul în Frankfurt, în Germania.

Cererea

Pentru economişti, „cererea” este o latură a activităţii economice; cealaltă este „oferta”. Cererea reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care consumatorul este dispus şi capabil să o cumpere la un anumit preţ. Cererea interacţionează cu oferta, determinând preţurile bunurilor şi ale serviciilor.

Criteriile de convergenţă

Criteriile de convergenţă reprezintă un set de indicatori economici pe care trebuie să le întrunească economia unei ţări UE pentru a adera la zona euro şi a adopta moneda euro. Ele includ impunerea unor limite privind deficitele bugetare şi datoriile, ratele inflaţiilor, ratele dobânzilor şi fluctuaţiile monedei.

Datoria publică

Datoria publică este suma de bani pe care o ţară o datorează creditorilor. Guvernele împrumută de obicei bani prin emiterea de obligaţiuni, care sunt cumpărate de instituţiile financiare. Prin Pactul de stabilitate şi creştere s-a stabilit o limită a datoriei publice la 60% din PIB.

Deficitele bugetare

Deficitul bugetar apare atunci când cheltuielile publice depăşesc totalul veniturilor. Când totalul veniturilor este egal cu cheltuielile, vorbim despre un „buget echilibrat”, iar atunci când veniturile depăşesc cheltuielile avem de-a face cu un „surplus”. Prin Pactul de stabilitate şi creştere s-a stabilit o limită a deficitelor bugetare pentru a asigura caracterul robust şi durabil al finanţelor publice. Un deficit de peste 3% din PIB este considerat a fi excesiv şi necesită acţiuni de corectare.

Deflaţia

Spre deosebire de inflaţie, deflaţia se referă la o scădere de durată a nivelului general al preţurilor, aceasta afectând un spectru larg de bunuri şi servicii. O caracteristică importantă a deflaţiei este natura sa autoperpetuantă: anticipând scăderea preţurilor, consumatorii casnici îşi amână consumul, iar companiile îşi întârzie investiţiile. Această situaţie, la rândul său, reduce nivelul cererii curente, obligând producătorii şi furnizorii de servicii să îşi scadă şi mai mult preţurile. Cercul acesta vicios duce la o încetinire repetată a întregii economii.

Masa monetară

În economie, „masa monetară” înseamnă cantitatea de bani aflată în circulaţie în cadrul unei economii într-un anumit moment. Masa monetară determină costul acesteia, adică rata dobânzii pe care un consumator sau o companie trebuie să o plătească atunci când împrumută bani. Banca Centrală Europeană gestionează masa monetară prin fixarea ratei dobânzii pentru împrumuturile pe care le acordă băncilor comerciale.

Economia de piaţă

Într-o economie de piaţă, preţurile bunurilor şi ale serviciilor sunt determinate liber de interacţiunea dintre ofertă şi cerere, spre deosebire de o economie planificată, în care preţurile sunt fixate de guvern. Economiile UE sunt considerate a fi economii de piaţă – există anumite situaţii de control al preţurilor, dar acestea reprezintă excepţii.

Eurosistemul

Eurosistemul este un grup restrâns în cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). El este format din Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale ţărilor din zona euro. Eurosistemul gestionează politica monetară a zonei euro.

Eurostat

Eurostat este Biroul de Statistică al Uniunii Europene. El oferă statistici la nivel european care permit realizarea unor comparaţii între statele membre şi regiuni, pe numeroase sectoare. Eurostat promovează armonizarea metodelor statistice la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, al statelor candidate şi al statelor din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS). Sediul Eurostat este la Luxemburg.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC)

Un indice al preţurilor de consum este un indicator economic menit a măsura modificările preţurilor pe care le plătesc consumatorii casnici pentru bunuri şi servicii. Există un indice armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru UE. În fiecare lună, birourile naţionale de statistică folosesc metode „armonizate” pentru a înregistra preţurile de consum ale unei game variate de bunuri şi servicii reprezentative pentru cheltuielile de consum final de la nivel naţional. Eurostat foloseşte date de la birourile statistice naţionale pentru a compila IAPC din zona euro şi din UE în ansamblu. Metodele armonizate permit comparaţii între datele statelor membre.

IAPC are un rol important în dirijarea politicii monetare, el fiind principala măsură folosită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru evaluarea stabilităţii preţurilor în zona euro.

Hiperinflaţia

Hiperinflaţia se referă la ratele foarte ridicate ale inflaţiei, care sunt dificil de controlat. În condiţiile unei inflaţii normale, o creştere excesivă a preţurilor determină scăderea cererii, ducând la restabilirea preţurilor mai mici. În cazul hiperinflaţiei, această tendinţă de restabilire a echilibrului în economie este pierdută.

Inflation rate (Rata inflaţiei)

Inflaţia este creşterea în timp a preţurilor pentru bunuri şi servicii. Rata inflaţiei măsoară coeficientul de creştere (sau descreştere) a acestor preţuri în timp. Ratele inflaţiei se măsoară, de obicei, pe o perioadă de un an şi se exprimă sub formă de creştere sau descreştere procentuală. (consultaţi partea referitoare la inflaţia preţurilor de consum şi la inflaţia la producător)

Inflaţia la producător

Inflaţia la producător măsoară schimbarea medie a preţurilor pe care le plătesc fabricanţii pentru materiile prime şi a preţurilor la care vând ei bunurile finite. Această inflaţie se măsoară folosind indicii preţurilor la producător, care oferă informaţii privind evoluţia preţurilor în sectoarele industriale.

Inflaţia preţurilor de consum – Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC)

Inflaţia preţurilor de consum este modificarea preţului mediu pe care îl plătesc consumatorii casnici pentru bunurile şi serviciile obişnuite precum mâncarea, asigurarea pentru maşină şi biletele de teatru. În UE, ea se măsoară prin IAPC.

Lichiditatea

Lichiditatea este un termen folosit în economie şi afaceri pentru a descrie disponibilitatea banilor. Dacă o economie are „lichiditate”, atunci companiile şi persoanele fizice pot obţine banii de care au nevoie – la preţul pe care vor să îl plătească pentru investiţii şi consum –, ceea ce face să crească activitatea economică.

Oferta

Pentru economişti, „oferta” este o latură a activităţii economice; cealaltă este „cererea”. Oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care producătorii sunt dispuşi şi capabili să o vândă la un anumit preţ. Cererea şi oferta interacţionează pentru a determina preţurile.

Pactul de stabilitate şi creştere (PSC)

PSC este un cadru pentru coordonarea politicii fiscale între statele membre UE. PSC cuprinde un set de reguli pentru politicile fiscale ale statelor membre, inclusiv limite privind deficitele bugetare şi datoria publică, pentru a asigura caracterul robust al finanţelor publice. Pactul este un element important al Uniunii Economice şi Monetare.

Politica fiscală

Politica fiscală vizează reglementarea cheltuielilor şi a veniturilor bugetare. Astfel, cele două componente principale ale sale sunt cheltuielile şi impozitele – impozitele fiind principala sursă de venituri. Politica fiscală poate afecta cererea şi nivelul activităţii economice, distribuirea veniturilor şi modul în care guvernul alocă resursele.

Politica monetară

Politica monetara are scopul de a regla cantitatea de bani disponibila în economie. Banca Centrală Europeană (BCE) implementează politica monetară pentru zona euro, având obiectivul principal de a menţine stabilitatea preţurilor.

Produsul intern brut (PIB)

PIB-ul este o măsură a bogăţiei economice. El reprezintă valoarea însumată a tuturor bunurilor şi serviciilor produse de o ţară pe parcursul unui an. Modificările PIB-ului sunt un semn al rezultatelor economice: creşterea economică este definită ca o creştere a PIB-ului de la un an la celălalt.

Puterea de cumpărare

Puterea de cumpărare este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu o anumită sumă de bani. De exemplu, dacă un consumator plăteşte azi 1 € pentru o pâine, iar preţul pâinii respective creşte mâine la 1,10 €, înseamnă că se va putea cumpăra mai puţină pâine cu 1 €. Prin urmare, valoarea unui euro s-a redus, iar consumatorul a suferit o scădere a puterii de cumpărare din cauza inflaţiei preţului pâinii.

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC)

SEBC constă din Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale tuturor statelor membre ale UE – indiferent dacă se află sau nu în zona euro. Consiliul General al SEBC este format din preşedintele şi vicepreşedintele SEBC, împreună cu guvernatorii băncilor centrale ale celor 27 de state membre. (consultaţi şi partea referitoare la Eurosistem)

Statele membre din zona euro

Statele membre din zona euro sunt acele ţări UE care au adoptat euro ca monedă naţională. În 1999, când a fost creată zona euro, ea avea 11 membri, numărul crescând la 12 în anul 2001, în momentul aderării Greciei. De atunci, încă patru state membre (Slovenia, Cipru, Malta şi Slovacia) au adoptat moneda unică – numărul total ajungând astfel la 16.

Tratatul

Tratatul privind Uniunea Europeană a fost aprobat de Consiliul European de la Maastricht din 1991 şi a intrat în vigoare în 1993. El este cunoscut şi ca „Tratatul de la Maastricht”. Decizia de a continua cu Uniunea Economică şi Monetară (UEM) este înscrisă în acest Tratat, care a dus la lansarea UEM şi a monedei euro. Tratatul de la Maastricht a fost modificat prin tratatele ulterioare.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM)

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) reprezintă un pas major pe calea integrării economice în UE. Ea se constituie din patru elemente importante: coordonarea stabilirii politicii economice, coordonarea politicilor fiscale, înfiinţarea Băncii Centrale Europene şi crearea monedei unice. Lansarea a avut loc în 1 ianuarie 1999. Toate statele membre fac parte din UEM, deşi nu toate au adoptat încă moneda euro.

Volatilitatea

Atunci când ratele inflaţiei sunt volatile, ele variază rapid în timp, pe direcţie ascendentă şi descendentă şi cu diferenţe relativ mari. Ratele volatile ale inflaţiei creează nesiguranţă cu privire la preţurile viitoare şi descurajează investiţiile.