comisia europeană > RJE > Jurisdicţia tribunalelor > Letonia

Ultima actualizare: 27-02-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Jurisdicţia tribunalelor - Letonia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

A. Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate? A.
B. Cum pot afla cu exactitate unde să depun cererea şi ce instanţă are competenţă cu privire la cauza mea? B.
I. Există o diferenţă între curţile de primă instanţă „inferioare” şi „superioare” şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru cauza mea? I.
II. Competenţă teritorială II.
1. Regulile de bază privind competenţa teritorială 1.
2. Excepţii de la regulile de bază 2.
a) Când pot alege între instanţa de pe raza teritorială a pârâtului (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă? a)
b) Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea de la domiciliul pârâtului (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)? b)
c) Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă? c)
C. În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez? C.

 

A. Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate?

Codul de procedură civilă garantează dreptul oricărei peroane fizice sau juridice de a intenta o acţiune în instanţă pentru a-şi apăra interesele legitime şi drepturile civile în cazul în care aceste drepturi au fost încălcate sau contestate. În general, toate litigiile civile sunt aduse în faţa instanţei şi trebuie audiate conform procedurilor corespunzătoare acţiunilor judiciare. În situaţii excepţionale şi doar în cazurile prevăzute de lege, litigiile civile pot fi soluţionate prin alte proceduri extrajudiciare. În cazurile prevăzute de lege, instanţa poate audia de asemenea acţiuni intentate de către persoane fizice sau juridice care nu sunt civile prin natura lor. Cu toate acestea, în toate situaţiile, problema arbitrării unui litigiu este supusă deciziei unei instanţe sau a unui judecător. Dacă o instanţă sau un judecător decide că un anumit litigiu nu face obiectul unei acţiuni judiciare, în hotărârea pronunţată în acest sens se prevede organismul competent pentru judecarea litigiului respectiv.

Părţile unui litigiu au dreptul ca, de comun acord, să-şi prezinte cauza în faţa unei curţi de arbitraj. Părţile pot hotărî să se prezinte în faţa unei curţi de arbitraj pentru a soluţiona un litigiu existent sau care poate apărea în viitor. Orice litigiu civil poate fi adus în faţa unei curţi de arbitraj, cu excepţia anumitor litigii prevăzute de lege. În cazul în care părţile au căzut de acord să-şi prezinte litigiul în faţa unei curţi de arbitraj, acestea trebuie să depună o cerere la curtea de arbitraj competentă.

SusSus

B. Cum pot afla cu exactitate unde să depun cererea şi ce instanţă are competenţă cu privire la cauza mea?

Cauzele civile fac obiectul analizei pe fond în curţile de primă instanţă, cu excepţia anumitor cauze stabilite prin lege care sunt audiate de către instanţele regionale.

Fondul unei cauze este analizat într-o instanţă „superioară” doar după ce a fost audiat de către o instanţă „inferioară”. Curtea de primă instanţă pentru cauzele civile este reprezentată de către instanţa districtuală (municipală) sau de către instanţa regională în competenţa căreia intră cauza respectivă. În cadrul procedurilor civile, competenţa se referă la alocarea curţilor de primă instanţă a cauzelor civile care fac obiectul unei acţiuni judiciare, în vederea audierii pe fond, pe baza competenţei materiale sau teritoriale a acestora.

Cauzele care fac obiectul unei acţiuni judiciare sunt audiate de către instanţele districtuale (municipale), cu excepţia anumitor cauze stabilite prin lege, care sunt audiate de către instanţele regionale. Următoarele cauze care fac obiectul unei acţiuni judiciare sunt audiate de către instanţele regionale:

  1. litigiile privind drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile;
  2. cauzele ce decurg din legea contractelor, în cazul în care suma solicitată depăşeşte 150 000 LVL;
  3. cauzele privind drepturile de brevet şi protecţia mărcilor;
  4. cauzele privind insolvenţa şi lichidarea instituţiilor de credit.

Dacă există mai multe cereri în cadrul aceleiaşi cauze şi unele cereri sunt de competenţa instanţelor districtuale (municipale), iar altele ar trebuie audiate de către o instanţă regională, sau în cazul în care o cerere reconvenţională care este de competenţa unei instanţe regionale a fost înaintată unei instanţe districtuale (municipale), cauza este judecată de către instanţa regională.

SusSus

Instanţele judecă Cauzele civile sunt judecate de instanţe în conformitate cu legile şi alte acte juridice, în conformitate cu acordurile internaţionale la care Letonia este parte şi cu legislaţia Uniunii Europene. Dacă un acord internaţional aprobat de către Saeima (Parlament) conţine prevederi care sunt în contradicţie cu cele stabilite în legislaţia letonă, sunt aplicabile prevederile acordului internaţional. În cazul în care un aspect judiciar este reglementat de către legislaţia Uniunii Europene aplicabilă în mod direct în Letonia, dispoziţiile legislative letone se aplică în măsura în care legislaţia Uniunii Europene permite acest lucru.

I. Există o diferenţă între curţile de primă instanţă „inferioare” şi „superioare” şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru cauza mea?

În cauzele civile, atribuirea competenţei curţilor de primă instanţă de diferite nivele este denumită competenţă materială, deoarece cauzele civile care intră în competenţa acestor instanţe sunt clasate în funcţie de categoria (specificul) cauzei sau de „materialialitatea” (caracterul sau suma) cererii. În ambele situaţii, trebuie să se ţină seama, de asemenea, de competenţa teritorială a instanţelor de acelaşi nivel.

A se vedea informaţiile prezentate anterior privind diferenţa dintre curţile de primă instanţă „inferioare” şi „superioare”.

II. Competenţă teritorială

1. Regulile de bază privind competenţa teritorială

Regulile generale referitoare la competenţa teritorială prevăd că o acţiune împotriva unei persoane fizice este intentată în instanţa corespunzătoare domiciliului persoanei respective (secţiunea 26 din Codul de procedură civilă). O acţiune împotriva unei persoane juridice este intentată în instanţa de pe raza teritorială în care se află persoana juridică vizată (sediul înregistrat). Aceasta înseamnă că o cauză este adusă în faţa unei curţi de primă instanţă în funcţie de competenţa specifică sau materială, însă şi în funcţie de normele care reglementează competenţa teritorială.

SusSus

2. Excepţii de la regulile de bază

Codul de procedură civilă menţionează, de asemenea, excepţiile de la regulile privind competenţa teritorială referitoare la cauzele civile şi care prevăd că reclamantul poate opta să intenteze o acţiune conform prevederilor generale privind competenţa teritorială, mai precis să se adreseze instanţei din locul unde îşi are domiciliul sau se află pârâtul sau poate să decidă să intenteze o acţiune la altă curte de primă instanţă care funcţionează la acelaşi nivel şi care este prevăzută de lege ca instanţă alternativă.

a) Când pot alege între instanţa de pe raza teritorială a pârâtului (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

O acţiune împotriva unui pârât a cărei localitate de domiciliu nu este cunoscută sau care nu are domiciliul stabil în Letonia este adusă în faţa instanţei corespunzătoare locului în care se află bunurile imobile aparţinând pârâtului sau în care a avut pârâtul ultimul domiciliu stabil.

Regulile privind competenţa aleasă de către reclamant sunt stabilite în secţiunea 28 din Codul de procedură civilă, care oferă o listă detaliată cu tipurile de cauze şi instanţele alternative în care poate fi intentată o acţiune:

  1. O acţiune privind activitatea unei filiale sau a unei reprezentanţe a persoanei juridice poate fi de asemenea adusă în faţa unei instanţei corespunzătoare localităţii în care se află filiala sau reprezentanţa.
  2. O acţiune privind redobândirea întreţinerii sau stabilirea paternităţii poate fi de asemenea adusă în faţa instanţei corespunzătoare localităţii de domiciliu a reclamantului.
  3. O acţiune referitoare la delicte personale (Secţiunile 2347-2353 din Codul civil latviešu valoda), care au provocat dizabilităţi, alte prejudicii ale sănătăţii sau moartea persoanei vizate poate fi de asemenea adusă în faţa instanţei corespunzătoare localităţii de domiciliu a reclamantului sau locului în care au fost săvârşite delictele.
  4. O acţiune referitoare la daunele provocate bunurilor unei persoane fizice sau juridice poate fi de asemenea adusă în faţa instanţei corespunzătoare locului în care au fost produse daunele.
  5. O acţiune referitoare la recuperarea bunurilor sau la obţinerea de despăgubiri pentru aceste bunuri poate fi de asemenea judecată de către instanţa corespunzătoare localităţii de domiciliu a reclamantului.
  6. Acţiunile în domeniul maritim pot fi de asemenea aduse în faţa instanţei corespunzătoare locului în care a fost arestată nava pârâtului.
  7. O acţiune îndreptată împotriva mai multor pârâţi care locuiesc sau se află în mai multe locuri poate fi judecată de către instanţa corespunzătoare localităţii de domiciliu sau în care se află unul dintre pârâţi.
  8. O acţiune referitoare la divorţ sau anularea căsătoriei poate fi adusă în faţa instanţei corespunzătoare localităţii de domiciliu a reclamantului în cazul în care:
    1. minorii locuiesc cu reclamantul;
    2. una dintre părţile care doresc divorţul a fost recunoscută în mod oficial ca având deficienţe mintale sau se află sub tutelă (secţiunea 365 din Codul civil);
    3. una dintre părţile care doresc divorţul ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea;
    4. domiciliul uneia dintre părţile care doresc divorţul este necunoscut sau se află în străinătate;
    5. soţii au depus o cerere în acest sens în momentul în care au hotărât să divorţeze.
  9. O acţiune referitoare la un contract de muncă poate fi de asemenea judecată de către instanţa corespunzătoare localităţii în care îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
b) Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea de la domiciliul pârâtului (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Competenţa exclusivă în cauzele civile este legată de asemenea de excepţiile nu numai de la regulile privind competenţa teritorială generală în cauzele civile, dar şi de la toate celelalte tipuri de competenţă teritorială. Competenţa de acest tip este aplicabilă în anumite cauze judiciare:

SusSus

  1. acţiunile legate de drepturile de proprietate şi orice alte drepturi de proprietate asupra bunurilor imobile sau efectele acesteia şi acţiunile referitoare la înregistrarea acestor drepturi în registrul funciar sau ştergerea din registru şi excluderea acestor drepturi din documentul descriptiv sunt aduse în faţa instanţei corespunzătoare locului în care se află bunurile în cauză;
  2. acţiunea unui creditor cu privire la o moştenire integrală, în cazul în care moştenitorii atestaţi sau legatarii nu sunt cunoscuţi, intră în competenţa instanţei corespunzătoare domiciliului testatorului. În cazul în care domiciliul acestuia nu se află în Letonia sau nu este cunoscut, acţiunea este adusă în faţa instanţei corespunzătoare locului în care se află moştenirea sau o parte din moştenire;
  3. competenţa exclusivă poate fi de asemenea aplicabilă în temeiul altor acte normative.

Următoarele prevederi se aplică de asemenea cauzelor care fac obiectul unor proceduri judiciare speciale:

  1. cererile referitoare la aprobarea adopţiile sunt prezentate în faţa instanţei corespunzătoare domiciliului părintelui adoptiv, însă cererile referitoare la anularea adopţiei sunt judecate de către instanţa corespunzătoare domiciliului solicitantului. Cererile înaintate de către un cetăţean străin sau o persoană care locuieşte într-un alt stat cu privire la aprobarea adopţiei sunt prezentate în faţa instanţei corespunzătoare domiciliului copilului adoptat (secţiunea 259 din Codul de procedură civilă);
  2. cererile pentru a declara o persoană incapabilă de a acţiona din cauza bolilor sau deficienţelor mintale sunt prezentate în faţa instanţei corespunzătoare domiciliului persoanei vizate sau, dacă persoana a fost dată în îngrijire, în instanţa corespunzătoare locului în care se află instituţia medicală (secţiunea 264 din Codul de procedură civilă);
  3. cererile referitoare la punerea sub tutelă a unei persoane al cărei stil de viaţă desfrânat sau risipitor sau al cărei consum excesiv de alcool sau de narcotice poate provoca privaţiuni sau lipsuri materiale acesteia sau familiei sale, sunt prezentate instanţei corespunzătoare domiciliului persoanei vizate (secţiunea 271 din Codul de procedură civilă);
  4. cauzele referitoare la încredinţarea bunurilor aparţinând unei persoane absente sau dispărute sunt judecate de către instanţa corespunzătoare ultimului domiciliu al persoanei absente sau dispărute (secţiunea 278 din Codul de procedură civilă);
  5. cererile pentru a declara o persoană dispărută ca fiind decedată sunt prezentate în faţa instanţei corespunzătoare ultimului domiciliu al persoanei respective (secţiunea 282 din Codul de procedură civilă);
  6. cererile referitoare la stabilirea faptelor legale sunt prezentate în faţa instanţei corespunzătoare domiciliului solicitantului (secţiunea 290 din Codul de procedură civilă);
  7. cererile privind încetarea drepturilor legate de bunuri imobile sunt prezentate instanţei corespunzătoare locului în care se află bunurile; în cazul în care cererea vizează alte drepturi, aceasta este prezentată instanţei corespunzătoare locului în care se află solicitantul, mai precis domiciliul pentru o persoană fizică sau sediul pentru persoană juridică, cu excepţia cazurilor stabilite prin lege (secţiunea 294(2) din Codul de procedură civilă);
  8. cererile privind anularea documentelor pierdute, furate sau distruse şi reînnoirea drepturilor referitoare la aceste documente sunt prezentate instanţei corespunzătoare locului în care se face plata menţionat în document, sau, dacă nu se cunoaşte acest loc, instanţei corespunzătoare domiciliului debitorului dacă acesta este o persoană fizică sau sediului debitorului dacă acesta este o persoană juridică; în cazul în care nici locul în care se află debitorul nu este cunoscut, atunci cererea este adresată instanţei corespunzătoare locului în care a fost emis documentul (secţiunea 299 din Codul de procedură civilă);
  9. cererile referitoare la recuperarea bunurilor imobile sunt prezentate în faţa instanţei corespunzătoare locului în care se află bunurile imobile vizate (secţiunea 336 din Codul de procedură civilă);
  10. cauzele referitoare la insolvenţa unei întreprinderi sau a unei firme sunt judecate de către instanţa corespunzătoare locului în care se află sediul întreprinderii sau firmei. Cauzele referitoare la declanşarea procedurilor de insolvenţă conform articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului sunt judecate de către instanţa corespunzătoare locului în care se află centrul intereselor principale ale debitorului; cauzele privind începerea procedurilor de insolvenţă conform articolului 3 alineatul (2) din acest regulament vor fi judecate de către instanţa corespunzătoare locului în care se află întreprinderea debitorului (în sensul prevăzut la articolul 2 litera (h) din regulamentul menţionat anterior) (secţiunea 342 din Codul de procedură civilă);
  11. cauzele privind insolvenţa sau lichidarea instituţiilor de credit sunt judecate de către instanţa corespunzătoare locului în care se află sediul instituţiei de credit (secţiunea 364 din Codul de procedură civilă);
  12. un angajator poate înainta o cerere pentru a declara ilegală o grevă sau o cerere pentru organizarea unei greve în baza motivelor invocate şi procedurilor stabilite în Legea privind grevele latviešu valoda. Cererile pentru a declara ilegală o grevă sau o cerere pentru organizarea unei greve sunt prezentate instanţei corespunzătoare locului în care va avea loc greva (secţiunea 390 din Codul de procedură civilă);
  13. reprezentanţii angajaţilor pot înainta o cerere pentru a declara ilegală închiderea fabricii sau cererea de închidere a fabricii în baza motivelor invocate şi procedurilor stabilite în Legea privind conflictele de muncă latviešu valoda. Cererile pentru a declara ilegală închiderea unei fabrici sau cererea de închidere a unei fabrici vor fi prezentate instanţei corespunzătoare locului în care se află fabrica care urmează a fi închisă (secţiunea 3491 din Codul de procedură civilă).

Cauze referitoare la executarea necontestată a pasivelor:

SusSus

  1. cererile privind vânzarea voluntară prin licitaţie a bunurilor imobile pe cale judiciară sunt prezentate instanţei districtuale (municipale) corespunzătoare locului în care se află bunurile imobile (secţiunea 395 din Codul de procedură civilă);
  2. cererile privind executarea silită necontestată a pasivelor care implică plăţi sau restituirea bunurilor mobile sunt prezentate instanţei districtuale (municipale) corespunzătoare domiciliului debitorului (secţiunea 403(1) din Codul de procedură civilă);
  3. cererile referitoare la executarea silită necontestată în baza unor documente privind garantarea cu bunuri imobile sau în baza unei obligaţii de a elibera sau de a restitui o proprietate imobilă închiriată sau arendată sunt prezentate instanţei districtuale (municipale) corespunzătoare domiciliului debitorului (secţiunea 403(2) din Codul de procedură civilă);
  4. cererile referitoare la executarea silită necontestată a unei nave maritime în baza unei obligaţiuni ipotecare sunt prezentate instanţei districtuale (municipale) corespunzătoare locului în care este înregistrată obligaţiunea ipotecară (secţiunea 403(3) din Codul de procedură civilă).

Competenţa exclusivă nu se aplică executării silite a pasivelor în cadrul procedurilor preventive în cazul în care o creanţă este adusă în faţa instanţei corespunzătoare domiciliului sau locului în care se află un debitor şi nu este posibilă nici o derogare în astfel de cazuri cu privire la competenţa unei instanţe regionale: debitorului i se pot impune măsuri preventive chiar dacă suma revendicată depăşeşte 150 000 LV, deoarece instanţa nu trebuie să dea o hotărâre asupra litigiului în cadrul procedurilor preventive. Debitorului i se impun măsuri preventive cu privire la acţiunea care permite acestuia să aleagă între o tranzacţie judiciară şi o acţiune în instanţă. Dacă debitorul nu acceptă creanţa, litigiul este audiat în baza procedurilor referitoare la creanţe conform regulilor privind competenţa instanţelor în acţiuni judiciare.

SusSus

c) Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Da, există această posibilitate: legislaţia naţională letonă prevede competenţa pe bază de acord, în care părţile primesc dreptul de a hotărî competenţa teritorială a cauzei lor printr-un acord. La încheierea unui contract, părţile pot preciza curtea de primă instanţă unde vor fi soluţionate eventualele litigii referitoare la contract sau la îndeplinirea prevederilor acestuia. Cu toate acestea, părţile nu au dreptul să modifice competenţa materială a cauzei (secţiunea 25 din Codul de procedură civilă), mai precis atribuirea unei cauze civile diferitelor stadii ale curţii de primă instanţă; de asemenea, părţile nu au dreptul să modifice competenţa exclusivă (secţiunea 29 din Codul de procedură civilă). Stabilirea competenţei pe bază de acord face obiectul a două restricţii:

  1. această modalitate de atribuire a competenţei poate fi utilizată doar cu privire la litigiile contractuale;
  2. acordul privind modificarea competenţei teritoriale trebuie încheiat în momentul semnării contractului şi trebuie precizată instanţa specifică care are competenţă asupra unui eventual litigiu. Deoarece la încheierea unui contract părţile nu pot prevedea sumele solicitate în eventualitatea unui litigiu, contractul trebuie să permită o opţiune alternativă privind curtea de primă instanţă competentă să judece eventualul litigiu, adică atât o instanţă districtuală (municipală) cât şi o instanţă regională, în funcţie de suma solicitată.

C. În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Conform legislaţiei letone, instanţele de drept comun din Letonia judecă atât cauzele civile, cât şi cele penale. Letonia nu are instanţe specializate, cum ar fi de exemplu, instanţe în materie de familie, nici judecători specializaţi în anumite chestiuni legislative, cum se întâmplă în alte ţări.

Astfel cum s-a menţionat anterior, cauzele civile sunt supuse analizei pe fond la curtea de primă instanţă şi nu sunt audiate pe fond într-o instanţă „superioară” înainte de a trece printr-o instanţă „inferioară”. Curtea de primă instanţă pentru o cauză civilă este instanţa districtuală (municipală) sau instanţa regională în competenţa căreia intră o anumită cauză. Conform prevederilor generale, toate litigiile civile sunt aduse în faţa instanţei şi trebuie audiate conform procedurilor corespunzătoare acţiunilor judiciare.

« Jurisdicţia tribunalelor - Informaţii generale | Letonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 27-02-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit