What's new?

Did you know that 2013 is the European Year of Citizens? Read more ...

 
Un capitol cu totul nou

Nu peste mult timp vei fi în ultimul an de şcoală. Eşti gata să întorci pagina şi să începi un capitol cu totul nou?

Când vei pleca de acasă şi te vei desprinde de familia ta, in ce direcţie ţi-ar place sa te îndrepţi ? Ce ai de gând să faci? Te-ai gândit la felul în care interesele şi abilităţile tale corespund opţiunilor pe care le ai?

Să-ţi continui educaţia, la o universitate sau în învăţământul profesional, poate părea o povară acum, însă vei descoperi pe parcurs că astfel ai avut mai multe oportunităţi.

Ţi-ar plăcea o schimbare de peisaj? Ca cetăţean al Uniunii Europene, ai dreptul de a studia în orice alt stat membru şi există o mulţime de programe care te pot ajuta în acest sens, oricât de necrezut ţi s-ar părea acest lucru! Un timp petrecut în străinătate te-ar putea ajuta să-ţi îmbunătăţeşti competenţele de comunicare într-o limbă străină, să intri în contact cu o nouă cultură şi să dobândeşti o experienţă valoroasă.

Indiferent de tipul de şcoală sau de de formare profesională pe care le urmezi, sau dacă ai de gând să devii student, UE are un program de schimburi pentru tine. Învăţarea este un proces care se desfăşoară pe tot parcursul vieţii şi chiar dacă începe în ţara ta, nu se încheie aici. Care va fi următorul tău pas?

Ştiaţi că...?
În medie, un european pleacă de acasă la 25 de ani. Finlandezii pleacă de acasă cel mai devreme, jumătate dintre ei înainte de a împlini 21 de ani, în timp ce jumătate dintre slovaci după 31 de ani.

Poţi să vizitezi o şcoală parteneră!

Dacă şcoala ta participă la programul Comenius, ai putea să vizitezi o şcoală parteneră sau să primeşti vizita unor elevi din altă ţară la tine în şcoală. Întreabă-ţi profesorii ce opţiuni există. În unele ţări, ai putea să mergi într-un schimb chiar fără să fie implicaţi şi alţi elevi din clasă.

Iar dacă un schimb real nu este posibil, portalul eTwinning îţi oferă posibilitatea de a te întâlni cu elevi din alte ţări online, pe www.etwinning.net.

Poţi să studiezi în străinătate când vei fi student!

De când a început programul de schimburi Erasmus, aproape cu 25 de ani în urmă, peste două milioane de studenţi au beneficiat de oportunitatea de a studia într-o altă ţară timp de un semestru sau două sau de a urma un stagiu de pregătire în străinătate. Ca student Erasmus, nu trebuie să plăteşti taxe la universitatea din străinătate, iar creditele pe care le obţii acolo vor fi recunoscute de universitatea din ţara ta.

Poţi urma un stagiu de formare în străinătate!

Dacă eşti ucenic sau frecventezi o şcoală profesională, există un program de schimburi care îţi oferă chiar ce îţi trebuie! Programul Leonardo da Vinci îţi dă posibilitatea de a urma un stagiu de formare profesională la o şcoală tehnică din altă ţară UE, de a-ţi îmbunătăţi sau de a dobândi competenţele practice care se vor dovedi foarte utile atunci când va trebui să îţi găseşti un loc de muncă!

Acum vorbeşti limba mea!

Bubble

Uniunea Europeană are 23 de limbi oficiale, de la franceză la finlandeză şi malteză. Germana are cei mai mulţi vorbitori nativi, dar engleza este cea mai vorbită, ca limbă natală şi ca a doua limbă.

Stăpânind una sau mai multe limbi străine, ai mai multe şanse de a studia şi de a lucra într-o altă ţară, poţi comunica cu persoane noi, poţi aduce idei dintr-o parte a Europei în alta şi poţi avea acces la oportunităţi de care nu ai putea beneficia altfel. Ca individ care învaţă pe tot parcursul vieţii, nu ştii niciodată ce limbi ţi-ar fi utile în viitor, dar eforturile de bază pe care le presupune învăţarea unei limbi străine te vor ajuta să îţi dezvolţi abilităţile de care vei avea nevoie când vei dori să înveţi o nouă limbă străină mai târziu.

Dar cum să stăpâneşti 23 de limbi străine pentru a beneficia de tot ce are Europa de oferit? Nu trebuie să-ţi faci griji – toată lumea învaţă limbi străine, inclusiv pe a ta! Există de asemenea multe oportunităţi de a studia şi a munci în străinătate, chiar dacă nu vorbeşti limba locală.

Tineri în acţiune

Bubble

Prin intermediul programului Tineret în acţiune, poţi să faci un schimb cu un grup de tineret sau poţi să te alături unei iniţiative din altă ţară, nu numai din Europa, ci din toată lumea! Vrei sa descoperi noi culturi intr-o forma originală? Voluntariatul în străinătate poate fi ocazia! Este o modalitate excelentă de a dobândi experienţă, de a-i ajuta pe alţii şi de a afla mai multe despre tine şi despre ţara în care lucrezi. Dacă te angajezi la o slujbă de voluntariat cu normă întreagă în străinătate, Serviciul European de Voluntariat – doar o parte a programului Tineret în acţiune – îţi acoperă cheltuielile.

Pentru a afla mai multe informaţii: