comisia europeană > RJE > Strângerea probelor şi mijloace de probă > Letonia

Ultima actualizare: 27-02-2008
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Strângerea probelor şi mijloace de probă - Letonia

 

TABLE OF CONTENTS

I. Sarcina probei I.
1.
a) Care sunt regulile privind sarcina probei (cui îi revine sarcina probei)? a)
b) Există reguli care scutesc anumite fapte de la sarcina probei? În ce cazuri? Este posibil să se respingă aceste prezumţii prin prezentarea de probe? b)
2. Care sunt cerinţele prevăzute privind forţa probantă a probelor (cerinţele privind probele)? 2.
II. Strângerea de probe II.
3. Probe pe care instanţa le acceptă în lipsa solicitării din partea uneia dintre părţi 3.
4. Care este modul de prezentare a probelor în cauză? 4.
a) Modul de prezentare a probelor în cauză a)
b) În ce cauze poate instanţa să respingă probe? b)
5.
a) Care sunt diferitele mijloace de probă? a)
b) Diferenţa dintre declaraţia ca martor a unui expert şi avizul scris al unui expert b)
c) Au unele mijloace de probă mai multă forţă decât altele? c)
d) Există norme care prevăd că anumite mijloace de probă sunt obligatorii pentru dovedirea anumitor fapte? d)
6.
a) Martorii sunt obligaţi prin lege să depună mărturie? a)
b) În ce cazuri poate un martor refuza să depună mărturie? b)
c) Care sunt sancţiunile împotriva unei persoane care refuză să depună mărturie? c)
d) Persoane cărora nu li se permite să depună mărturie d)
7. Cum sunt audiaţi martorii? Se pot obţine probe prin videoconferinţă? 7.
III. Evaluarea probelor III.
8. Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă pentru a lua în considerare aceste probe în formularea hotărârii? 8.
9. În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă? 9.

 

I. Sarcina probei

1.

a) Care sunt regulile privind sarcina probei (cui îi revine sarcina probei)?

Fiecare parte este responsabilă de dovedirea faptelor pe care se bazează pretenţiile sau apărarea acesteia. Reclamantul trebuie să dovedească pretenţia/pretenţiile acestuia, iar pârâtul trebuie să-şi susţină apărarea.

Probele sunt prezentate de către părţile în cauza respectivă şi alţi participanţi la aceasta. În cazul în care nu este posibil ca părţile sau ceilalţi participanţi să prezinte probe, la cererea motivată a acestora, instanţa poate solicita probe.

b) Există reguli care scutesc anumite fapte de la sarcina probei? În ce cazuri? Este posibil să se respingă aceste prezumţii prin prezentarea de probe?

În cazul în care instanţa recunoaşte că un anumit fapt este universal recunoscut, nu se solicită probe.

În plus, faptele stabilite în urma pronunţării unei hotărâri valabile într-o cauză civilă nu trebuie dovedite din nou în momentul audierii altor cauze civile în care participă aceleaşi părţi.

O hotărâre pronunţată într-un caz penal este obligatorie numai pentru instanţa care audiază cauza privind răspunderea civilă a persoanei faţă de care se aplică hotărârea penală în ceea ce priveşte apariţia faptului incriminatoriu sau a omisiunii de a acţiona şi în cazul în care actul a fost săvârşit sau permis de aceeaşi persoană.

SusSus

Faptele care se consideră a fi stabilite în temeiul legii nu trebuie să fie dovedite. O asemenea prezumţie poate fi contestată în conformitate cu procedurile generale.

O parte nu trebuie să dovedească fapte care nu au fost contestate de către partea opusă în temeiul Codului de procedură civilă.

2. Care sunt cerinţele prevăzute privind forţa probantă a probelor (cerinţele privind probele)?

Evaluarea efectuată de instanţă a mijloacelor de probă se bazează pe o examinare integrală, completă şi obiectivă a probelor, efectuată în timpul şedinţelor de judecată, în conformitate cu cunoştinţele juridice întemeiate pe logică, concluzii ştiinţifice şi observaţii dobândite prin experienţă. Instanţa trebuie să precizeze în hotărârea sa motivul pentru care un anumit mijloc de probă a avut prioritate faţă de un alt mijloc de probă, precum şi motivul pentru care a considerat că anumite fapte au fost dovedite, în timp ce altele nu.

II. Strângerea de probe

3. Probe pe care instanţa le acceptă în lipsa solicitării din partea uneia dintre părţi

Codul de procedură civilă prevede că părţile sunt responsabile de prezentarea probelor, însă prevede anumite cazuri în care instanţa poate solicita probe din proprie iniţiativă (de exemplu atunci când judecarea cauzei implică interesele unui copil). În cazul în care instanţa consideră că nu a fost prezentat niciun mijloc de probă cu privire la anumite fapte pe care una dintre părţi îşi întemeiază pretenţiile sau apărarea, părţilor li se comunică acest lucru şi, dacă este cazul, se stabileşte un termen pentru prezentarea probelor respective.

SusSus

4. Care este modul de prezentare a probelor în cauză?

a) Modul de prezentare a probelor în cauză

Probele scrise şi materiale sunt prezentate instanţei de către părţile în cauză. În cazul în care o parte face referire la o probă orală, instanţa invită martorii desemnaţi de către părţi să se prezinte la o şedinţă de judecată pentru a fi audiaţi.

b) În ce cauze poate instanţa să respingă probe?

Instanţa admite numai probele prevăzute în temeiul legii şi care prezintă relevanţă pentru cauza respectivă. Aceasta poate refuza probe care au fost prezentate mai târziu de şapte zile înaintea şedinţei, cu excepţia cazului în care judecătorul a fixat un termen diferit în cadrul căruia trebuie prezentate probele. În timpul judecării unei cauze, probele pot fi prezentate la cererea motivată a unei părţi în cauză sau a unui participant la cauza respectivă, cu condiţia ca acest lucru să nu împiedice desfăşurarea procesului, iar instanţa să fi acceptat motivele întârzierii prezentării probelor la timp, sau atunci când probele se referă la fapte care au apărut în timpul procesului.

Declaraţiile martorilor, întemeiate pe informaţii provenite dintr-o sursă necunoscută sau pe informaţii furnizate de alte persoane, care nu au fost interogate, nu pot fi utilizate ca probe.

5.

a) Care sunt diferitele mijloace de probă?

  1. declaraţiile părţilor şi ale terţilor care cuprind informaţii cu privire la fapte pe care se întemeiază cererea sau apărarea acestora sunt considerate probe, dacă sunt confirmate prin alte mijloace de probă examinate şi evaluate în instanţă;
  2. mărturiile martorilor şi ale experţilor;
  3. mijloacele de probă scrise - acte sau alte texte care cuprind informaţii referitoare la fapte ce prezintă relevanţă pentru cauza respectivă, cum ar fi scrisori, cifre şi alte simboluri scrise sau utilizând alte mijloace tehnice, precum şi orice mijloace media de înregistrare corespunzătoare (casete audio sau video, dischete etc.);
  4. probe materiale.

b) Diferenţa dintre declaraţia ca martor a unui expert şi avizul scris al unui expert

Nu există o diferenţă substanţială, întrucât mărturiile furnizate de experţi sunt considerate probe, la fel ca şi declaraţiile scrise ale experţilor.

SusSus

c) Au unele mijloace de probă mai multă forţă decât altele?

Niciun mijloc de probă nu are o semnificaţie prestabilită pentru instanţă, însă aceasta trebuie să explice în hotărâre motivul pentru care un anumit mijloc de probă a avut prioritate faţă de un alt mijloc de probă, precum şi motivul pentru care a considerat că anumite fapte au fost dovedite, în timp ce altele nu.

d) Există norme care prevăd că anumite mijloace de probă sunt obligatorii pentru dovedirea anumitor fapte?

Da. Faptele care conform legii pot fi dovedite numai utilizând anumite mijloace de probă nu pot fi dovedite cu niciun alt mijloc de probă.

6.

a) Martorii sunt obligaţi prin lege să depună mărturie?

Un martor care a fost citat în instanţă nu poate refuza să prezinte probe, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

b) În ce cazuri poate un martor refuza să depună mărturie?

  1. rudele în linie directă ale unei părţi în cauză, rudele colaterale de gradul întâi şi doi, soţul/soţia şi afinii de gradul întâi, precum şi membrii de familie ai părţilor;
  2. tutorii şi curatorii părţilor şi orice alte persoane aflate sub tutela sau curatela părţilor;
  3. persoanele implicate într-un litigiu juridic diferit cu una dintre părţi.

c) Care sunt sancţiunile împotriva unei persoane care refuză să depună mărturie?

Martorul care are cel puţin vârsta de 14 ani şi refuză să depună mărturie din motive care sunt considerate nejustificate de către instanţă sau care depune în mod intenţionat mărturie falsă intră sub incidenţa dispoziţiilor Codului penal.

SusSus

În cazul în care martorul refuză să se prezinte în instanţă după ce a primit o citaţie din partea instanţei sau a judecătorului şi nu poate justifica lipsa prezentării, instanţa poate dispune plata unei amenzi de până la 40 LVL sau o înfăţişare silită în instanţă.

d) Persoane cărora nu li se permite să depună mărturie

  1. preoţii cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în timpul unei confesiuni şi persoanele cărora, în legătură cu profesia sau funcţia acestora, li se interzice să divulge informaţii care le-au fost încredinţate, în ceea ce priveşte aceste informaţii;
  2. minorii cu privire la faptele care includ probe împotriva părinţilor, bunicilor, fraţilor sau surorilor acestora;
  3. persoanele care, ca urmare a incapacităţii fizice sau psihice nu pot percepe faptele care prezintă importanţă pentru cauză într-un mod corespunzător;
  4. copiii cu vârsta de până la şapte ani.

7. Cum sunt audiaţi martorii? Se pot obţine probe prin videoconferinţă?

Persoanele citate ca martori trebuie să se prezinte în instanţă şi trebuie să depună mărturii adevărate cu privire la faptele de care au cunoştinţă. Martorii trebuie să răspundă la întrebările adresate de către instanţă şi de participanţii în cauză. Instanţa poate audia un martor in situ în cazul în care martorul nu se poate prezenta în instanţă conform citaţiei, din motive de sănătate, vârstă înaintată sau invaliditate, ori din alte motive justificate. Procedura specifică de audiere a martorilor cu ajutorul videoconferinţei nu este prevăzută în legislaţie.

SusSus

III. Evaluarea probelor

8. Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă pentru a lua în considerare aceste probe în formularea hotărârii?

Faptul că probele nu au fost obţinute legal trebuie dovedit de către partea care contestă proba în cauză. Această parte trebuie să introducă o acţiune distinctă pentru a contesta proba. Una din părţile în cauză poate, de asemenea, să depună o cerere motivată prin care să susţină că probele scrise au fost falsificate. Persoana care depune această cerere poate solicita instanţei excluderea probei în cauză şi poate înştiinţa procurorul cu privire la fals. Instanţa poate angaja un specialist sau solicita dovezi suplimentare pentru a verifica cererea referitoare la probele scrise falsificate. Cu toate acestea, în cazul în care instanţa ajunge la concluzia că participantul a introdus acţiunea în mod nejustificat, poate dispune plata unei amenzi.

9. În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă?

Declaraţiile părţilor şi ale terţilor care cuprind informaţii cu privire la fapte pe care se întemeiază cererea sau apărarea acestora sunt considerate probe, dacă sunt confirmate prin alte mijloace de probă examinate şi evaluate în instanţă. În cazul în care o parte recunoaşte fapte pe care partea adversă îşi întemeiază cererea sau apărarea, instanţa poate recunoaşte aceste fapte ca fiind dovedite, dacă aceasta nu are nicio îndoială cu privire la faptul că această recunoaştere nu a rezultat ca urmare a fraudei, violenţei, ameninţării sau că nu este utilizată pentru a ascunde adevărul.

« Strângerea probelor şi mijloace de probă - Informaţii generale | Letonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 27-02-2008

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit