comisia europeană > RJE > Responsabilitatea părinţilor > Belgia

Ultima actualizare: 30-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Responsabilitatea părinţilor - Belgia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă în termeni practici termenul „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi obligaţiile titularului răspunderii părinteşti? 1.
2. Ca regulă generală, cine are răspunderea părintească asupra unui copil? 2.
3. Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul acestora? 3.
4. Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabilesc modalităţile exercitării răspunderii părinteşti pe viitor? 4.
5. Dacă părinţii încheie un acord privind autoritatea părintească, ce procedură trebuie urmată pentru ca acordul să fie obligatoriu din punct de vedere legal? 5.
6. Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord privind chestiunea răspunderii părinteşti, care sunt căile alternative de rezolvare a conflictului fără prezentarea în instanţă? 6.
7. Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni legate de copil poate judecătorul să decidă? 7.
8. Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără îl consulte pe celălalt părinte în prealabil? 8.
9. Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă acest lucru în practică? 9.
10. Cărei instanţe sau autorităţi ar trebui să mă adresez dacă vreau să depun o cerere privind autoritatea părintească? Ce procedură trebuie urmată şi ce acte trebuie să depun împreună cu cererea? 10.
11. Care procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă? 11.
12. Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi costurile procedurii? 12.
13. Este posibilă introducerea unei căi de atac împotriva unei hotărâri privind răspunderea părintească? 13.
14. În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă sau către o altă autoritate pentru a executa o hotărâre privind autoritatea părintească. Care procedură se aplică în aceste cazuri? 14.
15. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind autoritatea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru UE să fie recunoscută şi executată în Belgia? Ce procedură se aplică în aceste cazuri? 15.
16. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în Belgia pentru a mă opune recunoaşterii unei hotărâri privind autoritatea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru UE? Ce procedură se aplică în aceste cazuri? 16.
17. Care este legislaţia aplicabilă în acţiuni privind răspunderea părintească când copilul sau părţile nu locuiesc în Belgia sau sunt de naţionalităţi diferite? 17.

 

1. Ce înseamnă în termeni practici termenul „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi obligaţiile titularului răspunderii părinteşti?

Principalele reglementări în materie de autoritate părintească sunt grupate la articolele 371 – 387b din Codul civil. Articolul 203 alineatul (1) din Codul civil menţionează, de asemenea, anumite obligaţii care revin părinţilor (asigurarea unui domiciliu, întreţinere, supraveghere, educaţie şi formare – această ultimă obligaţie poate continua după ce copilul devine major).

Copii rămân sub autoritatea mamei şi a tatălui până la vârsta majoratului (18 ani) sau până la emancipare. Printre diferitele aspecte ale autorităţii părinteşti, se face o distincţie între autoritatea asupra persoanei unui minor, gestionarea bunurilor copilului şi anumite prerogative ale autorităţii părinteşti. Autoritatea asupra persoanei copilului poate fi divizată în două categorii: mai întâi „custodia”, care constă în „a locui” cu copilul (însemnând îngrijirea copilului, supravegherea acestuia şi luarea deciziilor educaţionale legate de prezenţa copilului la părinţi) şi, în al doilea rând, dreptul la educaţie, care presupune luarea deciziilor legate de întreţinerea, educarea şi formarea copilului. În ceea ce priveşte gestionarea bunurilor copilului, există o distincţie între dreptul de a administra bunurile copilului şi uzufructul legal al acestora. În cele din urmă, prerogative speciale pot presupune puterea de decizie a părinţilor în ceea ce priveşte căsătoria, adopţia şi emanciparea copilului.

SusSus

2. Ca regulă generală, cine are răspunderea părintească asupra unui copil?

În mod normal, autoritatea părintească asupra persoanei unui minor este exercitată în comun de către părinţii copilului. Indiferent dacă părinţii locuiesc împreună sau nu, dacă sunt căsătoriţi sau nu, din momentul în care s-a stabilit filiaţia între copil şi fiecare dintre părinţii săi, aceştia exercită (în comun) diferitele prerogative ale autorităţii părinteşti (articolele 373 şi 374 din Codul civil).

Dacă nu s-a stabilit filiaţia fie faţă de tată, fie faţă de mamă sau dacă unul dintre aceştia a decedat, este dispărut sau incapabil de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.

Cu toate acestea, în anumite cazuri, instanţa competentă poate încredinţa exerciţiul exclusiv al autorităţii părinteşti unui singur părinte.

3. Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor, poate fi numită o altă persoană în locul acestora?

În absenţa unui acord între părinţi în ceea ce priveşte asigurarea domiciliului copilului, deciziile importante privind sănătatea, educaţia, formarea sau timpul liber al copilului şi orientarea religioasă sau filozofică a acestuia, sau dacă un asemenea acord pare a fi contrar intereselor copilului, instanţa poate încredinţa exerciţiul exclusiv al autorităţii părinteşti unui singur părinte; celălalt părinte menţine o relaţie personală cu copilul în conformitate cu condiţiile specificate şi îşi păstrează dreptul de a supraveghea educaţia copilului. În cazul în care niciunul dintre părinţi nu este capabil să exercite autoritatea părintească, există temeiuri pentru instaurarea unei tutele (articolul 375 Cod civil).

SusSus

4. Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabilesc modalităţile exercitării răspunderii părinteşti pe viitor?

Teoretic, separarea sau divorţul părinţilor nu are niciun efect asupra regulilor privind transmiterea autorităţii părinteşti (dar în practică separarea poate face imposibilă exercitarea în comun a autorităţii părinteşti). Principiul juridic consistă în exercitarea în comun a autorităţii părinteşti de către fiecare dintre părinţii copilului (conform punctului 2). Cu toate acestea, instanţa poate să decidă încredinţarea exerciţiului exclusiv al răspunderii părinteşti unui singur părinte, în conformitate cu articolul 374 din Codul civil, în condiţiile menţionate la articolul menţionat anterior (conform punctului 3).

Desigur, părinţii pot să ajungă la un acord asupra detaliilor privind exercitarea autorităţii părinteşti, cu condiţia ca interesele copilului să fie întotdeauna respectate.

Trebuie să fie hotărâte toate detaliile practice ale domiciliului copilului, locul în care acesta este înregistrat la evidenţa populaţiei precum şi cele ale contribuţiilor părinţilor la întreţinerea, educaţia şi formarea copilului.

5. Dacă părinţii încheie un acord privind autoritatea părintească, ce procedură trebuie urmată pentru ca acordul să fie obligatoriu din punct de vedere legal?

Părţile nu sunt obligate să se prezinte în faţa instanţei şi pot încheia un act sub semnătură privată care să reglementeze chestiunea autorităţii asupra copilului. Dacă părţile doresc, la nevoie, să poată executa această decizie, acestea trebuie să prezinte acordul unei instanţe competente, care o va examina pentru a verifica dacă interesele copilului sunt respectate.

SusSus

În funcţie de circumstanţele şi de tipul separării, părţile trebuie să se adreseze fie judecătorului de pace care adoptă măsuri urgente şi provizorii privind separarea temporară a soţilor sau a coabitanţilor legali (articolele 223 şi 1479 din Codul civil), fie instanţei pentru minori, în conformitate cu articolul 387a din Codul civil, care dispune în legătură cu orice aspect al autorităţii părinteşti asupra copilului, fie tribunalului de primă instanţă şi instanţei sesizate în cadrul divorţului părţilor.

În cazul unui divorţ cauzat de destrămarea iremediabilă a căsătoriei (conform fişei „Divorţ-Belgia”), părţile pot solicita instanţei, în orice etapă a procedurii, să ia act de acordul privind măsurile provizorii care privesc copiii. Instanţa poate refuza să confirme acordul dacă acesta este contrar intereselor copiilor. În absenţa unui acord sau în cazul unui acord parţial, judecătorul care decide în materie de hotărâri provizorii (juge des référés) este cel care soluţionează acest aspect. De asemenea, părţile se pot adresa direct acestuia. După divorţ, autoritatea asupra persoanei minorului şi administrarea bunurilor acestuia se exercită în comun de către părinţi sau de către persoana căreia i-a fost încredinţată autoritatea prin decizii anterioare, sub rezerva posibilităţii ca instanţa pentru minori să modifice orice decizie privind autoritatea părintească, la cererea ambilor părinţi, a doar unuia dintre ei sau a procurorului.

În cazul unui divorţ prin consimţământ mutual, (conform fişei „Divorţ-Belgia”), părţile trebuie să indice în acordul lor prealabil divorţului care vor fi măsurile aplicate în ceea ce priveşte autoritatea părintească (exercitarea autorităţii părinteşti, dreptul la relaţii personale, administrarea bunurilor copilului) şi detaliile practice ale contribuţiilor părinţilor la întreţinerea, educaţia şi formarea copilului, atât în perioada procesului de divorţ, cât şi după aceea. Procurorul emite un aviz şi judecătorul poate anula sau modifica orice dispoziţii contrare intereselor copiilor minori. Judecătorul pronunţă divorţul şi ia act de acordul privind copiii minori.

SusSus

6. Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord privind chestiunea răspunderii părinteşti, care sunt căile alternative de rezolvare a conflictului fără prezentarea în instanţă?

Instanţa sesizată deja cu această cauză poate sugera, cu acordul părţilor, recursul la medierea familială sau o cerere în acest sens poate veni chiar de la părţi (articolul 1734 din Codul judiciar). Mediatorul încearcă să ajungă la un acord parţial sau total. Instanţa poate refuza să confirme acordul doar dacă acesta este contrar ordinii publicii sau dacă acordul la care s-a ajuns în urma medierii familiale este contrar intereselor copilului. De asemenea, oricare dintre părţi poate să propună recurgerea la mediere, independent de orice procedură judiciară (articolul 1730 din Codul judiciar). Acordul convenit cu ajutorul mediatorului autorizat poate, de asemenea, să facă obiectul unei confirmări în condiţiile menţionate anterior.

În cele din urmă, părţile sunt libere să consulte experţi (asistenţi sociali, psihologi, pedopsihiatri) pentru a obţine o opinie avizată sau să ceară numirea unui expert în cadrul procedurii judiciare. În cadrul procedurii menţionate anterior, procurorul poate solicita serviciilor sociale informaţii în legătură cu copiii, iar judecătorul ţine cont de opinia exprimată de copii (articolul 931 din Codul judiciar).

7. Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni legate de copil poate judecătorul să decidă?

Instanţa trebuie să decidă în legătură cu exercitarea autorităţii părinteşti. Aceasta va depinde, evident, de dorinţa exprimată de părinţi şi de copil dacă acesta are vârsta necesară pentru a decide, de situaţie şi de circumstanţele cauzei. Dacă părinţii nu pot să ajungă la un acord în legătură cu copilul (domiciliu, decizii importante privind sănătatea, educaţia, formarea, activităţile din timpul liber, orientarea religioasă sau filosofică) sau dacă instanţa consideră că acordul acestora pare contrar intereselor copilului, aceasta poate acorda exerciţiul exclusiv al autorităţii părinteşti unuia dintre părinţi. De asemenea, instanţa poate decide în legătură cu aspecte legate de educaţie, care altfel ar putea fi luate doar cu consimţământul părinţilor. Instanţa stabileşte modalităţile în care părintele care nu are exerciţiul autorităţii părinteşti menţine o relaţie personală cu copilul - această relaţie poate fi refuzată numai din motive foarte grave.

SusSus

Părintele care nu mai exercită autoritatea părintească menţine dreptul de a supraveghea educaţia copilului. Dacă acest părinte nu primeşte informaţiile necesare în acest sens de la celălalt părinte sau de la terţi, acesta poate - în interesul copilului - să se adreseze instanţei pentru minori.

În orice caz, instanţa stabileşte detaliile practice privind domiciliul şi locul în care copilul este înregistrat cu titlu principal la evidenţa populaţiei.

Instanţa poate decide şi asupra detaliilor practice privind contribuţia pentru întreţinerea, educaţia şi formarea copilului.

Părţile pot sesiza instanţa cu întrebări specifice, precum alocarea perioadelor de vacantă între părinţi, partajarea anumitor cheltuieli şi înscrierea la şcoală. Acestea depind de fiecare caz în parte.

8. Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără îl consulte pe celălalt părinte în prealabil?

Faptul că unul dintre părinţi este titularul exclusiv al autorităţii părinteşti nu îi conferă acestuia libertatea deplină de a lua decizii în legătură cu copilul. Trebuie verificat ceea ce s-a convenit în fiecare caz. În plus (conform punctului 7), celălalt părinte menţine dreptul de a supraveghea educaţia copilului. Schimbarea locuinţei împreună cu copilul fără a informa celălalt părinte poate afecta domiciliul copilului, dreptul la o relaţie personală, etc. În astfel de cazuri, partea care nu a fost notificată sau care nu este de acord poate sesiza instanţa pentru minori (articolele 374 şi 387a din Codul civil) sau, în caz de urgenţă, juge des référés (articolul 584 din Codul judiciar).

SusSus

9. Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă acest lucru în practică?

Acest lucru înseamnă că ambii părinţi exercită şi vor continua să exercite elementele autorităţii părinteşti („custodia” copilului, dreptul la educaţie, dreptul de a administra legal bunurile copilului şi de a beneficia de uzufructul acestora) şi că niciunul dintre părinţi nu poate lua de unul singur o decizie care ar împiedica exercitarea prerogativelor celuilalt părinte. Prin urmare, acesta trebuie să obţină acordul celuilalt părinte, în caz contrar neputând acţiona. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte, de exemplu, „custodia” copilului, părintele cu care locuieşte copilul în acel moment va lua deciziile privind programul zilnic, regulile de politeţe, etc. În ceea ce priveşte terţii (de bună credinţă), se prezumă faptul că fiecare părinte are acordul celuilalt părinte atunci când acţionează singur cu împuternicirea acestuia (articolul 373 din Codul civil).

10. Cărei instanţe sau autorităţi ar trebui să mă adresez dacă vreau să depun o cerere privind autoritatea părintească? Ce procedură trebuie urmată şi ce acte trebuie să depun împreună cu cererea?

Depinde de la caz la caz (conform punctului 5). Poate fi instanţa pentru minori (articolul 387a din Codul civil) - şi, în acest caz este vorba de instanţa pentru minori în a cărei rază teritorială se află domiciliului copilului - sau judecătorul de pace [articolul 223 şi 1479 din Codul civil şi articolul 594 alineatul (19) din Codul judiciar; judecătorul de pace este competent şi în materie de tutelă a minorilor - articolul 594 alineatul (6) din Codul judiciar], preşedintele tribunalului care judecă în primă instanţă în cadrul procedurii provizorii şi de urgenţă în legătură cu un divorţ (articolul 1280 din Codul judiciar) sau instanţa sesizată cu divorţul. După caz, acţiunea este introdusă prin cerere sau citaţie. În funcţie de acţiunea intentată, anumite documente trebuie anexate la cerere.

SusSus

11. Care procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă?

Instanţa dispune cu privire la cererile părţilor. Minorii cu capacitate de discernământ pot fi audiaţi în orice procedură care îi priveşte, la cererea acestora sau în urma deciziei instanţei (articolul 931 Codul judiciar). Se poate solicita preşedintelui instanţei urmarea unei proceduri de urgenţă (articolul 584 din Codul judiciar), acesta pronunţând o hotărâre provizorie.

12. Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi costurile procedurii?

Se aplică regulile de drept comun (conform fişei „Asistenţă juridică - Belgia”).

13. Este posibilă introducerea unei căi de atac împotriva unei hotărâri privind răspunderea părintească?

În cazul unui divorţ prin consimţământ mutual, dacă părţile au ajuns la un acord privind aspectele practice ale autorităţii părinteşti, procurorul a emis un aviz şi instanţa a luat act de acord şi a pronunţat divorţul, nu există, în principiu, temeiuri pentru a introduce o cale de atac.

Este posibilă atacarea unei hotărâri privind autoritatea părintească, de obicei în termen de o lună. Acest termen se calculează de la data comunicării sau notificării hotărârii (apel împotriva unei hotărâri în urma unei cereri ex parte). Pronunţarea unei hotărâri este amânată, în unele cazuri (de exemplu la cererea procurorului) pentru a prelungi termenul.

SusSus

14. În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă sau către o altă autoritate pentru a executa o hotărâre privind autoritatea părintească. Care procedură se aplică în aceste cazuri?

Competenţa de a lua măsuri executorii a posteriori aparţine judecătorului care a decis în legătură cu perioadele în care copilul îşi poate vizita părinţii sau în legătură cu dreptul părinţilor sau al terţilor de a avea o relaţie personală cu acesta, cu excepţia cazului în care alt judecător a fost desemnat în această cauză. Instanţa determină natura acestor măsuri şi modalităţile punerii lor în practică în ceea ce priveşte interesele copilului şi, dacă se consideră necesar, desemnează persoane autorizate pentru a asista executorul judecătoresc în executarea hotărârii. Instanţa poate fixa daune cominatorii pentru a asigura respectarea hotărârii.

Sesizarea instanţei este supusă anumitor condiţii, în funcţie de instanţa competentă să execute hotărârea (depunerea de concluzii, scrisoare adresată grefei instanţei în cazul instanţei pentru minori sau preşedintelui tribunalului de primă instanţă; cereri inter partes adresate judecătorului de pace sau judecătorului de la instanţa pentru minori în cazul nerespectării acordurilor convenite în cadrul divorţului prin consimţământ mutual; şi cereri ex parte când este absolut necesar). Hotărârea pronunţată este executorie imediat. Nu există taxe pentru depunerea cererii.

15. Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre privind autoritatea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru UE să fie recunoscută şi executată în Belgia? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?

De la 1 martie 2005, în temeiul Regulamentului nr. 2201/2203, cunoscut ca „Bruxelles IIa”, toate hotărârile care au ca obiect răspunderea părintească pronunţate într-un stat membru (cu excepţia Danemarcei) sunt, în principiu, recunoscute de plin drept. Cu toate acestea, cu excepţia deciziilor legate de dreptul la vizită şi de reîntoarcere a unui copil răpit, executarea presupune introducerea unei cereri de exequatur la preşedintele tribunalului de primă instanţă, care va statua în cadrul unei proceduri provizorii şi de urgenţă.

Această procedură simplificată nu se aplică însă hotărârilor pronunţate înainte de această dată în afara cadrului unei proceduri de divorţ. În acest caz, se recomandă urmarea procedurii normale de recunoaştere şi executare.

16. Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în Belgia pentru a mă opune recunoaşterii unei hotărâri privind autoritatea părintească emisă de o instanţă în alt stat membru UE? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?

Orice persoana interesată se poate adresa tribunalului care judecă în primă instanţă pentru a obţine nerecunoaşterea unei decizii pronunţate în străinătate. Această instanţă poate suspenda procedura dacă hotărârea în cauză face obiectul unui apel în ţara de origine.

17. Care este legislaţia aplicabilă în acţiuni privind răspunderea părintească când copilul sau părţile nu locuiesc în Belgia sau sunt de naţionalităţi diferite?

Instanţele belgiene pot, în principiu, să aplice legea de la reşedinţa obişnuită a copilului.

Cu toate acestea, se aplică legea statului a cărui naţionalitate o deţine copilul dacă legea de la locul de reşedinţă nu permite să se asigure protecţia necesară asupra persoanei sau bunurilor copilului. În cazul în care este imposibil din punct de vedere material sau legal să se ia măsurile prevăzute de legea străină în cauză, se aplică legea belgiană.

Informaţii suplimentare

Link internet: www.juridat.be français - Nederlands.

« Responsabilitatea părinţilor - Informaţii generale | Belgia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 30-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit