comisia europeană > RJE > Notificarea actelor judiciare > Polonia

Ultima actualizare: 05-03-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Notificarea actelor judiciare - Polonia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă termenul juridic „comunicarea actelor” în termeni practici?

De ce există reguli specifice privind „comunicarea actelor”? 1.

2. Ce acte trebuie comunicate oficial? 2.
3. Cine este responsabil de comunicarea unui act? 3.
4. Cum este actul comunicat în mod normal în practică? 4.
5. Ce se întâmplă atunci când, în cazuri excepţionale, comunicarea nu se poate face către destinatarul însuşi (de exemplu pentru că nu este acasă)? 5.
6. Există vreo dovadă scrisă în sensul că actul a fost comunicat? 6.
7. Ce se întâmplă dacă ceva nu merge bine şi destinatarul nu primeşte actul sau comunicarea este efectuată încălcând legea (de exemplu actul este notificat unei persoane terţe)?

Cu toate acestea, se poate ca respectiva comunicare a actelor să fie valabilă (de exemplu, se pot remedia încălcările legii) sau trebuie să se facă o nouă încercare de comunicare a actului? 7.

8. Trebuie să plătesc pentru comunicarea unui act şi, dacă da, cât? 8.

 

1. Ce înseamnă termenul juridic „comunicarea actelor” în termeni practici?

De ce există reguli specifice privind „comunicarea actelor”?

„Notificarea actelor” înseamnă asigurarea accesului unei anumite persoane la corespondenţa adresată acesteia în conformitate cu legea.

Comunicarea actelor are un rol foarte important în cadrul acţiunilor civile, întrucât este asociată cu o serie de efecte juridice specifice. Respectarea principiului constituţional al transparenţei activităţii judecătoreşti, garantarea drepturilor părţilor şi posibilitatea de apărare a acestor drepturi, respectarea normelor de reglementare a legitimităţii procedurilor, calcularea corectă a termenelor, precum şi, în consecinţă, valabilitatea hotărârilor judecătoreşti depind, în totalitatea lor, de comunicarea corectă a actelor.

Normele care reglementează comunicarea actelor sunt obligatorii; părţile nu au libertate în privinţa acestora. Normele sunt prevăzute în Codul de procedură civilă la articolele 131 - 147.

2. Ce acte trebuie comunicate oficial?

În Polonia, actele sunt comunicate în mod oficial, adică notificarea actelor se realizează din oficiu. Se comunică următoarele acte: ordonanţele judecătoreşti (comunicate de către instanţă părţilor sau altor persoane implicate în procedurile în instanţă), inclusiv toate tipurile de notificări, citaţii şi alte scrisori care, în practică, au, de obicei, formate standard şi cărora li se ataşează copii ale declaraţiilor scrise (cereri şi declaraţii ale părţilor, scrisori de instituire a procedurilor şi alte scrisori trimise instanţei în timpul procedurilor), precum şi alte acte, cum ar fi avizele experţilor şi copii ale hotărârilor judecătoreşti sau ale deciziilor.

SusSus

3. Cine este responsabil de comunicarea unui act?

În timpul procedurilor, actele sunt comunicate de către instanţă. Autorităţile care efectuează comunicarea sunt: oficiul poştal, executorul judecătoresc, agentul procedural şi serviciul de notificare al instanţei. De regulă, actele sunt comunicate prin poştă. În cazul în care există anumite probleme legate de notificarea unui act prin poştă, instanţa poate emite un ordin prin care notificarea se face de către agenţii de procedură. În timpul procedurilor de executare silită, actele sunt comunicate de către un executor judecătoresc. Ministrul Justiţiei poate înfiinţa un serviciu de notificare al instanţei şi poate stabili acordurile organizaţionale, precum şi proceduri detaliate privind notificarea actelor.

Avocaţii şi consilierii juridici sunt exceptaţi de la principiul oficialităţii şi pot comunica acte unii altora, în mod personal, în schimbul unei confirmări de primire datate. Actele pot fi comunicate, de asemenea, în mod personal, în cadrul secretariatului instanţei, persoanelor care au făcut dovada identităţii lor şi au confirmat primirea.

În plus, în temeiul unor dispoziţii speciale, judecătorul care conduce şedinţa de judecată poate emite un ordin prin care se solicită ca ordonanţele judecătoreşti să fie comunicate în mod personal instituţiilor locale şi avocaţilor, precum şi faptul că scrisorile trimise instanţei de către instituţiile locale trebuie primite în mod personal. Scrisorile şi consemnările trimise instituţiilor situate în aceeaşi clădire în care se află instanţa sunt transmise în mod personal, în schimbul confirmării de primire, fără a fi necesară intervenţia serviciului poştal al instanţei. În cazul în care un act pregătitor a fost transmis atât de târziu încât comunicarea unei copii a acestuia împreună cu citaţia de audiere în instanţă este imposibilă, acesta poate fi comunicat în timpul audierii.

SusSus

4. Cum este actul comunicat în mod normal în practică?

Ordonanţele judecătoreşti sunt comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În cauzele care implică dreptul muncii sau al asigurării sociale, instanţa poate invita părţile, martorii, experţii sau alte persoane, prin orice mijloace pe care le consideră adecvate, în cazul în care acest lucru este necesar, pentru a urgenta procedura.

În cauzele care implică dreptul afacerilor, partea reprezentată de un avocat sau consilier juridic este obligată să comunice copiile actelor cauzei şi anexele acestora, în mod personal, celeilalte părţi în timpul procedurilor. Cu toate acestea, acest lucru nu priveşte actele, în cazul cărora respectarea termenelor depinde de data la care acestea au fost depuse în instanţă (adică cererile reconvenţionale, apelurile, recursurile în anulare, plângerile, obiecţiile la o hotărâre pronunţată din oficiu, contestaţiile la o somaţie de plată, cererile privind emiterea unei somaţii de plată, cererile privind garantarea creanţelor, cererile privind reluarea procedurilor).

În cazul în care destinatarul este o persoană fizică, actele ar trebui comunicate acestuia în mod personal, adică înmânate acestuia sau, în cazul în care persoana este lipsită de capacitate civilă, reprezentantului legal al acesteia.

Scrisorile adresate unei persoane juridice sau unei organizaţii fără personalitate juridică sunt comunicate organului împuternicit să le reprezinte în instanţă sau sunt înmânate angajatului împuternicit de către şeful organizaţiei să primească scrisori.

SusSus

În cazul în care a fost numit un reprezentant legal sau o persoană a fost împuternicită să primească ordonanţe judecătoreşti, actele sunt comunicate acestora.

După numirea unui reprezentant legal, actele nu mai pot fi comunicate părţii însăşi, cu excepţia cazului în care aceasta a limitat împuternicirea legală sau a autorizat o altă persoană fizică cu primirea actelor. Termenele se calculează din momentul în care ordonanţa a fost comunicată reprezentantului legal, chiar dacă instanţa a comunicat ordonanţa, în egală măsură, părţii în cauză.

Persoana împuternicită să primească ordonanţele judecătoreşti trebuie să fie un angajat responsabil de primirea corespondenţei de acest fel de la persoana care comunică documentul sau, în persoană, de la oficiul poştal ori instanţă.

Comunicarea actelor persoanelor fizice implicate în activităţi de afaceri trebuie efectuată în conformitate cu normele aplicabile persoanelor fizice. Actele trebuie comunicate societăţilor comerciale sau partenerilor de afaceri înregistraţi în registrul instanţei, în temeiul unor dispoziţii distincte, la adresa menţionată în registru, cu excepţia cazului în care una din părţi a precizat faptul că actele ar trebui comunicate la o altă adresă.

Actele trebuie, de asemenea, comunicate în mod personal curatorului/tutorelui special numit de către instanţa care soluţionează cererea depusă de către persoana vizată. Acest lucru apare atunci când reclamaţiile sau orice alt act legat de apărarea drepturilor uneia dintre părţi, este comunicat unei părţi a cărei loc de reşedinţă permanent sau temporar nu este cunoscut. Organizaţiile care nu au organe reprezentative sau în cazul cărora, locul de reşedinţă al membrilor organelor respective nu este cunoscut, pot, de asemenea, numi un curator/tutore.

SusSus

În cazul în care locul de reşedinţă al părţii nu este cunoscut şi scrisoarea care urmează să fie comunicată nu presupune drepturi de apărare, afişarea acesteia pe pereţii clădirii instanţei serveşte drept comunicare.

În cazul în care părţile şi reprezentanţii acestora nu notifică schimbarea adresei, actul rămâne la dosarul cauzei şi este considerat ca fiind comunicat (cu excepţia cererilor privind reluarea procedurilor), cu excepţia cazului în care noua adresă este cunoscută de către instanţă. În momentul notificării pentru prima dată a unui act, instanţa informează partea cu privire la obligaţia sa de a comunica orice schimbare a adresei, precum şi consecinţele în cazul în care aceasta nu face acest lucru.

Actele destinate unei persoane care locuieşte în străinătate ar trebui comunicate reprezentantului sau mandatarului legal al acesteia însărcinat cu comunicarea actelor şi care îşi are reşedinţa în Polonia; în cazul în care numele persoanelor respective nu este precizat, actele ar trebui transmise la adresa părţii, astfel cum se menţionează în reclamaţie.

Pentru deţinuţi, actele sunt comunicate prin intermediul administratorului relevant al închisorii sau al şefului unităţii închisorii.

5. Ce se întâmplă atunci când, în cazuri excepţionale, comunicarea nu se poate face către destinatarul însuşi (de exemplu pentru că nu este acasă)?

Comunicarea se poate face la domiciliu, la locul de muncă sau în orice loc în care se află destinatarul. Locul de comunicare este ales de către părţi, în conformitate cu cerinţa de a notifica instanţa cu privire la adresa acestora şi orice schimbare a adresei. Obligaţia de a se interesa cu privire la noua adresă a destinatarului nu revine persoanelor care comunică actele. În temeiul unor dispoziţii speciale, instanţa conduce o investigaţie pentru a stabili adresa părţii numai în cauzele care implică dreptul familiei sau al tutelei/curatelei; ancheta poate fi iniţiată pentru a stabili adresa pârâtului în cauzele care implică plângeri ale salariaţilor. În circumstanţe excepţionale, în cazul în care comunicarea unui act la domiciliul destinatarilor este dificilă, instanţa poate dispune comunicarea acestuia la locul de muncă al acestora. Cu toate acestea, în cazul în care partea nu a precizat pentru comunicare o adresă diferită de cea a domiciliului, instanţa nu este obligată să caute în dosarul cauzei adresa locului de muncă.

SusSus

Comunicarea înlocuitoare, adică adresată unei alte părţi decât destinatarul, se face persoanelor fizice numai în modalitatea prevăzută expres de lege. În astfel de cazuri, se consideră că scrisoarea a fost înmânată destinatarului.

Dacă destinatarul nu se află la domiciliu, persoana care comunică actul înmânează scrisoarea unei persoane adulte care locuieşte cu acesta sau, în cazul în care o astfel de persoană nu există, înmânează scrisoarea asociaţiei locatarilor, administratorului sau organului local, în măsura în care persoanele vizate nu sunt părţile adverse în cauză şi au convenit să transmită scrisoarea destinatarului. În cazul în care comunicarea scrisorii în modul menţionat anterior este imposibilă sau dacă destinatarul ori persoana care locuieşte cu acesta refuză să primească scrisoarea, aceasta este depusă la oficiul poştal sau la sediul unui organ local, lipindu-se un afiş, în acest scop, pe uşa locuinţei destinatarului sau pe cutia poştală. Scrisorile sunt păstrate timp de şapte zile începând cu ziua următoare celei în care acestea sunt transmise. Dacă scrisoarea nu este preluată în termen, aceasta este retrimisă instanţei. Data transmiterii este considerată data la care destinatarul primeşte scrisoarea sau la care expiră termenul de primire.

Condiţii similare se aplică în cazul în care destinatarul refuză să primească o scrisoare, iar depunerea acesteia la locul de comunicare este imposibilă.

Aceste condiţii se aplică persoanelor fizice şi juridice, organizaţiilor şi organelor de trezorerie ale statului. Condiţiile nu se aplică în cazul în care administraţia, administratorul sau organul local refuză să primească scrisoarea.

SusSus

În cazul în care comunicarea unei scrisori persoanelor juridice este imposibilă datorită faptului că schimbarea adresei nu a fost notificată, scrisoarea rămâne la dosar şi se consideră ca fiind transmisă.

În cazul în care comunicarea unei scrisori persoanelor juridice sau organizaţiilor supuse obligaţiei de înregistrare este imposibilă datorită faptului că schimbarea adresei nu a fost înregistrată, aceasta rămâne la dosar şi este considerată ca fiind transmisă, cu excepţia cazului în care noua adresă este cunoscută de către instanţă.

6. Există vreo dovadă scrisă în sensul că actul a fost comunicat?

Confirmarea de primire, de obicei un formular ataşat consemnării, face dovada faptului că actul a fost comunicat, precum şi a datei comunicării. În formular se precizează faptul că, la data respectivă, destinatarul a primit scrisoarea menţionată mai sus la adresa precizată anterior. Destinatarii confirmă faptul că actul a fost comunicat, precum şi data comunicării, prin semnătură olografă. În cazul în care aceştia nu pot sau nu vor face acest lucru, persoana care comunică actul completează data transmiterii şi semnează în locul acestora, precizând motivul pentru care destinatarul nu a făcut acest lucru. După efectuarea comunicării, oficiul poştal timbrează prima pagină a confirmării de primire cu data, acest timbru confirmând data, în cazul în care apar îndoieli.

Confirmarea de primire furnizată de către oficiul poştal reprezintă un act oficial care face dovada faptului că actul a fost comunicat, precum şi a datei comunicării. Persoanele care pretind că actul a fost comunicat la o altă dată trebuie să facă dovada acestui lucru.

SusSus

7. Ce se întâmplă dacă ceva nu merge bine şi destinatarul nu primeşte actul sau comunicarea este efectuată încălcând legea (de exemplu actul este notificat unei persoane terţe)?

Cu toate acestea, se poate ca respectiva comunicare a actelor să fie valabilă (de exemplu, se pot remedia încălcările legii) sau trebuie să se facă o nouă încercare de comunicare a actului?

În cazul în care persoana care comunică actul încalcă normele care reglementează comunicarea, transmiterea respectivă este considerată nulă de drept şi procedurile pot fi declarate nule.

Atunci când un act nu este comunicat persoanei potrivite, comunicarea devine valabilă în privinţa destinatarului de îndată ce acesta o acceptă.

Părţile nu pot ataca hotărârile judecătoreşti pe motive legate de comunicarea actelor. Cu toate acestea, în momentul introducerii unui apel, a unui recurs în anulare sau a unei plângeri referitoare la alte chestiuni, partea care participă la procedurile judiciare poate invoca faptul că comunicarea nu a avut loc sau că nu a fost efectuată corect. Cauzele de nulitate considerate admisibile de către instanţă din oficiu includ privarea părţilor de posibilitatea de a a-şi apăra drepturile, lucru care poate rezulta din lipsa comunicării unei ordonanţe persoanei care ia parte la procedurile judiciare.

8. Trebuie să plătesc pentru comunicarea unui act şi, dacă da, cât?

Nu în mod direct.

Costurile privind comunicarea actelor de către instanţă sunt acoperite de cheltuielile de judecată (registru) suportate de către una dintre părţi, acestea fiind stabilite în conformitate cu normele în vigoare în momentul pronunţării unei decizii cu privire la motivele cauzei.

Informaţii suplimentare

Ministerul polonez al Justiţiei

http://www.ms.gov.pl polski

« Notificarea actelor judiciare - Informaţii generale | Polonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 05-03-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit