comisia europeană > RJE > Măsuri provizorii şi măsuri preventive > Belgia

Ultima actualizare: 03-04-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Măsuri provizorii şi măsuri preventive - Belgia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Care sunt diferitele tipuri de măsuri? 1.
1.1. Măsuri asiguratorii 1.1.
1.2. Măsuri provizorii 1.2.
1.3. Executarea provizorie 1.3.
2. Care sunt condiţiile în care se pot dispune astfel de măsuri? 2.
2.1. Procedura 2.1.
2.2. Care sunt condiţiile în care se pot dispune astfel de măsuri? Există o cerinţă referitoare la urgenţă? 2.2.
3. Obiectul şi natura măsurilor de acest fel 3.
3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul măsurilor de acest fel 3.1.
3.2. Care sunt efectele măsurilor de acest fel? 3.2.
3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel? 3.3.
4. Există o cale de atac împotriva măsurii dispuse? 4.

 

1. Care sunt diferitele tipuri de măsuri?

Scopul măsurilor asiguratorii este asigurarea drepturilor. În practică, creditorul poate folosi aceste măsuri pentru a se proteja împotriva riscului ca debitorul să nu poată efectua plata datorată.

Dacă măsurile pur asiguratorii nu sunt adecvate, instanţa poate de asemenea dispune măsuri provizorii, care au efecte similare cu cele ale hotărârii judecătoreşti propriu-zise. Hotărârea definitivă poate să confirme măsurile provizorii sau să le anuleze.

Măsurile provizorii şi asiguratorii pot fi dispuse de instanţe cu privire la bunurile debitorului. Principiul care se aplică în situaţiile de recuperare a datoriilor prevede că pot fi urmărite toate bunurile mobile ale debitorului (numerar, mobilă, bijuterii, titluri şi acţiuni), precum şi cele imobile (construcţii pe sol, locuinţa). De asemenea, creditorul poate emite pretenţii cu privire la drepturile creditorului (solduri bancare, plăţi şi salarii).

1.1. Măsuri asiguratorii
A. Sechestrul asigurator

În cazuri urgente, orice creditor poate solicita instanţei să autorizeze sechestrul asigurator al acelor bunuri ale debitorului care pot fi executate [în temeiul articolului 1413 din Codul judiciar („Codul jud.”)]. Debitorul nu mai poate dispune liber de bunurile care fac obiectul sechestrului asigurator. Acesta nu le mai poate vinde, dona sau ipoteca. Faptul că debitorul nu poate dispune de bunurile sale are numai o semnificaţie relativă, măsura acţionând în beneficiul creditorului care a obţinut sechestrul. Debitorul este încă proprietarul bunurilor şi păstrează dreptul de posesie asupra acestora.

SusSus

B. Sechestrul judiciar

Sechestrul reprezintă păstrarea cu titlu de garanţie (păstrarea în condiţii de siguranţă) a bunurilor care fac obiectul unui litigiu, care trebuie conservate până la pronunţarea hotărârii definitive (în temeiul articolului 1955 din Codul civil). Sechestrul poate fi stabilit de comun acord de către părţi sau dispus de către instanţă. Spre deosebire de păstrarea cu titlu de garanţie obişnuită, sechestrul se poate aplica şi bunurilor imobile (articolul 1959 din Codul civil).

C. Inventarul

Scopul realizării unui inventar este de a stabili valoarea unei moşteniri, a unei proprietăţi matrimoniale deţinute în comun de către soţi sau a unei indiviziuni (articolul 1175 din Codul judiciar), la solicitarea unui creditor, a unuia dintre soţi sau a unui moştenitor. Persoanele care solicită realizarea unui inventar au dreptul de a alege notarul care elaborează actul de evidenţă a bunurilor. Dacă nu se ajunge la un acord în acest sens, instanţa locală va desemna notarul (articolul 1178 din Codul judiciar). În eventualitatea unui litigiu, instanţa locală are competenţa de a-l soluţiona.

D. Sigiliul

În cazul în care bunurile au fost puse sub sigiliu, acestea nu mai pot fi folosite în mod efectiv. Dacă există un interes important care trebuie protejat, creditorii, unul dintre soţi sau moştenitorii pot solicita punerea sub sigiliu a bunurilor deţinute în comun de către soţi, a unei moşteniri sau a unei indiviziuni (articolul 1148 din Codul judiciar). Punerea sub sigiliu este ordonată de instanţa locală, care poate dispune eliberarea bunurilor la cererea persoanei care a solicitat punerea sub sigiliu, a creditorilor sau a moştenitorilor. Dacă scoaterea de sub sigiliu este contestată, competenţa pentru luarea unei hotărâri aparţine şi în acest caz instanţei locale.

SusSus

1.2. Măsuri provizorii

Măsurile provizorii sau temporare sunt acele măsuri care pot fi retrase şi care nu sunt irevocabile. Acestea intervin în cadrul procedurilor preliminare sau al procedurilor de fond.

1.3. Executarea provizorie

Executarea provizorie are loc în condiţii foarte stricte, în cazul în care hotărârea a fost pronunţată, însă nu este încă definitivă. Cu alte cuvinte, atunci când mai există încă posibilitatea de a ataca o hotărâre, aceasta are doar forţa unei res judicata relative, însă nu poate fi executată încă, ceea ce poate avea consecinţe negative asupra părţii care încearcă să o determine pe cealaltă să-şi îndeplinească obligaţia. În anumite cazuri, reclamantul poate solicita instanţei să dispună executarea provizorie. Una dintre formele executării provizorii este punerea sub sechestru asigurator a bunurilor creditorului.

2. Care sunt condiţiile în care se pot dispune astfel de măsuri?

2.1. Procedura
A. Sechestrul asigurător

O persoană în favoarea căreia a fost pronunţată o hotărâre, chiar dacă aceasta a fost pronunţată în străinătate, poate solicita unui executor judecătoresc să pună bunurile debitorului numit în hotărâre sub sechestru asigurător. În cazul în care nu a fost pronunţată o hotărâre în favoarea sa, creditorul necesită un ordin judecătoresc. Un arbitru nu poate dispune aplicarea popririi provizorii (articolul 1696 din Codul judiciar).

SusSus

Solicitările sunt adresate instanţei competente să soluţioneze sechestrele şi sunt audiate în cadrul procedurilor preliminare (articolul 1395 din Codul judiciar). Perioada citaţiei trebuie să fie de cel puţin două zile, deşi aceasta poate fi scurtată în caz de urgenţă.

Cererea unilaterală pentru sechestru asigurător este depusă de către avocat la instanţa competentă să dispună asupra sechestrelor. Instanţa competentă să soluţioneze sechestrele trebuie să pronunţe o hotărâre în termen de opt zile. Hotărârea trebuie apoi notificată debitorului de către executorul judecătoresc, împreună cu ordinul de punere sub sechestru, pentru a se asigura că debitorul a luat la cunoştinţă măsurile.

Hotărârea este executabilă în mod provizoriu şi are forţa unei res judicata relative. Instanţa competentă să dispună asupra sechestrelor poate modifica sau retrage hotărârea în orice moment, ca reacţie la schimbarea situaţiei. Onorariul executorului judecătoresc este stabilit prin Decretul regal din 30 noiembrie 1976 (B.S., 8 februarie 1977).

B. Sechestrul judiciar

În cazul în care părţile convin asupra sechestrului, acordul acestora este suficient, nefiind necesar un ordin judecătoresc. Sechestrul judiciar, pe de altă parte, se aplică printr-un ordin judecătoresc.

În ambele cazuri, se desemnează un administrator judiciar fie de comun acord, fie de către instanţă. Acesta trebuie să gestioneze bunurile care i-au fost încredinţate cu toată grija şi atenţia cuvenite. Administratorul judiciar trebuie să înapoieze bunurile la încetarea sechestrului. Acesta are dreptul la o remuneraţie, stabilită prin lege (articolul 1962 alineatul (3) din Codul civil).

SusSus

C. Măsuri provizorii

Măsurile provizorii trebuie să fie solicitate întotdeauna instanţelor, fie în cadrul procedurilor preliminare, fie al procedurilor de fond. Arbitrii pot dispune, de asemenea, măsuri provizorii (articolul 1696 din Codul judiciar).

Preşedintele curţii care judecă în primă instanţă pronunţă o hotărâre provizorie în toate cauzele urgente care nu sunt rezervate prin statut pentru instanţele propriu-zise [articolul 584 alineatul (1) din Codul judiciar]. Faptul că hotărârea este provizorie înseamnă că aceasta nu are efecte definitive şi irevocabile. Preşedinţii Curţii comerciale şi Tribunalului pentru ocuparea forţei de muncă pot pronunţa hotărâri provizorii în toate cauzele urgente aflate în competenţa acestora.

Hotărârile provizorii nu trebuie să afecteze acţiunea principală, ceea ce înseamnă că acestea au forţa unei res judicata relative. Instanţa care audiază acţiunea principală nu are obligaţii în acest sens, astfel încât instanţa care audiază procedurile preliminare nu poate dispune decât măsuri provizorii.

În procedurile de divorţ, de exemplu, preşedintele curţii care judecă în primă instanţă poate dispune măsuri provizorii cu privire la persoana, bunurile şi subzistenţa soţilor şi a copiilor [articolul 1280 alineatul (1) din Codul judiciar].

Cealaltă parte este informată formal de către executor cu privire la măsurile dispuse şi este invitată să se conformeze acestora, dacă este necesar, cu sprijinul poliţiei şi cu posibilitatea de a dispune periodic plata de daune cominatorii. Onorariul executorului judecătoresc este stabilit prin Decretul regal din 30 noiembrie 1976 (B.S., 8 februarie 1977).

SusSus

Pronunţând hotărâri în primă instanţă, instanţa locală poate dispune măsuri provizorii pe durata vieţii în comun a partenerilor căsătoriţi sau care locuiesc împreună legal în cazul în care relaţiile au încetat, cu privire la aspecte cum ar fi locuinţa familiei sau persoana şi proprietăţile copiilor. Astfel de măsuri sunt pur provizorii şi încetează atunci când părţile nu mai locuiesc împreună. Acestea nu pot constitui o bază solidă pentru divorţ. Soluţionarea definitivă a divorţului trebuie să facă obiectul unei decizii a curţii care judecă în primă instanţă.

D. Executarea provizorie

O hotărâre reprezintă o declaraţie executabilă a drepturilor. Atât timp cât aceasta nu a devenit definitivă, ea nu poate fi executată. Executarea este suspendată pe perioada în care legea permite posibilitatea introducerii unei căi de atac, însă nu şi în cazul în care există posibilitatea unei căi de atac la Curtea de casaţie (articolul 1397 din Codul judiciar).

O instanţă care pronunţă o hotărâre definitivă poate permite executarea provizorie a acesteia, cu excepţia cazurilor specificate prin lege (articolul 1398 din Codul judiciar). Aceste cazuri sunt divorţul, separarea, opoziţia la încheierea căsătoriei şi anularea. Dacă hotărârea nu dispune decât plata unei sume fixe mai mici de 1 860 EUR, aceasta nu poate fi executată provizoriu (articolul 1399 din Codul judiciar).

Dacă executarea provizorie este posibilă, aceasta se realizează pe riscul părţii care o solicită. Instanţa are posibilitatea de a impune condiţii pentru executarea provizorie, cerând părţii solicitante să depună o garanţie [articolul 1400 alineatul (1) din Codul judiciar]. Partea solicitantă poate beneficia de executare, însă trebuie să facă o plată la Deposito - en Consignatiekas sau să ofere o garanţie bancară, deoarece există posibilitatea introducerii unei căi de atac, iar cealaltă parte poate, în acest caz, să aibă dreptul la despăgubiri.

SusSus

2.2. Care sunt condiţiile în care se pot dispune astfel de măsuri? Există o cerinţă referitoare la urgenţă?
A. Sechestrul asigurător

Sechestrul asigurător este posibil numai în caz de urgenţă şi cu condiţia ca valoarea datoriei să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Urgenţa implică faptul că solvabilitatea debitorului este nesigură, ceea ce periclitează creanţele creditorului asupra bunurilor acestuia. Sechestrul asigurător poate fi folosită nu numai ca modalitate de a face presiuni, ci şi ca instrument legitim în cazul în care poziţia financiară a debitorului este, în mod obiectiv, vulnerabilă. Trebuie să existe un grad de urgenţă atunci când se realizează sechestrul asigurător şi când instanţa trebuie să pronunţe o hotărâre cu privire la aceasta.

Creanţa solicitantului trebuie să fie sigură, adică trebuie să existe dovezi clare în sprijinul acesteia şi să nu existe un motiv rezonabil pentru a o contesta. De asemenea, creanţa trebuie să fie lichidă. Suma trebuie să fie determinată sau cel puţin să poată fi determinată în vederea unei estimări preliminare. În cazul în care valoarea exactă a datoriei nu este încă determinată, instanţa care dispune sechestrul asigurător trebuie să o estimeze. În ultimul rând, datoria trebuie să fie exigibilă; creditorul trebuie să aibă dreptul să o solicite. Articolul 1415 din Codul judiciar adaugă o clauză la această condiţie care prevede că creanţele referitoare la venituri periodice (pensie alimentară, chirii etc.), precum şi creanţele neprevăzute pot face obiectul sechestrului asigurător.

SusSus

B. Sechestrul judiciar

Sechestrul judiciar poate fi dispus de instanţă cu privire la bunurile mobile care au fost sechestrate de un creditor, la bunurile imobile sau mobile în cazul în care dreptul de proprietate sau de posesie asupra acestora este contestat de două sau mai multe persoane, precum şi la obiectele propuse de debitor pentru achitarea datoriei sale (articolul 1961 din Codul civil). În general, aceasta înseamnă de fapt, în orice moment în care circumstanţele cauzei o justifică, că sechestrul este utilizat ca măsură preventivă necesară pentru a menţine status quo-ul până la soluţionarea litigiului. Gradul de urgenţă este irelevant. Cu toate acestea, instanţele trebuie să folosească cu precauţie sechestrul ca măsură gravă, excepţională, care poate fi acceptată numai atunci când există motive întemeiate.

C. Măsuri provizorii

O cauză poate face obiectul procedurilor preliminare numai în cazul în care este atât de urgentă încât, dacă nu se găseşte o soluţie imediată, partea solicitantă va suferi pierderi sau dificultăţi substanţiale. Urgenţa cauzei este deci una dintre principalele condiţii care trebuie îndeplinite pentru a putea beneficia de proceduri preliminare.

Măsurile provizorii în cadrul procedurilor de fond depind, de asemenea, de urgenţa cauzei. Prin urmare, este vorba despre „măsuri provizorii de urgenţă”, care pot fi solicitate instanţei locale.

D. Executarea provizorie

Criteriul pe baza căruia instanţele decid dacă să dispună sau nu executarea provizorie este riscul la care se expune solicitantul în cazul în care executarea hotărârii este întârziată în mod nejustificat sau împiedicată de cealaltă parte. Dacă cealaltă parte introduce o cale de atac numai pentru a împiedica executarea hotărârii, acest fapt reprezintă un motiv întemeiat pentru ca instanţa care a pronunţat hotărârea iniţială să dispună executarea provizorie. Totuşi, în anumite cazuri, executarea provizorie este interzisă (a se vedea mai sus).

SusSus

3. Obiectul şi natura măsurilor de acest fel

3.1. Ce tipuri de bunuri pot face obiectul măsurilor de acest fel
A. Sechestrul asigurător

Toate tipurile de bunuri (mobile, imobile, intangibile) pot fi puse sub sechestru asigurător. Cu toate acestea, anumite tipuri de bunuri nu pot fi poprite sau pot fi poprite numai parţial. Bunurile care nu pot fi poprite sunt stabilite pe baza statutului, a naturii acestora sau a relaţiei dintre bunuri şi debitor.

Bunurile care nu pot fi puse sub sechestru sunt enumerate la articolul 1408 din Codul judiciar. Acestea cuprind necesităţile de bază, obiectele necesare pentru ca persoana în cauză sau copiii acesteia să poată studia sau munci, articole necesare pentru cultul religios, produse alimentare şi carburanţi. Articolul 1410 alineatul (2) din Codul judiciar indică sumele de bani care nu pot face obiectul sechestrului. Printre acestea se află alocaţiile familiale şi veniturile care asigură un grad minim de subzistenţă.

Plăţile şi salariile, precum şi alte venituri de acest tip, pot fi supuse sechestrului numai parţial. Sumele sunt stabilite prin articolul 1409 alineatul (1) din Codul judiciar şi sunt adaptate anual printr-un decret regal pe baza indicelui preţurilor la consum. Articolul 1410 alineatul (1) din Codul judiciar extinde domeniul de aplicare a adaptării sumelor excluse la alte surse de venit cum ar fi pensia alimentară, pensia, ajutorul de şomaj şi alocaţia pentru persoanele cu handicapuri generale sau profesionale.

Proprietăţile care pot fi supuse sechestrului sunt enumerate de către executorul judecătoresc într-un raport oficial în vederea scoaterii acestora la vânzare la o dată ulterioară, cu excepţia cazului în care se poate ajunge la un acord cu creditorul, executorul judecătoresc acţionând ca intermediar. Înstrăinarea proprietăţilor consemnate de către executorul judecătoresc reprezintă infracţiune.

SusSus

B. Sechestrul judiciar

Sechestrul judiciar poate fi dispus de către instanţă pentru bunurile mobile care au fost puse sub sechestru de către un creditor, pentru bunurile mobile şi imobile în cazul în care dreptul de proprietate sau de posesie asupra acestora este în litigiu între două sau mai multe persoane, precum şi pentru obiectele indicate de un debitor pentru achitarea datoriei sale (articolul 1961 din Codul civil).

C. Măsuri provizorii

Toate tipurile de bunuri pot fi supuse sechestrului asigurator în cadrul procedurilor preliminare. Preşedintele curţii care judecă în primă instanţă are competenţă pentru toate litigiile civile obişnuite. Litigiile legate de ocuparea forţei de muncă şi litigiile comerciale trebuie prezentate în faţa Tribunalului pentru ocuparea forţei de muncă sau a Curţii comerciale, după caz.

Instanţa locală poate dispune măsuri provizorii pe durata vieţii în comun a partenerilor căsătoriţi sau care locuiesc împreună legal în cazul în care relaţia acestora a încetat cu privire la aspecte cum ar fi locuinţa familiei sau persoana şi proprietăţile copiilor. Măsurile se aplică numai cuplurilor căsătorite [articolul 223 alineatul (1) din Codul civil] şi celor care coabitează legal [articolul 1479 alineatul (1) din Codul civil], însă nu şi celor care locuiesc împreună de facto.

D. Executarea provizorie

În principiu, o instanţă care pronunţă o hotărâre definitivă poate autoriza în orice moment executarea provizorie a acesteia, cu excepţia cazurilor specificate prin lege (articolul 1398 din Codul judiciar). Astfel de cazuri sunt: divorţul, separarea, contestarea căsătoriei şi anularea. În cazul în care hotărârea stabileşte numai plata unei sume fixe mai mici de 1 860 EUR, aceasta nu poate fi executată provizoriu (articolul 1399 din Codul judiciar).

SusSus

3.2. Care sunt efectele măsurilor de acest fel?
A. Sechestrul asigurator

Proprietarul bunurilor poprite nu-şi pierde dreptul de proprietate şi posesie (folosire, închiriere, venituri etc.) asupra acestora. Acesta nu le poate înstrăina sau ipoteca. Ca rezultat, toate tranzacţiile efectuate de către proprietar cu bunurile poprite care contravin acestei restricţii sunt valabile, însă nu pot fi aduse ca dovadă împotriva persoanei care a solicitat poprirea, care poate să nu le ia în considerare şi să acţioneze ca şi cum acestea nu ar fi avut loc.

B. Sechestrul judiciar

Sechestrul, ca orice altă garanţie, înseamnă că posesia efectivă asupra bunurilor este transferată către administrator, care poate iniţia numai anumite tranzacţii în scopul conservării acestora.

C. Măsuri provizorii

Nu sunt aplicabile.

D. Executarea provizorie

Executarea provizorie are ca efect faptul că hotărârea este executată chiar dacă există încă posibilitatea de a o contesta sau de a face apel împotriva acesteia. Partea solicitantă suportă riscurile (a se vedea mai sus).

3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?
A. Sechestrul asigurator

Sechestrul asigurator este limitat, în principiu, la o perioadă de trei ani. Judecătorul care dispune sechestrul asigurator poate stabili o perioadă mai scurtă de timp. Ordinul poate fi reînnoit atât timp cât termenul iniţial nu a fost depăşit. Reînnoirea - care înseamnă de fapt prelungirea termenului existent - are loc în cazul în care există motive întemeiate în acest sens şi există încă un anumit grad de urgenţă.

SusSus

B. Sechestrul judiciar

Nu există limite de timp pentru perioada de valabilitate a unui sechestru. Dacă nu mai există riscul ca bunurile să nu fie păstrate în starea lor originală şi dacă se întrevede o hotărâre definitivă, sechestrul este ridicat.

C. Măsuri provizorii

Nu există un termen legal general pentru valabilitatea măsurilor provizorii. Hotărârea definitivă pronunţată în cauza respectivă poate confirma sau retrage măsurile provizorii.

Măsurile provizorii de urgenţă impuse de instanţa locală încetează să se aplice la începerea procedurilor principale. Începând din acest moment, competenţa revine curţii care judecă în primă instanţă, iar măsurile provizorii pot fi solicitate preşedintelui curţii de primă instanţă.

D. Executarea provizorie

Nu se aplică.

4. Există o cale de atac împotriva măsurii dispuse?

A. Sechestrul asigurator

În cazul în care instanţa refuză să dispună sechestrul asigurator, solicitantul poate face apel în termen de o lună de la notificarea deciziei [articolul 1419 alineatul (1) şi articolul 1031 din Codul judiciar]. Cauza este analizată astfel cum a fost prezentată în faţa instanţei iniţiale; deliberările de luare a hotărârii au loc în camere. Dacă la judecarea căi de atac se dispune sechestrul asigurător, persoana ale cărei bunuri fac obiectul sechestrului şi care doreşte să conteste această măsură trebuie să introducă o contestaţie a unui terţe părţi la Curtea de Apel.

În cazul în care instanţa este de acord cu impunerea sechestrului asigurator, persoana ale cărei bunuri sunt poprite şi orice altă parte interesată pot introduce o contestaţie a unei terţe părţi (articolul 1419 din Codul judiciar). Aceasta trebuie introdusă în termen de o lună de la notificarea hotărârii şi trebuie depusă la instanţa care a emis ordinul iniţial (articolul 1125 din Codul judiciar). Contestaţia unei terţe părţi nu are efect suspensiv, cu excepţia cazului în care instanţa care emite ordinul hotărăşte suspendarea executării.

B. Sechestrul judiciar

Nu se aplică în cazul sechestrului stabilit prin acordul părţilor.

Sechestrul judiciar este un ordin judecătoresc care poate fi contestat, in conformitate cu prevederile Codului judiciar.

C. Măsuri provizorii

Orice parte care suferă prejudicii din cauza unei hotărâri pronunţate în cadrul procedurilor preliminare poate introduce o cale de atac sau o contestaţie a unei terţe părţi. Apelurile introduse împotriva ordinelor judecătoreşti emise de preşedintele curţii care judeca în primă instanţă sau ale Curţii comerciale se judecă la Curtea de Apel. Apelurile împotriva ordinelor judecătoreşti emise de preşedintele Tribunalului pentru ocuparea forţei de muncă se judecă la Curtea pentru ocuparea forţei de muncă.

Termenul acordat pentru introducerea unui apel sau a unei contestaţii este de o lună de la notificarea ordinului în cazul în care procedurile au fost iniţiate prin simplă citaţie sau prin înfăţişare voluntară şi de o lună de la notificarea ordinului prin scrisoare judiciară în cazul în care ordinul a fost emis în urma unei solicitări unilaterale.

D. Executarea provizorie

Nu există posibilitate de a introduce o cale de atac împotriva unui ordin de executare provizorie. Curtea de Apel nu are competenţa de a interzice sau de a suspenda un ordin de executare provizorie (articolul 1402 din Codul judiciar).

« Măsuri provizorii şi măsuri preventive - Informaţii generale | Belgia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 03-04-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit