Cale de navigare

Uniunea economică şi monetară

Uniunea economică şi monetară (UEM) reprezintă un pas major în procesul de integrare a economiilor UE. UEM presupune coordonarea politicilor economice şi fiscale, o politică monetară comună şi o monedă comună - euro. Cu toate că toate cele 27 state membre UE participă la uniunea economică, unele ţări au dus integrarea mai departe prin adoptarea monedei unice. Împreună, aceste ţări formează zona euro.

Decizia de a forma o Uniune economică şi monetară a fost luată de Consiliul European în oraşul olandez Maastricht, în decembrie 1991, fiind mai târziu prevăzută în Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). Uniunea economică şi monetară reprezintă un pas înainte pentru UE în procesul de integrare economică, început în 1957, odată cu crearea Uniunii. Integrarea economică aduce beneficii mai mari, eficienţă internă şi soliditate economiei UE, în general şi economiilor statelor membre, în particular. Acest lucru oferă şi oportunităţi pentru stabilitate economică, pentru intensificarea creşterii economice şi pentru un grad mai mare de ocupare a forţei de muncă – de care beneficiază direct cetăţenii UE. În termeni practici, UEM înseamnă:

  • Coordonarea elaborării politicilor economice între statele membre
  • Coordonarea politicilor fiscale, în special prin stabilirea de limite pentru datoria şi deficitul public
  • O politică monetară independentă coordonată de Banca Centrală Europeană (BCE)
  • Moneda unică şi piaţa unică


Guvernanţa economică în temeiul UEM

În cadrul UEM, nu există o singură instituţie responsabilă de politica economică. În schimb, responsabilitatea este împărţită între statele membre şi instituţiile UE. Principalele părţi implicate în UEM sunt:

  • Consiliul European – stabileşte principalele orientări ale politicii economice şi monetare
  • Consiliul UE („Consiliul”) – coordonează elaborarea politicii economice a UE şi decide dacă un stat membru poate sau nu să adopte moneda unică
  • „Eurogrupul” – coordonează politicile de interes comun pentru statele membre din zona euro
  • Statele membre – fixează bugetele naţionale între limitele stabilite pentru deficitul şi datoria publică şi stabilesc politici structurale proprii cu privire la pieţele muncii, pensiilor şi capitalurilor
  • Comisia Europeană – monitorizează performanţa şi conformitatea
  • Banca Centrală Europeană (BCE) – stabileşte politica monetară, având drept obiectiv principal stabilitatea preţurilor .
  • Parlamentul European - împarte cu Consiliul sarcina formulării legislației și supune guvernanța economică scrutinului democratic, în special prin intermediul noului dialog economic.

Ce se înţelege prin „integrare economică”?

În termeni generali, Uniunea economică şi monetară reprezintă un pas înainte în procesul de integrare economică. Gradele de integrare economică pot fi împărţite în şase paşi:

  1. Zona de comerţ preferenţial (cu taxe vamale reduse între anumite state)
  2. Zona de liber schimb (fără taxe vamale pentru anumite bunuri sau pentru toate bunurile între ţările participante)
  3. Uniunea vamală (cu aceleaşi taxe vamale externe pentru ţările terţe şi o politică comercială comună)
  4. Piaţa unică (cu norme comune privind produsele şi cu libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor, a persoanelor şi a serviciilor)
  5. Uniunea economică şi monetară (o piaţă unică cu o monedă şi o politică monetară comune)
  6. Integrarea economică completă (toate elementele enumerate mai sus la care se adaugă politici fiscale şi alte tipuri de politici economice armonizate).

La data creării Uniunii Europene , în 1958, sub forma Comunităţii Economice Europene, scopul a fost acela de a realiza o uniune vamală şi o piaţă comună pentru agricultură. Ulterior, această piaţă comună limitată a fost extinsă pentru a se crea o piaţă unică şi pentru bunuri şi servicii, piaţă care a fost realizată, în mare măsură, până în 1993. În prezent, Uniunea Europeană se află la pasul al cincilea al acestui model. Integrarea economică progresivă nu a început odată cu decizia de a crea moneda unică: este vorba despre un proces de lungă durată, care face parte din istoria UE şi constituie una dintre cele mai mari realizări ale acesteia.