Cale de navigare

Adoptarea monedei euro

Uniunea Europeană se extinde pe măsură ce ţările candidate îndeplinesc condiţiile de aderare şi aderă la Uniune – acest proces este cunoscut sub numele de extindere. În mod similar, zona euro se extinde pe măsură ce statele membre care nu fac parte din zona euro îndeplinesc condiţiile de aderare şi adoptă moneda euro.

Zona euro cuprinde acele state membre UE care au adoptat moneda unică. Zona euro nu este însă statică – conform tratatului, toate statele membre UE trebuie să adere la zona euro imediat ce îndeplinesc condiţiile necesare, cu excepţia Danemarcei şi a Regatului Unit, care au negociat o „clauză de neparticipare” care le permite să rămână în afara zonei euro.

De asemenea, se aşteaptă ca Suedia să participe la zona euro în viitor, însă aceasta nu îndeplineşte, pentru moment, condiţiile necesare.

Extindere progresivă, integrare progresivă

Un stat în curs de aderare la Uniunea Europeană trebuie să armonizeze multe dintre aspectele societăţii sale – economice , politice şi sociale, – cu cele ale statelor membre . O mare parte din acest proces de armonizare îşi propune să ofere garanţii că un stat în curs de aderare poate opera cu succes pe piaţa unică a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi muncii – aderarea fiind un proces de integrare.

Adoptarea monedei euro şi participarea la zona euro duc procesul de integrare şi mai departe – este vorba despre un proces de integrare economică mult mai strânsă cu celelalte state membre din zona euro. Adoptarea monedei euro presupune, de asemenea, numeroase pregătiri, fiind necesară, în special, o convergenţă economică şi juridică. .

Pregătiri în vederea adoptării monedei euro

Înainte ca un stat membru să poată adopta moneda euro, acesta trebuie să îndeplinească anumite criterii economice şi juridice. Criteriile de convergenţă economică au rolul de a garanta că economia unui stat membru este suficient de bine pregătită pentru adoptarea monedei unice şi că se poate integra cu uşurinţă în regimul monetar al zonei euro. Convergenţa juridică cere ca legislaţia naţională, în special cea referitoare la banca centrală naţională şi la emisiile monetare, să fie compatibilă cu dispoziţiile tratatului.

Înlocuirea unei monede naţionale cu moneda euro este o operaţiune complexă, care necesită numeroase pregătiri de ordin practic - de exemplu trebuie să se ofere garanţii că moneda naţională este retrasă rapid, că preţurile mărfurilor sunt corect convertite şi prezentate şi că populaţia este bine informată. Toate aceste pregătiri se bazează pe un anumit „scenariu de trecere la moneda unică” , adoptat de statul candidat la zona euro. O experienţă semnificativă s-a câştigat odată cu lansarea monedei euro, experienţă de care beneficiază astăzi ţările candidate la zona euro. Comisia Europeană, în mod special, oferă ajutor considerabil şi consiliere ţărilor candidate la zona euro.

Mecanismul de schimb valutar (ERM II)

Unele state care nu fac parte din zona euro sunt deja membre ale Mecanismului de schimb valutar (ERM II). ERM II este un sistem menit să contribuie la evitarea fluctuaţiilor excesive ale ratelor de schimb dintre monedele participante şi moneda euro, care ar putea perturba stabilitatea economică a pieţei unice. Participarea la acest mecanism este voluntară, ea reprezintă însă unul din criteriile de convergenţă – ţările candidate la zona euro trebuie să participe la ERM II, fără tensiuni majore, cu cel puţin doi ani înainte de a îndeplini criteriile necesare pentru adoptarea monedei unice.