comisia europeană > RJE > Jurisdicţia tribunalelor > Drept comunitar

Ultima actualizare: 16-03-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Jurisdicţia tribunalelor - Drept comunitar

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Actualizarea este în curs şi va fi publicată pe portalul european e-justiţie.


Un ansamblu complet de reguli referitoare la competenţa judiciară în cadrul Uniunii Europene permite identificarea instanţelor cărui stat membru sunt competente

În cazul în care sunteţi implicat într-un litigiu cu o companie, o persoană care îşi exercită profesia pe cont propriu , cu angajatorul dumneavoastră sau cu oricine altcineva din afara Uniunii Europene, este necesar să aflaţi care este statul ale cărui instanţe sunt competente. Răspunsul la această întrebare poate avea consecinţe considerabile. În situaţia în care procesul se desfăşoară în străinătate, este posibil să vă confruntaţi cu dezavantaje şi costuri suplimentare, cauzate de exemplu de necesitatea traducerii declaraţiilor dumneavoastră, a angajării unui avocat în statul unde are loc procesul, sau de necesitatea unor deplasări pentru a asista la audieri.

În anul 2000, Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul nr. (CE) nr. 44/2001 al Consiliului cu privire la competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială. Acesta stabileşte regulile în materia competenţei judiciare în cazul litigiilor cu o dimensiune internaţională în care sunt implicate mai multe state membre. Prezentul regulament a înlocuit şi modificat conţinutul Convenţiei de la Bruxelles cu privire la competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, încheiată de către statele membre în 1968.

Regulament este direct aplicabil pe tot cuprinsul Uniunii, cu excepţia Danemarcei. Aspectele legate de competenţa judiciară între Danemarca şi celelalte state membre sunt reglementate în continuare de Convenţia de la Bruxelles din 1968.

Dispoziţiile regulamentului fac posibilă doar identificarea statului membru ale cărui instanţe sunt competente. Dreptul procesual al acelui stat membru determină însă instanţa specifică de pe teritoriul său care are competenţă judiciară în cauză. Pentru a obţine informaţii utile cu privire la legislaţia referitoare la competenţa judiciară în materie civilă şi comercială dintr-un stat membru, faceţi clic pe drapelul acelui stat.

Care sunt principiile cele mai importante ale regulamentului în materie de competenţă judiciară?

În general, factorul care determină competenţa instanţelor este reprezentat de domiciliul pârâtului. Împotriva persoanelor care îşi au domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi introdusă o acţiune în justiţie la instanţele judecătoreşti ale acelui stat, indiferent de naţionalitatea acestor persoane. Cu toate acestea, regulamentul cuprinde anumite dispoziţii care se depărtează de acest principiu şi permit introducerea unei acţiuni în justiţie în alt stat membru decât cel în care domiciliază pârâtul. Principalele cazuri în care se aplică aceste reguli speciale sunt următoarele:

SusSus

  • cu privire la aspectele legate de obligaţiile contractuale o persoană poate fi acţionată în justiţie la instanţa locului în care trebuia executată acea obligaţie. De exemplu, o persoană de naţionalitate germană care vinde un camion poate fi adusă în faţa instanţei în Italia, în cazul în care vehiculul trebuia să fie livrat în acea ţară.
  • în ceea ce priveşte acţiunile în despăgubiri, sunt competente instanţele judecătoreşti în circumscripţia cărora a fost săvârşită fapta prejudiciabilă. Astfel, în cazul unui accident de circulaţie care s-a produs în Grecia între un turist britanic şi un localnic, reclamantul grec poate sesiza instanţele judecătoreşti din ţara sa. Uneori locul în care s-a săvârşit fapta care antrenează răspunderea delictuală (de exemplu, deversarea de substanţe toxice într-un râu din Franţa) şi locul în care s-a produs prejudiciul (de exemplu, prejudiciul cauzat plantelor din Belgia irigate cu apa râului poluat) nu se află în acelaşi stat membru. În acest caz, reclamantul este liber să sesizeze instanţele oricăruia dintre aceste state membre.
  • în materia obligaţiilor de întreţinere, creditorul întreţinerii se poate adresa instanţelor din statul membru în care îşi are el domiciliul.
  • în cadrul anumitor raporturi contractuale caracterizate printr-un dezechilibru net de forţe între părţi, precum raporturile care rezultă din contractele încheiate cu consumatorii, din contractele de asigurări şi din contractele individuale de muncă, se consideră că partea aflată în dezavantaj are nevoie de protecţie specială. Ca regulă generală, împotriva părţilor aflate în dezavantaj (consumatorul, asiguratul, angajatul) poate fi introdusă o acţiune în justiţie doar în statul membru unde domiciliază acestea. Pe de altă parte, în anumite condiţii, părţile aflate în avantaj (comerciantul, societatea de asigurare, angajatorul) pot fi, de asemenea, acţionate în justiţie în statul membru în care domiciliază sau (în ceea ce priveşte contractele de muncă) îşi desfăşoară activitatea partea aflată în dezavantaj.

Regulile menţionate anterior referitoare la competenţa specială constituie o opţiune suplimentară pentru reclamant, care poate, de asemenea, alege să sesizeze o instanţă din statul membru în care domiciliază pârâtul. Există însă şi anumite reguli de competenţă exclusivă, care nu completează, ci înlocuiesc regulile care prevăd competenţa întemeiată pe domiciliul pârâtului. De exemplu:

SusSus

  • în materia drepturilor reale imobiliare şi a contractelor de locaţiune de imobile sunt competente numai instanţele judecătoreşti ale statului membru în care se situează aceste bunuri imobile.
  • în materia drepturilor care presupun obligaţia de înregistrare, precum brevetele de invenţie sau mărcile înregistrate, sunt exclusiv competente instanţele judecătoreşti ale statului membru în care s-a realizat înregistrarea.
  • sub rezerva anumitor condiţii, părţile au, de asemenea, posibilitatea de a alege liber statul membru ale cărui instanţe să fie competente. Un astfel de acord privind alegerea instanţei competente atrage, de obicei, competenţa exclusivă a instanţelor statului membru ales, cu excepţia cazului în care părţile nu au convenit altfel.

Sub rezerva anumitor excepţii, simplul fapt că pârâtul compare în faţa instanţei poate justifica competenţa instanţelor unui stat membru, chiar dacă acestea nu ar fi fost competente în mod obişnuit.

Vă rugăm să observaţi că descrierea de mai sus a regulilor prevăzute de regulament cu privire la competenţă nu este nici exhaustivă şi nici suficient de detaliată pentru a permite o evaluare fiabilă a problematicii competenţei de jurisdicţie într-un caz concret.

Ce se întâmplă în cazul în care se intentează o acţiune în justiţie privind acelaşi litigiu, în două state membre diferite?

Se poate întâmpla ca ambele părţi aflate în litigiu să iniţieze acţiuni în justiţie având acelaşi obiect, în state membre diferite. De exemplu, în urma unui accident de circulaţie în care sunt implicate două persoane care domiciliază în Germania şi, respectiv, în Franţa, există posibilitatea ca fiecare dintre cele două persoane să introducă o acţiune în despăgubire împotriva celeilalte în statul membru în care îşi are domiciliul cealaltă parte. În acest caz, regulamentul prevede aplicarea principiului „primul venit, primul servit”. Cea de-a doua instanţă sesizată trebuie să suspende procedura şi să aştepte ca prima instanţă sesizată să decidă asupra competenţei sale. În cazul în care prima instanţă se consideră competentă, cealaltă instanţă trebuie să respingă cererea în cauză. Numai în cazul în care prima instanţă sesizată apreciază că nu este competentă, va putea cea de-a doua instanţă sesizată să judece litigiul.

Documente de referinţă

  • Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială
  • Convenţia de la Bruxelles din 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (versiune consolidată)

« Jurisdicţia tribunalelor - Informaţii generale | Drept comunitar - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 16-03-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit