comisia europeană > RJE > Jurisdicţia tribunalelor > Italia

Ultima actualizare: 15-02-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Jurisdicţia tribunalelor - Italia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

A. Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate? A.
B. În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente, cum pot afla căreia dintre ele ar trebui să mă adresez? B.
I. Există o distincţie între instanţele civile de drept comun „inferioare” şi „superioare” şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru cazul meu? I.
II. Competenţă teritorială II.
1. Regula generală privind competenţa teritorială 1.
2. Excepţii de la regula generală 2.
a) Când pot alege între instanţa de la domiciliul pârâtului şi o altă instanţă? a)
b) Când am obligaţia să aleg o altă instanţă decât cea de la domiciliul pârâtului? b)
c) Pot părţile însele să sesizeze o instanţă care, în mod normal, nu ar fi competentă? c)
C. În cazul în care o instanţă specializată este competentă, cum pot afla căreia trebuie să mă adresez? C.

 

A. Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate?

În cadrul judecăţii în primă instanţă, instanţele judecătoreşti sunt reprezentate de către judecătorii de pace şi de instanţele de judecată de drept comun. Rolul judecătorilor de pace a fost instituit prin Legea nr. 374/1991; judecătorii de pace sunt judecători de onoare, însă nu magistraţi de carieră. Aceştia sunt numiţi pe o perioadă limitată de timp. Cu toate acestea, ei sunt membri ai corpului magistraţilor (a se vedea „organizarea justiţiei”).

Există instanţe specializate care soluţionează anumite cauze, care cuprind:

Tribunalele pentru minori, secţiile specializate pentru cauze agricole de pe lângă tribunale şi curţile de apel, precum şi tribunalele regionale pentru cauze privind apele de uz public. Aceste organe sunt alcătuite din magistraţi de carieră şi experţi.

Recent (în temeiul Decretului legislativ nr. 168/2003), au fost înfiinţate secţii specializate pentru soluţionarea cauzelor referitoare la proprietatea industrială şi intelectuală în cadrul a douăsprezece tribunale şi curţi de apel (Bari, Bologna, Catania, Florenţa, Genova, Milano, Napoli, Palermo, Roma, Torino, Trieste şi Veneţia). Personalul secţiilor este alcătuit din magistraţi de carieră.

B. În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente, cum pot afla căreia dintre ele ar trebui să mă adresez?

Competenţa se referă la sfera de jurisdicţie atribuită fiecărei părţi a corpului judecătoresc. Codul de procedură civilă prevede diferite criterii pentru identificarea instanţei competente. Avute în vedere în ansamblu, aceste criterii determină instanţa care este competentă în cauza respectivă.

SusSus

Mai întâi, trebuie să se stabilească dacă competenţa revine unui judecător de pace sau unei instanţe de drept comun; acest lucru este în funcţie de natura cauzei şi de suma implicată.

De îndată ce s-a determinat instanţa competentă, trebuie să se stabilească sediul instanţei pe baza jurisdicţiei teritoriale.

I. Există o distincţie între instanţele civile de drept comun „inferioare” şi „superioare” şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru cazul meu? 

Separarea competenţei între judecători de pace şi instanţe de drept comun - astfel cum s-a menţionat mai sus - se bazează pe natura cauzei şi suma care face obiectul acesteia. Indiferent de valoare, judecătorii de pace au competenţa să judece:

  1. litigiile privind stabilirea hotarelor şi respectarea distanţelor legale pentru plantarea arborilor şi gardurilor vii;
  2. cauzele privind modul de utilizare a serviciilor în comun;
  3. cauzele privind emisiile de fum, căldură şi emisiile sonore care depăşesc limitele admise.

Judecătorii de pace audiază, de asemenea, apelurile declarate împotriva hotărârilor sau ordinelor de plată a amenzilor, însă amenzile care depăşesc 15 493,71 €, precum şi anumite infracţiuni grave sunt de competenţa instanţelor de drept comun (Legea nr. 689/1981).

Judecătorul de pace este competent să judece cauzele care implică următoarele sume:

  1. cauzele privind bunuri mobile cu o valoare de maximum 2 582,28 €, cu excepţia cazului în care, prin lege, competenţa revine unei alte instanţe;
  2. cauzele privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de către autovehicule şi nave cu o valoare de până la 15 493,71 €.

Instanţele de drept comun sunt competente să judece toate cauzele care nu sunt de competenţa unei alte instanţe. Acestea au competenţă exclusivă în ceea ce priveşte taxele, statutul şi capacitatea juridică a persoanelor, drepturile onorifice, falsurile, executarea silită, precum şi, în general, orice cauze care implică o sumă nedeterminată.

SusSus

Instanţele de drept comun au atribuţii în ceea ce priveşte exproprierea şi sunt competente, în general, în materia măsurilor provizorii, chiar şi în cauzele care, prin natura lor, sunt de competenţa judecătorilor de pace (articolul 669-ter şi articolul 669-quater din Codul de procedură civilă - CPC).

II. Competenţă teritorială

1. Regula generală privind competenţa teritorială

Criteriul general este reprezentat de locul de jurisdicţie al persoanei fizice sau juridice (articolele 18 şi 19 CPC).

În special, dacă legea nu prevede altfel, instanţa competentă este instanţa de la reşedinţa sau domiciliul pârâtul sau, în cazul în care locul respectiv nu este cunoscut, instanţa locului unde locuieşte pârâtul.

În cazul în care pârâtul nu îşi are reşedinţa, domiciliul sau locuinţa în ţară, precum şi în cazul în care locuinţa acestuia nu este cunoscută, instanţa competentă este cea a locului de reşedinţă al reclamantului.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, locul de jurisdicţie este locul în care acestea îşi au sediul sau (la alegerea părţii) o unitate şi un reprezentant autorizat să iniţieze acţiunea în justiţie. Întreprinderile fără personalitate juridică, asociaţiile şi comitetele îşi au sediul în locul în care acestea îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit.

2. Excepţii de la regula generală
a) Când pot alege între instanţa de la domiciliul pârâtului şi o altă instanţă?

La fel ca şi în cazul instanţei generale care judecă persoana fizică sau juridică, este posibilă introducerea unei acţiuni în faţa instanţelor speciale care judecă cauze privind drepturile in personam. În astfel de cauze, partea poate, prin urmare, alege instanţa generală sau se poate adresa instanţei de la locul în care a luat naştere pretenţia în cauză (evenimentul declanşator poate fi contractual sau necontractual), de exemplu, acolo unde creanţa trebuie executată (articolul 20 CPC). Cele două instanţe speciale alternative prevăzute la articolul 20 din CPC şi instanţele generale sunt convergente.

SusSus

În cazul răspunderii necontractuale, instanţele s-au pronunţat în mod consecvent asupra faptului că „locul în care a luat naştere obligaţia” este locul unde a avut loc evenimentul prejudiciabil. În cazul încălcării unui contract, obligaţia care stă la baza acţiunii trebuie să fie obligaţia iniţială, iar nu o obligaţie subsidiară rezultată ca urmare a despăgubirii.

Instanţa convenită, şi anume instanţa stabilită de către părţi prin contract este, în cazul în care nu se precizează în mod explicit că aceasta este exclusivă, aceeaşi ca şi instanţa generală şi cea alternativă, menţionate la articolul 20 din CPC.

Introducerea unei acţiuni ca parte civilă în procesul penal. Este posibil ca victima unei infracţiuni sau moştenitorii şi succesorii acesteia să introducă o acţiune ca parte civilă în procesul penal intentat împotriva acuzatului sau a părţii responsabile civilmente (articolele 74 şi următoarele CPC). Acţiunea civilă iniţiată în faţa unei instanţe de drept civil poate fi transferată la o instanţă penală.

b) Când am obligaţia să aleg o altă instanţă decât cea de la domiciliul pârâtului?
  • Reclamantul este obligat să aleagă o altă instanţă decât instanţele generale atunci când fie legea, fie părţile au prevăzut o instanţă cu competenţă exclusivă.

    Competenţa exclusivă înlătură alte competenţe prevăzute prin lege; cu toate acestea, competenţa stabilită prin jurisdicţia exclusivă nu este obligatorie şi poate fi modificată atunci când cauzele sunt conexe.

    SusSus

    Competenţele exclusive sunt: competenţa stabilită prin lege în cauzele care implică drepturi in rem şi acţiuni posesorii (legea locului unde se află bunul imobil, articolul 21 din CPC); competenţa în cauzele referitoare la moştenire (locul unde s-a deschis moştenirea, articolul 22 din CPC); competenţa în cauzele referitoare la asociaţi de afaceri sau la co-proprietarii unui imobil (locul unde societatea îşi are sediul social sau locul unde se află proprietatea deţinută în comun, articolul 23 CPC); competenţa în cauzele privind gestionarea bunurilor (locul unde bunurile sunt gestionate, articolul 24 din CPC).

  • Exista, de asemenea, competenţe speciale obligatorii pentru care nu exista nicio excepţie, pentru motive de interes public. Asemenea competenţe nu pot fi înlăturate atunci când cauzele sunt conexe, datorită normelor privind prevenirea şi asimilarea, precum şi privind cauzele conexe (fostul articol 33 şi următoarele din CPC).

    Competenţa este obligatorie: în cauzele care implică bugetul de stat atunci când un departament guvernamental este una dintre părţi, caz în care instanţa competentă este instanţa locului unde se află sediul central al departamentului guvernamental (articolul 25 CPC); în ceea ce priveşte opoziţia la executare (articolul 27 din CPC); măsurile provizorii (articolele 669ter şi 669quater CPC); acţiunile posesorii şi măsurile asiguratorii.

    Competenţa este, de asemenea, obligatorie în cauzele care implică participarea procurorului (cauzele introduse de către procurorul însuşi, cauzele matrimoniale, cauzele care privesc statutul şi capacitatea juridică a persoanelor şi alte cauze prevăzute prin lege la articolul 70 din CPC) şi cauzele prevăzute expres prin lege (articolul 28 din CPC), cum ar fi cauzele privind litigiile de muncă (articolul 413 din CPC) şi validarea exproprierilor (articolul 661 din CPC).

    SusSus

  • Instanţe speciale obligatorii de interes particular

    Instanţele de drept comun care funcţionează ca tribunale ale muncii sunt competente să judece litigiile privind contractele individuale de muncă. Competenţa teritorială revine instanţei locului unde a luat naştere raportul de muncă, adică locul unde a fost angajat salariatul sau unde era angajat acesta în momentul încetării raporturilor de muncă (articolul 413 din CPC). Orice clauze care conţin derogări de la competenţa menţionată mai sus sunt nule de drept. Pârâtul poate invoca lipsa de competenţă numai în memoriul depus în apărare prevăzut la articolul 416 din CPC sau instanţa însăşi poate decide asupra acesteia, însă nu după ce a avut loc audierea (articolul 428 din CPC).

    Raporturile stabilite în temeiul unui contract de reprezentare şi alte forme de colaborare permanentă sunt de competenţa instanţei de la domiciliul agentului comercial sau al reprezentantului acestuia (articolul 413 CPC).

    În materie de divorţ, instanţa competentă este instanţa de la reşedinţa sau domiciliul soţiei pârâtului ori, în cazul în care pârâtul nu poate fi localizat sau locuieşte în străinătate, instanţa de la reşedinţa sau domiciliul solicitantului. Atunci când ambele părţi locuiesc în străinătate, cauza poate fi audiată de orice instanţă din ţară. În cazul în care divorţul are loc de comun acord, soţii pot alege ca instanţă competentă instanţa de la reşedinţa sau domiciliul oricăruia dintre aceştia.

    În materia separării legale a soţilor, cererea se depune la instanţa de la reşedinţa sau domiciliul pârâtului (articolul 706 din CPC). Părţile nu pot alege de comun acord o altă instanţă decât cea de la reşedinţa sau domiciliul pârâtului. Cu toate acestea, acest lucru nu exclude posibilitatea de a introduce acţiunea la instanţa solicitantului, dacă identificarea reşedinţei sau a domiciliului pârâtului este imposibilă.

    SusSus

    În cazul atacării unei decizii de executare silită, competenţa pe baza naturii şi a valorii cauzelor este reglementată de normele generale, în timp ce competenţa teritorială este, în mod obligatoriu, atribuită instanţei de la locul unde are loc executarea, şi anume locul în care executarea este în curs.

  • Care sunt consecinţele nerespectării normelor privind stabilirea competenţei în funcţie de natura cauzei, valoare şi teritoriu?

    O dată cu reforma din 1990, normele au fost simplificate, astfel încât simpla lipsă de competenţă teritorială (excluzând, prin urmare, cauzele de competenţă obligatorie) poate fi invocată numai de către pârât în memoriul de răspuns. În toate celelalte cazuri (lipsa de competenţă datorată naturii cauzei sau a valorii, lipsa de competenţă atunci când competenţa teritorială este obligatorie), lipsa de competenţă poate fi stabilită, de asemenea, de către judecător, însă nu după ce a avut loc prima audiere. Pentru a concluziona, cu excepţia cazului în care se depune o cerere sau dacă aceasta se depune prea târziu, chestiunea privind competenţa este înlăturată, instanţa competentă rămânând cea sesizată (articolul 38 din CPC).

c) Pot părţile însele să sesizeze o instanţă care, în mod normal, nu ar fi competentă?
  • Spre deosebire de cauzele în care legea prevede o competenţă teritorială obligatorie, părţile pot modifica normele privind competenţa. Acordul trebuie realizat în scris şi să se refere la tranzacţii specifice.

    Jurisdicţia convenită va fi pe acelaşi plan cu alte jurisdicţii, cu excepţia cazului în care se precizează în mod expres că aceasta este exclusivă. Din moment ce nu este vorba despre o competenţă obligatorie, competenţa convenită (chiar dacă este exclusivă) poate fi, la rândul ei, modificată atunci când cauzele sunt conexe.

    SusSus

    Clauza derogatorie de la competenţa teritorială, cuprinsă în contracte încheiate sub forma unui acord sau a unui înscris semnat, trebuie aprobate în mod explicit în scris. O astfel de aprobare explicită nu este necesară atunci când contractul este negociat în mod liber între părţi.

    În cazul contractelor încheiate între consumatori şi profesionişti, clauza prin care se stabileşte ca instanţă competentă instanţa altui loc decât cea de la reşedinţa sau domiciliul consumatorului este considerată ca fiind neloială (articolul 1469bis CC).

  • Acordul poate rezulta, de asemenea, implicit din alegerea adresei unde are loc notificarea (instanţa de la domiciliul unde are loc notificarea).

C. În cazul în care o instanţă specializată este competentă, cum pot afla căreia trebuie să mă adresez?

Natura litigiului constituie criteriul care determină competenţa; concurent acestuia este criteriul prevăzut de lege privind stabilirea competenţei teritoriale.

  • Toate litigiile privind contractele agricole sunt de competenţa secţiilor agricole specializate ale instanţelor de drept comun. Această competenţă este exclusivă şi obligatorie, chiar şi pentru motive legate de teritoriu, competenţa revenind instanţei locului unde se află proprietatea (Legea nr. 1990/29).
  • În cauzele privind autoritatea părintească, atunci când unul sau ambii părinţi au un comportament care poate afecta situaţia copilului (fostele articole 330 şi următoarele din CC), instanţa competentă să ia măsurile corespunzătoare este tribunalul pentru minori. Pentru a identifica instanţa cu ajutorul criteriului teritorial, trebuie să se ia în considerare reşedinţa de facto a copilului şi, pornind de la aceasta, reşedinţa obişnuită a părinţilor la data depunerii cererii sau, dacă acţiunea este introdusă de către instanţă, la data la care au fost declanşate procedurile. Aceasta reprezintă o competenţă funcţională obligatorie.
  • În litigiile privind proprietatea industrială şi intelectuală (mărcile naţionale, internaţionale şi comunitare, brevetele de invenţii şi pentru noi soiuri de plante, desenele înregistrate, desenele, modelele şi dreptul de autor, precum şi cauzele de concurenţă neloială care au legătură cu protejarea proprietăţii industriale şi intelectuale), competenţa revine secţiilor specializate înfiinţate prin Decretul legislativ nr. 2003/168. Există secţii specializate ataşate unui număr de 12 tribunale (şi curţi de apel) care sunt competente pentru a judeca litigii care, în conformitate cu criteriile de drept comun, ar trebui soluţionate de către instanţele menţionate la articolul 4 din Decretul legislativ nr. 2003/168. De exemplu, litigiile care ar fi trebuit soluţionate de către unul din tribunalele din circumscripţiile curţilor de apel din Milano şi Brescia sunt de competenţa secţiilor specializate din Milano.

Site util: www.giustizia.it English - français - italiano

Actualizat la 30.4.2007

« Jurisdicţia tribunalelor - Informaţii generale | Italia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 15-02-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit