comisia europeană > RJE > Ordinea juridică > Ungaria

Ultima actualizare: 28-02-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Ordinea juridică - Ungaria

 

TABLE OF CONTENTS

I. Izvoarele de drept maghiar I.
1. Constituţia 1.
2. Legi ale Parlamentului 2.
3. Decrete 3.
4. Acorduri internaţionale 4.
II. Alte izvoare de drept în sens larg (care nu sunt considerate reglementări) II.
1. Alte instrumente legale de guvernare 1.
2. Decizii ale Curţii Constituţionale 2.
3. Jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti 3.
III. Intrarea în vigoare a normelor conţinute de instrumentele supranaţionale III.
IV. Diferitele autorităţi care sunt împuternicite să adopte norme de drept IV.
V. Procesul de adoptare a normelor de drept  V.
VI. Intrarea în vigoare a normelor de drept naţionale VI.
VII. Modalităţile de soluţionare a conflictelor care pot apărea între diferite surse de drept VII.

 

I. Izvoarele de drept maghiar

1. Constituţia

Legea XX din 1949 privind Constituţia reprezintă vârful ierarhiei legislaţiei în Ungaria. Toate celelalte legi trebuie să fie compatibile cu aceasta. Constituţia este adoptată de către Parlament, iar modificarea acesteia necesită o majoritate de două treimi a voturilor tuturor membrilor Parlamentului [articolul 24 alineatul (3) din Constituţie].

Constituţia maghiară este alcătuită din cincisprezece capitole. Capitolul I, care cuprinde dispoziţii generale, prevede forma de guvernământ, transferul anumitor atribuţii Uniunii Europene şi câteva principii fundamentale, precum statul de drept, interzicerea impunerii puterii prin recurgerea la forţă, înfiinţarea şi funcţionarea liberă a partidelor, repudierea războaielor, cooperarea privind instituirea unităţii europene, recunoaşterea drepturilor fundamentale şi a faptului că legea cuprinde norme referitoare la drepturile şi obligaţiile fundamentale, însă nu trebuie să impună limitări asupra conţinuturilor esenţiale ale drepturilor fundamentale.

Capitolele II-XI cuprind normele fundamentale privind demnitarii publici şi cele mai importante instituţii ale ţării, stabilind statutul legal şi sarcinile Parlamentului, (ale) Preşedintelui Republicii, Curţii Constituţionale, Comisarului parlamentar pentru drepturile omului, Comisarului parlamentar pentru drepturile minorităţilor naţionale şi etnice, Curtea de Conturi, Băncii Naţionale maghiare, Guvernului, forţelor armate, poliţiei, guvernelor locale, corpului magistraţilor şi Biroului procurorului.

SusSus

Capitolul XII cuprinde declaraţia drepturilor şi obligaţiilor fundamentale, capitolul XIII prevede principiile care guvernează alegerile, capitolul XIV priveşte capitala Ungariei şi emblemele, iar capitolul XV cuprinde dispoziţii finale.

2. Legi ale Parlamentului

În Ungaria, legile pot fi adoptate de Parlament. Constituţia prevede drepturile şi obligaţiile fundamentale care urmează a fi reglementate prin legi. Legea XI din 1987 privind legislaţia (Codul legislativ) adaugă noi materii în domeniul exclusiv de aplicare a legislaţiei. Parlamentul adoptă anumite legi cu majoritate simplă de voturi, adică mai mult de jumătatea voturilor membrilor Parlamentului prezenţi, iar altele cu o majoritate de două treimi (majoritate calificată). Alături de Legea de adoptare a Constituţiei, Legea de ratificare şi de promulgare a tratatului internaţional de aderare la UE şi Legea privind emblemele naţionale necesită, de asemenea, o majoritate de două treimi a voturilor membrilor Parlamentului. Legile care necesită o majoritate de două treimi a voturilor sunt menţionate în Constituţie.

Înainte de adoptarea Legii XXXI din 1989 de modificare a Constituţiei, Consiliul prezidenţial al Ungariei era autorizat să emită decrete-legi. Din punctul de vedere al ierarhiei legislative, decretele-legi care sunt încă în vigoare, se asimilează regulamentelor, la acelaşi nivel ca şi legile.

3. Decrete

Codul legislativ recunoaşte decretele guvernamentale, decretele ministeriale şi decretele administraţiilor publice locale.

SusSus

Autoritatea guvernului de a adopta decrete poate fi primară sau se poate baza pe împuterniciri legislative. Atribuţiile primare sunt prevăzute la articolul 35 alineatul (2) din Constituţie, care menţionează că Guvernul emite decrete în domeniul său de competenţă. Acest lucru nu aduce limitări Parlamentului, care poate include în atribuţiile sale orice domeniu de reglementare.

În temeiul Codului legislativ, Guvernul, cu o împuternicire legislativă specifică, de asemenea, poate să adopte decrete pentru punerea în aplicare a legilor. În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Codul legislativ, autorizaţia privind adoptarea de regulamente de punere în aplicare trebuie să precizeze titularul, obiectul şi domeniul de aplicare al împuternicirii. Titularul nu poate acorda ulterior împuternicire legislativă unei alte părţi.

Decretele ministeriale reprezintă un tip special de decrete. Acestea se situează în ierarhia legislativă, sub decretele guvernamentale. În temeiul Codului legislativ, miniştrii pot emite decrete în domeniul de competenţă al acestora şi pe baza unei împuterniciri, primită în conformitate cu legile Parlamentului sau decretele guvernamentale. În vederea emiterii de decrete ministeriale trebuie îndeplinite, astfel, două condiţii.

În temeiul unei legi separate, preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei poate, prin Decrete ale Băncii Centrale, emite dispoziţii care sunt obligatorii pentru instituţiile financiare, persoanele juridice care nu sunt considerate instituţii financiare, dar care îndeplinesc servicii financiare suplimentare, precum şi pentru prestatorii de servicii de investiţii şi casele de compensare.

SusSus

Decretele administraţiei publice locale constituie al treilea tip de decrete. Articolul 44/A alineatul (2) din Constituţie prevede că organismele reprezentative locale pot emite decrete în domeniile de competenţă ale acestora, însă acestea nu trebuie să contravină reglementărilor legislative superioare. În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Legea LXV din 1990 privind administraţiile publice locale, un organ reprezentativ al conducerii locale, în limitele sale de competenţă, poate să emită decrete guvernamentale locale de reglementare a activităţilor publice locale, care nu sunt reglementate la un nivel superior şi le poate pune în aplicare pe baza împuternicirii sale legale.

4. Acorduri internaţionale

Ungaria/Guvernul Ungariei poate încheia acorduri internaţionale cu alte state/guvernele altor state. În Ungaria, relaţiile dintre acordurile internaţionale şi legislaţia internă se bazează pe un sistem dualist, adică acordurile internaţionale sunt încorporate în legislaţia naţională prin promulgarea acestora în reglementări legale.

II. Alte izvoare de drept în sens larg (care nu sunt considerate reglementări)

1. Alte instrumente legale de guvernare

Sistemul juridic maghiar cuprinde alte instrumente juridice de guvernare, care, deşi reprezintă norme, nu sunt considerate ca reglementări legale, întrucât constituie norme interne neobligatorii pentru toţi, ci (cu excepţia liniilor directoare juridice care nu au forţă juridică obligatorie) numai pentru organe aflate sub autoritatea emitentului. În temeiul Codului legislativ, aceste instrumente ale guvernării cuprind decizii, ordine ale băncii centrale, comunicaţii statistice şi linii directoare juridice.

SusSus

Deciziile pot fi adoptate de către Parlament, Guvern, comisii guvernamentale, administraţii publice locale şi organe ale administraţiei publice locale, şi reglementează funcţionarea proprie a acestora, precum şi atribuţiile organelor aflate sub autoritatea acestora, adoptând planuri referitoare la domeniile de competenţe ale acestora.

În cadrul competenţei lor, astfel cum se prevede în normele de drept, ministerele şi şefii organelor naţionale competente pot emite instrucţiuni pentru a reglementa activităţile organelor aflate sub autoritatea lor directă.

Comunicaţiile statistice sunt emise de către preşedintele Biroului central de statistică şi cuprind dispoziţii obligatorii alcătuite, în mod exclusiv, din termeni, metode, clasificări, liste şi cifre statistice.

Liniile directoare juridice includ directive emise de Parlament şi de către Guvern şi prevăd obiectivele generale şi programele. Acestea prezintă puncte de vedere asupra unor activităţi publice şi de stat importante. Parlamentul şi Guvernul pot interpreta reglementările legale în poziţii de principiu. Ministerele şi şefii competenţi ai organelor naţionale pot emite directive şi comunicări. Directivele prezintă recomandări cu privire la cele mai importante modalităţi şi mijloace de punere în aplicare a normelor de drept. Comunicările precizează fapte sau date care prezintă importanţă pentru funcţionarea organelor responsabile de punerea în aplicare a normelor de drept.

2. Decizii ale Curţii Constituţionale

Deciziile Curţii Constituţionale joacă un rol important în sistemul legislativ. Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea reglementărilor şi, prin adoptarea de decizii, declară nule reglementările (dispoziţiile) care contravin Constituţiei. Aceasta oferă motive detaliate pentru deciziile sale şi judecă cauze similare în conformitate cu principiile deja aplicate. O decizie a Curţii Constituţionale nu poate fi atacată cu apel şi este obligatorie pentru toţi. Atribuţiile cele mai importante ale Curţii Constituţionale sunt de a proteja Constituţia şi de a menţine democraţia constituţională şi stabilitatea statului de drept. În consecinţă, Curtea Constituţională este înzestrată cu un grad ridicat de independenţă şi putere.

SusSus

3. Jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti

Prin îndeplinirea responsabilităţii sale de a garanta aplicarea uniformă a dreptului şi a asigura orientări judiciare instanţelor inferioare, Curtea Supremă adoptă hotărâri de uniformitate şi pronunţă hotărâri de principiu. Procedura de uniformitate poate fi iniţiată în cazul în care dezvoltarea şi uniformitatea practicii judiciare necesită adoptarea unei hotărâri de uniformitate într-un domeniu de principiu şi dacă o cameră a Curţii Supreme intenţionează să devieze de la hotărârea pronunţată de către o altă cameră a Curţii Supreme. Hotărârea privind uniformitatea dreptului este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti. Hotărârile de principiu, alese din practica camerelor de judecată ale Curţii Supreme, asigură, de asemenea, uniformitatea hotărârilor pronunţate; ca şi hotărârile de uniformitate a dreptului, hotărârile de principiu sunt, de asemenea, publicate în Repertoarul Oficial al Curţii Supreme (Legfelsőbb Bíróság Hivatalos Gyűjteménye).

III. Intrarea în vigoare a normelor conţinute de instrumentele supranaţionale

Legea L din 2005 (Legea privind dreptul internaţional) reglementează procedura privind acordurile internaţionale precum şi promulgarea şi intrarea în vigoare a acestor acorduri. În conformitate cu articolul 9 din Legea privind dreptul internaţional, în cazul în care în temeiul articolului 7 alineatul (3), Parlamentul a autorizat recunoaşterea valabilităţii unui acord internaţional datorită importanţei esenţiale a acestuia pentru relaţiile externe ale Ungariei, acordul respectiv trebuie promulgat sub forma unei legi sau, în alte cazuri, a unui decret guvernamental. Autorizaţia privind recunoaşterea validităţii obligatorii a unui acord internaţional este conţinută într-un act legal de promulgare. În legea de promulgare a acordului internaţional, data intrării în vigoare a dispoziţiilor care cuprind textul acordului, rezervele, obiecţiunile şi declaraţiile, trebuie stabilită ca fiind identică cu data intrării în vigoare a acordului în Ungaria. În cazul în care aceasta din urmă nu este încă cunoscută în momentul promulgării acordului, condiţiile privind intrarea în vigoare a acordului trebuie să precizeze faptul că data intrării sale în vigoare va fi stabilită de către Ministerul Afacerilor Externe într-o decizie care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial maghiar (Magyar Közlöny).

SusSus

Constituţia Ungariei prevede, de asemenea, o altă modalitate de încorporare a actelor legale supranaţionale în sistemul juridic naţional. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Constituţie, sistemul juridic maghiar acceptă principiile generale recunoscute ale dreptului internaţional şi armonizează legislaţia internă cu obligaţiile asumate în temeiul dreptului internaţional. În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Constituţie, Ungaria recunoaşte drepturile fundamentale inviolabile şi inalienabile ale omului; respectul şi protecţia acestor drepturi reprezintă o obligaţie primară a statului.

Dreptul comunitar european este transpus în sistemul juridic maghiar prin adoptarea de reglementări legale tematice la nivelul prevăzut prin Constituţie şi Codul legislativ.

IV. Diferitele autorităţi care sunt împuternicite să adopte norme de drept

În Ungaria, Parlamentul, Guvernul, membrii Guvernului, Preşedintele Băncii Naţionale maghiare şi autorităţile publice locale pot adopta norme de drept.

Parlamentul, în calitate de organ suprem al puterii statale şi reprezentant al democraţiei în Ungaria, adoptă Constituţia Ungariei şi este împuternicit să adopte legi.

Guvernul este organul central al puterii executive. Acesta se află în vârful administraţiei publice şi verifică şi coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice. Guvernul este alcătuit din Primul ministru şi miniştrii. Guvernul poate adopta decrete în limitele sale de competenţă prevăzute în Constituţie şi cu împuternicire legală. Decretele guvernamentale nu trebuie să contravină legilor Parlamentului.

SusSus

Membrii Guvernului sunt prim ministrul şi miniştrii. Prim ministrul conduce şedinţele guvernului şi supraveghează punerea în aplicare a decretelor şi deciziilor guvernamentale. Miniştrii conduc sectoarele care intră în domeniul acestora de competenţă, în conformitate cu normele de drept şi deciziile Guvernului, şi direcţionează activităţile organelor aflate sub autoritatea acestora. În cazul în care sunt împuterniciţi prin legi ale Parlamentului sau decrete guvernamentale, miniştrii pot emite decrete în limitele lor de competenţă. Decretele ministeriale nu pot contraveni legilor Parlamentului sau decretelor guvernamentale.

Administraţia publică locală este un organ public local, ales şi condus în mod democratic. Acesta reglementează şi conduce în mod autonom activităţile publice locale care sunt de competenţa acestuia, în interesul populaţiei locale şi în cadrul prevăzut prin lege. Administraţiile publice locale pot, atunci când sunt împuternicite prin lege, să emită decrete de reglementare a propriilor activităţi. Asemenea decrete nu trebuie să contravină niciunei alte norme de drept superioare. Administraţia publică locală poate emite decrete de reglementare a activităţilor locale, care nu sunt guvernate prin norme de drept superioare.

Într-un domeniu prevăzut printr-o lege separată, preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei poate emite dispoziţii care sunt obligatorii pentru instituţiile financiare, persoanele juridice care nu sunt considerate instituţii financiare, dar care oferă servicii financiare suplimentare, precum şi pentru prestatorii de servicii de investiţii şi casele de clearing. Decretele băncii centrale nu trebuie să contravină normelor de drept.

SusSus

V. Procesul de adoptare a normelor de drept 

Legislaţia este adoptată atunci când procesele sociale şi economice necesită acest lucru, atunci când reglementarea drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor determină acest lucru, precum şi atunci când dreptul comunitar european trebuie transpus în normele de drept maghiare. Adoptarea unei norme de drept este precedată de o analiză a materiei care urmează să fie reglementată. Proiectul legislativ este pregătit întotdeauna de către ministrul desemnat sau competent în domeniul care urmează a fi reglementat. În funcţie de rangul actului legislativ, ministerul competent trimite proiectul elaborat, în vederea consultării administrative, către alte ministere, organizaţii reprezentative şi alte organe vizate de respectiva dispoziţie legislativă. În acelaşi timp, în conformitate cu articolul 9 din Legea XC din 2005 privind libertatea informaţiilor electronice, organul care a elaborat proiectul de text trebuie să-l publice (acest lucru nu se aplică excepţiilor prevăzute în proiect) pe site-ul acestuia, unde publicul poate face comentarii sau prezenta sugestii. Organul care a depus proiectul îl revizuieşte pe baza avizelor experţilor primite în timpul consultărilor, precum şi a comentariilor publicului.

În urma procesului consultativ administrativ, proiectul legislativ, care urmează a fi prezentat Guvernului, este discutat în cadrul reuniunii secretarilor (administrativi) de stat, care hotărăsc dacă proiectul este sau nu gata de prezentare. Reuniunea secretarilor (administrativi) de stat reprezintă ultimul forum de discuţie tehnică a proiectului, în cadrul căruia se discută aspectele tehnice/conceptuale cu privire la care nu s-a ajuns la un acord în timpul consultării administrative.

SusSus

Documentele discutate în cadrul reuniunii secretarilor (administrativi) de stat şi care sunt considerate gata de prezentare sunt înaintate în mod corespunzător Guvernului. În cadrul şedinţei de Guvern, majoritatea prezentărilor sunt adoptate fără discuţii, însă cele importante sau cele care sunt problematice din punct de vedere politic sunt discutate de către Guvern şi adoptate (sau nu) ulterior.

În cazul proiectelor de lege, următoarea etapă în procesul legislativ este depunerea proiectului la Parlament. Proiectul este apoi discutat în cadrul comisiei parlamentare desemnate şi în şedinţa plenară a Parlamentului. Comisiile parlamentare şi orice membru al Parlamentului poate depune amendamente la proiect. Parlamentul votează, în mod separat, cu privire la adoptarea propunerilor de modificare şi apoi cu privire la proiect în ansamblu.

Actul legislativ trebuie promulgat în Monitorul Oficial al Ungariei, Magyar Közlöny [Monitorul oficial maghiar], o copie electronică a acestuia trebuind fi publicată, de asemenea. În mod excepţional, o anexă la un decret ministerial – în cazul în care nu priveşte cetăţenii în mod direct – poate fi, de asemenea, pus la dispoziţia publicului prin publicarea acestuia în monitorul oficial al ministerului. Un decret al administraţiei publice locale trebuie promovat în monitorul oficial al administraţiei în cauză, în modul obişnuit, prevăzut de normele de funcţionare şi organizare ale acesteia.

VI. Intrarea în vigoare a normelor de drept naţionale

Valabilitatea unui act legislativ se extinde asupra persoanelor fizice şi persoanelor juridice care îşi au reşedinţa în Ungaria şi asupra cetăţenilor maghiari care domiciliază în străinătate. Validitatea decretelor emise de administraţia publică locală acoperă circumscripţia de jurisdicţie a acesteia.

SusSus

Codul legislativ interzice valabilitatea retroactivă şi prevede că o normă de drept nu poate stabili obligaţii sau declara orice conduită ca fiind ilegală pentru perioada care precede promulgarea acesteia.

Legea trebuie să prevadă data intrării sale în vigoare, astfel încât să rămână timp suficient pentru a pregăti punerea în aplicare a acesteia.

Legea şi regulamentul de punere în aplicare a acesteia trebuie să intre în vigoare în acelaşi timp. O normă de drept îşi pierde validitatea în cazul în care o altă normă o abrogă sau dacă termenul prevăzut în norma de drept expiră.

VII. Modalităţile de soluţionare a conflictelor care pot apărea între diferite surse de drept

Reglementările legislative nu trebuie să prevadă norme care contravin dispoziţiilor cuprinse într-o altă normă de drept şi care prezintă acelaşi nivel sau un nivel superior. În cazul în care apar conflicte, sistemul juridic prevede mijloace adecvate de înlăturare a acestora.

De obicei, conflictele se ivesc în timpul etapei de pregătire a actului legislativ vizat; în astfel de cazuri, situaţia poate fi remediată înainte de adoptarea normei. Cu toate acestea, uneori un conflict între diferite standarde poate deveni aparent abia în timpul punerii în aplicare a acestora. În aceste situaţii, instanţele judecătoreşti trebuie să încerce să rezolve conflictul cu ajutorul principiilor generale de drept. Un asemenea principiu este cel conform căruia, în cazul în care o normă de drept contravine unei norme superioare, aceasta din urmă prevalează asupra celei dintâi. Un alt principiu prevede că o normă de drept specială are prioritate asupra unei norme generale şi că o normă juridică ulterioară prevalează asupra unei norme anterioare.

În cazul în care este vorba despre norme de drept de acelaşi grad, conflictele care nu antrenează o încălcare a Constituţiei sunt, în general, soluţionate cu ajutorul interpretării normei de către instanţele judecătoreşti. Cu ajutorul principiilor de drept de mai sus, instanţele judecătoreşti decid care dintre dispoziţiile aflate în conflict ar trebui să prevaleze. În conformitate cu practica urmată de Curtea Constituţională, în cazul în care norma generatoare de conflict încalcă o dispoziţie a Constituţiei, apare un caz de neconstituţionalitate, situaţie în care Curtea Constituţională abrogă dispoziţiile neconstituţionale.

Conflictul dintre norme poate ieşi la iveală înainte de apariţia unei probleme reale în punerea în aplicare a acesteia. În aceste cazuri, legiuitorul înlătură conflictul prin modificarea normei de drept.

În cazul legilor, preşedintele Republicii, în cazul în care consideră că o normă care a fost deja adoptată de către Parlament, dar care nu a fost încă promulgată, încalcă Constituţia, poate solicita Curţii Constituţionale să verifice legea (veto constituţional). În cazul în care Curtea decide că norma de drept încalcă într-adevăr Constituţia, Parlamentul trebuie să ia măsuri pentru a remedia neconstituţionalitatea.

« Ordinea juridică - Informaţii generale | Ungaria - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 28-02-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit