comisia europeană > RJE > Strângerea probelor şi mijloace de probă > Ţările de Jos

Ultima actualizare: 14-02-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Strângerea probelor şi mijloace de probă - Ţările de Jos

 

TABLE OF CONTENTS

I. Sarcina probei I.
1.
a) Care sunt regulile privind sarcina probei? a)
b) Există reguli care exclud anumite fapte de la sarcina probei? În ce cazuri? Este posibil să se respingă aceste prezumţii prin prezentarea de probe? b)
2. În ce măsură trebuie să fie convinsă instanţa de un fapt pentru a-şi baza sentinţa pe existenţa acelui fapt? 2.
II. Strângerea de probe II.
3. Strângerea de probe necesită întotdeauna cererea unei părţi sau poate judecătorul, de asemenea, în anumite cauze, să obţină probe din proprie iniţiativă? 3.
4.
a) Dacă cererea unei părţi cu privire la strângerea de probe este aprobată, ce etape urmează? a)
b) În ce cauze poate instanţa să respingă o cerere a unei părţi de a strânge probe? b)
5.
a) Care sunt tipurile de mijloace de probă existente? a)
b) Care sunt metodele de obţinere a probelor de la martori şi diferă acestea de mijloacele folosite pentru a strânge probe de la experţi? Care sunt regulile în legătură cu prezentarea de probe scrise şi de rapoarte/avize ale experţilor? b)
c) Unele mijloace de probă au mai multă forţă decât altele? c)
d) Există mijloace de probă obligatorii pentru dovedirea anumitor fapte? d)
6.
a) Martorii sunt obligaţi prin lege să depună mărturie? a)
b) În ce situaţii pot martorii să refuze să depună mărturie? b)
c) Se poate ca o persoană care refuză să depună mărturie să fie sancţionată sau forţată să facă acest lucru? c)
d) Există persoane care nu pot depune mărturie? d)
7. Care este rolul judecătorului şi al părţilor în audierea unui martor? În ce condiţii poate fi un martor audiat folosind tehnologia de ultimă oră, precum televiziunea sau videoconferinţa? 7.
III. Evaluarea probelor III.
8. Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă în a lua în considerare aceste probe în formularea hotărârii? 8.
9. În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă? 9.

 

I. Sarcina probei

1.

a) Care sunt regulile privind sarcina probei?

Dreptul de procedură olandez pleacă de la principiul că „orice persoană care afirmă un fapt trebuie să facă dovada acestuia”. Cu alte cuvinte, oricărei părţi i se va solicita să dovedească faptele pe care le-a afirmat sau i se va solicita să confirme dacă acesta se baza pe faptele respective în scopuri juridice. Cu toate acestea, în anumite situaţii, sarcina probei poate reveni în mod diferit, în temeiul normelor legale specifice sau în conformitate cu principiile caracterului rezonabil şi al echităţii.

Normele de drept material privind mijloacele de probă din Codul de procedură civilă (articolele 149-207 din Codul de procedură civilă) se aplică în procedurile de citare, precum şi în procedurile de executare, cu excepţia cazului în care natura cauzei nu permite acest lucru. Acestea nu sunt obligatorii în procedurile preliminare şi nu se pot aplica automat în cauzele de arbitraj, deşi părţile la o procedură de arbitraj pot conveni ca aceste norme să se aplice, dacă ele doresc acest lucru.

b) Există reguli care exclud anumite fapte de la sarcina probei? În ce cazuri? Este posibil să se respingă aceste prezumţii prin prezentarea de probe?

Faptele care sunt presupuse de una dintre părţi care nu sunt dezminţite de către partea adversă trebuie tratate de către instanţă ca fiind dovedite. Există însă o excepţie, şi anume situaţiile în care acceptarea acestui lucru ar atrage după sine consecinţe juridice care nu sunt disponibile în mod liber părţilor. În acest caz, instanţa poate solicita mijloace de probă.

SusSus

Nu se cere dovedirea faptelor sau a circumstanţelor care sunt universal cunoscute sau a normelor de aplicare generală. Acestea pot fi utilizate de către instanţă, indiferent dacă sunt sau nu presupuse de către părţi. „Faptele sau circumstanţele care sunt universal cunoscute” se referă la faptele sau la circumstanţele pe care orice persoană obişnuită le cunoaşte sau le poate cunoaşte. „Normele de aplicare generală” înseamnă relaţiile cauzale care sunt cunoscute de toată lumea. Nu este, aşadar, nevoie să se dovedească fapte despre care instanţa ia cunoştinţă în timpul procedurilor - fapte procesuale, întrucât acestea sunt cunoscute.

Uneori legile prevăd prezumţii. Anumite fapte sau circumstanţe sunt considerate ca fiind atât de probabile, încât partea care le invocă nu trebuie să facă dovada acestora. Partea adversă trebuie să furnizeze dovezi pentru a le combate. Instanţa poate face apel la normele de aplicare generală pentru a determina o prezumţie din anumite fapte care sunt invocate în faţa acesteia. În acest caz, partea adversă are din nou posibilitatea de a combate prezumţia.

2. În ce măsură trebuie să fie convinsă instanţa de un fapt pentru a-şi baza sentinţa pe existenţa acelui fapt?

Instanţa are libertatea de a evalua mijloacele de probă prezentate în faţa acesteia, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel. Această excepţie priveşte normele referitoare la valoarea probatorie concludentă a mijloacelor de probă. În cazurile existenţei unei valori concludente, instanţa are obligaţia de a accepta anumite categorii de probe ca fiind adevărate sau cel puţin de a le recunoaşte valoarea. Şi în acest caz, însă, există posibilitatea combaterii mijloacelor de probă.

SusSus

Instanţele îşi pot baza hotărârile doar pe fapte care respectă în mod corespunzător normele privind mijloacele de probă.

II. Strângerea de probe

3. Strângerea de probe necesită întotdeauna cererea unei părţi sau poate judecătorul, de asemenea, în anumite cauze, să obţină probe din proprie iniţiativă?

În anumite cazuri (verificarea conturilor, proba cu martori), instanţa impune uneia dintre părţi obligaţia de a prezenta probe, dacă una dintre părţi solicită acest lucru sau din proprie iniţiativă, adică la iniţiativa instanţei. În ambele cazuri, una dintre părţi este responsabilă cu prezentarea mijloacelor de probă.

În mod similar, la cererea uneia dintre părţi sau la iniţiativa instanţei, instanţa poate solicita un raport de expertiză sau o vizită la sediu ori inspecţia acestuia. Instanţa este cea care numeşte expertul, iar acesta raportează în faţa instanţei, tot instanţa fiind cea care efectuează vizita la sediul respectiv. Părţile au obligaţia de a oferi asistenţă la întocmirea rapoartelor de expertiză.

Părţile au dreptul să îşi facă cunoscute opiniile şi să prezinte cereri, atât în cazul unui raport de expertiză, cât şi al unei vizite la sediu.

4.

a) Dacă cererea unei părţi cu privire la strângerea de probe este aprobată, ce etape urmează?

De îndată ce s-a solicitat prezentarea de probe, instanţa permite uneia dintre părţi să facă acest lucru. Aceasta este partea care suportă sarcina probei. Sarcina probei atrage după sine obligaţia de a dovedi toate faptele presupuse. Partea adversă poate prezenta întotdeauna probe în contradictoriu, cu excepţia cazului în care acest lucru este exclus în mod expres prin lege.

SusSus

b) În ce cauze poate instanţa să respingă o cerere a unei părţi de a strânge probe?

În cazul în care o parte nu precizează clar faptele pe care doreşte să le dovedească sau dacă cererea acesteia nu este relevantă pentru cauza respectivă, instanţa poate refuza admiterea mijloacelor de probă.

5.

a) Care sunt tipurile de mijloace de probă existente?

În Ţările de Jos se aplică regula libertăţii mijloacelor de probă, ceea ce înseamnă că probele pot fi prezentate sub orice formă adecvată, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel. Legea prevede câteva tipuri de mijloace de probă:

  • actele şi hotărârile;
  • verificarea conturilor, registrelor şi documentelor;
  • proba cu martori;
  • rapoartele oficiale sau orale ale experţilor;
  • inspecţiile şi vizitele la faţa locului.

b) Care sunt metodele de obţinere a probelor de la martori şi diferă acestea de mijloacele folosite pentru a strânge probe de la experţi? Care sunt regulile în legătură cu prezentarea de probe scrise şi de rapoarte/avize ale experţilor?

Proba cu martori trebuie să fie permisă de lege şi este admisă la cererea uneia dintre părţi sau este impusă asupra uneia dintre părţi la iniţiativa instanţei. Părţile pot, de asemenea, prezenta probe cu martori (a se vedea punctul 9 de mai jos). În cazul în care proba cu martori urmează să fie prezentată, părţile sunt cele care invită martorii.

SusSus

Proba cu martori este prezentată sub forma mărturiei. Aceasta este obţinută atunci când instanţa se află în şedinţă, sub forma mărturiei orale. O declaraţie a martorului este admisibilă ca mijloc de probă, dacă se referă la fapte pe care martorul le cunoaşte în mod personal. Partea care solicită acordul de a prezenta proba cu martori poate face acest lucru dacă faptele care urmează să fie dovedite fac parte din litigiu şi pot contribui la soluţionarea acestuia.

La cererea uneia dintre părţi sau la iniţiativa instanţei, experţii pot prezenta rapoarte scrise sau orale (articolul 194 CPC). În cazul unui raport scris, instanţa fixează un termen de prezentare. În ceea ce priveşte raportul oral, expertul prezintă proba la data stabilită pentru proces.

În cazul unei cercetări efectuate de un expert, instanţa desemnează expertul după consultarea părţilor. Expertul trebuie să elaboreze raportul, în primul rând, pe baza cunoştinţelor şi a experienţei personale. Instanţa are libertatea de a stabili onorariile pentru raportul expertului pe care l-a mandatat.

b) Chiar dacă nu li s-a solicitat să prezinte probe, părţile pot întotdeauna să prezinte documente instanţei. Dovezile scrise pot fi prezentate foarte uşor prin anexarea acestora la unul din actele oficiale de procedură. Acest lucru nu întrerupe procedura obişnuită. În cazul unui raport de expertiză, oral sau scris, trebuie să existe mai întâi o hotărâre a instanţei prin care se solicită prezentarea acestui mijloc de probă şi în care se prevede data prezentării (a se vedea de asemenea punctul a)).

SusSus

c) Unele mijloace de probă au mai multă forţă decât altele?

Se face o distincţie între mijloacele de probă concludente şi cele neconcludente. În cazul mijloacelor de probă concludente, instanţa trebuie să accepte conţinutul dovezii ca fiind adevărat sau să recunoască forţa tipului respectiv de mijloc de probă, astfel cum se prevede prin lege. Mijloacele de probă contradictorii pot fi, de asemenea, prezentate în cazul dovezilor concludente, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel. Înscrisurile autentice şi hotărârile pronunţate de către instanţele penale constituie exemple de mijloace de probă concludente.

Instanţa are libertatea de a stabili valoarea probatorie a mijloacelor de probă neconcludente.

d) Există mijloace de probă obligatorii pentru dovedirea anumitor fapte?

În anumite circumstanţe, un document constituie un mijloc perfect de probă. un exemplu îl constituie recunoaşterea personală. În anumite circumstanţe, documentul este, de asemenea, esenţial pentru instituirea unui anumit drept personal. Un exemplu în acest sens poate fi acordul pre-nupţial sau un testament, în privinţa cărora este necesară întocmirea unui înscris autentic.

6.

a) Martorii sunt obligaţi prin lege să depună mărturie?

Principiul fundamental este că orice persoană chemată prin lege să prezinte mijloace de probă are obligaţia să facă acest lucru. Obligaţia presupune înfăţişarea acesteia la proces şi prezentarea declaraţiilor solicitate în faţa instanţei.

SusSus

b) În ce situaţii pot martorii să refuze să depună mărturie?

În anumite circumstanţe este posibil ca martorii să fie scutiţi de obligaţia de a depune mărturie.

Exceptarea martorilor de la obligaţia de a depune mărturie priveşte, în primul rând, pe rudele apropiate ale părţilor. Acestea cuprind soţul anterior/soţia anterioară sau partenerul anterior/partenera anterioară a(l) părţii, rudele de sânge sau rudele prin alianţă ale părţii sau ale soţului/soţiei acesteia ori partenerul oficial până la gradul al doilea inclusiv - părinţi, copii, bunici, nepoţi, fraţi şi surori.

Există, de asemenea, o excepţie legată de funcţia exercitată. Acest lucru este valabil pentru persoanele care trebuie să păstreze secretul în temeiul unei relaţii privilegiate, datorită profesiei, ocupaţiei sau a altui statut, cum ar fi preoţii, medicii, avocaţii şi notarii.

Martorii pot invoca, de asemenea, această excepţie atunci când răspund la anumite întrebări dacă răspunsul ar expune martorul sau o rudă de sânge sau prin alianţă în linie ascendentă sau descendentă ori un colateral de gradul al doilea sau al treilea, precum şi soţul/soţia anterior/anterioară al/a acestuia/acesteia sau partenerul/partenera oficial/oficială, riscului de a fi urmărit penal (articolul 165 alineatul (3) CPC).

c) Se poate ca o persoană care refuză să depună mărturie să fie sancţionată sau forţată să facă acest lucru?

În cazul în care un martor a fost citat pentru a se prezenta, prin scrisoare recomandată şi nu se prezintă la proces, instanţa poate stabili, la cererea părţii vizate, o dată la care martorul poate fi somat prin ordin. Dacă martorul nu se prezintă în continuare, instanţa poate dispune aducerea acestuia/acesteia în instanţă cu ajutorul organelor de poliţie. În cazul în care un martor se prezintă dar refuză să facă o declaraţie, partea în cauză poate solicita instanţei să-l/să o reţină preventiv în custodie pentru ofensarea instanţei. Partea care solicită acest lucru va trebui să plătească apoi costurile legate de reţinerea în custodie. Instanţa întocmeşte un ordin de reţinere în custodie numai dacă consideră că acest lucru este întemeiat pentru a garanta aflarea adevărului.

SusSus

d) Există persoane care nu pot depune mărturie?

În principiu, orice persoană are obligaţia de a prezenta mijloace de probă, cu excepţia persoanelor care sunt exceptate de la acest lucru (a se vedea răspunsul la întrebarea 6b).

7. Care este rolul judecătorului şi al părţilor în audierea unui martor? În ce condiţii poate fi un martor audiat folosind tehnologia de ultimă oră, precum televiziunea sau videoconferinţa?

Martorii sunt audiaţi şi li se adresează întrebări de către instanţă. Instanţa audiază fiecare martor în absenţa altor martori care au fost citaţi la aceeaşi şedinţă şi care nu au depus încă mărturie, cu excepţia cauzei în care una dintre părţi este martor. Părţile şi avocaţii acestora pot pune, de asemenea, întrebări martorilor. Instanţa, din proprie iniţiativă sau la cererea uneia dintre părţi, poate confrunta martorii între ei şi cu părţile. După ce a depus mărturie, martorul poate pune întrebări părţilor, iar părţile îşi pot pune întrebări reciproc.

Normele olandeze privind mijloacele de probă nu prevăd dispoziţii privind videoconferinţa. În general, este posibil să se efectueze, la cerere, o videoconferinţă în temeiul articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul CE privind mijloacele de probă. Legislaţia olandeză nu exclude această procedură, şi, în principiu, aceasta se foloseşte destul de rar datorită dificultăţilor practice.

III. Evaluarea probelor

8. Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă în a lua în considerare aceste probe în formularea hotărârii?

Probele ilegale pot fi subclasate ca mijloace de probă obţinute în mod ilegal şi ca dovezi utilizate ilegal. Faptul că mijloacele de probă sunt obţinute în mod ilegal nu înseamnă că utilizarea acestora este ilegală. Rămâne întotdeauna la latitudinea instanţei să aprecieze dacă, având în vedere circumstanţele cauzei, probele ar trebui sau nu considerate ilegale.

9. În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă?

Părţile pot fi audiate ca părţi în cauză. În acest caz, declaraţiile pe care acestea le fac nu sunt tratate ca mijloace de probă care pot influenţa rezultatul cauzei în ceea ce priveşte partea audiată ca martor, cu excepţia cazului în care mărturia contribuie la clarificarea altor mijloace de probă necorespunzătoare (articolul 164 CPC).

Informaţii suplimentare

O parte dintre informaţiile prezentate mai sus provin din articolele 149-207 din Codul de procedură civilă (Wetboek van Burgerlijke rechtsvordering) English - Nederlands (site disponibil doar în limba neerlandeză):

  • faceţi clic pe „wet- en regelgeving
  • tastaţi: „burgerlijke rechtsvordering” în linia de titlu de la poziţia 3
  • selectaţi: „Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering

Pe plan internaţional, a se vedea Regulamentul CE privind probele [Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială] şi Convenţia de la Haga privind probele 1970 (Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, Haga, 18 martie 1970).

A se vedea Regulamentul şi Convenţia de la Haga din 1970 privind probele English - français.

« Strângerea probelor şi mijloace de probă - Informaţii generale | Ţările de Jos - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 14-02-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit