comisia europeană > RJE > Notificarea actelor judiciare > Danemarca

Ultima actualizare: 06-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Notificarea actelor judiciare - Danemarca

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă termenul juridic „comunicarea actelor”, în practică? De ce există norme specifice privind „comunicarea actelor”? 1.
2. Ce acte trebuie comunicate oficial? 2.
3. Cine este responsabil de comunicarea unui act? 3.
4. Cum este comunicat actul în mod normal în practică? 4.
5. Există metode alternative de comunicare a actelor? 5.
6. Există vreo dovadă scrisă în sensul că actul a fost comunicat? 6.
7. Ce se întâmplă dacă destinatarul nu primeşte actul sau comunicarea este efectuată incorect? Cu toate acestea, este posibil să fie valabilă comunicarea actelor sau trebuie să se transmită din nou actul? 7.
8. Trebuie să plătesc pentru comunicarea unui act, şi dacă da, cât? 8.

 

1. Ce înseamnă termenul juridic „comunicarea actelor”, în practică? De ce există norme specifice privind „comunicarea actelor”?

Comunicarea actelor înseamnă în practică trimiterea sau înmânarea unui act persoanei căreia îi este destinat acel act şi furnizarea unei dovezi din care să rezulte că destinatarul a primit actul sau că normele legale privind comunicarea actelor au fost respectate. Motivul pentru care există norme privind comunicarea actelor este de a furniza instanţelor o garanţie că un act a ajuns la destinatar. Principalele norme privind comunicarea actelor se găsesc în Legea privind administrarea justiţiei.

2. Ce acte trebuie comunicate oficial?

În cauzele civile, toate notificările privind aspectele procedurale trebuie comunicate, cu excepţia cazului în care Legea privind administrarea justiţiei prevede altfel. În special, citaţiile trebuie comunicate pârâţilor. Scopul comunicării actelor este garantarea faptului că pârâtul are posibilitatea să ia cunoştinţă solicitarea plângerea reclamantului şi de temeiul acesteia.

Pe lângă acestea, actele sunt comunicate numai în cazuri specifice, prevăzute de lege. De exemplu, cererea creditorului conform căreia debitorul să fie declarat insolvabil trebuie comunicată acestuia din urmă.

Hotărârile şi deciziile pronunţate în cauzele civile nu sunt comunicate. În cazul în care o parte a unei cauze nu este prezentă în momentul pronunţării sentinţei sau a hotărârii, acesteia i se trimite un exemplar al hotărârii instanţei.

SusSus

3. Cine este responsabil de comunicarea unui act?

Instanţele sunt răspunzătoare de comunicarea notificărilor privind aspectele procedurale.

4. Cum este comunicat actul în mod normal în practică?

Instanţa care judecă în cauza respectivă hotărăşte modul în care se comunică actul. Comunicarea actelor se poate realiza în trei moduri diferite: prin scrisoare, prin poştă sau prin intermediul grefierului. În cazul comunicării prin scrisoare, două exemplare identice ale actului care trebuie comunicat sunt trimise sau înmânate părţii vizate, căreia i se solicită în acelaşi timp să confirme primirea unuia dintre exemplare şi să-l trimită instanţei. În cazul comunicării prin poştă, actul este trimis prin scrisoare recomandată, iar în cazul comunicării de către un grefier, acesta înmânează actul destinatarului. În cazul în care destinatarul nu este prezent, actul poate fi comunicat, după caz, unor persoane din familia destinatarului, angajatorului sau unui angajat al acestuia.

5. Există metode alternative de comunicare a actelor?

Pe lângă comunicarea prin scrisoare, prin poştă şi prin intermediul unui grefier, un act poate fi comunicat în anumite situaţii prin intermediul unui anunţ în Monitorul Oficial.

Acest mod de notificare a actelor poate fi utilizat în cazul în care destinatarul nu are domiciliu, reşedinţă temporară sau un loc de muncă în Danemarca. Actele pot fi comunicate, de asemenea, prin intermediul Monitorului Oficial dacă destinatarul are domiciliul în străinătate şi dacă autorităţile străine în cauză refuză să îndeplinească sau nu îndeplinesc o solicitare privind comunicarea documentelor.

SusSus

6. Există vreo dovadă scrisă în sensul că actul a fost comunicat?

În cazul comunicării prin poştă, trebuie să existe o chitanţă care să arate că destinatarul confirmă primirea documentului. În cazul comunicării prin intermediul unui grefier, acesta prezintă un document ca dovadă a transmiterii actului către destinatar. În cazul comunicării prin intermediul unei scrisori, cel de-al doilea exemplar al actului, pe care destinatarul îl semnează şi îl returnează instanţei, reprezintă confirmarea de primire a actului.

7. Ce se întâmplă dacă destinatarul nu primeşte actul sau comunicarea este efectuată incorect? Cu toate acestea, este posibil să fie valabilă comunicarea actelor sau trebuie să se transmită din nou actul?

În cazul în care instanţa sesizează, în timpul judecării cazului, că o citaţie nu a fost comunicată persoanei destinatare sau nu a fost comunicată corect, nu poate fi pronunţată o hotărâre în absenţă dacă pârâtul se află în imposibilitatea de a face o declaraţie în apărarea sa ori dacă acesta nu apare în instanţă. Într-un astfel de caz, fie se amână cauza, astfel încât citaţia să poată fi comunicată în mod corect, fie se respinge.

În cazul în care documentul a fost primit de destinatar, se consideră că notificarea a avut loc, chiar dacă aceasta nu a fost efectuată în conformitate cu prevederile Legii privind administrarea justiţiei în ceea ce priveşte comunicarea actelor.

8. Trebuie să plătesc pentru comunicarea unui act, şi dacă da, cât?

În cauzele civile se plăteşte o taxă judiciară în momentul introducerii acţiunii în instanţă. De regulă, valoarea totală a taxei se calculează în funcţie de valoarea cauzei. Nu există o taxă separată pentru comunicarea actelor.

« Notificarea actelor judiciare - Informaţii generale | Danemarca - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 06-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit