comisia europeană > RJE > Executarea sentinţelor > Polonia

Ultima actualizare: 04-02-2009
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Executarea sentinţelor - Polonia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială? 1.
2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie? 2.
2.1. Procedura 2.1.
2.2. Condiţii legate de iniţierea executării 2.2.
3. Obiectul şi natura măsurilor de executare 3.
3.1. Ce categorii de bunuri pot face obiectul executării silite? 3.1.
3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare silită? 3.2.
3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel impuse debitorului unei creanţe executorii? Este durata acestora limitată de lege sau de instanţă? 3.3.
4. Există o posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel? 4.

 

1. Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea silită reprezintă punerea în aplicare, de către autorităţile competente, a măsurilor coercitive prevăzute de lege, în vederea eliberării unei obligaţii faţă de un creditor, pe baza unui titlu executoriu.

Procedurile de executare silită constituie un set de măsuri luate în legătură cu executarea, ca urmare a introducerii unei cereri de executare.

Organele implicate în procedurile de executare silită:

  • organele judiciare implicate în procedurile de „declararea caracterului executoriu” în ceea ce priveşte emiterea titlului executoriu: judecătorii care au condus şedinţa, instanţa locală, tribunalul regional şi instanţa de apel;
  • agenţii de executare silită implicaţi în procedurile de executare ca atare: instanţa locală, executorul judecătoresc.

Părţile la proceduri:

  • procedurile privind „declararea caracterului executoriu”;
  • procedurile de executare silită propriu-zise: de îndată ce procedurile au fost declanşate, părţile menţionate în titlul executoriu în calitate de creditor şi debitor; până în momentul instituirii procedurilor, acestea sunt părţi potenţiale.

Măsuri de executare menite să încurajeze debitorii să acţioneze:

  • măsuri coercitive (amenzi impuse de către instanţă în locul unei pedepse privative de libertate în caz de neplată, obligaţia impusă asupra unui debitor de a acoperi pierderile potenţiale ale creditorului, instrucţiunile date unui executor de către instanţă pentru a înlătura opoziţia unui debitor faţă de solicitarea unui creditor, executarea de activităţi de către un creditor pe cheltuiala debitorului, deschiderea unui apartament, căutarea bunurilor şi obiectelor de îmbrăcăminte ale unui debitor, amenda impusă de către un executor judecătoresc în valoare 500 de PLN pentru un refuz nejustificat, din partea persoanei responsabile, de a oferi explicaţii şi pentru nerespectarea de către debitor a obligaţiei de a notifica schimbarea adresei);
  • confiscarea (a bunurilor mobile sau a proprietăţii imobiliare);
  • vânzarea la licitaţie publică a proprietăţii imobiliare confiscate sau a bunurilor mobile;
  • vânzarea bunurilor mobile confiscate prin acord direct;
  • plasarea în regim de gestiune a unei societăţi comerciale sau a unei gospodării - confiscarea bunurilor mobile ale debitorului de către executorul judecătoresc;
  • eliberarea clădirilor;
  • eliminarea disputelor privind tutela asupra unei persoane supusă autorităţii parentale.

2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

2.1. Procedura

Titlul executoriu care cuprinde o declaraţie a caracterului executoriu reprezintă temeiul executării.

SusSus

Următoarele constituie titluri executorii:

  • o hotărâre judecătorească cu putere de res judicata sau o hotărâre care nu are valoare de res judicata supuse executării imediate (şi imediat executorii);
  • un acord formulat în instanţă;
  • o sentinţă pronunţată de un comitet de arbitraj;
  • un acord la care s-a ajuns în cadrul comitetului de arbitraj;
  • alte hotărâri, acorduri şi instrumente care, în temeiul legii, sunt puse în aplicare prin executare judiciară;
  • un act notarial prin care debitorul acceptă executarea (cuprinzând obligaţia de a plăti o sumă de bani sau de a restitui anumite bunuri fungibile care pot fi cuantificate, sau obligaţia de a preda bunuri individual determinate), dacă termenul pentru achitare, depunere sau predare este precizat în act;
  • un act notarial prin care debitorul acceptă executarea şi care cuprinde obligaţia de a plăti suma de bani menţionată în act sau indicată într-o clauză de punere în valoare;
  • hotărârile pronunţate de instanţele statelor membre ale UE, acordurile încheiate în instanţe sau confirmate de către acestea şi actele oficiale întocmite în statele membre UE şi certificate în statele respective ca titluri executorii.

Doar hotărârile rămase definitive (res judicata) care cuprind o declaraţie privind caracterul executoriu care sunt imediat executorii (în temeiul caracterului executoriu imediat conferit în mod automat sau ca urmare a unei solicitări) pot constitui titluri executorii. Hotărârile pronunţate de comitetele de arbitraj trebuie declarate mai întâi ca fiind executorii de către o instanţă naţională şi abia ulterior se poate emite un ordin de executare; simplul fapt că o hotărâre a fost declarată executorie nu este, prin el însuşi, suficient pentru a institui procedurile de executare. Un act notarial reprezintă un titlu executoriu, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute în Codul de procedură civilă şi Legea  privind notarii.

SusSus

Alte titluri executorii:

  • extrasul dintr-un act de notificare a creanţelor în procedurile de insolvenţă;
  • extrasul dintr-un act de notificare a creanţelor împreună cu extrasul dintr-o hotărâre cu putere de res judicata prin care se confirmă un acord încheiat în cadrul procedurilor de insolvenţă;
  • acordurile bancare cu putere de res judicata;
  • acordul încheiat în faţa unui controlor;
  • acordul încheiat de către un comitet de arbitraj responsabil pentru uniunile sindicale;
  • proiectul privind repartizarea sumei obţinută din executarea proprietăţii imobiliare;
  • ordinului de executare bancar, astfel cum se prevede în Actul bancar, însă numai după emiterea de către instanţă a unei declaraţii a caracterului executoriu ordin de executare;
  • hotărârile pronunţate de instanţe străine şi acordurile încheiate în faţa instanţelor respective, după ce au fost declarate ca fiind executorii de către o instanţă poloneză;
  • proiectul privind repartizarea răspunderii limitate în cazul fondului creanţelor maritime;
  • hotărârile pronunţate de către comitetul pentru bunuri şi acordurile încheiate în faţa acestuia în cadrul procedurilor de soluţionare a litigiilor (reglementate de către relaţiile dintre stat şi biserica catolică în Actul polonez).

Executarea este instituită:

  • automat – la cererea unei instanţe de fond în cauzele care pot fi declanşate automat (în temeiul Codului de procedură civilă);
  • în urma unei cereri a creditorului depusă la instanţa locală competentă sau la executorul judecătoresc de pe lângă instanţa respectivă, în funcţie de persoana competentă să iniţieze executarea silită;
  • la cererea unui organ autorizat (o instanţă sau procuror în cauzele care implică executarea amenzilor, sancţiunilor financiare, a cheltuielilor de judecată şi costurilor de procedură datorate trezoreriei).

Cererile de executare trebuie depuse în scris sau înregistrate oral în registru; instrucţiunile date de agenţia de executare trebuie formulate în scris. Titlul executoriu trebuie ataşat cererii sau solicitării.

SusSus

Cererile creditorilor nu trebuie depuse prin intermediul unui reprezentant sau al unui alt organ.

Onorariile executorilor judecătoreşti privind executarea, cheltuielile suportate în timpul executării silite şi taxele privind executarea sunt reglementate de Actul privind executorii judecătoreşti şi executarea din 20 august 1997 (astfel cum a fost modificat).

Normele care reglementează colectarea taxelor:

  • executarea plăţilor: 15% din valoarea creanţei executate;
  • garantarea creanţelor: 5% din valoarea creanţei după garantarea acesteia;
  • confiscarea proprietăţii: onorariu fix echivalent cu 50% din remuneraţia medie aşteptată;
  • transferul proprietăţii asupra bunurilor imobile, desemnarea unui administrator asupra consiliului societăţii, eliberarea clădirilor (obiecte şi persoane): onorariu echivalent cu 40% din remuneraţia medie aşteptată;
  • realizarea inventarului sau a altor liste de bunuri: onorariu fix echivalent cu 10% din remuneraţia medie aşteptată pentru fiecare oră sau parte a acestuia;
  • transferul proprietăţii către creditori în alte cazuri: onorariu fix de 25%; în cazul în care executarea se realizează ca urmare a unor încălcări continue a proprietăţii, onorariul creşte cu 100% de fiecare dată;
  • sigilarea sau îndepărtarea ştampilelor fără a întocmi un inventar în acelaşi timp: onorariu fix echivalent cu 4% din remuneraţia medie aşteptată;
  • activităţi care implică participarea organelor de poliţie: onorariu fix de 25%;
  • acordare de ajutor în vederea înlăturării opoziţiei unui debitor şi emiterea unui mandat de arestare a unui debitor: onorariu de 25%, punerea în aplicare a ordinului de arestare fiind în funcţie de creditorul care plăteşte onorariul.
2.2. Condiţii legate de iniţierea executării

Cererea formulată de creditor căreia i se ataşează titlul executoriu. Conţinutul cererii este important (trebuie să se indice obligaţia în cauză şi modul de realizare a executării, adică drepturile de proprietate în temeiul cărora se realizează executarea plăţilor; în cazul executării care implică proprietatea imobiliară trebuie să se precizeze registrul funciar şi numele instanţei la care se află acesta; în cazul executării care implică bunuri mobile, nu este necesar să se furnizeze informaţii suplimentare privind bunurile implicate, deoarece, în principiu, executarea priveşte toate bunurile mobile deţinute de către debitor).

SusSus

3. Obiectul şi natura măsurilor de executare

3.1. Ce categorii de bunuri pot face obiectul executării silite?

Executarea poate fi realizată asupra:

  • bunurilor mobile;
  • venitului dobândit;
  • conturilor bancare;
  • proprietăţii imobiliare;
  • navelor maritime;
  • altor creanţe şi drepturi de proprietate.

Executarea nu poate fi realizată asupra:

  • bunurilor casnice, lenjeriei, aşternuturilor, obiectelor de îmbrăcăminte zilnice, obiectelor de îmbrăcăminte de lucru;
  • alimentelor şi combustibilului necesare timp de o lună debitorului şi familiei acestuia;
  • unei vite, asupra a două capre şi trei oi;
  • uneltelor necesare pentru a efectua o activitate de muncă plătită şi materiile brute necesare producţiei săptămânale, cu excepţia autovehiculelor;
  • altor sume de bani care nu sunt supuse executării (adică altele decât remuneraţia obţinută în mod regulat în conformitate cu Codul muncii); în cazul în care debitorul nu este angajat în mod permanent, sumele de bani necesare întreţinerii timp de două săptămâni a debitorului şi a familiei acestuia;
  • materiale educaţionale, hârtii personale, premii, bunuri religioase şi bunuri obişnuite care, prin vânzare, ar suferi o pierdere semnificativă şi care prezintă o valoare deosebită pentru debitor;
  • anumite bunuri deţinute de către agricultori (menţionate în dispoziţii legislative speciale);
  • sumele şi beneficiile în natură menite să acopere cheltuielile de afaceri şi de deplasare;
  • sumele alocate de către trezorerie în scopuri speciale (subvenţii, ajutor), cu excepţia cazului în care creanţa a rezultat ca urmare a realizării scopurilor respective sau ca rezultat a obligaţiei de plată a întreţinerii;
  • drepturile care nu pot fi transferate;
  • creanţele debitorilor împotriva organelor de stat pentru activităţi de furnizare, lucru sau servicii înainte de îndeplinirea acestora;
  • plăţile privind asigurarea personală şi despăgubirile pentru asigurarea generală (nu de viaţă).
3.2. Care sunt efectele măsurilor de executare silită?

Dacă nu se prevede altfel, în temeiul unui titlu executoriu întreaga creanţă poate fi executată din toate elementele componente ale proprietăţii debitorului. Debitorii sunt împuterniciţi să-şi gestioneze bunurile, cu excepţia cazului în care, în calitate de soţ/soţie, aceştia sunt lipsiţi printr-o hotărâre a instanţei de dreptul de a gestiona bunurile comune. Cu toate acestea, în cazul în care se iniţiază proceduri de executare care se răsfrâng asupra bunurilor mobile, executorul preia bunurile respective şi redactează un raport de sechestru. Dispunerea de bunurile imobile după impunerea sechestrului nu afectează desfăşurarea ulterioară a procedurilor, în timp ce procedurile de executare care implică bunuri mobile sechestrate pot fi instituite şi împotriva persoanelor care achiziţionează bunurile respective. Cu toate acestea, în cazul în care există motive serioase pentru a face acest lucru, executorul poate, în orice stadiu al procedurii, pune bunurile mobile sechestrate sub supravegherea unei părţi terţe, care poate fi un creditor. În cazul executării silite care se răsfrânge asupra proprietăţii imobiliare, executorul îl sfătuieşte mai întâi pe debitor să plătească datoria în termen de două săptămâni. În cazul în care debitorul nu respectă acest lucru, executorul realizează o descriere şi o evaluare a proprietăţii. Dispunerea de bunurile imobiliare după dispunerea sechestrului nu afectează desfăşurarea ulterioară a procedurilor. Persoanele care achiziţionează bunurile respective pot lua parte la proceduri în calitate de debitori. Cu toate acestea, acţiunea legală introdusă de către un debitor (care desfăşoară o activitate de afaceri sau agricolă) după executarea silită şi intrarea în posesie a persoanelor care primesc bunurile, este considerată ca fiind nulă de drept.

SusSus

În cazul în care debitorii sunt ţinuţi de obligaţia de a nu face sau de a nu obstrucţiona acţiunea întreprinsă de către creditor, iar aceştia nu respectă această obligaţie, instanţa impune asupra acestora plata unei amenzi, în urma solicitării din partea creditorului, debitorii care nu plătesc amenda fiind pasibili de pedeapsa închisorii. În consecinţă, în asemenea cazuri, debitorii care nu achită amenda, care constituie o măsură coercitivă, pot fi lipsiţi de libertate.

Banca care nu respectă normele ce reglementează obligaţiile băncii privind sechestrul asupra conturilor bancare, inclusiv asupra conturilor de economii, este responsabilă de pierderile rezultate suportate de creditorii în cauză. Răspunderea civilă şi penală a băncilor este reglementată de Legea bancară. Persoanele care fac declaraţii false sau care ascund date adevărate în momentul în care furnizează informaţii autorităţilor responsabile în raport cu băncile şi clienţii acestora, pot răspunde din punct de vedere penal (amenda şi închisoare de până la trei ani), la fel ca şi persoanele care sunt obligate să păstreze confidenţialitatea bancară şi care divulgă sau abuzează de informaţiile ce constituie secrete bancare (amenda de până la 1 milion PLN şi închisoare de până la trei ani).

3.3. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel impuse debitorului unei creanţe executorii? Este durata acestora limitată de lege sau de instanţă?

Actul nu prevede un termen limită pentru introducerea cererilor de executare; cu toate acestea, trebuie să se efectueze verificări pentru a garanta faptul că sunt îndeplinite condiţiile procedurale privind procedurile de executare (admisibilitatea procedurilor în instanţă, jurisdicţia naţională, capacitatea de a introduce o acţiune în justiţie, capacitatea procesuală). În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, executarea silită se anulează.

SusSus

4. Există o posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Căile de atac în procedurile de executare:

  • plângerea depusă la o instanţă locală împotriva acţiunii întreprinse de un executor (termen: o săptămână de la data la care acţiunea a fost întreprinsă);
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti de respingere a unei plângeri;
  • plângerea depusă la o instanţă locală împotriva deciziei executorului de a impune o amendă;
  • apelul împotriva hotărârii judecătoreşti de a nu anula decizia menţionată mai sus;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti în cazul unei suprapuneri între o executare administrativă şi una judiciară;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind declararea caracterului executoriu;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind suspendarea sau anularea procedurilor;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind prescripţia executării;
  • acţiunea în instanţă împotriva unei hotărâri pronunţată în lipsa audierii debitorului;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind plata remuneraţiei şi a cheltuielilor suportate de către partea responsabilă cu supravegherea procedurilor de executare care implică bunuri mobile;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind predarea sumelor de bani confiscate în cadrul executării care se răsfrânge asupra bunurilor mobile;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind descrierea şi evaluarea proprietăţii efectuate în cadrul executării care implică bunuri imobile;
  • plângeri orale depuse la judecătorul cu rol de supraveghere împotriva acţiunii întreprinse de către un executor în timpul vânzării la licitaţie;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti de stabilire a onorariilor;
  • obiecţiile la proiectul de repartizare a sumei obţinute din executare (în termen de două săptămâni de la data la care a fost transmisă notificarea agenţiei de executare care a întocmit proiectul);
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind soluţionarea obiecţiilor la proiectul de repartizare;
  • apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti privind îndeplinirea activităţilor de către un creditor pe cheltuiala debitorului şi apelul împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispune ca debitorul să îndeplinească anumite activităţi, să ameninţe debitorul cu plata unei amenzi sau cu pedeapsa închisorii şi să acopere pierderile suferite de creditor;
  • contestaţia unei hotărâri judecătoreşti privind exceptarea unei proprietăţi de la executare, cu participarea trezoreriei şi a societăţilor comerciale.

« Executarea sentinţelor - Informaţii generale | Polonia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 04-02-2009

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit