comisia europeană > RJE > Responsabilitatea părinţilor > Republica Cehă

Ultima actualizare: 06-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Responsabilitatea părinţilor - Republica Cehă

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă în termeni practici termenul juridic „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi obligaţiile titularului răspunderii părinteşti? 1.
2. Ca regulă generală, cine are răspundere părintească asupra unui copil? 2.
3. Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul lor? 3.
4. Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabileşte chestiunea răspunderii părinteşti pe viitor? 4.
5. Dacă părinţii încheie un acord privind răspunderea părintească, ce formalităţi trebuie respectate pentru a face ca acordul să fie executoriu? 5.
6. Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord privind chestiunea răspunderii părinteşti, care sunt căile alternative de rezolvare a conflictului fără prezentarea în instanţă? 6.
7. Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni legate de copil poate judecătorul să decidă? 7.
8. Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără să îl consulte pe celălalt părinte în prealabil? 8.
9. Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă aceasta în practică? 9.
10. Cărei instanţe sau autorităţi ar trebui să mă adresez dacă vreau să depun o cerere privind răspunderea părintească? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte trebuie să ataşez la cererea mea? 10.
11. Ce procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă? 11.
12. Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi costurile procedurii? 12.
13. Este posibilă atacarea unei hotărâri privind răspunderea părintească? 13.
14. În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă sau către o altă autoritate pentru a face executorie o hotărâre privind răspunderea părintească. Care procedură se aplică în asemenea cazuri? 14.
15. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind răspunderea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru să fie recunoscută şi executată în Republica Cehă? Ce procedură se aplică în aceste cazuri? 15.
16. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în Republica Cehă pentru a mă opune recunoaşterii unei hotărâri privind răspunderea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru? Care procedură se aplică în aceste cazuri? 16.
17. Care este legislaţia aplicabilă în acţiuni privind răspunderea părintească când copilul sau părţile nu locuiesc în Republica Cehă sau sunt de naţionalităţi diferite? 17.

 

1. Ce înseamnă în termeni practici termenul juridic „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi obligaţiile titularului răspunderii părinteşti?

Termenul de „responsabilitate părintească” este consacrat în Legea privind familia. Termenul defineşte o totalitate de drepturi şi îndatoriri privind:

  1. îngrijirea unui copil minor, în special, inclusiv îngrijirea sănătăţii şi a dezvoltării fizice, emoţionale, intelectuale şi psihice a acestuia,
  2. reprezentarea unui copil minor,
  3. administrarea bunurilor copilului.

În momentul exercitării drepturilor şi îndatoririlor în contextul răspunderii părinteşti, părinţii au, în principal, obligaţia de a proteja interesele copilului, de a-l îndruma în formarea comportamentului şi de a-l supraveghea în funcţie de nivelul de dezvoltare al acestuia. Aceştia au dreptul de a recurge la disciplină astfel încât demnitatea copilului să nu fie afectată şi să nu fie ameninţate sănătatea copilului sau dezvoltarea fizică, emoţională, intelectuală sau morală a acestuia. Părinţii au obligaţia de a oferi copilului, care dispune de capacitatea de a-şi forma propria opinie şi de a evalua amploarea tuturor măsurilor care îl privesc, toate informaţiile necesare, precum şi posibilitatea de a-şi exprima în mod liber opiniile cu privire la toate deciziile privind chestiuni esenţiale care îl privesc. Părinţii reprezintă copilul în toate actele juridice, în momentul încheierii cărora copilul nu are capacitate de exerciţiu.

2. Ca regulă generală, cine are răspundere părintească asupra unui copil?

Părinţii biologici ai copilului sunt, în general, titularii răspunderii părinteşti cu privire la copilul respectiv. În cazul în care copilul este adoptat, această responsabilitate este transferată, ulterior, părinţilor adoptivi. Nu este relevant dacă respectivul cuplul este căsătorit sau nu ori dacă minorul este născut din căsătorie sau în afara acesteia. Răspunderea părintească apare o dată cu naşterea copilului. În cazul în care acest lucru implică o relaţie, care ia naştere ca urmare a adopţiei, răspunderea părintească începe în momentul punerii în aplicare a hotărârii privind adopţia copilului.

SusSus

Răspunderea părintească se aplică părinţilor, cu condiţia ca aceştia să dispună de capacitatea deplină de exerciţiu. Cu toate acestea, instanţa poate, de asemenea, recunoaşte răspunderea părintească cu privire la un copil, în cazul unui părinte minor care a împlinit vârsta de şaisprezece ani, cu condiţia ca părintele respectiv să îndeplinească condiţiile privind exercitarea drepturilor şi responsabilităţilor care rezultă din răspunderea părintească.

În cazul în care unul dintre părinţi nu mai este în viaţă, nu este cunoscut sau nu dispune de capacitate deplină de exerciţiu, răspunderea părintească revine celui de-al doilea părinte.

În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, instanţa poate decide cu privire la suspendarea exercitării drepturilor părinteşti, la limitarea modului de exercitare a drepturilor sau cu privire la retragerea acestora.

Instanţa poate dispune suspendarea exercitării drepturilor părinteşti, în cazul în care un obstacol semnificativ îl împiedică pe unul dintre părinţi să îşi îndeplinească responsabilităţile sale părinteşti şi dacă acest lucru este în interesul copilului.

Instanţa poate dispune limitarea răspunderii părinteşti, în cazul în care părintele în cauză nu îşi îndeplineşte, în mod corect, îndatoririle părinteşti şi dacă acest lucru este în interesul copilului. În cazul în care unul dintre părinţi abuzează de drepturile lor părinteşti sau o neglijează în mod grav, instanţa va dispune decăderea acestuia din drepturile părinteşti. 

În cazul în care părinţii copilului au decedat, au fost decăzuţi din obligaţiile lor părinteşti, li s-a suspendat exercitarea obligaţiilor părinteşti sau nu dispun de capacitatea deplină de exerciţiu, instanţa numeşte un tutore al copilului care se va îngriji de creşterea acestuia, îl va reprezenta şi îi va administra bunurile în locul părinţilor săi.

SusSus

În cazul în care un părinte săvârşeşte cu intenţie o infracţiune împotriva copilului său sau dacă părintele în cauză foloseşte un copil sub cincisprezece ani în vederea săvârşirii unei infracţiuni sau dacă săvârşeşte o infracţiune în calitate de complice sau de instigator, instanţa va evalua întotdeauna dacă acest lucru constituie sau nu un motiv de începere a procedurilor privind decăderea părintelui respectiv din drepturile părinteşti.

Hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus nu duc la stingerea obligaţiei părintelui de a asigura întreţinerea copilului.

3. Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul lor?

Părinţii reprezintă copilul în toate actele juridice pentru încheierea cărora copilul nu dispune de capacitatea juridică deplină. Niciunul dintre părinţi nu poate reprezenta copilul lor, în cazul în care acest lucru implică încheierea de acte juridice în materii în care ar putea lua naştere un conflict de interese între părinţi şi copil sau între mai mulţi copii având aceiaşi părinţi. În cazul în care niciunul dintre părinţi nu are capacitatea de a-şi reprezenta copilul, instanţa numeşte un tutore al copilului, care îl va reprezenta pe acesta în cadrul procedurilor sau cu ocazia încheierii unui anumit act juridic. Acest tutore este, de obicei, desemnat de către un organ care asigură protecţia socială a copilului.

În cazul în care părinţii copilului au decedat, au fost decăzuţi din drepturile lor părinteşti, li s-a suspendat exercitarea drepturilor părinteşti sau nu dispun de capacitatea deplină de a încheia acte juridice, instanţa numeşte un tutore al copilului care se va îngriji de creşterea acestuia, îl va reprezenta şi îi va administra bunurile în locul părinţilor săi. Tutorele ar trebui, în special, să fie o persoană recomandată de către părinţi. În cazul în care nu există nicio astfel de persoană recomandată, instanţa numeşte un tutore din rândul rudelor copilului sau ale persoanelor fizice apropiate copilului ori familiei acestuia sau o altă persoană fizică. În cazul în care nicio persoană fizică nu poate fi numită drept tutore al copilului, instanţa numeşte un organ care să asigure protecţia socială a copilului. Tutorele este răspunzător în faţa instanţei pentru îndeplinirea acestei funcţii şi are obligaţia de a prezenta instanţei rapoarte cu privire la copilul pe care îl are în tutelă şi este răspunzător în ceea ce priveşte administrarea bunurilor copilului. Cu toate acestea, tutorele nu are nicio obligaţie de întreţinere cu privire la minor. În plus, tutorele nu este titular al răspunderii părinteşti; cu toate acestea, relaţia dintre un tutore şi un copil este guvernată de dispoziţiile Legii privind familia care prevede drepturile şi obligaţiile copiilor şi ale părinţilor. Toate hotărârile tutorelui în chestiuni esenţiale privind copilul necesită aprobare din partea instanţei.

SusSus

Legea privind familia permite ca unele dintre drepturile şi îndatoririle parţiale ale părinţilor care sunt legate de răspunderea părintească să fie exercitate de către o altă persoană corespunzătoare. De exemplu, este admisibil ca instanţa să încredinţeze copilul în grija unei alte persoane fizice, în cazul în care persoana respectivă oferă garanţii privind o creştere corespunzătoare şi acceptă să i se încredinţeze îngrijirea copilului. În cazul în care are loc acest lucru, instanţa precizează întinderea drepturilor şi obligaţiilor care revin unei astfel de persoane cu privire la copilul în cauză.

O alternativă suplimentară este de a încredinţa copilul spre adopţie. Îngrijind copilul, părintele adoptiv îndeplineşte, în mod corespunzător, şi drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor copilului. Cu toate acestea, părintele adoptiv nu are nicio obligaţie de întreţinere cu privire la copil, aceştia putând doar reprezenta copilul şi administra afacerile acestuia în chestiuni obişnuite.

În cazurile în care drepturile de proprietate ale copilului ar putea fi ameninţate, instanţa numeşte un tutore în vederea asigurării unei protecţii sporite a bunurilor copilului. În plus, se poate numi un tutore şi în cazul în care instanţa a pronunţat o hotărâre cu privire la limitarea dreptului de exercitare a drepturilor părinteşti, acesta/aceasta fiind numit/numită, dacă acest lucru este în interesul copilului. Tutorele poate fi o persoană fizică, care dispune de capacitate deplină de a încheia acte juridice, a cărei stil de viaţă garantează îndeplinirea corectă a acestei funcţii şi care este de acord cu numirea sa drept tutore. În cazul în care nu se poate numi o persoană fizică, instanţa numeşte, în general, drept tutore, un organ care să asigure protecţia bunăstării sociale a copilului.

SusSus

În cazul în care există motive serioase pentru care părinţii nu pot asigura creşterea copilului sau în cazul în care creşterea sa nu poate fi asigurată în mod corespunzător datorită unor motive serioase sau dacă creşterea copilului este în mod serios pusă în pericol sau nu este respectată, instanţa poate plasa copilul sub îngrijire instituţională sau poate plasa copilul care necesită asistenţă imediată într-o instituţie de asistenţă acordată copiilor.

4. Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabileşte chestiunea răspunderii părinteşti pe viitor?

În aceste cazuri se acordă întotdeauna prioritate acordului încheiat de către părinţi. În cazul ajungerii la un acord, trebuie să se soluţioneze problema privind persoana căreia îi va fi încredinţat copilul, precum şi modul în care fiecare dintre părinţi ar trebui să participe la întreţinerea copilului. Cu toate acestea, pentru a fi valabil, prezentul acord necesită aprobarea instanţei. Se poate recurge la acord, de asemenea, pentru a reglementa legătura dintre copil şi părinţi; cu toate acestea, acest acord nu necesită aprobarea instanţei. În cazul în care părinţii nu ajung la un acord cu privire la chestiunile esenţiale referitoare la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa va decide cu privire la acestea. Instanţa poate lua o hotărâre, de asemenea, cu privire la aceste chestiuni şi în lipsa prezentării unei cereri în acest sens, în cazul în care acest lucru priveşte un copil minor ai cărui părinţi nu mai locuiesc împreună şi care nu au ajuns la un acord cu privire la întreţinerea şi creşterea copilului. În cazul divorţului, decizia cu privire la persoana care va fi însărcinată cu creşterea copilului, precum şi cu privire la modul în care fiecare dintre părinţi va contribui la întreţinerea copilului (dacă acest lucru se soluţionează prin ajungerea la un acord sau printr-o hotărâre judecătorească) reprezintă o condiţie esenţială pentru pronunţarea divorţului.

SusSus

5. Dacă părinţii încheie un acord privind răspunderea părintească, ce formalităţi trebuie respectate pentru a face ca acordul să fie executoriu?

În cazul în care un acord care reglementează modul de exercitare a răspunderii părinteşti urmează sa ia locul unei hotărâri judecătoreşti privind drepturile şi îndatoririle părinţilor în ceea ce priveşte un copil minor în perioada care urmează divorţului (în special desemnarea persoanei căreia îi va fi încredinţată creşterea minorului şi modul în care fiecare părinte ar trebui să contribuie la întreţinerea copilului), pentru a fi valabil, un astfel de acord necesită aprobarea instanţei. Cu toate acestea, acordul privind legătura dintre părinţi şi copil nu necesită o astfel de aprobare.

6. Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord privind chestiunea răspunderii părinteşti, care sunt căile alternative de rezolvare a conflictului fără prezentarea în instanţă?

În astfel de cazuri, este posibil să se recurgă la serviciile mediatorilor care sunt disponibili la fiecare instanţă districtuală. Sarcina acestora este de a încerca să realizeze un acord amiabil între cele două părţi; aceştia deţin rolul de intermediari în acest proces.

În afară de aceasta, este posibil să se facă apel la aşa-numitele servicii de consiliere în ceea ce priveşte căsătoria, relaţiile familiale şi interpersonale, care necesită asistenţă din partea unor psihologi calificaţi şi a unor asistenţi sociali. În Republica Cehă, există, de asemenea, numeroase organizaţii non-profit care pot fi contactate în acest sens.

SusSus

În plus, în ceea ce priveşte răspunderea părintească, părinţii se pot adresa organului pentru protecţia socială a copilului.

7. Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni legate de copil poate judecătorul să decidă?

Se poate afirma că, în general, instanţa poate decide cu privire la următoarele chestiuni legate de îngrijirea copilului:

  1. măsuri educaţionale,
  2. adopţia,
  3. tutela şi curatela,
  4. întreţinerea.

Chestiunea cea mai comună cu privire la care instanţa va trebui să decidă se referă la persoana căreia îi va încredinţată creşterea minorului. Această chestiune trebuie rezolvată cel mai des în cazul divorţului. Copilul este, adesea, încredinţat în grija unuia dintre părinţi. Instanţa ia în considerare, mai presus de orice, interesele copilului în ceea ce priveşte personalitatea acestuia, posibilităţile părinţilor de a-l creşte şi alţi factori relevanţi. Cu toate acestea, în cazul în care ambii părinţi sunt capabili de a-şi îngriji copilul şi dacă ambii sunt interesaţi de creşterea acestuia, instanţa poate încredinţa copilul în grija comună sau alternativă a ambilor părinţi, dacă acest lucru este în interesul copilului şi dacă prin aceasta se asigură o mai bună asigurare a îndeplinirii nevoilor copilului. Instanţa are, de asemenea, dreptul de a decide cu privire la suma cu care fiecare părinte trebuie să contribuie la întreţinerea copilului. În momentul precizării sumei întreţinerii, este necesar să se ţină seama de bunurile, capacităţile şi posibilităţile părinţilor, nevoile justificate ale copilului şi de suma cu care fiecare părinte va contribui la îngrijirea copilului.

SusSus

Instanţa poate decide, de asemenea, cu privire la chestiunile legate de reglementarea creşterii şi a întreţinerii copilului în lipsa primirii unei cereri în acest sens, cu condiţia ca acest lucru să privească un copil care este minor. La fel ca şi chestiunile menţionate mai sus, instanţa poate, de asemenea, să pronunţe o hotărâre prin care să reglementeze legătura copilului cu părinţii (legătura poate fi limitată sau interzisă, în cazul în care acest lucru este în interesul copilului), cu bunicii sau cu fraţii săi.

8. Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără să îl consulte pe celălalt părinte în prealabil?

Creşterea şi îngrijirea copilului reprezintă unul din drepturile şi îndatoririle parţiale, care intră sub incidenţa răspunderii părinteşti. În cazul în care părintele căruia nu i-a fost încredinţată creşterea copilului nu a fost decăzut din drepturile sale părinteşti sau dacă drepturile acestuia nu au fost, într-o oarecare măsură, limitate, părintele respectiv are în continuare dreptul de a lua decizii cu privire la chestiunile esenţiale referitoare la copil.

9. Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă aceasta în practică?

În ceea ce priveşte divorţul, Legea privind familia face o distincţie între încredinţarea copilului în îngrijire comună sau îngrijirea alternativă, cu condiţia ca acest lucru să asigure cel mai bine interesele copilului şi o mai bună protecţie a nevoilor copilului. O asemenea decizie poate fi luată în cazul în care părinţii sunt capabili de a comunica şi de a coopera în ceea ce priveşte creşterea copilului.

SusSus

Îngrijirea comună

Instanţa pronunţă o hotărâre cu privire la încredinţarea copilului în grija comună a părinţilor, în cazul în care părinţii copilului locuiesc împreună şi dacă aceştia plătesc în comun o parte a nevoilor lor, precum şi dacă alte condiţii sunt îndeplinite. În practică, îngrijirea comună poate lua sub forma garantării de către un părinte a nevoilor şcolare ale copilului, în timp ce celălalt părinte se îngrijeşte de activităţile sportive ale copilului sau unul dintre părinţi se îngrijeşte de studiile de limbă, în timp ce celălalt de activităţile extracurriculare. Ambii părinţi asigură apoi în comun îngrijirea medicală şi nevoile materiale ale copilului, cum ar fi pregătirea hranei, asigurarea curăţeniei, a îmbrăcămintei şi aşa mai departe.

Îngrijirea alternativă

Îngrijirea alternativă înseamnă că respectivul copil este încredinţat în grija unuia dintre părinţi, iar, ulterior, celuilalt părinte, pentru o perioadă de timp definită în mod precis. Instanţa stabileşte, în mod simultan, drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor în aceste intervale de timp alternative. Alternanţa între părinţi are loc, cel mai adesea, în fiecare lună. În cazul îngrijirii alternative a copilului, este esenţial ca părinţii să locuiască aproape unul de celălalt, în special din perspectiva asigurării frecvenţei şcolare a copilului.

10. Cărei instanţe sau autorităţi ar trebui să mă adresez dacă vreau să depun o cerere privind răspunderea părintească? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte trebuie să ataşez la cererea mea?

Este necesar să se contacteze instanţa districtuală (în Brno instanţa municipală), care este competentă pentru districtul în care copilul, cu privire la care se face cererea privind răspunderea părintească, îşi are reşedinţa. Instanţa poate decide, de asemenea, cu privire la chestiuni privind îngrijirea unui minor şi în lipsa depunerii unei astfel de cereri.

SusSus

Formalităţile şi documentele care trebuie ataşate cererii sunt în funcţie de tipul specific de cerere în cauză. Ca regulă, este necesar, să se precizeze în mod clar persoana fizică care depune cererea, copilul implicat şi pârâtul. Este necesar, apoi, să se menţioneze pretenţia reclamantului, motivul plângerii şi probele propuse în sprijinul acesteia. Cererea trebuie să cuprindă toate documentele importante referitoare la aceste chestiuni – de exemplu, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, hotărârea anterioară a instanţei cu privire la chestiuni legate de copil şi alte asemenea documente. Cererea trebuie să fie depusă în atâtea exemplare astfel încât fiecare parte să aibă o copie, iar un exemplar să rămână la instanţă.

În cazul în care cererea nu îndeplineşte formalităţile descrise sau dacă unul dintre documente lipseşte, instanţa solicită solicitantului rectificarea acestui lucru.

11. Ce procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă?

Instanţa poate dispune începerea procedurilor privind îngrijirea unui copil minor în lipsa depunerii unei cereri, depunerea unei asemenea cereri în vederea începerii procedurilor fiind posibilă în egală măsură.

Înaintea pronunţării hotărârii definitive, instanţa poate impune asupra pârâtului obligaţia ca acesta să plătească întreţinere sau să dea copilul în îngrijirea celui de-al doilea părinte sau unei persoane fizice numită de către instanţă prin intermediul unei hotărâri preliminare.

SusSus

Codul de procedură civilă reglementează, în continuare, procedura specifică în cauzele în care minorul este lipsit de orice îngrijire sau în situaţia în care viaţa ori dezvoltarea corespunzătoare a acestuia sunt puse în pericol în mod serios sau nu sunt respectate. Într-un asemenea caz, instanţa, la propunerea unui organ competent pentru protecţia bunăstării sociale a copilului, pronunţă o hotărâre preliminară, astfel încât copilul este încredinţat în îngrijirea persoanei fizice menţionate în hotărârea în cauză. Hotărârea privind cererea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare trebuie pronunţată de îndată sau maxim în termen de 24 de ore de la depunerea acesteia. Hotărârea preliminară rămâne în vigoare pentru o perioadă de trei luni de la investirea acesteia cu putere executorie; în cazul în care procedurile privind chestiunea respectivă au început înainte de expirarea acestei perioade, hotărârea preliminară produce efecte până în momentul în care hotărârea prin care se încheie procedurile devine executorie. Din momentul pronunţării unei astfel de hotărâri, aceasta devine imediat executorie, prin intermediul acesteia instanţa cooperând cu organele competente în vederea plasării minorului în îngrijirea persoanei fizice desemnate; în cazul în care copilul locuieşte în momentul respectiv cu o altă persoană, acesta va fi luat de la persoana în cauză.

12. Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi costurile procedurii?

Potrivit Legii privind cheltuielile de judecată, procedurile privind chestiunile legate de tutelă şi îngrijirea minorilor sunt scutite de la plata oricărei cheltuieli de judecată. În consecinţă, reclamantul nu trebuie să plătească nicio taxă de timbru în momentul depunerii cererii privind răspunderea părintească.

SusSus

Cu toate acestea, plata de despăgubiri pentru cheltuielile legate de numirea unui avocat reprezintă o chestiune distinctă. Într-un asemenea caz, este posibil ca instanţa să ia o hotărâre cu privire la acordarea de asistenţă juridică gratuită în conformitate cu Codul de procedură civilă. Se poate acorda asistenţă juridică gratuită în cazul în care acest lucru este justificat de situaţia persoanei, acest lucru însemnând că persoana nu este capabilă de a plăti onorariile avocatului. În practică, acest lucru se referă la situaţia patrimonială sau socială nefavorabilă a persoanei afectate. Aceste circumstanţe definite în raport cu condiţiile generale stabilite în ceea ce priveşte scutirea de la plata cheltuielilor de judecată (şomaj, beneficii de invaliditate, concediu de maternitate sau de paternitate), fiind însă necesar să se ţină seama întotdeauna de circumstanţele specifice ale cauzei.

În plus, având ca premisă îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea privind avocaţii, este posibil ca persoana respectivă să solicite Asociaţiei baroului de avocaţi numirea unui avocat din oficiu.

13. Este posibilă atacarea unei hotărâri privind răspunderea părintească?

Da, este posibil să se introducă o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind răspunderea părintească. Instanţele districtuale sunt instanţele competente în primă instanţă în ceea ce priveşte procedurile legate de răspunderea părintească. În consecinţă, instanţele regionale (sau instanţa municipală din Praga) vor audia orice cale de atac. Formularea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti este posibilă în termen de cincisprezece zile de la primirea copiei scrise a hotărârii respective împotriva căreia se îndreaptă calea de atac. În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre rectificativă cu privire la concluzia hotărârii, termenul căii de atac începe să curgă din momentul în care hotărârea rectificativă începe să producă efecte juridice. Calea de atac se consideră ca fiind, de asemenea, introdusă în termen în cazul în care aceasta este formulată după expirarea termenului de cincisprezece zile, în situaţia în care reclamantul a urmat instrucţiunile greşite oferite de către instanţă.

SusSus

În plus, trebuie să se sublinieze faptul că hotărârea poate fi executorie în mod preliminar, ceea ce înseamnă că hotărârea poate fi pusă în executare chiar dacă aceasta nu produce încă efecte juridice datorită introducerii unei căi de atac.

14. În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă sau către o altă autoritate pentru a face executorie o hotărâre privind răspunderea părintească. Care procedură se aplică în asemenea cazuri?

În Republica Cehă este necesar ca orice cerere privind punerea în executare a unei hotărâri referitoare la răspunderea părintească să fie depusă în faţa instanţei; procedura din timpul executării hotărârii este guvernată de Codul de procedură civilă.

În acest caz, este necesar ca cererea privind executarea hotărârii să se depună la instanţa districtuală care este competentă pentru districtul în care minorul îşi are reşedinţa. O astfel de cerere, care trebuie să conţină toate informaţiile relevante (desemnarea părţii obligate, partea împuternicită, definirea întinderii şi a conţinutului obligaţiei, definirea termenului în cadrul căruia trebuie îndeplinită obligaţia în cauză şi menţionarea aşa-numitei hotărâri investite cu titlu executoriu care urmează să fie executată), trebuie să cuprindă o copie a hotărârii (sau acordul aprobat de către instanţă cu privire la creşterea minorului sau reglementarea legăturii cu un minor), inclusiv confirmarea caracterului său executoriu. Înainte de a dispune executarea hotărârii, instanţa solicită părţii care refuză să se supună deciziei instanţei sau care nu respectă acordul aprobat de către instanţă privind creşterea minorului sau acordul prin care se reglementează legătura cu un minor, să se supună hotărârii instanţei sau acordului aprobat de către instanţă. În momentul solicitării părţii în cauză de a face acest lucru, instanţa va atrage atenţia părţii în cauză cu privire la consecinţele în caz de neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute în hotărâre sau în acord. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe, instanţa poate dispune executarea prin retragerea copilului, chiar şi în lipsa unei astfel de cereri. În această etapă a procedurilor, instanţa poate, de asemenea, solicita participarea organului adecvat pentru protecţia socială a copilului. În cazul în care cererea privind respectarea rămâne fără efect, instanţa poate impune plata unei amenzi părţii care nu a respectat în mod voluntar hotărârea sau acordul aprobat de către instanţă privind răspunderea părintească; plata amenzii se poate impune, de asemenea, în mod repetat, amenzile individuale nedepăşind suma de 50 000 CZK. În acelaşi mod, instanţa poate dispune îndepărtarea copilului de la partea cu care copilul nu ar trebui să locuiască, pe baza hotărârii sau a acordului, şi plasarea acestuia în îngrijirea părţii căreia i-a fost încredinţată creşterea copilului, în temeiul hotărârii sau a acordului, sau la care copilul ar trebui să se întoarcă ori părţii căreia, prin hotărâre sau acord, i-a fost acordat dreptul de a avea legături cu copilul.

SusSus

15. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind răspunderea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru să fie recunoscută şi executată în Republica Cehă? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?

Hotărârile judecătoreşti privind răspunderea părintească pronunţate în diferite ţări produc efecte în Republica Cehă în temeiul Legii privind dreptul internaţional privat şi de procedură, cu condiţia ca acestea să fi început să producă efecte juridice pe baza aprobării din partea organului corespunzător din străinătate şi să fi fost recunoscute de către organele cehe, cu excepţiile menţionate în continuare în act. Din momentul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, procedura este similară procedurii de executare a unei hotărâri pronunţate de către o instanţă din Republica Cehă – a se vedea răspunsul la întrebarea anterioară. Organul ceh va recunoaşte toate hotărârile străine de acest fel în urma verificării faptului că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute; în consecinţă, acesta va recunoaşte o hotărâre în lipsa emiterii unei declaraţii speciale, ceea ce înseamnă că hotărârea respectivă va fi tratată ca şi cum ar fi vorba despre o hotărâre pronunţată de către un organ intern ceh.

Convenţiile internaţionale care reglementează acest aspect şi care sunt obligatorii pentru Republica Cehă trebuie respectate şi au prioritate faţă de dreptul naţional.

16. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în Republica Cehă pentru a mă opune recunoaşterii unei hotărâri privind răspunderea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru? Care procedură se aplică în aceste cazuri?

Astfel cum s-a precizat deja mai sus, recunoaşterea hotărârilor străine în chestiunile legate de răspunderea părintească nu implică emiterea unei declaraţii speciale referitoare la hotărârea organului ceh, această recunoaştere a hotărârii străine nefiind precedată de niciun fel de proceduri speciale de recunoaştere. Legea privind dreptul internaţional privat şi de procedură prevede că hotărârile străine nu pot fi recunoscute sau puse în executare, în cazul în care acest lucru ar contraveni ordinii publice din Republica Cehă. Într-un asemenea caz, este necesară depunerea unei cereri în acest scop în faţa instanţei corespunzătoare (a se vedea mai sus - întrebările nr. 10 şi 14).

SusSus

17. Care este legislaţia aplicabilă în acţiuni privind răspunderea părintească când copilul sau părţile nu locuiesc în Republica Cehă sau sunt de naţionalităţi diferite?

Legea privind dreptul internaţional privat şi de procedură prevede că relaţiile dintre părinţi şi copii, inclusiv creşterea şi întreţinerea sunt reglementate de legea statului a cărui cetăţean este copilul. În cazul în care copilul locuieşte în Republica Cehă, aceste relaţii pot fi evaluate în temeiul dreptului ceh, dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.

Legea prevede în continuare că instanţele cehe au competenţă în toate chestiunile privind creşterea şi întreţinerea minorilor şi în toate chestiunile conexe, cu condiţia ca copiii respectivi să aibă naţionalitate cehă, chiar dacă aceştia îşi au reşedinţa în străinătate. Organul consular ceh îşi poate asuma, de asemenea, răspunderea privind îngrijirea minorilor cehi care locuiesc în străinătate şi care nu se află în îngrijire unui părinte, lucru care poate fi efectuat în limitele competenţei instanţei, cu condiţia ca statul în care copilul locuieşte să fi recunoscut o astfel de jurisdicţie. În ceea ce priveşte chestiunile legate de minori din ţări străine care îşi au reşedinţa pe teritoriul Republicii Cehe, instanţele cehe vor pune în aplicare acele măsuri care sunt necesare în vederea protecţiei persoanei minorului în cauză şi a bunurilor acestuia, informând ulterior organele din ţara de origine a minorului cu privire la măsurile respective. În cazul în care organul din ţara de origine a minorului nu îmbunătăţeşte situaţia minorului într-un termen rezonabil, instanţa cehă va acţiona în acest sens. În cazul unei hotărâri prin care se desface căsătoria părinţilor unui minor care locuieşte pe teritoriul Republicii Cehe, instanţa va reglementa drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la minor pentru perioada de după divorţ, cu condiţia ca minorul să rămână pe teritoriul local şi ca ţara de origine a minorului să nu pună în aplicare alte măsuri.

SusSus

În ceea ce priveşte această întrebare, este, totuşi, necesar să se sublinieze faptul că dispoziţiile menţionate anterior ale Actului privind dreptul internaţional privat şi de procedură sunt singurele aplicabile, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu orice alt tratat internaţional la care Republica Cehă este parte. La 4 martie 1999, Republica Cehă a semnat Convenţia de la Haga privind competenţa, legislaţia aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea în materie de răspundere părintească şi măsurile de protecţie a copiilor. Această convenţie prevede că instanţa sau organele administrative ale părţii contractante pe teritoriul căreia copilul îşi are reşedinţa obişnuită au autoritatea de a adopta măsuri privind protecţia persoanei sau a bunurilor copilului. Acest lucru este aplicabil exceptând articolul 7, care face referire la schimbarea reşedinţei obişnuite a copilului într-o altă ţară contractantă, ceea ce înseamnă că organele părţii contractante pe teritoriul căreia copilul îşi are noua reşedinţă obişnuită îşi vor asuma competenţa. În momentul dispunerii asupra protecţiei copilului şi a bunurilor acestuia, organele părţilor contractante aplică dreptul lor naţional. Cu toate acestea, în cazul în care protecţia persoanei sau a bunurilor copilului o impun, aceste organe pot, în mod excepţional, utiliza sau lua în considerare dreptul altui stat cu care situaţia respectivă prezintă, în mod fundamental, un punct de legătură. În cazul în care reşedinţa obişnuită a copilului se modifică, iar copilul urmează să locuiască în alt stat contractant, condiţiile privind utilizarea măsurilor adoptate în ţara în care copilul şi-a avut, în mod iniţial, reşedinţa obişnuită sunt supuse dreptului noului stat, din momentul schimbării reşedinţei. Recunoaşterea sau anularea răspunderii legale părinteşti (în lipsa intervenţiei din partea instanţei sau a unui organ administrativ) sunt supuse dreptului statului în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită. Recunoaşterea sau anularea obligaţiilor părinteşti în temeiul unui acord sau a unui act juridic unilateral (în lipsa intervenţiei din partea instanţei sau a unui organ administrativ) sunt supuse legilor statului în care copilul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul în care acordul sau actul juridic unilateral a început să producă efecte juridice. Obligaţiile părinteşti, care există în temeiul dreptului statului în care copilul şi-a avut reşedinţa obişnuită rămân în vigoare şi după schimbarea reşedinţei obişnuite a copilului într-un alt stat. În cazul schimbării reşedinţei obişnuite a copilului, recunoaşterea legală a răspunderii părinteşti faţă de o persoană fizică, care până în momentul respectiv nu a avut astfel de îndatoriri, va fi supusă dreptului ţării în care se află noua reşedinţă a copilului. Îndeplinirea îndatoririlor părinteşti este supusă dreptului ţării în care se află reşedinţa obişnuită a copilului. În cazul schimbării reşedinţei obişnuite a copilului, acest lucru va fi supus dreptului statului în care se află noua reşedinţă a copilului.

În plus, Convenţia din 2 octombrie 1973 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor legate de obligaţiile de întreţinere şi Convenţia Europeană din 20 mai 1980 privind recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor şi restabilirea custodiei copiilor sunt obligatorii, în egală măsură.

Informaţii suplimentare

Link-uri către alte site-uri web:

Instanţele din Republica Cehă: ceština - English

Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială - fişa informativă privind răspunderea părintească:

Servicii de consultanţă în ceea ce priveşte căsătoriile, relaţiile familiale şi interpersonale: ceština

« Responsabilitatea părinţilor - Informaţii generale | Republica Cehă - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 06-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit