comisia europeană > RJE > Termene procedurale > Italia

Ultima actualizare: 08-11-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Termene procedurale - Italia

 

TABLE OF CONTENTS

1. Există diferite tipuri de termene limită aplicabile în cadrul diferitelor reguli procedurale în materie civilă (de exemplu, termene procedurale, termene de prescripţie sau de decădere, termene prestabilite etc.) 1.
2. Lista diferitelor zile considerate ca nelucrătoare conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971. 2.
3. Care sunt regulile generale aplicabile termenelor în diferitele proceduri civile? Trimiteri la legislaţia aplicabilă. 3.
4. Când o anumită acţiune sau formalitate trebuie efectuată într-un anumit termen, care este momentul de începere - adică momentul iniţial de la care începe să curgă acel termen („terminus a quo”) al acestei acţiuni sau formalităţi (de exemplu, data actului, a evenimentului, a hotărârii sau a notificării)? 4.
4.a) Este posibil ca momentul iniţial al acestei perioade să fie influenţat sau modificat de metoda de transmitere sau de comunicare a actelor (comunicare personală prin agent procedural sau prin poştă)? 4.a)
5. Din ce moment începe să curgă acest termen: 5.
5.a) Când acest termen este exprimat în zile, trebuie să se ţină seama de data reală a acţiunii, a evenimentului, a hotărârii sau a notificării de la care începe să curgă această perioadă? 5.a)
5.b) Când un termen este exprimat în zile, numărul de zile indicat include zile calendaristice sau doar zile nelucrătoare? 5.b)
5.c) Când este exprimat acest termen în luni sau în ani? 5.c)
5.d) Când expiră astfel de termene limită? 5.d)
6. Dacă termenul expiră într-o sâmbătă, într-o duminică, într-o zi de sărbătoare naţională sau într-o zi nelucrătoare, este acesta prelungit până în prima zi lucrătoare următoare? Această prelungire se aplică chiar şi atunci când termenul în cauză are ca moment de începere un eveniment viitor? 6.
7. Când solicitarea s-a făcut către un organ jurisdicţional care îşi are sediul în teritoriul principal al statului membru, termenele sunt mai lungi pentru persoanele care locuiesc/îşi au reşedinţa într-unul din aceste teritorii sau în străinătate? 7.
8. Pe de altă parte, când solicitarea s-a făcut către un organ jurisdicţional care are sediul în unul dintre teritoriile distincte din punct de vedere geografic de teritoriul principal, termenele sunt mai lungi pentru persoanele care nu locuiesc/nu îşi au reşedinţa în aceste teritorii sau care locuiesc/îşi au reşedinţa în străinătate? 8.
9. Există termene pentru căile de atac specifice anumitor cauze civile? 9.
10. În caz de urgenţă sau din orice alt motiv, pot instanţele să scurteze termenele de înfăţişare în instanţă sau să stabilească o dată specială pentru înfăţişare? Pe de altă parte, pot fi aceste perioade prelungite? 10.
11. Când un act destinat unei părţi care îşi are reşedinţa intr-un loc în care ar putea beneficia de o extindere a termenului este notificat într-un loc unde persoanele nu beneficiază de o astfel de prelungire, persoana destinatară pierde beneficiul extinderii termenului? 11.
12. Care sunt sancţiunile în cazul în care nu se respectă termenele? 12.
13. Dacă termenul limită expiră, ce pot face părţile care nu s-au putut prezenta? 13.

 

1. Există diferite tipuri de termene limită aplicabile în cadrul diferitelor reguli procedurale în materie civilă (de exemplu, termene procedurale, termene de prescripţie sau de decădere, termene prestabilite etc.)

Termenul procedural este intervalul de timp înăuntrul căruia sau după împlinirea căruia trebuie îndeplinit sau poate fi îndeplinit un anumit act de procedură.

Termenele procedurale sunt stabilite prin lege [termene legale (termini legali)]; acestea pot fi stabilite şi de instanţă (care poate dispune ca acestea să fie termene de decădere, astfel că drepturile vor înceta dacă termenele nu sunt respectate), dar numai când această posibilitate este prevăzută în mod expres de lege [termene judiciare (termini giudiziari)].

Termenele procedurale pot fi clasificate în cele trei categorii tradiţionale: termene minime (de exemplu, termenul minim înainte de înfăţişarea în instanţă), termene imperative (de exemplu, pentru introducerea apelului sau pentru introducerea în cauză a terţilor) şi termene de recomandare (de exemplu, pentru pronunţarea sentinţei).

Termenele minime (termini dilatori) constau în intervalul de timp cuprins între momentul finalizării unui act procedural complet, în toate elementele sale (de exemplu, o citaţie) şi momentul producerii unui anumit efect juridic (de exemplu, posibilitatea de a se prezenta); acestea suspendă temporar efectul unui act care este îndeplinit în elementele sale esenţiale.

SusSus

Termenele imperative (termini perentori) sunt doar acelea declarate astfel în mod expres de lege sau de instanţă atunci când legea prevede această posibilitate. Caracterul imperativ al unui termen poate fi dedus ,de asemenea, din efectul pe care acesta îl înlătură (Curtea Constituţională în Corte Cost. ord. 107/2003).

Categoria termenelor de recomandare (termini ordinatori) este o categorie mixtă care grupează toate termenele care nu sunt termene minime sau termene imperative.

Distincţia este importantă, nu doar pentru că efectele nerespectării sunt diferite, ci şi pentru că termenele imperative nu pot fi reduse sau prelungite nici măcar prin acordul părţilor, în timp ce termenele de recomandare pot fi reduse sau prelungite înainte de a se împlini, fie la cererea instanţei, fie din oficiu, conform articolelor 153 şi 154 din Codul de procedură civilă. Chiar şi termenele minime pot fi modificate (exceptare, reducere) în cazurile prevăzute de lege; in literatura de specialitate nu există o opinie unitară cu privire la aplicabilitatea generală a articolului 154 din Codul de procedură civilă în cazul acestor termene.

Trebuie făcută distincţia între aceste termene procedurale şi termenele de prescripţie sau de decădere care sunt instituţii ale dreptului material guvernate de Codul civil (articolele 2934-2963 şi respectiv, 2964-2969)

În special, prescripţia (prescrizione) duce la încetarea unui drept atunci când acesta nu a fost exercitat de către partea îndreptăţită într-un anumit interval de timp stabilit de lege.

SusSus

Decăderea (decadenza) duce la încetarea unui drept (de regulă, potestativ) la expirarea unui termen imperativ stabilit de lege sau de părţi pentru îndeplinirea anumitor acte; circumstanţele obiective sau subiective care au dus la trecerea fără efect a timpului sunt nesemnificative.

Prescripţia nu produce efecte în mod automat, ci trebuie cerută de una din părţi, fie printr-o acţiune introdusă de partea în cauză, fie sub forma unei excepţii invocate în legătură cu o acţiune introdusă de o altă persoană. Acţiunea sau excepţia invocată de o parte este necesară şi în cazul decăderii, cu excepţia cazului în care părţile nu pot decide în privinţa unui drept (drepturi care nu pot fi tranzacţionate precum drepturile legate de statutul persoanei, drepturile persoanei, drepturile decurgând din dreptul familiei etc.), când instanţa trebuie să sesizeze din oficiu că acţiunea este inadmisibilă.

Suspendarea. Conform Legii nr. 742/1969, termenele care curg în perioada de vacanţă judecătorească (1 august - 15 septembrie, în fiecare an) sau care vor începe să curgă în această perioadă, sunt suspendate de drept în perioada 1 august - 15 septembrie a fiecărui an şi vor continua să curgă sau vor începe să curgă de la sfârşitul perioadei de suspendare. Legea prevede excepţii: suspendarea nu se aplică acţiunilor şi procedurilor menţionate la articolul 92 din Procedura judiciară (ordinamento giudiziario; ca de exemplu, acţiunile privind drepturile de întreţinere, acţiunile de dreptul muncii, de protecţie legală şi securitate socială, acţiunile împotriva executării silite sau măsurilor provizorii).

SusSus

Sunt excluse din sfera de aplicare a Legii nr. 742/1969 termenele pentru exercitarea drepturilor substanţiale (de exemplu, termenele pentru raportarea viciilor mărfurilor vândute).

Surse: Articolele 152-155 din Codul de procedură civilă; Legea nr. 742/1969.

2. Lista diferitelor zile considerate ca nelucrătoare conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971.

Sunt considerate zile nelucrătoare următoarele zile: zilele de duminică, 1 ianuarie, 6 ianuarie, 25 aprilie, ziua de luni după Paşti, 1 mai, 2 iunie, 15 august, 1 noiembrie, 18 decembrie, 25 şi 26 decembrie.

Surse: Legea nr. 260/1949, modificată prin Legile nr. 90/1954 şi 54/1977, prin Ordinul preşedinţial (DPR) nr. 793/1985 şi prin Legea nr. 336/2000.

3. Care sunt regulile generale aplicabile termenelor în diferitele proceduri civile? Trimiteri la legislaţia aplicabilă.

La calcularea termenelor exprimate în zile sau ore, ziua sau ora de început este exclusă, în timp ce dies ad quem este luată în calcul.

Pentru a calcula termenele exprimate în luni sau în ani se foloseşte calendarul obişnuit; astfel, termenul expiră în momentul expirării ultimului moment al zilei din luna în care se împlineşte termenul, corespunzătoare celei de început, sau în cazul termenelor exprimate în ani, în ultimul moment al zilei din luna şi din anul următor care corespunde celui de început, indiferent dacă lunile au 31 sau 28 de zile sau dacă în calcul ar putea fi cuprinsă luna februarie dintr-un an bisect.

Dacă termenul expiră într-o zi de sărbătoare legală, se prelungeşte până la prima zi care urmează şi care nu este zi de sărbătoare legală (articolul 155 din Codul de procedură civilă). Recent, instanţele au reţinut, contrar jurisprudenţei anterioare, că aceeaşi regulă se aplică termenelor procedurale care curg retroactiv; de exemplu în cazul vânzărilor prin licitaţie stabilite pentru o zi de luni, dacă termenul stabilit pentru depunerea ofertelor este „ziua dinaintea vânzării”, atunci acesta expiră în sâmbăta anterioară (Curtea de Casaţie, Cass. 2003, nr. 19041).

SusSus

Uneori legea prevede un termen exprimat în zile libere (giorni liberi, un exemplu ar fi termenele pentru înfăţişarea în instanţă conform articolului 163 bis din Codul de procedură civilă). În astfel de situaţii atât dies a quo, cât şi dies ad quem trebuie excluse din calcul.

Legile speciale prevăd, de asemenea, etapele procedurale aplicabile, dar regulile din Codul de procedură sunt de aplicabilitate generală în orice situaţie.

Surse: Articolul 155 din Codul de procedură civilă.

4. Când o anumită acţiune sau formalitate trebuie efectuată într-un anumit termen, care este momentul de începere - adică momentul iniţial de la care începe să curgă acel termen („terminus a quo”) al acestei acţiuni sau formalităţi (de exemplu, data actului, a evenimentului, a hotărârii sau a notificării)?

Termenele, cu excepţia cazului când sunt exprimate în ore, încep să curgă din ziua în care actul care determină aceste termene este executat (de exemplu, depunerea unei sentinţe sau notificarea unui act sau a unei măsuri).

Nu are importanţă momentul din zi când un astfel de act este îndeplinit, pentru că la calcularea termenului dies a quo nu este luat niciodată în calcul.

Acesta este un principiu general („dies a quo non computatur in termino”) care, în lipsa unei dispoziţii contrare, se aplică atât în dreptul procedural, cât şi în dreptul material.

Adesea un termen începe să curgă de la data notificării unui act sau a pronunţării hotărârii, dar termenul poate începe să curgă şi de la alte evenimente.

SusSus

Ca exemplu:

  1. termenul (scurt) de apel sau pentru cererea de revizuire în temeiul articolului 395 alineatele (4) şi (5) din Codul de procedură civilă începe să curgă de la comunicarea hotărârii;
  2. termenul pentru stabilirea competenţei sau termenul pentru contestarea deciziilor judecătorului în camera de consiliu începe să curgă de la comunicarea hotărârii sau a altei măsuri;
  3. termenul general pentru introducerea apelului în temeiul articolului 327 din Cod începe să curgă de la data pronunţării hotărârii;
  4. termenul pentru revizuire în temeiul articolului 395 alineatele (1), (2) şi (3) din Cod începe să curgă din ziua în care se descoperă frauda sau falsul sau din ziua în care se obţine documentul.
4.a) Este posibil ca momentul iniţial al acestei perioade să fie influenţat sau modificat de metoda de transmitere sau de comunicare a actelor (comunicare personală prin agent procedural sau prin poştă)?

Problema se pune în ceea ce priveşte termenele care încep să curgă de la data comunicării sau a notificării acţiunilor (de exemplu, termenul de apel împotriva unei hotărâri).

În sensul unui apel în interiorul termenului scurt stabilit la articolul 325 din Codul de procedură civilă (30 de zile pentru primul apel, 60 de zile pentru un apel privind o chestiune de drept la Curtea de Casaţie), important este momentul primirii hotărârii de către destinatar, astfel încât momentul de la care termenul începe să curgă poate intr-adevăr să difere în funcţie de modalitatea de comunicare, din moment ce modalitatea de comunicare prin poştă poate presupune termene mai lungi decât modalitatea de comunicare printr-un agent procedural.

SusSus

Dar problema se ridică doar din punct de vedere practic, în sensul că nevoia de rezolvare cu celeritate a unei acţiuni poate dicta utilizarea agentului procedural, deoarece în orice situaţie termenul pentru apel începe să curgă de la sfârşitul procedurii de comunicare şi, prin urmare, de la primirea actului de către destinatar.

O abordare diferită a fost luată recent în considerare de Curtea de Casaţie, care, ca urmare a hotărârilor Curţii Constituţionale privind comunicarea prin poştă (hotărârile nr. 477 din 2002 şi nr. 28 din 2004), a afirmat principiul conform căruia comunicarea unui act al instanţei este considerată îndeplinită, în ceea ce priveşte partea care comunică actul, în momentul în care actul este încredinţat agentului procedural, indiferent de modalitatea de transmitere ulterioară (prin poştă sau prin agentul procedural), în timp ce, în ceea ce îl priveşte pe destinatar, procedura de comunicare este îndeplinită la data primirii documentului (hotărârile Curţii de Casaţie nr. 4289 şi 13970 din 2004).

Momentul comunicării documentului de către partea interesată, considerat îndeplinit, este aici separat de momentul când comunicarea este îndeplinită în ceea ce-l priveşte pe destinatar, principiu deja acceptat în Regulamentul comunitar nr. 1348/2000. Principiul priveşte doar termenele de comunicare a actului, în sensul că trebuie să se considere că termenul legal a fost respectat de către partea care face comunicarea dacă actul ce urmează a fi comunicat este încredinţat agentului procedural înainte de expirarea termenului; aceasta nu afectează momentul de început sau dies a quo a termenului - punctul menţionat în chestionar - care este momentul comunicării sau notificării unui document, comunicării unei hotărâri sau unul dintre diferitele momente prezentate în detaliu mai sus (a se vedea punctul 4).

SusSus

De exemplu, un apel împotriva unei hotărâri date în primă instanţă nu este limitat de termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă cererea de apel este încredinţată agentului procedural în interiorul acelui termen, chiar dacă aceasta este comunicată în fapt destinatarului după expirarea acestui termen. În ceea ce îl priveşte pe destinatar, procedura de comunicare este considerată îndeplinită doar atunci când primeşte actul.

5. Din ce moment începe să curgă acest termen:

5.a) Când acest termen este exprimat în zile, trebuie să se ţină seama de data reală a acţiunii, a evenimentului, a hotărârii sau a notificării de la care începe să curgă această perioadă?

Dacă termenul este exprimat în zile, ziua de început sau dies a quo nu este inclusă în calcul.

5.b) Când un termen este exprimat în zile, numărul de zile indicat include zile calendaristice sau doar zile nelucrătoare?

Dacă termenul este exprimat în zile, numărul de zile se referă la zile calendaristice, inclusiv zilele de sărbătoare legală (dies a quo poate fi astfel o zi de sărbătoare legală).

5.c) Când este exprimat acest termen în luni sau în ani?

Termenele exprimate în ani sau luni sunt calculate conform calendarului obişnuit. Acestea nu se referă la numărul de zile care curg: termenul se împlineşte în ziua care corespunde în raport cu dies a quo. Un termen de un an pentru apel împotriva unei hotărâri pronunţate în 30 iunie privind un litigiu de muncă, la care nu se aplică suspendarea pentru vacanţa judecătorească de vară, se împlineşte la data de 30 iunie din anul următor; iar în cazul în care se aplică suspendarea pe perioada vacanţei judecătoreşti de vară prevăzută în Legea nr. 1742/969, un termen de un an calculat aşa cum s-a menţionat, trebuie să fie prelungit cu cele 46 de zile în care a fost suspendat (1 august - 15 septembrie).

SusSus

5.d) Când expiră astfel de termene limită?

Termenele procedurale se împlinesc în ultimul moment al zilei, lunii sau a anului indicat.

6. Dacă termenul expiră într-o sâmbătă, într-o duminică, într-o zi de sărbătoare naţională sau într-o zi nelucrătoare, este acesta prelungit până în prima zi lucrătoare următoare? Această prelungire se aplică chiar şi atunci când termenul în cauză are ca moment de începere un eveniment viitor?

  • Sâmbăta este considerată ca fiind zi lucrătoare şi nu sărbătoare naţională. Pentru restul zilelor de sărbătoare legale, a se vedea răspunsul la întrebarea 2.
  • În cazul în care un termen ar expira într-o zi de sărbătoare legală, acesta este prelungit până în prima zi care urmează şi care nu este zi de sărbătoare legală; această regulă este aplicabilă şi în cazul în care termenul începe să curgă de la un eveniment viitor.

7. Când solicitarea s-a făcut către un organ jurisdicţional care îşi are sediul în teritoriul principal al statului membru, termenele sunt mai lungi pentru persoanele care locuiesc/îşi au reşedinţa într-unul din aceste teritorii sau în străinătate?

Întrebarea nu este relevantă în cazul Italiei.

8. Pe de altă parte, când solicitarea s-a făcut către un organ jurisdicţional care are sediul în unul dintre teritoriile distincte din punct de vedere geografic de teritoriul principal, termenele sunt mai lungi pentru persoanele care nu locuiesc/nu îşi au reşedinţa în aceste teritorii sau care locuiesc/îşi au reşedinţa în străinătate?

Întrebarea nu este relevantă în cazul Italiei.

SusSus

9. Există termene pentru căile de atac specifice anumitor cauze civile?

Limitând răspunsul pentru calea de atac a apelului, pentru cazurile de faliment sunt prevăzute termene speciale.

Pentru hotărârile privind excepţiile ridicate în cadrul unei acţiuni în declararea falimentului, termenul de apel este scurt, de 15 zile de la comunicarea hotărârii [articolul 19 din Ordinul regal (regio decreto) nr. 267 din 1942].

Recent, procedurile privind falimentul au fost revizuite în mod radical prin Ordinul legislativ (decreto legislativo) nr. 5 din 9 ianuarie 2006 (publicat în Gazzetta Ufficiale nr. 12 din 16 ianuarie 2006) care intră în vigoare la 16 iulie 2006. În temeiul articolului 18 din Ordin, termenul pentru a introduce un apel împotriva unei hotărâri prin care se declară falimentul va fi de 30 de zile obişnuite, care, în ceea ce îl priveşte pe debitor, va curge din ziua comunicării hotărârii.

Termene speciale sunt prevăzute şi în procedurile speciale de adopţie, pentru atacarea hotărârilor privind adopţia minorilor (Legea nr. 184/1983); apelurile obişnuite şi apelurile privind chestiuni de drept în faţa Curţii de Casaţie, trebuie depuse în termen de 30 de zile, care începe să curgă de la comunicarea hotărârii efectuate de grefa instanţei.

10. În caz de urgenţă sau din orice alt motiv, pot instanţele să scurteze termenele de înfăţişare în instanţă sau să stabilească o dată specială pentru înfăţişare? Pe de altă parte, pot fi aceste perioade prelungite?

Reclamantul alege în mod liber ziua de înfăţişare, dar între ziua comunicării şi ziua primei audieri trebuie să existe un interval minim de zile libere, ajungând până la 60 de zile dacă locul comunicării este în Italia şi 120 zile dacă este în străinătate. Totuşi, dacă exisă motive speciale de urgenţă, preşedintele instanţei poate scurta aceste termene până la jumătate, la instanţa reclamantului, printr-o hotărâre motivată ataşată la citaţiile originale şi transcrisă în cópii.

SusSus

Dacă ziua fixată de reclamant depăşeşte minimul legal, pârâtul poate cere o înfăţişare înainte de expirarea termenului minim pentru a solicita preşedintelui instanţei să dispună prima audiere, care totuşi nu poate avea loc înainte de expirarea limitei minime; preşedintele poate lua o decizie în acest scop care trebuie comunicată reclamantului cu cel puţin cinci zile libere înainte de noua dată a înfăţişării. Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul apelului.

În termen de cinci zile de la depunerea dosarului pe rol, judecătorul desemnat să examineze cazul, din proprie iniţiativă, poate amâna data primei şedinţe cu până la 45 de zile, printr-un ordin comunicat părţilor cauzei (articolul 168bis alineatul (5) din Codul de procedură civilă). Noua dată este data de referinţă pentru calcularea termenelor pentru înfăţişare şi pentru orice cerere reconvenţională a pârâtului (hotărârea din Cass. 2003, nr. 26526).

11. Când un act destinat unei părţi care îşi are reşedinţa intr-un loc în care ar putea beneficia de o extindere a termenului este notificat într-un loc unde persoanele nu beneficiază de o astfel de prelungire, persoana destinatară pierde beneficiul extinderii termenului?

Această întrebarea nu este relevantă în cazul Italiei. Un caz care pare să fie diferit, într-o oarecare măsură, este acela al prelungirii termenelor procedurale datorată nefuncţionării sau funcţionării neregulate a unor instanţe (în temeiul Legii nr. 437 din 1948): un pârât citat să se prezinte la unul dintre aceste instanţe poate cere o astfel de prelungire, indiferent de locul de comunicare al documentului.

SusSus

12. Care sunt sancţiunile în cazul în care nu se respectă termenele?

Nerespectarea unui termen imperativ duce la stingerea posibilităţii de a executa actul respectiv sau, mai general, duce la stingerea unui drept sau a unei capacităţi.

Încetarea este automată şi va fi declarată de instanţă din oficiu; efectele sunt, de regulă, ireversibile pentru că scutirea de la efectele împlinirii termenului (rimessione in termini) nu este disponibilă în general, ci doar în situaţiile prevăzute de lege.

Nerespectarea termenului de recomandare, conform celei mai recente jurisprudenţe a Curţii de Casaţie (Cass. 2003, nr. 6895), are acelaşi efect de limitare ca şi expirarea unui termen imperativ şi împiedică acordarea unui nou termen pentru executarea aceluiaşi act. Opinia predominantă a doctrinei este că efectele nerespectării unui termen de recomandare sunt determinate, de la caz la caz, de lege, în general în detrimentul părţii care nu a respectat termenul, uneori împiedicând executarea valabilă a unui act.

Nerespectarea termenului minim face nul de drept actul iniţial (de exemplu, acolo unde o citaţie fixează data de înfăţişare mai repede decât minimul legal, cu excepţia situaţiei în care pârâtul vine la înfăţişare fără a ridica nicio obiecţie) sau actul ulterior (de exemplu, în temeiul articolului 477 din Codul de procedură civilă, unde un titlu executoriu (titolo esecutivo) este executat împotriva unei persoane decedate, un ordin de conformare (precetto) nu poate fi dispus asupra moştenitorilor decât după trecerea a 10 zile de la comunicarea titlului executoriu, iar nerespectarea acestui termen constituie un motiv de formulare a contestaţiei la executare).

SusSus

13. Dacă termenul limită expiră, ce pot face părţile care nu s-au putut prezenta?

Următoarele remedii sunt disponibile pentru părţile care nu s-au putut prezenta:

  • Părţile care nu s-au putut prezenta pot cere judecătorului cauzei să le permită îndeplinirea unui act care, de altfel le este interzis, dacă fac dovada că nulitatea citaţiilor sau a comunicării citaţiilor i-a împiedicat să ia la cunoştinţă de existenţa acţiunii sau că s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta din motive ce nu le pot fi imputate (articolul 294 din Codul de procedură civilă). Dacă judecătorul consideră că faptele, astfel cum au fost explicate, sunt adevărate, poate admite că impedimentul a fost dovedit şi acordă exceptarea de la efectele împlinirii termenului.
  • Părţile care nu s-au prezentat, împotriva cărora s-a pronunţat hotărârea, pot ataca hotărârea chiar după termenul prevăzut la articolul 327 din Codul de procedură penală (un an + 46 de zile vacanţa judecătorească de vară), dacă pot dovedi că nu au avut cunoştinţă de acţiune din cauza nulităţii citaţiilor sau a comunicării citaţiilor.

Părţile care s-au prezentat şi care demonstrează că nu au mai avut posibilitatea de a efectua un demers în apărarea lor din motive care nu le sunt imputabile, pot cere judecătorului să fie exceptaţi de la efectele împlinirii termenului în baza articolului 184 a din Codul de procedură civilă. Aceasta se poate face doar în faza preliminară a fondului acţiunilor în primă instanţă. În acţiunile de apel, exceptarea de la efectele împlinirii termenului poate fi acordată doar pentru a permite unei părţi să prezinte probe noi şi doar cu condiţia să dovedească că a fost în incapacitate de a le prezenta în procedurile din prima instanţă din motive ce nu-i sunt imputabile părţii respective (articolul 345 din Codul de procedură civilă).

« Termene procedurale - Informaţii generale | Italia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 08-11-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit