comisia europeană > RJE > Ordinea juridică > Letonia

Ultima actualizare: 20-02-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Ordinea juridică - Letonia

 

TABLE OF CONTENTS

1. Ierarhia izvoarelor de drept 1.
2. Instrumente juridice sau „izvoarele de drept” care determină statutul legislaţiei internaţionale, al legislaţiei Uniunii Europene, al Constituţiei, al legilor şi al altei legislaţii din cadrul sistemului juridic 2.
3. Alte izvoare de drept (principii generale de drept, drept cutumiar, jurisprudenţă) şi semnificaţia acestora 3.
3.1. Principii generale de drept 3.1.
3.2. Drept cutumiar 3.2.
3.3. Jurisprudenţă 3.3.
4. Autorităţi împuternicite să adopte legislaţia şi domeniile de responsabilitate ale acestora 4.
5. Proceduri de elaborare a legislaţiei 5.
6. Reguli privind intrarea în vigoare a dispoziţiilor juridice naţionale 6.
7. Reglementări care prevăd intrarea în vigoare a reglementărilor incluse în instrumente transnaţionale. 7.
8. Cum soluţionează Letonia posibilele discrepanţe sau contradicţii dintre diferitele dispoziţii juridice şi sursele de drept. 8.

 

1. Ierarhia izvoarelor de drept

Legislaţia letonă este supusă următoarei ierarhii:

  1. Constituţia;
  2. legi, reglementări ale Cabinetului cu putere de lege;
  3. reglementări ale Cabinetului;
  4. reglementări cu caracter obligatoriu ale autorităţilor locale.

2. Instrumente juridice sau „izvoarele de drept” care determină statutul legislaţiei internaţionale, al legislaţiei Uniunii Europene, al Constituţiei, al legilor şi al altei legislaţii din cadrul sistemului juridic

Secţiunea 15 alineatul (3) din Legea privind procedurile administrative stabileşte faptul că legislaţia internaţională, indiferent de izvorul acesteia, este aplicabilă în conformitate cu poziţia acesteia în ierarhia forţei juridice a legislaţiei externe. În cazul în care se iveşte un conflict între o dispoziţie legislativă internaţională şi o dispoziţie legislativă letonă cu forţă juridică egală, prevalează dispoziţia legislativă internaţională.

Ca şi în cazul altei legislaţii, forţa juridică a unui acord internaţional depinde de instituţia care a semnat sau aprobat acordul şi de procedurile în temeiul cărora s-a făcut acest lucru. Prin urmare, un acord internaţional ratificat de Saeima (Parlament) are aceeaşi forţă juridică la nivel oficial ca şi o lege, iar un acord internaţional aprobat de Cabinetul de Miniştri are aceeaşi forţă ca şi o reglementare a Cabinetului.

Cu toate acestea, în conformitate cu secţiunea 13 a Legii privind acordurile internaţionale ale Republicii Letonia, în cazul în care un acord internaţional aprobat de Saeima prevede norme care diferă de cele stabilite în legislaţia letonă, se aplică dispoziţiile acordului internaţional. De asemenea, Secţiunea 16 alineatul (9) din Legea privind Curtea Constituţională prevede că, deşi acordurile internaţionale trebuie să fie în conformitate cu Constituţia, acordurile internaţionale au, cu toate acestea, prioritate în faţa altei legislaţii naţionale, inclusiv legile.

SusSus

În conformitate cu secţiunea 15 alineatul (4) din Legea privind procedurile administrative, dispoziţiile legislaţiei Uniunii Europene (a Comunităţii) se aplică în conformitate cu statutul acestora în ierarhia forţei juridice a legislaţiei externe. Atunci când pun în aplicare legislaţia Uniunii Europene (a Comunităţii), autorităţile şi instanţele trebuie să ia în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Din momentul aderării sale la Uniunea Europeană, Republica Letonă trebuie să aplice direct sau indirect nu doar regulamentele, ci şi alte instrumente juridice ale Uniunii Europene: tratatele fondatoare ale UE, acordurile Comunităţii cu ţări terţe, directive, decizii ale instituţiilor UE, recomandări, avize, instrumente de cooperare în temeiul pilonului 2 (politica externă şi de securitate comună) şi al pilonului 3 (cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne), dispoziţii juridice generale ale statelor membre şi, în sfârşit, principii juridice stabilite în temeiul jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie.

3. Alte izvoare de drept (principii generale de drept, drept cutumiar, jurisprudenţă) şi semnificaţia acestora

3.1. Principii generale de drept

 Aplicarea unui principiu general de drept ca izvor de drept este tratată în secţiunea 5 din Codul civil leton şi în secţiunea 11 alineatul (3) din Codul de procedură civilă. Secţiunea 15 alineatul (5) din Legea privind procedurile administrative prevede aplicarea principiilor generale de drept în cazul în care o anumită chestiune nu este reglementată în temeiul legislaţiei externe, precum şi în scopul interpretării legislaţiei.

SusSus

Mai mult, în secţiunea 4 din Legea privind procedurile administrative legislatorul subliniază următoarele principii ale procedurilor administrative şi semnificaţia acestora:

  1. principiul respectării drepturilor particularilor;
  2. principiul egalităţii;
  3. principiul statului de drept;
  4. principiul aplicării rezonabile a dispoziţiilor juridice;
  5. principiul interzicerii caracterului arbitrar;
  6. principiul încrederii în legalitatea acţiunilor;
  7. principiul legalităţii;
  8. principiul structurii democratice;
  9. principiul proporţionalităţii;
  10. principiul preeminenţei dreptului.

Legea privind competenţa instanţelor încorporează principii generale de drept, precum egalitatea persoanelor în faţa legii, imunitatea instanţelor şi a evaluatorilor instanţei, drepturile egale ale părţilor, prezumţia de nevinovăţie etc.

3.2. Drept cutumiar

În conformitate cu secţiunea 2 din Codul civil, dreptul cutumiar nu poate nici anula nici modifica acte legislative şi se aplică în cazurile specificate de legislaţie. Dreptul cutumiar internaţional se aplică, de asemenea, în conformitate cu Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor.

3.3. Jurisprudenţă

Jurisprudenţa este un izvor important de drept pentru stabilirea unei aplicări armonioase a legislaţiei şi, astfel, pentru garantarea certitudinii juridice. Jurisprudenţa este un izvor auxiliar utilizat ca instrument interpretativ.

4. Autorităţi împuternicite să adopte legislaţia şi domeniile de responsabilitate ale acestora

Secţiunea 64 din Constituţie stabileşte că puterea legislativă revine Saeima şi poporului (prin referendum). În temeiul secţiunii 81 din Constituţie, Cabinetul de Miniştri este, de asemenea, împuternicit să emită reglementări cu putere de lege. În consecinţă, Saeima şi poporul deţin puterea legislativă primară, iar această putere poate fi delegată mai departe Cabinetului şi autorităţilor locale. În conformitate cu Legea privind structura Cabinetului de Miniştri, Cabinetul poate emite legislaţie sub formă de reglementări în cazul în care legea abilitează în mod expres Cabinetul să facă acest lucru şi dacă chestiunea în cauză nu este reglementată printr-o lege. Reglementările cu caracter obligatoriu ale autorităţilor locale sunt emise de autorităţile locale în conformitate cu Legea privind autorităţile locale. Mai mult, Constituţia prevede delegarea puterilor legislative de către Saeima către instituţii internaţionale.

SusSus

Puterile legislative ale Saeima acoperă întreaga Letonie, însă puterile legislative ale autorităţilor locale sunt limitate la un teritoriu specific în temeiul competenţelor locale de care dispun autorităţile respective.

5. Proceduri de elaborare a legislaţiei

Proiectele de lege pot fi prezentate Saeima de către:

  • preşedinte
  • Cabinetul de Miniştri
  • Comisiile parlamentare
  • nu mai puţin de cinci deputaţi parlamentari
  • o zecime a electoratului
  1. Prima lectură - prima lectură a proiectului de lege cuprinde notificarea efectuată de comisia responsabilă, urmată de o dezbatere asupra principiilor proiectului de lege. La sfârşitul dezbaterii, Saeima decide dacă proiectul de lege se adoptă în prima lectură. Dacă proiectul de lege nu este adoptat în prima lectură, se consideră că acesta a fost respins, putând fi prezentat din nou spre revizuire în cadrul aceleiaşi sesiuni doar dacă este semnat de cel puţin 51 de deputaţi parlamentari sau după aducerea de modificări la proiect. Atunci când Saeima, acţionând la propunerea comisiei responsabile sau a zece deputaţi parlamentari, ia o decizie prin care recunoaşte un proiect ca fiind urgent, proiectul este supus doar la două lecturi. Următoarele se adoptă după două lecturi:
    • proiectele de lege recunoscute ca fiind urgente;
    • proiectul bugetului de stat şi modificări ale bugetului;
    • proiectele de lege care prevăd aprobarea acordurilor internaţionale.
  2. A doua lectură - proiectele de lege sunt pregătite pentru a doua lectură de către comisia responsabilă, care pune la dispoziţie un raport al propunerilor prezentate. Propunerile de modificare a unui proiect de lege sau a unui proiect de decizie al Saeima pot fi prezentate de:
    • preşedinte
    • o comisie a Saeima
    • o fracţiune sau un bloc politic
    • un deputat parlamentar
    • prim-ministrul, vice prim-ministrul, un ministru, un ministru de stat
    • secretarul parlamentar de pe lângă un minister sub autoritatea unui ministru
    • serviciul juridic al Saeima, în cazul în care propunerile se referă la aspecte tehnice ale legislaţiei sau ale codificării.

    O propunere se consideră adoptată atunci când aceasta a primit o majoritate absolută de voturi din partea deputaţilor parlamentari prezenţi. După revizuirea tuturor propunerilor, are loc votarea cu privire la proiectul de lege în întregime, inclusiv propunerile adoptate. Dacă Saeima respinge proiectul de lege în a doua lectură, acesta este returnat comisiei responsabile şi poate fi supus din nou unei a doua lecturi. În cazul în care Saeima adoptă un proiect de lege prin aceste mijloace, proiectul este returnat comisiei responsabile spre a fi pregătit pentru o a treia lectură.

    SusSus

  3. A treia lectură - în timpul celei de-a treia lecturi a unui proiect de lege, doar secţiunile care au făcut obiectul propunerilor în urma celei de-a doua lecturi sunt luate în considerare şi votate. După revizuirea tuturor propunerilor, are loc votarea cu privire la proiectul de lege în întregime, inclusiv propunerile adoptate. Dacă Saeima respinge proiectul de lege în a treia lectură, acesta este returnat comisiei responsabile şi poate fi supus din nou unei a treia lecturi.
  4. A doua revizuire a unei legi - în cazul în care preşedintele solicită o a doua revizuire a unei legi în temeiul secţiunii 71 din Constituţie, Saeima prezintă comisiei responsabile obiecţiile motivate ale preşedintelui. Regulile privind o a treia lectură a unui proiect de lege sunt aplicabile în cazul în care este revizuită o lege şi sunt analizate doar obiecţiile şi propunerile înaintate de către preşedinte. Un proiect de lege se consideră adoptat şi devine lege atunci când acesta a fost supus la trei sau două lecturi, după caz, şi când o majoritate absolută a deputaţilor parlamentari prezenţi votează pentru adoptarea acestuia. Legile adoptate de Saeima sunt promulgate de către preşedinte.

6. Reguli privind intrarea în vigoare a dispoziţiilor juridice naţionale

  1. Legile - în temeiul Legii privind promulgarea, publicarea, procedurile de intrare în vigoare şi valabilitatea legilor şi a altei legislaţii adoptate de către Saeima, preşedinte şi Cabinetul de Miniştri, o lege intră în vigoare în cea de-a paisprezecea zi de la promulgare dacă nu se specifică altfel în lege. Această perioadă de paisprezece zile până la intrarea în vigoare a unei legi începe a doua zi de la publicarea acesteia.
  2. Reglementările Cabinetului - în conformitate cu Legea privind structura Cabinetului de Miniştri, instrucţiunile şi recomandările miniştrilor sunt publicate în temeiul aceloraşi proceduri ca şi legile. Acestea intră în vigoare a doua zi de la publicare dacă nu se specifică o altă dată.
  3. Reglementările cu caracter obligatoriu ale autorităţilor locale - în temeiul Legii privind autorităţile locale, ordinele şi instrucţiunile intră în vigoare a doua zi de la semnarea acestora dacă nu se specifică o altă dată pentru intrarea în vigoare. Deciziile autorităţii locale privind persoane fizice sau juridice intră în vigoare la semnarea acestora. Reglementările cu caracter obligatoriu emise de consiliile locale sunt publicate în monitorul oficial în cel mult două săptămâni de la adoptare şi intră în vigoare în ziua ulterioară publicării. Reglementările cu caracter obligatoriu emise de consiliile regionale, de consiliile districtuale şi de consiliile municipale sunt expuse într-o locaţie vizibilă, în sau lângă un sediu al consiliului unei autorităţi locale în cel mult două săptămâni de la adoptare şi intră în vigoare a doua zi de la prima lor expunere.

7. Reglementări care prevăd intrarea în vigoare a reglementărilor incluse în instrumente transnaţionale.

Acordurile internaţionale sunt aprobate în temeiul legilor adoptate de Saeima. Legile adoptate de Saeima sunt promulgate de preşedinte. Toate acordurile internaţionale şi traducerile lor în limba letonă sunt publicate în monitorul oficial Latvijas Vēstnesis şi în jurnalul Cabinetului, Ziņotājs. O lege intră în vigoare în cea de-a paisprezecea zi de la promulgare dacă nu se specifică altfel în lege. Zilele până la intrarea în vigoare a unei legi se numără începând cu ziua ulterioară publicării acesteia.

SusSus

8. Cum soluţionează Letonia posibilele discrepanţe sau contradicţii dintre diferitele dispoziţii juridice şi sursele de drept.

  1. Discrepanţele dintre dispoziţiile legislative (principii) sunt soluţionate prin reinterpretarea (şi astfel armonizarea) acestor dispoziţii (principii) sau prin aplicarea unui sistem de prioritate.
  2. În cazul în care se identifică o contradicţie între diferite dispoziţii legislative cu forţă juridică diferită, este aplicabilă dispoziţia legislativă cu cea mai mare forţă juridică.
  3. În cazul în care se stabileşte o contradicţie între dispoziţii legislative internaţionale şi dispoziţii legislative naţionale, prevalează dispoziţiile legislative internaţionale.
  4. În cazul în care se stabileşte o contradicţie între legislaţia generală şi cea specifică cu forţă juridică egală, este aplicabilă legislaţia generală în măsura în care legislaţia specifică permite acest lucru.
  5. În cazul în care o dispoziţie legislativă anterioară este incompatibilă cu o dispoziţie legislativă ulterioară, prevalează dispoziţia ulterioară.
  6. În cazul în care o dispoziţie legislativă generală ulterioară este incompatibilă cu o dispoziţie legislativă specială anterioară, prevalează dispoziţia legislativă specială anterioară.

În conformitate cu Legea privind procedurile administrative, atunci când se decide care dintre două dispoziţii legislative cu forţă juridică egală are prioritate, se va ţine cont de semnificaţia obiectivă a dispoziţiilor legislative în cauză într-un context general şi trebuie să se acorde prioritate dispoziţiei care reglementează o chestiune semnificativă pentru societatea democratică şi sistemul de guvernare.

Mai mult, în cazul în care o autoritate responsabilă cu aplicarea unei anumite legislaţii are îndoieli întemeiate cu privire la concordanţa legislaţiei în cauză cu o legislaţie care are forţă juridică mai mare, aceasta trebuie să aplice dispoziţiile în cauză dar trebuie, de asemenea, să informeze o autoritate superioară şi Ministerul Justiţiei cu privire la îndoielile sale. Autorităţilor şi instanţelor nu li se permite să refuze luarea de decizii asupra unor chestiuni pe baza faptului că problemele în cauză nu sunt reglementate în temeiul unui act legislativ.

« Ordinea juridică - Informaţii generale | Letonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 20-02-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit