comisia europeană > RJE > Executarea sentinţelor > Grecia

Ultima actualizare: 30-10-2007
Versiune pentru tipărit Adaugă la preferinţe

Executarea sentinţelor - Grecia

EJN logo

Această pagină nu mai este de actualitate. Versiunea lingvistică originală a fost actualizată şi transferată pe portalul european e-justiţie.


 

TABLE OF CONTENTS

1. Ce înseamnă executarea în materie civilă şi comercială? 1.
2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie? 2.
2.1. Procedura 2.1.
2.2. Condiţiile materiale 2.2.
3. Care sunt obiectul şi natura măsurilor de executare? 3.
3.1. Care sunt efectele măsurilor de executare? 3.1.
3.2. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel? 3.2.
4. Există o cale de atac a hotărârii care stabileşte o măsură de acest fel? 4.

 

1. Ce înseamnă executarea în materie civilă şi comercială?

Executarea este acţiunea prin care o persoană este obligată să respecte un drept material încorporat într-un titlu executoriu cu asistenţa autorităţilor publice. Pentru a asigura executarea se utilizează următoarele modalităţi:

  • îndepărtarea silită a bunurilor
  • evacuarea silită dintr-o proprietate imobiliară
  • sechestrul
  • închisoarea
  • plata amenzilor
  • administrarea obligatorie
  • declaraţii date sub prestare de jurământ.

2. Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Un titlu executoriu este un act public care recunoaşte dreptul şi care conferă reclamantului dreptul de a solicita respectarea de către debitor a conţinutului titlului executoriu. Elementele necesare sunt existenţa titlului şi validitatea creanţei.

2.1. Procedura

Executarea este considerată mai degrabă ca parte a adjudecării decât ca o chestiune administrativă; scopul acesteia fiind de a asigura protecţie juridică. Cererile adresate agenţilor procedurali şi orice act de executare reprezintă acte procedurale. Condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea autorizării executării sunt următoarele:

  • jurisdicţia şi competenţa agenţilor de executare
  • capacitate de a se constitui ca parte într-un litigiu
  • capacitatea de a introduce o acţiune în justiţie
  • capacitatea de a acţiona în numele clientului
  • existenţa unui interes legitim
  • capacitatea de a acţiona şi de a fi acţionat în justiţie
  • existenţa unui titlu executoriu
  • existenţa unei creanţe care să poată fi îndeplinită prin executare.

Sunt executorii atât hotărârile judiciare, cât şi cele nejudiciare. Nu este întotdeauna necesară solicitarea unui ordin judecătoresc care să autorizeze executarea. Următoarele titluri sunt executorii:

SusSus

  • hotărârile definitive pronunţate de instanţele elene
  • hotărâri pronunţate de instanţele elene declarate ca fiind executorii provizoriu
  • sentinţe arbitrale
  • registrele instanţelor elene care cuprind o tranzacţie sau în care sunt stabilite cheltuielile judiciare
  • acte notariale
  • ordine de plată emise de către judecătorii eleni
  • ordine de evacuare a chiriaşilor
  • titluri străine declarate ca fiind executorii
  • ordine şi acte declarate de lege ca fiind titluri executorii.

Agenţii procedurali se împart în agenţi însărcinaţi cu executarea directă şi agenţi însărcinaţi cu executarea indirectă. Agenţii însărcinaţi cu executarea directă sunt numiţi de creditorul reclamant. Aceştia sunt a) executorii judecătoreşti care sunt agenţi publici nesalariaţi însărcinaţi de către autorităţi pentru a lua măsuri în vederea sechestrării bunurilor aflate în posesia debitorului, pentru a pune sechestru asupra proprietăţii, navelor sau avioanelor care aparţin debitorului, pentru a îndeplini executarea directă, pentru a aresta debitorii condamnaţi la pedeapsa închisorii şi pentru a pregăti licitaţiile, b) notarii sau judecătorii de pace care îi înlocuiesc pe aceştia şi care sunt autorizaţi să desfăşoare scoaterea la licitaţie în mod voluntar sau forţat a bunurilor sechestrate ale debitorului şi să distribuie produsele prin elaborarea unei clasificări. Agenţii însărcinaţi cu executarea indirectă sunt agenţii de poliţie, forţele armate şi martorii executorilor judecătoreşti care participă atunci când există o rezistenţă sau ameninţare la executare. Toţi aceşti agenţi răspund pentru orice încălcare din culpă a obligaţiilor în exerciţiul funcţiilor lor.

SusSus

Ordinul de executare este dispus de persoana care are dreptul să-l aducă la îndeplinire, adică reclamantul sau reprezentantul acestuia care poate fi un avocat, însă acest lucru nu este obligatoriu. Costurile de bază ale executării sunt următoarele:

  • onorariul executorului judecătoresc pentru creanţe de până la 587 EUR: 44 EUR pentru creanţe între 589,87 şi 5 869,40 EUR: 2,5%; iar pentru creanţe în valoare de 5 872,34 EUR sau mai mari: 1% (limitat la 352 EUR) pentru fiecare proprietate, navă sau avion;
  • onorariul executorului judecătoresc pentru pregătirea fiecărei licitaţii sau pentru repetarea programului de licitaţie ori pentru efectuarea unui raport privind sechestrarea pentru creanţe până la 587 EUR: 44 EUR; pentru creanţe între 589,87 şi 5 869,40 EUR: 2 %; iar pentru creanţe de 5 872,34 EUR sau mai mari: 1% (limitat la 176 EUR);
  • onorariul adjudecătorului: 25 EUR;
  • onorariul executorului judecătoresc pentru orice act de executare: între 175 şi 295 EUR, astfel cum s-a convenit între executor şi clientul său;
  • onorariul martorului executorului judecătoresc: 22 EUR pentru fiecare martor;
  • în cazul în care executarea este anulată, onorariile executorului judecătoresc sunt reduse cu 50%;
  • 0,30 EUR pentru fiecare kilometru pe care executorul judecătoresc şi martorii trebuie să îl parcurgă de la locul în care se află aceştia până la locul în care trebuie să execute orice act;
  • onorariu special pentru serviciile prestate de executorul judecătoresc în funcţie de gradul de complexitate al executării: astfel cum s-a convenit între executor şi clientul acestuia (acest onorariu nu este niciodată plătit de către debitor).
2.2. Condiţiile materiale

Condiţiile materiale ale executării sunt:

SusSus

  • existenţa unui interes legitim, adică necesitatea ca actul de executare să fie adus la îndeplinire şi protecţia juridică pe care acesta o asigură; precum şi
  • validitatea creanţei.

Scopul legislaţiei privind executarea este de a asigura un echilibru, în circumstanţele date, între interesele existente aflate în conflict, pe de o parte, între creditori, iar pe de altă parte între debitori sau părţile terţe. Criteriile aplicate de către instanţă în vederea luării unei măsuri de executare sunt:

  • satisfacerea rapidă a creditorilor cu costuri minime;
  • protecţia drepturilor personale ale debitorului şi ale intereselor legitime, în general;
  • suprapunerea intereselor creditorului şi ale debitorului în ceea ce priveşte necesitatea obţinerii celui mai bun preţ la licitaţie;
  • protecţia intereselor părţii terţe.

3. Care sunt obiectul şi natura măsurilor de executare?

Măsurile de executare pot urmări proprietatea debitorului şi/sau persoana debitorului. Măsurile de executare sunt acte materiale îndeplinite de către agenţi care sunt autorizaţi în acest scop; rezultatul acestor acte îl reprezintă executarea directă sau indirectă a creanţelor cu asistenţa de executare a autorităţilor de stat. Acţiunea de executare poate avea drept obiect următoarele bunuri:

  • bunuri mobile aflate în posesia debitorului sau a creditorului ori a unei părţi terţe care urmează să înmâneze bunurile acestora;
  • drepturile de proprietate ale debitorului asupra bunurilor unei părţi terţe;
  • sume de bani;
  • creanţe pecuniare împotriva părţilor terţe deţinute de persoana asupra căreia s-a luat măsura executării;
  • bunurile imobile care aparţin debitorului sau dreptul de proprietate al debitorului;
  • navele;
  • avioanele;
  • drepturile de proprietate intelectuală, licenţele, drepturile de producţie cinematografică.

Acţiunea de executare nu poate avea drept obiect următoarele bunuri:

SusSus

  • bunurile personale ale debitorului şi ale familiei acestuia;
  • produsele alimentare şi combustibilul de care debitorul şi familia acestuia au trebuinţă;
  • medaliile, biografiile, manuscrisele, corespondenţa, documentele familiale şi registrele de afaceri;
  • cărţile, instrumentele muzicale, lucrările de artă;
  • instrumentele, echipamentele, cărţile sau alte obiecte de care persoanele care desfăşoară o activitate lucrativă au trebuinţă pe motive de subzistenţă;
  • mărfurile perisabile;
  • acţiuni în parteneriate;
  • creanţele legale de întreţinere;
  • salariul, pensia sau creanţele de asigurare.
3.1. Care sunt efectele măsurilor de executare?

Debitorul trebuie să respecte hotărârea prin care se dispune măsura de executare, acest lucru fiind valabil pentru toate părţile terţe. În cazul în care în timpul executării se opune rezistenţă, executorul judecătoresc poate răspunde acesteia prin recurgerea la forţă şi poate, în acelaşi timp, să solicite intervenţia autorităţilor responsabile cu menţinerea ordinii. Executorul judecătoresc poate angaja doi martori adulţi sau un alt executor. În cazul în care debitorul nu respectă hotărârea:

  • în cazul în care debitorul nu îşi respectă obligaţia de a executa un act care poate fi executat şi de un terţ, creditorul este îndreptăţit să execute actul pe cheltuiala debitorului;
  • în cazul în care debitorul nu îşi respectă obligaţia de a îndeplini un act care nu poate fi executat de un terţ, iar actul depinde doar de gradul în care debitorul este pregătit sau nu să execute actul, instanţa solicită acestuia executarea actului, iar în cazul în care acesta nu se supune, instanţa va impune acestuia plata unei amenzi în folosul creditorului, respectiv va dispune pedeapsa închisorii;
  • în cazul în care debitorul este obligat să se abţină de la un anumit act sau să încuviinţeze îndeplinirea unor acte, instanţa poate impune, în caz de nerespectare a obligaţiei, plata unei amenzi în folosul creditorului sau poate condamna debitorul la pedeapsa cu închisoarea.

Niciunul dintre cazurile menţionate anterior nu aduce atingere dreptului creditorului de a solicita plata unei despăgubiri prevăzută în dreptul material pentru pierderile suferite ca urmare a nerespectării de către debitor a obligaţiei. Este posibil, în principiu, ca un bun să fie lichidat de către debitor; cu toate acestea, în cazul în care bunul respectiv este sechestrat, vinderea acestuia este interzisă şi este nulă de drept faţă de persoana care a trebuit să o sechestreze, precum şi faţă de creditorii care şi-au prezentat creanţele.

SusSus

În cazul în care executarea are drept obiect conturile bancare ale debitorului, banca nu este obligată să dezvăluie solicitantului detaliile exacte ale acestora; cu toate acestea, în cazul în care băncii i se comunică un act prin care se pune sechestru asupra creanţelor băneşti aflate în posesia debitorului, se interzice dispunerea de suma sechestrată, aceasta fiind nulă de drept faţă de persoana care a trebuit să o sechestreze, iar banca trebuie, în termen de 8 zile de la comunicarea actului prin care s-a pus sechestrul, să precizeze dacă există creanţa sechestrată (bani aflaţi în contul bancar) şi, în cazul în care creanţa este suficientă pentru a răspunde solicitării persoanei care a sechestrat-o, banca trebuie să-i plătească acestuia suma respectivă.

3.2. Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Nu există, în principiu, nicio dispoziţie care să impună termene pentru reclamant; există anumite limitări în timp, însă acestea reprezintă mai degrabă termene până la a căror împlinire anumite acte nu pot fi executate în mod valabil decât termene obligatorii şi nu prevăd în mod direct un moment după care reclamantul nu mai poate acţiona. Dispoziţia potrivit căreia diferite acte individuale trebuie îndeplinite înăuntrul unui anumit termen de după sechestrare sau înaintea unei licitaţii nu modifică principiile de bază sistemului. Pentru a preveni amânarea pe durată nedeterminată a procedurii, există numai un termen final de un an, după expirarea căruia sechestrarea sau orice alte acte nu mai pot fi executate în temeiul aceleiaşi hotărâri, iar o licitaţie nu mai poate avea loc pe baza unei sechestrări care, datorită expirării acestui termen, a fost revocată printr-o hotărâre judecătorească.

SusSus

4. Există o cale de atac a hotărârii care stabileşte o măsură de acest fel?

Singura cale de atac împotriva procedurii de executare este cererea de anulare a unei hotărâri pronunţate din oficiu care poate fi depusă de persoana faţă de care s-a luat măsura executării sau de către orice creditor care are un interes legitim, în termen de 15 zile de la dispunerea actului de executare, dacă se referă la validitatea titlului sau la procedurile preliminare; termenul este până la îndeplinirea ultimului act de executare, în cazul în care cererea se referă la validitatea oricăruia dintre actele de executare, de la primul act la ultimul; şi de şase luni de la executarea ultimului act de executare, în cazul în care cererea se referă la validitatea actului respectiv. Cererile de anulare a hotărârii pronunţată din oficiu poate fi depusă, de asemenea, de o parte terţă care un drept asupra obiectului măsurii de executare care a fost contestat şi pe care acesta îl poate invoca împotriva persoanei faţă de care s-a luat măsura de executare, fără a se ţine seama de un anumit termen. Instanţa competentă este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul executării, respectiv judecătorul de pace dacă titlul executoriu reprezintă hotărârea pronunţată de către acesta, iar, în toate celelalte cazuri, competentă este prima instanţă alcătuită dintr-un singur judecător. Depunerea unei cereri de anulare a hotărârii pronunţate din oficiu nu suspendă executarea; cu toate acestea, suspendarea procedurii de executare poate fi dispusă prin hotărârea instanţei, la cererea solicitantului, cu asigurarea sau nu a unei garanţii. Această hotărâre se comunică agenţilor procedurali care nu pot îndeplini niciun act de executare, cu excepţia cazului în care prin hotărâre li se permite acest lucru în mod expres.

« Executarea sentinţelor - Informaţii generale | Grecia - Informaţii generale »

SusSus

Ultima actualizare: 30-10-2007

 
  • Drept comunitar
  • Drept internaţional

  • Belgia
  • Bulgaria
  • Republica Cehă
  • Danemarca
  • Germania
  • Estonia
  • Irlanda
  • Grecia
  • Spania
  • Franţa
  • Italia
  • Cipru
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Ungaria
  • Malta
  • Ţările de Jos
  • Austria
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovenia
  • Slovacia
  • Finlanda
  • Suedia
  • Regatul Unit