comisia europeană > RJE > Jurisdicţia tribunalelor > Polonia

Ultima actualizare: 06-03-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Jurisdicţia tribunalelor - Polonia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

A. Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate? A.
B. În cazul în care instanţele civile de drept comun sunt competente, cum pot afla căreia dintre ele trebuie să mă adresez? B.
I. Există o distincţie între instanţele civile de drept comun „inferioare” şi „superioare” şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru cazul meu? I.
II. Competenţa teritorială (Instanţa din oraşul/localitatea A sau cea din oraşul/localitatea B este competentă în cazul meu? II.
1. Regula generală a competenţei teritoriale 1.
2. Excepţii de la regula generală 2.
a) Când pot alege între instanţa de la domiciliul pârâtului (instanţă stabilită prin aplicarea regulii generale) şi o altă instanţă? a)
b) Când am obligaţia să aleg o altă instanţă decât cea de la domiciliul pârâtului (instanţă stabilită prin aplicarea regulii generale)? b)
c) Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă? c)
C. În cazul în care o instanţă specializată este competentă, cum pot afla căreia trebuie să mă adresez? C.

 

A. Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate?

În Polonia, cauzele civile sunt judecate de către instanţele de drept comun şi de către Curtea Supremă (a se vedea: Organizarea sistemului judiciar în Polonia), cu excepţia cazurilor în care acestea intră în competenţa instanţelor specializate.

Normele care reglementează competenţa instanţelor sunt stabilite la articolele 16-18 şi 27-37 din Codul de procedură civilă.

În cadrul instanţelor districtuale, cauzele civile sunt audiate de către următoarele secţii:

  • Secţia civilă;
  • Secţia pentru familie şi minori (tribunale ale familiei) - cauze referitoare la dreptul familiei şi al tutelei, la coruperea minorilor, la infracţiuni săvârşite de către minori, la tratamentul pentru alcoolici şi dependenţii de droguri, precum şi alte cauze care intră în competenţa instanţelor tutelare conform unei legislaţii separate;
  • Secţia pentru locuri de muncă şi asigurări sociale (tribunale ale muncii) - cauze care implică dreptul muncii sau al asigurărilor sociale;
  • Secţia pentru afaceri (tribunale comerciale) pentru cauze care ţin de dreptul economic şi civil, cum ar fi litigiile dintre firmele care îşi desfăşoară activitatea într-un domeniu specific, litigiile din cadrul firmelor, acţiunile în vederea obţinerii de despăgubiri împotriva membrilor consiliului de administraţie pentru declaraţii false în Registrul judiciar de stat şi acţiunile împotriva firmelor pentru prejudicii aduse mediului;
  • Secţia pentru cadastru - pentru înregistrarea datelor de cadastru şi alte proceduri civile care implică cadastrul;
  • Secţia municipală (tribunale municipale) pentru cauze audiate în cadrul procedurilor simplificate sau privind depozitele de garantare şi confiscarea bunurilor.

În cadrul instanţei districtuale din Varşovia există şi următoarele secţii:

SusSus

  • Secţia pentru protecţia concurenţei şi a consumatorilor, care are competenţa de a audia cauze care implică norme anti-trust şi reglementări în domeniul energiei;
  • Secţia pentru drepturile privind mărcile şi modelele comunitare, care audiază cauze cu privire la încălcarea reglementărilor referitoare la mărci, posibile încălcări ale reglementărilor privind modelele sau declaraţiile care urmăresc să dovedească faptul că reglementările privind mărcile şi modelele nu au fost încălcate, anularea unui drept de model comunitar, revocarea sau anularea unei mărci şi consecinţele încălcării reglementărilor privind mărcile.

B. În cazul în care instanţele civile de drept comun sunt competente, cum pot afla căreia dintre ele trebuie să mă adresez?

I. Există o distincţie între instanţele civile de drept comun „inferioare” şi „superioare” şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru cazul meu?

Ca regulă generală, instanţele districtuale sunt competente în cauzele civile şi pronunţă hotărâri în primă instanţă. Instanţele districtuale sunt competente în toate cauzele cu excepţia celor rezervate instanţelor regionale, conform articolelor 16 şi 507 din Codul de procedură civilă.

Curţile regionale de primă instanţă sunt competente în cauzele menţionate la articolul 17 din Codul de procedură civilă, mai precis cauzele referitoare la:

  • drepturi nemateriale (cum ar fi divorţul) şi cereri conexe cu excepţia următoarelor: stabilirea sau contestarea calităţii de părinte al unui copil, renunţarea la drepturile părinteşti sau anularea adopţiei;
  • protecţia drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, a drepturilor privind invenţiile, modelele de utilitate, desenele şi modelele, mărcile, indicaţiile geografice şi topografia circuitelor integrate, protecţia altor drepturi referitoare la bunuri necorporale;
  • cererile în temeiul Legii presei;
  • drepturile de proprietate în cazul în care valoarea obiectului litigiului depăşeşte 75 000 PLN sau 100 000 PLN în cazul acţiunilor comerciale, cu excepţia cauzelor care se referă la: pensia alimentară, litigiile privind dreptul de proprietate, lichidarea bunurilor deţinute în comun de către soţi, alinierea datelor de cadastru cu legea în forma ei actuală;
  • emiterea unei hotărâri care înlocuieşte o rezoluţie privind dizolvarea unei cooperative;
  • anularea, declararea ca inoperante sau stabilirea caracterului nul şi neavenit al rezoluţiilor emise de persoane juridice sau de către organizaţii care nu sunt persoane juridice, însă cărora le-a fost acordată personalitate juridică prin lege;
  • prevenirea şi măsurile pentru eradicarea concurenţei neloiale.

Următoarele aspecte intră, de asemenea, în competenţa instanţelor regionale:

SusSus

  • cauzele care implică incapacitatea juridică;
  • soluţionarea litigiilor în cauze care implică funcţionarea companiilor naţionalizate: între consiliul de administraţie al unei firme şi director, între organele interne ale unei firme şi autorităţile fondatoare şi între organele interne ale unei firme şi organismul de control;
  • cauze care implică recunoaşterea şi confirmarea caracterului executoriu al hotărârilor pronunţate de către instanţe străine (articolele 1148 şi 1151 din Codul de procedură civilă).

În cauzele care implică drepturi de proprietate, solicitantul trebuie să precizeze în petiţie valoarea obiectului litigiului, cu excepţia cazului în care obiectul litigiului este reprezentat de o anumită sumă de bani.

În cauzele care implică revendicări financiare, chiar şi cele declarate ca fiind o alternativă la o altă solicitare, suma indicată constituie valoarea obiectului litigiului.

În alte cauze referitoare la proprietate, solicitantul trebuie să indice valoarea obiectului litigiului în petiţie conform articolelor 20-24 din codul de procedură civilă.

II. Competenţa teritorială (Instanţa din oraşul/localitatea A sau cea din oraşul/localitatea B este competentă în cazul meu?

Codul polonez de procedură civilă se referă la patru tipuri de competenţă a instanţelor: generală (articolele 27-30 din Codul de procedură civilă), simultană (articolele 31-37 din Codul de procedură civilă), exclusivă (articolele 38-42 din Codul de procedură civilă) şi specială (articolele 43-46 din Codul de procedură civilă).

SusSus

1. Regula generală a competenţei teritoriale
Competenţa teritorială generală.

Acţiunea ar trebui introdusă în faţa curţii de primă instanţă care are competenţă asupra zonei în care are domiciliul pârâtul.

Conform articolului 25 din Codul civil, domiciliul unei persoane fizice este locul în care aceasta locuieşte de obicei. Dacă pârâtul nu este domiciliat în Polonia, competenţa generală este stabilită în funcţie de locul unde acesta locuieşte în fapt şi, în cazul în care acel loc nu este cunoscut sau nu se află în Polonia, acţiunea trebuie introdusă în instanţa corespunzătoare ultimului domiciliu pe care pârâtul l-a avut în Polonia.

Acţiunile împotriva Trezoreriei ar trebui aduse în faţa instanţei care are competenţă asupra zonei în care se află instituţia implicată în litigiu. În cazul în care Trezoreria este reprezentată de către Biroul avocatului statului pentru Trezorerie (Prokuratoria Generalna Skarbu Państwa), acţiunea ar trebui introdusă în faţa instanţei care are competenţă asupra zonei în care se află sucursala responsabilă de instituţia implicată în litigiu.

Acţiunile împotriva altor persoane juridice sau nejuridice ar trebui introduse în faţa instanţei care are competenţă asupra zonei în care se află sediul acestora (articolul 30 din Codul de procedură civilă).

2. Excepţii de la regula generală
a) Când pot alege între instanţa de la domiciliul pârâtului (instanţă stabilită prin aplicarea regulii generale) şi o altă instanţă?

Competenţa teritorială simultană se referă la faptul că, în unele cazuri, solicitanţii pot alege instanţa în faţa căreia introduc acţiunea. În cazurile respective, solicitantul poate introduce acţiunea în faţa instanţei care are competenţă generală sau a uneia dintre celelalte instanţe menţionate la articolele 32-37 din Codul de procedură civilă.

SusSus

Competenţa teritorială simultană se aplică în următoarele cazuri:

  • cereri privind obligaţia de întreţinere, stabilirea paternităţii şi cereri conexe - acţiunea poate fi introdusă în faţa instanţei competente asupra domiciliului pârâtului;
  • cererile privind bunuri legate de activităţile comerciale ale pârâtului - acţiunea poate fi adusă în faţa instanţei care are competenţă asupra zonei în care îşi are sediul societatea sau firma pârâtului în cazul în care cererea este legată de activităţile desfăşurate de către acea societate sau firmă. Totuşi, această prevedere nu se aplică în cazurile în care, conform legii, Trezoreria este reprezentată de către Biroul avocatului statului pentru Trezorerie (Prokuratoria Generalna Skarbu Państwa);
  • acţiunile pentru stabilirea existenţei unui contract sau pentru punerea în aplicare, anularea sau declararea acelui contract ca nul şi neavenit şi acţiunile pentru obţinerea de despăgubiri pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a unui contract - acţiunile pot fi introduse în faţa instanţei care are competenţă asupra locului unde se execută contractul care face obiectul litigiului; în cazul în care există îndoieli, trebuie prezentate documente justificative privind locul de executare a contractului;
  • cereri provenite dintr-un prejudiciu/delict - acţiunea poate fi introdusă în faţa instanţei care are competenţă asupra locului în care s-a produs fapta prejudiciabilă;
  • cereri privind plata cheltuielilor de judecată - acţiunea poate fi introdusă în faţa instanţei care are competenţă asupra locului în care reprezentantul juridic a soluţionat cauza respectivă;
  • cereri privind închirierea proprietăţilor imobiliare - acţiunea poate fi introdusă în faţa instanţei care are competenţă asupra zonei în care se află proprietatea imobiliară;
  • acţiunile împotriva emitentului unei poliţe sau al unui cec - acţiunea poate fi introdusă în faţa instanţei competente asupra locului în care trebuie să se facă plata. Mai mulţi emitenţi ai unei poliţe sau cec pot fi chemaţi în acelaşi timp în instanţa care are competenţă asupra locului în care trebuie să se facă plata sau care are competenţă generală asupra trasului sau asupra emiterii de bilete la ordin sau cecuri;
  • acţiunile privind încheierea, stabilirea conţinutului sau modificarea unui contract, audiate în cadrul unor proceduri separate, în cauze care implică dreptul afacerilor - acţiunea poate fi adusă în faţa instanţei care are competenţă asupra locului de executare a contractului (articolul 479 coroborat cu articolul 34 din Codul de procedură civilă);
  • acţiunile referitoare la dreptul muncii - acţiunile pot fi introduse în faţa instanţei care are competenţă asupra locului în care este, a fost sau trebuie să fie desfăşurată activitatea sau a instanţei care are competenţă asupra zonei în care se află locul de muncă respectiv (articolul 461 alineatul (1) din Codul de procedură civilă).
b) Când am obligaţia să aleg o altă instanţă decât cea de la domiciliul pârâtului (instanţă stabilită prin aplicarea regulii generale)?

Competenţa exclusivă înseamnă audierea obligatorie a cauzei de către instanţa menţionată în Cod. Competenţa exclusivă se aplică în cauzele care implică:

SusSus

  • proprietatea sau alte drepturi in rem referitoare la imobile sau posesia asupra imobilelor – acţiunea trebuie introdusă în faţa instanţei care are competenţă asupra locului în care se află imobilul; dacă servitutea face obiectul litigiului, atunci competenţa este stabilită în funcţie de locul în care se află proprietatea vizată;
  • moştenirea sau păstrarea bunurilor în temeiul unei scrisori, a unor instrucţiuni sau altor forme de testament – procedurile trebuie iniţiate în faţa instanţei care are competenţă asupra ultimului domiciliu al testatorului şi, atunci când nu se poate stabili domiciliul acestuia în Polonia, în faţa instanţei care are competenţă asupra locului în care se află moştenirea sau o parte din aceasta;
  • calitatea de membru al unei cooperative, al unei firme sau al unei asociaţii – acţiunea trebuie adusă în faţa instanţei care are competenţă asupra locului în care se află sediul organismului respectiv;
  • drepturi privind căsătoria – acţiunea trebuie adusă în faţa instanţei care are competenţă asupra ultimului domiciliu comun al cuplului dacă unul sau ambii soţi îşi au încă domiciliul stabil în acel loc. În caz contrar, competenţa exclusivă revine instanţei competente asupra domiciliului pârâtului; dacă nici acest caz nu se aplică, competenţa exclusivă revine instanţei competente asupra domiciliului solicitantului;
  • o relaţie părintească sau relaţia dintre un părinte şi un copil adoptiv – acţiunea trebuie introdusă în faţa instanţei care are competenţă asupra domiciliului solicitantului, în măsura în care nu există nici un temei pentru introducerea acţiunii conform normelor care reglementează competenţa generală.
c) Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Competenţa specială se referă la faptul că, în cazurile indicate în normele speciale, competenţa instanţelor poate fi definită în mod diferit:

SusSus

  1. Solicitantul primeşte dreptul de a alege instanţa.

    Această prevedere se aplică dacă există temei pentru competenţa unei anumite instanţe sau dacă acţiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane, astfel încât, conform normelor care reglementează competenţa generală, competenţa revine mai multor instanţe. Aceasta se aplică de asemenea cauzelor în care proprietatea imobiliară a cărei locaţie determină competenţa se află în mai multe districte judiciare.

  2. Ambele părţi au primit dreptul de a alege instanţa în urma unui acord sau a unei cereri comune.

    Părţile pot să încheie un acord scris privind prezentarea litigiului existent provenit dintr-o anumită relaţie juridică sau a eventualelor litigii viitoare în faţa unei curţi de primă instanţă care nu are competenţă teritorială conform legii. În acest caz, instanţa în cauză va fi competentă, cu excepţia cazului în care părţile decid altfel. Părţile pot de asemenea, printr-un acord scris, să limiteze dreptul solicitantului de a opta pentru o instanţă dintre cele competente în astfel de litigii.

    Cu toate acestea, părţile nu au dreptul de a modifica competenţa exclusivă.

    Acordurile privind instanţa competentă trebuie să fie scrise şi pot face parte dintr-un acord juridic (clauză de prorogare) sau pot fi elaborate ca un acord separat.

    În cauzele care implică dreptul muncii şi al asigurărilor sociale, instanţa competentă poate trimite cauza pentru audiere unei alte instanţe echivalente competente în cauzele care implică dreptul muncii şi al asigurărilor în urma unei cereri comune a părţilor, în măsura în care acest lucru este considerat util.

    SusSus

  3. Instanţa competentă este desemnată de către o instanţă de grad mai înalt sau de către Curtea Supremă.

    În cazul în care instanţa competentă se află în imposibilitatea de a audia cauza sau de a lua alte măsuri, instanţa de grad mai înalt numeşte o altă instanţă. Numirea unei alte instanţe are loc numai în cazul în care instanţa competentă se află în imposibilitate de a audia cauza, de exemplu din cauza suspendării unui judecător sau în caz de forţă majoră.

    Curtea Supremă trebuie să numească instanţa în faţa căreia ar trebui prezentată acţiunea în cazul în care, în sensul Codului de procedură civilă, nu este posibil să se stabilească competenţa locală pe baza faptelor cauzei (articolul 45 din Codul de procedură civilă).

C. În cazul în care o instanţă specializată este competentă, cum pot afla căreia trebuie să mă adresez?

Instanţele specializate sunt instanţele administrative şi tribunalele militare.

Activitatea tribunalelor militare este reglementată prin Legea privind tribunalele militare (structură) din 21 august 1997. În esenţă, aceste tribunale audiază cauze penale care implică forţele armate poloneze. Tribunalele militare pot fi împuternicite să audieze alte tipuri de cauze numai prin intermediul unei legi.

Activitatea instanţelor administrative este reglementată prin Legea privind instanţele administrative (structură) din 25 iulie 2002. Instanţele administrative asigură justiţia prin monitorizarea activităţilor organismelor publice şi prin emiterea de hotărâri în litigii privind aspecte legate de competenţă sau jurisdicţie între administraţia publică locală şi cea centrală. Nu este exclus ca, în cazuri excepţionale, o instanţă administrativă să poată da o hotărâre într-o cauză civilă ca parte integrantă dintr-o acţiune de monitorizare a activităţilor organismelor publice.

Informaţii suplimentare

Ministerul Justiţiei

http://www.ms.gov.pl/ polski

Lista tribunalelor de drept comun din Polonia (adrese)

http://www.ms.gov.pl/organizacja/sady.php polski

« Jurisdicţia tribunalelor - Informaţii generale | Polonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 06-03-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit