comisia europeană > RJE > Ordinea juridică > România

Ultima actualizare: 14-05-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Ordinea juridică - România

România este un stat de drept organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor: legislativă, executivă şi judecătorească.



 

TABLE OF CONTENTS

1. Instrumentele juridice, sau „sursele de drept”, care stabilesc aceste norme (în special: tratate internaţionale, drept cutumiar, constituţia, legi, decrete, regulamente, decrete de punere în aplicare etc.) 1.
1.1. Izvoarele de drept naţional: 1.1.
1.2. Tratatele internaţionale 1.2.
1.3. Legislaţia comunitară 1.3.
2. Daca este cazul, celelalte surse de drept (în special şi de exemplu, principiile generale de drept, drept cutumiar, jurisprudenţă) şi valoarea lor. 2.
2.1. Obiceiul 2.1.
2.2. Practica judecătorească 2.2.
2.3. Precedentul 2.3.
2.4. Principiile generale de drept 2.4.
2.5. Contractul normativ 2.5.
3. Ierarhia acestor diferite surse de drept 3.
4. Modalităţile de intrare în vigoare pe teritoriul propriu a normelor conţinute de instrumentele supranaţionale 4.
4.1. Tratatele internaţionale 4.1.
4.2. Legislaţia comunitară 4.2.
5. Diferitele autorităţi care sunt împuternicite să adopte norme de drept 5.
5.1. Instrumentele naţionale 5.1.
5.2. Instrumentele internaţionale 5.2.
6. Procesul de adoptare a acestor norme de drept 6.
7. Modalităţile de intrare în vigoare a normelor de drept naţionale 7.
8. Modalităţile de soluţionare a conflictelor care pot apărea între diferite surse de drept în cadrul aceluiaşi stat membru 8.

 

1. Instrumentele juridice, sau „sursele de drept”, care stabilesc aceste norme (în special: tratate internaţionale, drept cutumiar, constituţia, legi, decrete, regulamente, decrete de punere în aplicare etc.)

Noţiunea de izvor al dreptului semnifică în accepţiunea sa juridică, multitudinea de aspecte, de modalităţi prin care conţinutul perceptiv al normei de drept devine regulă de conduită, se impune ca model de urmat în relaţiile dintre oameni.

1.1. Izvoarele de drept naţional:

Principalul izvor de drept formal este actul normativ juridic sau legea, în sens larg de act cu putere obligatorie. Legea este izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, învestite cu competenţe normative (parlament, guvern – autoritate a administraţiei publice centrale, organe administrative locale). Actul normativ cuprinde norme general-obligatorii a căror aplicare poate fi realizată şi prin intervenţia coercitivă a statului.

În sistemul legislativ românesc există următoarele categorii de acte normative: Constituţia, legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale guvernului, regulamentele parlamentare, regulamente şi ordine ale ministerelor, decizii şi hotărâri ale organelor administrative locale.

  • Legea este actul normativ elaborat de Parlamentul României şi promulgat de preşedintele României. Legile se clasifică în conformitate cu prevederile exprese ale Constituţiei României cuprinse în art. 73 alin. în legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. În cadrul legilor constituţionale sunt incluse Constituţia şi legile de modificare a acesteia. Constituţia este legea fundamentală a statului care consacră juridic principiile de bază. Legile sunt elaborate în conformitate cu Constituţia şi sunt supreme faţă de restul actelor normative. Legile organice sunt acelea care intervin în domeniile rezervate prin art.73 alin. (3) din Constituţie. Rămân în sfera legilor ordinare celelalte relaţii sociale, asupra cărora legislativul poate hotărî.
  • Decretele sunt actele prin care îşi exercită atribuţiile şeful statului.
  • Hotărârea cu caracter normativ, ca act juridic al Parlamentului, are o forţă juridică inferioară legilor.
  • Regulamentele de organizare şi funcţionare a camerelor Parlamentului reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii.
  • Hotărârile şi ordonanţele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta.
  • Hotărârile cu caracter normativ adoptate de autorităţile publice locale produc efecte doar la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective şi sunt adoptate în numele şi interesul colectivităţilor locale.
1.2. Tratatele internaţionale

Pentru ca un tratat internaţional să fie izvor al dreptului trebuie să fie de aplicaţie directă, nemijlocită şi să fie ratificat conform dispoziţiilor constituţionale. Potrivit Constituţiei României tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. Statul român se obligă să respecte întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte. Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile publice se face în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care este parte.

SusSus

1.3. Legislaţia comunitară

Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Ordinea juridică comunitară se integrează în ordinea juridică naţională, iar dispoziţiile sale creează în mod direct drepturi şi obligaţii pentru particulari, judecătorii naţionali trebuind să le garanteze respectarea.

2. Daca este cazul, celelalte surse de drept (în special şi de exemplu, principiile generale de drept, drept cutumiar, jurisprudenţă) şi valoarea lor.

2.1. Obiceiul

Apelul la obicei în dreptul privat nu poate fi făcut decât în limita legii (este vorba despre obiceiurile consacrate ca izvoare de drept de către lege). Acest lucru este valabil şi în dreptul comercial, întrucât legiuitorul român a ţinut să specifice în chiar art. 1 Codul comercial faptul că, acolo unde legea comercială tace, se va aplica Codul civil.

Rolul obiceiului este restrâns prin Codul civil care face expres trimitere prin dispoziţiile sale la anumite obiceiuri. Este de principiu că nu se recunoaşte calitatea de izvor de drept obiceiului care ar conţine o regulă contrară ordinii publice şi moravurilor şi nici cutumei care ar abroga o lege în vigoare (consuetudo abrogatoria şi desuetudo).

Obiceiurile operează mai mult în privinţa interpretării voinţei părţilor şi chiar a legilor. Dreptul subiectiv nu poate fi exercitat decât în limitele raţionale, în conformitate cu obiceiurile şi moravurile sociale şi potrivit scopului lor natural. Un drept exercitat în contradicţie cu asemenea cerinţe încetează a mai fi un drept (un uz) şi devine un abuz.

SusSus

În dreptul penal rolul obiceiului este exclus, aici funcţionând principiul legalităţii pedepsei şi al incriminării (nulla poena sine lege şi nullum crimen sine lege), ceea ce presupune întotdeauna ca izvor, ca izvor al dreptului penal, legea scrisă.

2.2. Practica judecătorească

Practica judecătorească (jurisprudenţa) este alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de toate gradele. Rolul jurisprudenţei este acela de a interpreta şi aplica legea la cazuri concrete. Jurisprudenţa nu este un izvor de drept, totuşi, pe calea precedentului, judecătorul poate pronunţa decizii cu valoare generală.

Hotărârile Curţii Internaţionale de Justiţie nu constituie precedente, neavând valoare obligatorie decât pentru părţi şi cu privire la cauza respectivă, dar pot servi ca mijloc de constatare şi interpretare a normelor de drept internaţional.

Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie este un izvor important de drept întrucât în numeroase probleme Curtea de Justiţie completează şi interpretează dispoziţiile Tratatului de instituire a Comunităţii europene. Potrivit art. 177 din Tratat, Curtea de Justiţie este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea Tratatului, la interpretarea actelor adoptate de instituţiile Comunităţii şi la interpretarea statutelor organismelor înfiinţate printr-un act al Consiliului. Dacă o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe judecătoreşti dintr-un stat membru, instanţa poate cere Curţii de Justiţie să decidă cu privire la această chestiune.

SusSus

2.3. Precedentul

Precedentul este autoritatea pe care o poate avea o decizie judiciară faţă de cauzele analoage. Trebuie avute în vedere două situaţii din dreptul românesc, când soluţiile interpretative date de suprema instanţă se pot înscrie în rândul izvoarelor secundare de drept. Este vorba de deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul recursului în interesul legii, precum şi de deciziile Curţii Constituţionale.

Deciziile prin care se soluţionează sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legilor pe întreg teritoriul României (art. 329 Cod procedura civilă şi art. 4142 Cod procedură civilă) sunt precedente judiciare. Deciziile date în interesul legii se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti.

Deciziile Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate au efecte erga omnes şi sunt evocate ca precedente judiciare, întrucât Curtea se pronunţă în drept şi nu soluţionează litigiul pe fond.

2.4. Principiile generale de drept

Acestea sunt prescripţiile fundamentale ale tuturor normelor juridice prin intermediul cărora se reflectă cerinţele obiective ale evoluţiei societăţii, ale convieţuirii sociale, ale asigurării echilibrului necesar între îndatoririle unora şi obligaţiile altora. Ştiinţele juridice de ramură formulează o serie de principii specifice: în dreptul civil: principiul reparării prejudiciului cauzat, desfiinţarea unui act iniţial produce efecte şi asupra actului secundar (accesorium sequitur principale), în dreptul penal: principiul legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege), în dreptul procedural: principiul ascultării şi al celeilalte părţi (auditur et altera pars). În cazuri determinate, principiile ţin loc de normă de reglementare, atunci când într-o cauză civilă sau comercială, legea tace, judecătorul soluţionează cauza în temeiul principiilor generale de drept.

SusSus

Constituţia României consacră principiul neretroactivităţii normei juridice, în sensul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

2.5. Contractul normativ

Acesta este izvor al dreptului pozitiv atunci când nu priveşte nemijlocit drepturile şi obligaţiile unor subiecte determinate, ci au în vedere reglementări cu caracter generic.

3. Ierarhia acestor diferite surse de drept

Pornind de la principalul izvor de drept, legea, ierarhia este următoarea:

  • legi
  • decrete, hotărâri şi ordonanţe ale guvernului, regulamentele parlamentare, regulamente şi ordine ale ministerelor
  • decizii şi hotărâri ale organelor administrative locale

Locul preeminent în sistemul izvoarelor de drept îl deţine legea. Supremaţia legii în sistemul de drept fundamentează conformitatea tuturor actelor juridice cu legea. Condiţia de conformitate se aplică oricărui act care emană de la alte organe de stat decât parlamentul.

Hotărârile cu caracter normativ sunt adoptate de autorităţile publice locale în limitele impuse de lege, ca măsură generală, şi nu împotriva intereselor societăţii sau prin nesocotirea caracterului unitar şi naţional al statului.

Actele organelor judecătoreşti fiind acte de aplicare a legilor la cazuri concrete, au în principiu caracter individual, şi trebuie emise numai în condiţiile legii.

4. Modalităţile de intrare în vigoare pe teritoriul propriu a normelor conţinute de instrumentele supranaţionale

4.1. Tratatele internaţionale

Tratatele intră în vigoare în conformitate cu prevederile cuprinse în acestea. Anumite categorii de tratate pot intra în vigoare de la data semnării lor.

SusSus

Tratatele bilaterale la nivel de stat intră în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare, la termenul prevăzut de tratat sau printr-o altă modalitate prevăzută de acesta, în conformitate cu prezenta lege.

Tratatele bilaterale la nivel guvernamental sau departamental intră în vigoare la data ultimei notificări prin care se comunică celeilalte părţi îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare, la termenul prevăzut de tratat de la data ultimei notificări sau printr-o altă modalitate prevăzută în tratat.

Tratatele se supun Parlamentului spre ratificare. În situaţii extraordinare, anumite tratate a căror reglementare nu poate fi amânată, vor putea fi ratificate prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

După adoptare actul normativ de ratificare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Intrarea în vigoare a tratatelor se face cunoscută prin ordin al ministrului afacerilor externe care se publică în termen de cel mult 10 zilr lucrătoare de la data intrării în vigoare în Monitorul Oficial, Partea I.

 În multe cazuri se adoptă legi speciale, de introducere a prevederilor tratatului în legislaţia internă.

4.2. Legislaţia comunitară

Regulamentele, directivele şi deciziile sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare în a douăzecia zi următoare acestei publicări, dacă  nu s-a prevăzut un termen expres în chiar cuprinsul actului.

Unele prevederi comunitare, precum regulamentele sunt de aplicabilitate directă în dreptul intern, nefiind necesară adoptarea unei legislaţii suplimentare. Recurgerea la dispoziţii legale în materia ce face obiectul regulamentului respectiv nu mai poate fi posibilă decât în măsura necesară executării regulamentului în formele şi cu procedurile respective compatibile cu dreptul comunitar. În ceea ce priveşte directivele, problema aplicabilităţii directe se poate discuta numai în măsura în care nu au fost transpuse în termenele prevăzute şi vor avea efect direct tocmai pentru că transformarea care ar fi trebuit efectuată în dreptul intern nu s-a produs.

SusSus

5. Diferitele autorităţi care sunt împuternicite să adopte norme de drept

5.1. Instrumentele naţionale

Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul adoptă: legi, regulamente, hotărâri, moţiuni şi actele structurilor parlamentare.

Printr-o lege specială de abilitare adoptată de Parlament, Guvernul poate emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Organele administraţiei publice centrale adoptă ordine, instrucţiuni şi alte categorii de acte normative.

5.2. Instrumentele internaţionale

România, Guvernul României, ministerele, precum şi alte autorităţi publice centrale, pentru care această atribuţie este expres prevăzută de legislaţia în vigoare, pot încheia tratate la nivel de stat, tratate la nivel guvernamental, respectiv tratate la nivel departamental. Tratatele  mai sus citate  se încheie cu respectarea principiilor fundamentale şi a celorlalte norme imperative ale dreptului internaţional, a dreptului comunitar, a normelor cutumiare internaţionale, a Constituţiei României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele.

Preşedintele României, primul–ministru al Guvernului şi ministrul afacerilor externe pot negocia şi semna tratate fără a prezenta depline puteri.

6. Procesul de adoptare a acestor norme de drept

Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă dă le adopte.

SusSus

Procedura de adoptare a legilor cuprinde următoarele etape:

  • iniţiativa legislativă;

Au drept de iniţiativă legislativă, potrivit Constituţiei: Guvernul, deputaţii, senatorii şi cetăţenii.

Iniţiativa legislativă a Guvernului se exprimă prin prezentarea de proiecte de legi, în timp ce deputaţii, senatorii şi cetăţenii pot avea propuneri legislative.

Iniţiativa legislativă a cetăţenilor, potrivit art. 74 din Constituţie trebuie să provină din cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti să fie înregistrate cel puţin 5000 de semnături cu sprijinul acestei iniţiative. Constituţia nu permite ca problemele fiscale , cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea să formeze obiectul iniţiativei cetăţeneşti.

Solicitarea avizelor organelor prevăzute de lege (îndeosebi al Consiliului Legislativ) este o obligaţie legală dar iniţiatorul nu are obligaţia de a se conforma observaţiilor şi propunerilor din aviz.

  • sesizarea Camerei competente;

Proiectul de lege sau propunerea legislativă este transmis Camerei competente, numită şi Cameră de reflecţie, indicată prin art. 75 din Constituţie, să îl adopte, care va decide cu privire la proiectul de lege sau propunerea într-un termen de 45 de zile sau de 60 de zile în cazul legilor de complexitate deosebită. Camera decizională va fi sesizată de prima Cameră sau se va sesiza automat la termenul stabilit pentru prima Cameră şi va decide definitiv cu privire la proiectul sau propunerea legislativă.

SusSus

  • examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile parlamentare;
  • includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor camerelor;
  • dezbaterea proiectului de lege în planul fiecărei camere;
Înainte sau cu ocazia dezbaterilor în plen, deputaţii pot propune amendamente, iar dacă se discută textele convenţiilor internaţionale (pentru ratificarea lor) pot propune rezerve sau declaraţi, care sunt supuse votului.
  • votarea proiectului de lege în fiecare cameră;
Proiectul de lege trebuie votat de către ambele Camere. După ce prima Cameră a finalizat dezbaterile, proiectul sau propunerea legislativă se trimite Camerei decizionale care va decide cu privire la aspectele din lege ce ţin de competenţa sa, trimiţând înapoi primei Camere aspectele din lege cu privire la care a ajuns la o formulare diferită şi pentru care competenţa decizională revine celeilalte Camere. Prima Cameră se va pronunţa în procedură de urgenţă, legea fiind considerată adoptată odată ce textul său definitiv a fost finalizat.

 Legile organice sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

Legile ordinare sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

  • medierea şi concilierea (doar pentru legile constituţionale);

Dacă una din Camere adoptă un proiect sau o propunere de lege constituţională într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră, preşedinţii Camerelor vor iniţia prin intermediul unei comisii paritare procedura de mediere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, cele două Camere în şedinţă comună hotărăsc cu votul cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor forma definitivă a legii.

SusSus

  • semnarea legii de către preşedinţii camerelor;

O dată votată, legea trebuie semnată de către preşedintele camerei.

9) promulgarea şi publicarea legii;

Promulgarea unei legi este de competenţa Preşedintelui României, care trebuie să o facă în cel mult 20 de zile de la primire. Preşedintele României poate, ca înainte de promulgare să ceară, o singură dată, reexaminarea legii.

Legea se publică în Monitorul Oficial al României.

  • aprobarea legii prin referendum (doar pentru legile constituţionale).

Referendumul este prevăzut de către Constituţie prin art. 151 alin. (3) în cadrul proiectelor sau propunerilor de legi de revizuire a Constituţiei, el trebuie organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării de către cele două Camere a proiectului sau propunerii de revizuire.

Legile constituţionale se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, fiind definitive numai după aprobarea lor prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Proiectele celorlalte categorii de acte normative se elaborează de autorităţile competente să le iniţieze, potrivit legii. După obţinerea avizelor de la autorităţile prevăzute de lege, proiectele de acte normative se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ. După definitivare actele normative se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

7. Modalităţile de intrare în vigoare a normelor de drept naţionale

  • Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare le 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.
  • Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
  • Celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de organele publice centrale de specialitate intră în vigoare de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

SusSus

8. Modalităţile de soluţionare a conflictelor care pot apărea între diferite surse de drept în cadrul aceluiaşi stat membru

Legea este întotdeauna elaborată în conformitate cu Constituţia. Potrivit reglementărilor constituţionale, controlul de constituţionalitate intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, care se pronunţă cu privire la constituţionalitatea: legilor ca acte juridice ale Parlamentului; iniţiativelor de revizuire a Constituţiei; regulamentelor Parlamentului; ordonanţelor guvernului; iniţiativelor legislative populare şi a tratatelor sau a altor acorduri internaţionale.

Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Normele juridice generale cu sfera de aplicabilitate cea mai largă într-un domeniu sau într-o ramură de drept sunt superioare normelor juridice speciale, care se aplică unei sfere restrânse de relaţii, şi care derogă de la dreptul comun (specialia generalibus derogant).

Odată cu intrarea în vigoare a unei norme juridice noi, efectele vechii norme juridice încetează (posterior derogat priori).

Instanţele judecătoreşti pot soluţiona procesele numai în limitele competenţei conferite de lege. Judecătorul interpretează legea şi o aplică, folosind una din metodele de interpretare: metoda gramaticală, metoda sistematică, metoda istorică, metoda logică sau prin analogie.

SusSus

Legea română nr. 105/1992, reglementarea-cadru în procesele de drept internaţional privat prevede că aplicarea legii străine se înlătură: dacă încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român sau dacă a devenit competentă prin fraudă. În cazul înlăturării legii străine, se aplică legea română.

Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituţii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română.

Dacă legea străină, determinată potrivit dispoziţiilor ce urmează, retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în care se prevede în mod expres altfel.

Retrimiterea făcută de legea străină la dreptul altui stat este fără efect.

În cazul în care legea străină aparţine unui stat în care coexistă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determină dispoziţiile aplicabile.

Aplicarea legii străine este independentă de condiţia reciprocităţii, afară numai dacă dispoziţiile ce urmează sau legi speciale nu prevăd altfel.

În procesele privind raporturi de drept internaţional privat instanţele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.

Legea română stabileşte şi dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material.

Atunci când apare un conflict între o lege şi un tratat, care a fost introdus în legislaţie prin Constituţie sau printr-o lege specială, Constituţia României dă prioritate în mod expres tratatelor în domeniul drepturilor omului şi în mod implicit în ceea ce priveşte toate tratatele, stipulând obligaţia îndeplinirii lor cu bună credinţă şi considerarea lor ca parte a dreptului intern. Reglementările internaţionale au prioritate asupra reglementărilor interne, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Prioritatea reglementărilor internaţionale se limitează doar la domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea legii fundamentale.

După adoptarea tratatelor, oricare dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României ori un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori pot solicita Curţii Constituţionale avizul pentru compatibilitatea prevederilor tratatelor cu Constituţia României. Curtea Constituţională se va pronunţa în 30 de zile de la data sesizării. În cazul în care Curtea Constituţională decide că dispoziţiile unui tratat aflat în vigoare pentru România sunt neconstituţionale, Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu ministerul sau instituţia în competenţele căruia/căreia se află domeniul principal reglementat prin tratat, va face demersuri de renegociere a tratatului sau încetare a valabilităţii acestuia pentru partea română sau pentru revizuirea Constituţiei.

În cazul existenţei unei antinomii între normele comunitare şi normele de drept intern acestea se rezolvă în funcţie de competenţele la care statele au înţeles să renunţe sau pe care au vrut să le rezerve în virtutea tratatelor. Analiza competenţelor are drept rezultat oprirea efectelor legii interne în măsura necesară eficacităţii dreptului comunitar. Caracterul imediat executoriu al normei de drept comunitar şi preeminenţa dreptului comunitar asupra dreptului naţional este o caracteristică a noii ordini juridice.

« Ordinea juridică - Informaţii generale | România - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 14-05-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit