comisia europeană > RJE > Responsabilitatea părinţilor > Slovenia

Ultima actualizare: 06-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Responsabilitatea părinţilor - Slovenia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă în termeni practici termenul juridic „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi obligaţiile titularului răspunderii părinteşti? 1.
2. Ca regulă generală, cine are răspundere părintească asupra unui copil? 2.
3. Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul lor? 3.
4. Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabileşte chestiunea răspunderii părinteşti pe viitor? 4.
5. Dacă părinţii încheie un acord privind răspunderea părintească, ce formalităţi trebuie respectate pentru a face ca acordul să fie executoriu? 5.
6. Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord, care sunt căile alternative pe care aceştia le au la dispoziţie? 6.
7. Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni poate judecătorul să decidă? 7.
8. Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără să îl consulte pe celălalt părinte în prealabil? 8.
9. Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă aceasta în practică? 9.
10. Care instanţă sau autoritate este competentă pentru a decide cu privire la răspunderea părintească? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte trebuie să ataşez la cererea mea? 10.
11. Ce procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă? 11.
12. Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi cheltuielile de judecată? 12.
13. Este posibilă atacarea unei hotărâri privind răspunderea părintească? 13.
14. În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă pentru a face executorie o hotărâre privind răspunderea părintească. Ce procedură se aplică în asemenea cazuri? 14.
15. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind răspunderea părintească emisă de o instanţă străină să fie recunoscută în Slovenia şi ce procedură se aplică în aceste cazuri? 15.
16. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez pentru a mă opune recunoaşterii unei hotărâri pronunţată de o instanţă în alt stat membru? Ce procedură se aplică în aceste cazuri? 16.
17. Care este legislaţia aplicabilă de către instanţă într-o acţiune privind răspunderea părintească atunci când copilul şi părinţii nu locuiesc în Slovenia sau sunt de naţionalităţi diferite? 17.

 

1. Ce înseamnă în termeni practici termenul juridic „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi obligaţiile titularului răspunderii părinteşti?

Răspunderea părintească cu privire la copii:

Răspunderea părintească desemnează o relaţie juridică guvernată de dreptul familiei. Relaţiile iau naştere în momentul naşterii copilului sau al stabilirii paternităţii ori a maternităţii. În sistemul juridic sloven, drepturile şi obligaţiile copiilor născuţi în afara căsătoriei sunt aceleaşi ca pentru copiii născuţi din căsătorie. Dreptul sloven aplică sistemul privind adopţia completă, conform căruia copiii adoptaţi sunt trataţi în acelaşi mod ca şi copiii naturali.

Temeiul juridic este articolul 54 din constituţia slovenă care prevede că părinţii au dreptul şi obligaţia de a întreţine, de a educa şi de a-şi creşte copiii. Acest drept şi această obligaţie pot fi revocate sau restricţionate numai pentru motivele prevăzute de lege în vederea protejării intereselor copilului. Copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi ca şi copiii născuţi din căsătorie.

Drepturile şi obligaţiile reciproce dintre părinţi şi copiii lor naturali şi cei adoptaţi reprezintă răspunderea părintească [articolele 4, 5 şi 7 din Legea privind relaţiile de căsătorie şi de familie, Ur. l. RS (Monitorul Oficial sloven) nr. 15/76 (Zakon o zakonski zvezi in družinskih razmerjih - ZZZDR)].

Răspunderea delictuală a părinţilor cu privire la copiii lor este prevăzută la articolul 142 din Codul privind obligaţiile (Obligacijski zakonik - OZ). Părinţii sunt responsabili pentru prejudiciile cauzate terţilor de către copiii lor până când aceştia împlinesc vârsta de şapte ani, indiferent de vina acestora.

SusSus

Părinţii sunt responsabili pentru prejudiciile cauzate terţilor de către copiii lor cu vârsta mai mare de şapte ani, cu excepţia cazului în care aceştia pot dovedi că copiii nu au fost responsabili pentru prejudiciul cauzat.

Articolul 107 din ZZZDR prevede norme cu privire la reprezentarea copiilor, exercitarea unei acţiuni în numele acestora faţă de terţi şi administrarea proprietăţii acestora. Minorii sunt reprezentaţi de către părinţii lor. În cazul în care unui copil trebuie să i se comunice un act, actul respectiv poate fi, de asemenea, comunicat în mod legitim unuia dintre părinţi sau, în cazul în care părinţii nu locuiesc împreună, părintelui care locuieşte cu copilul.

În cazul în care ambii părinţi au custodia asupra unui copil, aceştia trebuie să cadă de acord cu privire la locul permanent de reşedinţă a copilului, precum şi cu privire la părintele căruia ar trebui să i se comunice actele cu privire la copil. Părinţii trebuie să administreze proprietatea copilului în interesul copilului până în momentul în care acesta împlineşte vârsta majoratului (articolul 109 din ZZZDR).

Drepturile şi îndatoririle părinţilor şi ale copiilor:

Părinţii trebuie să asigure copiilor lor toate condiţiile necesare în vederea unei creşteri sănătoase, a unei dezvoltări personale armonioase şi a unei evoluţii spre independenţă în viaţă şi în muncă. Aceştia sunt responsabili pentru sprijinirea copiilor lor în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă, sănătatea şi creşterea. Aceştia trebuie să depună toate eforturile pentru a garanta educaţia copiilor lor şi pregătirea profesională a acestora (articolele 102, 103 şi 106 din ZZZDR).

SusSus

2. Ca regulă generală, cine are răspundere părintească asupra unui copil?

Părinţii trebuie să îşi exercite drepturile părinteşti prin acord reciproc conform intereselor copilului. În cazul în care părinţii locuiesc separat, însă custodia asupra copilului nu este divizată, aceştia trebuie să decidă în comun cu privire la problemele care influenţează în mod semnificativ dezvoltarea copilului în conformitate cu interesele copilului.

Oricare dintre părinţii care are custodie asupra copilului trebuie să decidă cu privire la aspectele care afectează viaţa de zi cu zi a copilului. În cazul în care unul dintre părinţi nu poate exercita răspunderea părintească, celălalt trebuie să exercite singur răspunderea părintească. În cazul în care părinţii locuiesc separat, părintele care locuieşte cu copilul trebuie să exercite răspunderea părintească. În caz de divorţ sau de anulare a căsătoriei, părintele căruia i-a fost încredinţată custodia copilului exercită răspunderea părintească (articolele 113 şi 115 din ZZZDR).

3. Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul lor?

Un copil poate fi îngrijit de către alte persoane sau de către instituţii. Centrul de servicii sociale poate prelua un copil de la părinţii acestuia şi îl poate încredinţa în custodia unei terţe persoane sau a unei instituţii în cazul în care părinţii neglijează îngrijirea copilului sau în cazul în care acest lucru este în orice alt mod în interesul copilului (articolul 120 din ZZZDR).

SusSus

Un copil poate fi îngrijit de către un părinte adoptiv. Un copil este eligibil în vederea adopţiei în cazul în care părinţii nu sunt cunoscuţi sau în cazul în care reşedinţa acestora nu este cunoscută timp de un an ori în cazul în care părinţii au convenit în faţa autorităţilor competente să îşi dea copilul spre adopţie, precum şi în cazul în care copilul nu are părinţi în viaţă (articolul 141 din ZZZDR). Un copil poate fi, de asemenea, încredinţat spre îngrijire unui părinte vitreg [un părinte vitreg este o persoană care nu este părintele real al copilului (articolele 154-159 şi 176 ZZZDR, precum şi, în special, Legea privind îngrijirea de către un părinte vitreg, Ur. l. RS nr. 10/2002)] sau în grija unui tutore (articolele 178, 182, 201 şi 202). Tutorele este responsabil de îngrijirea copilului la fel ca un părinte, iar acesta poate fi, de asemenea, o rudă a copilului.

4. Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabileşte chestiunea răspunderii părinteşti pe viitor?

În cazul în care părinţii locuiesc separat sau intenţionează să se despartă, aceştia trebuie să cadă de acord cu privire la custodia şi întreţinerea copiilor lor comuni, precum şi cu privire la relaţiile dintre copii şi părinţi în conformitate cu interesele copiilor [articolul 105 şi articolul 105 litera (a) din ZZZDR].

În cazul în care părinţii locuiesc separat, însă custodia asupra copilului nu este împărţită, aceştia trebuie să decidă în comun cu privire la aspectele care influenţează în mod semnificativ dezvoltarea copilului în conformitate cu interesele copilului. În cazul în care părinţii nu pot ajunge la o înţelegere, Centrul de servicii sociale îi va ajuta să ajungă la un acord. Părintele care are custodie asupra copilului, indiferent care este acesta, trebuie să decidă cu privire la aspectele care afectează viaţa de zi cu zi a copilului. În cazul în care, în astfel de cazuri, părinţii nu pot ajunge la o înţelegere cu privire la aspectele care influenţează în mod semnificativ dezvoltarea copilului, chiar şi cu ajutorul serviciilor sociale, decizia va fi luată de către o instanţă, la cererea unuia sau a ambilor părinţi, în cadrul unor proceduri necontencioase (articolul 113 din ZZZDR).

SusSus

5. Dacă părinţii încheie un acord privind răspunderea părintească, ce formalităţi trebuie respectate pentru a face ca acordul să fie executoriu?

În cazul în care părinţii locuiesc separat sau intenţionează să se despartă, aceştia trebuie să cadă de acord cu privire la custodia şi întreţinerea copiilor lor comuni, precum şi cu privire la relaţiile dintre copii şi părinţi în conformitate cu interesele copiilor.

În cazul în care părinţii ajung la o înţelegere cu privire la custodia copiilor, aceştia pot să solicite instanţei emiterea unei ordonanţe în acest scop, în cadrul unei proceduri necontencioase. În cazul în care instanţa constată că acordul nu este în interesul copilului, aceasta poate respinge cererea. În cazul în care părinţii nu pot ajunge la o înţelegere, Centrul de servicii sociale îi va ajuta să ajungă la un acord. În cazul în care părinţii nu ajung la un acord nici cu ajutorul serviciilor sociale, instanţa va pronunţa o hotărâre la cererea unuia sau a ambilor părinţi.

Înainte ca instanţa să se pronunţe cu privire la cauză, aceasta trebuie să solicite avizul Centrului de servicii sociale pentru a lua o hotărâre în interesul copilului. Instanţa trebuie, de asemenea, să ia în considerare punctul de vedere al copilului, în cazul în care acesta este exprimat de către copilul însuşi sau prin intermediul unei persoane pe care copilul a ales-o şi în care acesta are încredere, iar copilul este capabil să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele. Cererea din partea părinţilor în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti trebuie însoţită de o dovadă din partea centrului relevant de servicii sociale care să certifice că părinţii au încercat să ajungă la un acord cu privire la custodia asupra copiilor lor comuni cu sprijinul acestuia [articolele 105, 105 litera (a) şi 106 din ZZZDR].

SusSus

6. Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord, care sunt căile alternative pe care aceştia le au la dispoziţie?

În cazul în care părinţii nu pot ajunge la o înţelegere, Centrul de servicii sociale îi va ajuta să ajungă la un acord. În cazul în care părinţii nu ajung la un acord nici cu ajutorul Centrului de servicii sociale, instanţa va pronunţa o hotărâre [articolele 105, 105 litera (a) şi 106 din ZZZDR].

7. Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni poate judecătorul să decidă?

Instanţa poate decide cu privire la faptul dacă toţi copiii ar trebui încredinţaţi în custodia unuia dintre părinţi sau poate decide care dintre copii ar trebui încredinţaţi unuia dintre părinţi şi care copii ar trebui încredinţaţi celuilalt părinte. Instanţa poate, de asemenea, decide, ex officio, cu privire la obligativitatea încredinţării tuturor sau a unora dintre copii în custodia unei terţe persoane.

Înainte ca instanţa să se pronunţe cu privire la cauză, aceasta trebuie să solicite avizul Centrului de servicii sociale pentru a lua o hotărâre în interesul copilului. Instanţa trebuie, de asemenea, să ia în considerare punctul de vedere al copilului, în cazul în care acesta este exprimat de către copilul însuşi sau prin intermediul unei persoane pe care copilul a ales-o şi în care acesta are încredere, iar copilul este capabil să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele.

Instanţa decide, de asemenea, cu privire la întreţinerea copilului şi relaţiile acestuia. Un copil are dreptul de a avea legături cu ambii părinţi şi ambii părinţi au dreptul de a avea legături cu copilul. Instanţa poate anula sau poate restricţiona dreptul de a avea legături în cazul în care acest lucru este necesar în vederea protejării intereselor copilului. Relaţiile nu sunt în interesul copilului în cazul în care copilul este stânjenit de acestea sau dacă acestea pun în pericol dezvoltarea fizică şi psihică a copilului. Instanţa poate decide ca relaţiile să aibă loc sub supravegherea unei terţe persoane sau în orice alt mod care nu implică întâlniri sau legături, dacă altminteri nu ar fi în interesul copilului. Înainte ca instanţa să se pronunţe cu privire la cauză, aceasta trebuie să solicite avizul serviciilor sociale pentru a lua o hotărâre în interesul copilului. Instanţa trebuie, de asemenea, să ia în considerare punctul de vedere al copilului, în cazul în care acesta este exprimat de către copilul însuşi sau prin intermediul unei persoane pe care copilul a ales-o şi în care acesta are încredere, iar copilul este capabil să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele. Copilul are dreptul de a avea legături personale cu rudele şi cu alte persoane cu care acesta are o legătură apropiată specială, cu excepţia cazului în care acest lucru nu ar fi în interesul superior al copilului (bunici, fraţi şi surori, fraţi vitregi şi surori vitrege, foşti părinţi vitregi, fostul sau actualul soţ sau partenerul cu care convieţuieşte unul dintre părinţii acestuia) [articolele 105, 105 litera (a), 106 şi 106 litera (a) din ZZZDR].

SusSus

8. Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără să îl consulte pe celălalt părinte în prealabil?

Nu. În cazul în care părinţii locuiesc separat, însă custodia asupra copilului nu este împărţită, aceştia trebuie să decidă în comun cu privire la aspectele care influenţează în mod semnificativ dezvoltarea copilului în conformitate cu interesele copilului. În cazul în care părinţii nu ajung la o înţelegere, Centrul de servicii sociale îi va ajuta să ajungă la un acord. Părintele care are custodie asupra copilului, indiferent care ar fi acesta, trebuie să decidă cu privire la aspectele care afectează viaţa de zi cu zi a copilului. În cazul în care părinţii nu pot ajunge la o înţelegere cu privire la aspectele care influenţează în mod semnificativ dezvoltarea copilului, chiar şi cu ajutorul serviciilor sociale, decizia va fi luată de către o instanţă, la cererea unuia sau a ambilor părinţi, în cadrul unei proceduri necontencioase.

9. Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă aceasta în practică?

Acest lucru înseamnă că ambii părinţi sunt în egală măsură responsabili cu privire la custodia copilului şi trebuie să continue să aibă grijă de acesta.

10. Care instanţă sau autoritate este competentă pentru a decide cu privire la răspunderea părintească? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte trebuie să ataşez la cererea mea?

Instanţa teritorială [articolul 32 din Codul de procedură civilă (Zakon o pravdnem postopku - ZPP)] care are competenţă locală generală cu privire la pârât, şi anume instanţa în a cărei circumscripţie pârâtul îşi are reşedinţa în mod temporar sau permanent (articolul 47 din ZPP). Cu toate acestea, în litigiile privind întreţinerea legală în care reclamant este persoana care solicită întreţinerea (articolul 50 din ZPP), jurisdicţia revine nu doar instanţei care are competenţă locală generală, ci şi instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are reşedinţa în mod temporar sau permanent.

SusSus

Trebuie respectate dispoziţiile din ZPP, în special articolul 104 care prevede că cererile adresate instanţei trebuie efectuate în limba slovenă, articolul 105 care prevede că cererile trebuie depuse în scris şi care stabileşte conţinutul obligatoriu al acestora, articolul 106 care prevede numărul de exemplare care trebuie depuse, articolul 107 care descrie documentele pe care se sprijină cererea şi care trebuie anexate şi articolul 180 care descrie conţinutul plângerii.

11. Ce procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă?

Procedura în litigiile matrimoniale şi în litigiile care iau naştere din relaţiile dintre părinţi şi copii este prevăzută în capitolul 27 din ZPP (articolele 406-414).

Conform procedurii, instanţa poate dispune, la cererea oricăreia dintre părţi sau ex officio, luarea de măsuri provizorii cu privire la custodia şi întreţinerea copiilor comuni, precum şi de măsuri provizorii privind anularea sau restricţionarea dreptului de a avea legături sau privind modul în care legăturile urmează să aibă loc.

Măsurile temporare sunt emise în conformitate cu legea privind garantarea creanţelor (Zakon o izvršbi in zavarovanju - ZIZ).

12. Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi cheltuielile de judecată?

Ajutorul juridic gratuit este guvernat de Legea privind ajutorul juridic gratuit (Zakon o brezplačni pravni pomoči - ZBPP), care prevede condiţiile pentru acordarea unui astfel de ajutor, precum şi domeniul de aplicare a acestuia (dreptul la finanţare pentru a acoperi costurile legate de asistenţa judiciară în totalitate sau parţial şi scutirea de la plata cheltuielilor de judecată).

SusSus

Este posibil, de asemenea, ca în procedurile propriu-zise să se solicite scutirea de la plata taxelor judiciare sau scutirea de la plata cheltuielilor de judecată; condiţiile relevante sunt prevăzute la articolele 168 şi 169 din ZPP.

13. Este posibilă atacarea unei hotărâri privind răspunderea părintească?

Da, hotărârea instanţei poate fi atacată prin apel la o instanţă cu un rang superior. Apelul trebuie depus în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea în primă instanţă într-un număr suficient de exemplare pentru instanţă şi pentru cealaltă parte (articolul 342 din ZPP).

14. În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă pentru a face executorie o hotărâre privind răspunderea părintească. Ce procedură se aplică în asemenea cazuri?

Procedura privind executarea este prevăzută în Legea privind executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi garantarea creanţelor (ZIZ), în special procedura specială prevăzută în capitolul 20: executarea în cauzele privind custodia copiilor şi legăturile personale cu copiii [articolul 238 literele (a)-(g) din ZIZ].

15. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind răspunderea părintească emisă de o instanţă străină să fie recunoscută în Slovenia şi ce procedură se aplică în aceste cazuri?

Condiţiile care guvernează recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti ale instanţelor străine şi a altor acte publice sunt prevăzute în capitolul 4 din Legea privind dreptul internaţional privat şi legea de procedură (Zakon o mednarodnem zasebnem pravu in postopku - ZMZPP, articolele 94-11).

SusSus

O hotărâre pronunţată de o instanţă străină este considerată ca fiind echivalentă cu o hotărâre a unei instanţe slovene şi produce aceleaşi efecte juridice în Slovenia ca şi o hotărâre naţională, cu condiţia ca aceasta să fie recunoscută de către o instanţă din Republica Slovenia. Persoana care depune cererea de recunoaştere trebuie să anexeze hotărârea străină la cererea de recunoaştere a hotărârii străine sau o copie legalizată a acesteia, precum şi un certificat emis de instanţa competentă străină sau de către un alt organism privind forţa juridică a hotărârii respective în sistemul juridic al statului în care aceasta a fost pronunţată. În cazul în care hotărârea străină nu este redactată într-o limbă oficială a instanţei, partea care solicită recunoaşterea trebuie să depună, de asemenea, o traducere legalizată a hotărârii străine într-o limbă oficială a instanţei.

Dispoziţiile de mai sus se aplică, de asemenea, în ceea ce priveşte executarea hotărârii străine. În afara certificatului privind forţa juridică a hotărârii străine, persoana care solicită executarea trebuie să depună, de asemenea, un certificat cu privire la caracterul executoriu al acesteia în sistemul juridic al statului emitent.

Instanţa teritorială se pronunţă cu privire la recunoaştere [articolele 32 alineatul (2) din ZPP, articolul 101 din Legea privind instanţele judecătoreşti (Zakon o sodiščih)]. Instanţa decide cu privire la recunoaşterea hotărârilor străine în conformitate cu normele privind procedurile necontencioase [articolul 1 alineatul (2) din Legea privind procedura civilă necontencioasă (Zakon o nepravdnem postopku - ZNP)].

16. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez pentru a mă opune recunoaşterii unei hotărâri pronunţată de o instanţă în alt stat membru? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?

Instanţa teritorială este competentă pentru a decide cu privire la recunoaşterea hotărârilor străine. Procedura care se aplică este procedura aplicabilă procedurilor necontencioase.

17. Care este legislaţia aplicabilă de către instanţă într-o acţiune privind răspunderea părintească atunci când copilul şi părinţii nu locuiesc în Slovenia sau sunt de naţionalităţi diferite?

Relaţiile dintre părinţi şi copii sunt apreciate în conformitate cu legea statului a cărui cetăţeni sunt aceştia. În cazul în care părinţii şi copiii sunt cetăţeni ai unor state diferite, se aplică legea statului în care toţi îşi au reşedinţa permanentă. În cazul în care părinţii şi copiii sunt cetăţeni ai unor state diferite şi aceştia nu au reşedinţa permanentă în aceeaşi ţară, legea aplicabilă este legea statului al cărui cetăţean este copilul (articolul 42 din ZMZPP).

« Responsabilitatea părinţilor - Informaţii generale | Slovenia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 06-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit